Publicat la 8 septembrie 2025 SECȚIUNEA CINCICE A DOUA RĂSPUNSURI: 57663/22 K.Ö. împotriva Elveției, introdusă la 8 decembrie 2022, comunicată la 19 august 2025. Cererea se referă la presupusa arbitrară și discriminatorie a refuzului de a acorda un loc de muncă reclamantului, un resortisant turc cu statut de refugiat. În acest sens, acesta se bazează pe art. 6 alineatul (1) și art. 8, luat separat și combinat cu art. 14 din convenție. Reclamantul își părăsește țara de origine în 1999 și obține statutul de refugiat în 2002. În ciuda diagnosticării unui sindrom de durere lombară, cererea sa a fost respinsă în 2011. Reclamantul nu a contestat această decizie în fața organelor interne. În iunie 2016, reclamantul a răspuns a doua oară la oficiul de asigurare de invaliditate competent (denumită în continuare: (Dr. X. din 9 septembrie 2019 și dr. din 22 octombrie 2020) Diagnosticul schizofreniei paranoice începând cu 2016. Potrivit expertizei, reclamantul nu a mai putut lucra din 2017 (locul de încărcare de 100 de ui. constată, pe de altă parte, că nu a fost exclus faptul că reclamantul a avut deja probleme grave de sănătate înainte de 2014, ceea ce nu a fost totuși de stabilit cu certitudine. În ciuda acestor concluzii medicale, în mod legal, prin decizia din 21 mai 2021, a respins cererea de acordare a unei despăgubiri depuse în iunie 2016. Pe baza unui bilanț intern (Abklärungsbericht Haushalt) stabilit la 12 iunie 2016. noiembrie 2021, oficiul a pornit de la ipoteza că reclamantul nu a fost niciodată predat unei activități lucrative de la intrarea sa în Elveția și că nu a participat nici la treburile casnice. Un recurs al reclamantului a fost respins de Tribunalul Administrativ al Cantonului Berna prin hotărârea din 16 martie 2022. El a remarcat că reclamantul a urmat o formare de două semestre în vederea obținerii unei diplome de formare continuă în 2006, dar nu și-a găsit ulterior un loc de muncă. Având în vedere comportamentul său negativ și pasiv, instanța a considerat că este puțin probabil ca reclamantul, chiar și fără probleme de sănătate, să fi lucrat cu normă întreagă. Prin urmare, în pofida schizofreniei diagnosticate, care l-a făcut incapabil de a lucra începând cu iunie 2017 (100 %), reclamantul nu avea dreptul la o pensie. Reclamantul a recurs împotriva deciziei autorității cantonale. El a amintit că a dobândit o diplomă de formare continuă în 2006 și a început un loc de muncă în 2008, dar că el ar fi trebuit să înceteze să lucreze din cauza problemelor sale de sănătate (dureri de spate) și că concluzia că el nu ar fi lucrat cu normă întreagă fără problemele sale de sănătate a fost arbitrară. Tribunalul a susținut, de asemenea, că a fost discriminat, considerând că respingerea acordării remunerării era legată de statutul său de refugiat (sau de resortisant străin). Acuzația împotriva hotărârii cantonale a fost respinsă de Tribunalul Federal la 12 august 2022. El a considerat că reclamantul ar fi putut lucra cel puțin într-un mod redus până în iunie 2017. Pentru perioada ulterioară, acesta a confirmat concluzia că nu era probabil ca reclamantul, fără probleme de sănătate, să fi lucrat cu normă întreagă sau să fi participat la treburile casnice; prin urmare, acesta nu avea dreptul la o pensie, deși era declarat incapabil să lucreze la 100%. Prin urmare, cauza întemeiata pe statutul său de refugiat (sau de străin) a fost, de asemenea, neîntemeiată. În fața Curții, recurentul susține că nu există justiție, încălcând dispozițiile articolului 6 alineatul (1), pentru motivul refuzului de a-i acorda un loc de muncă, deși a fost declarat incapabil să lucreze. El invocă, de asemenea, o discriminare pe baza statutului său de refugiat (și d Õ străin), în sensul articolului 14, coroborat cu art. 8. În cele din urmă, la art. 8 din Convenție, el pretinde că suferă foarte mult din cauza situației actuale și a concluziei tribunalelor că nu ar fi lucrat cu normă întreagă, chiar și în stare bună de sănătate. A existat vreo încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul articolului Õ 1 din Convenție? În special, reclamantul a fost victima unui refuz de a-i acorda un loc de muncă cu drepturi depline și a fost declarat incapabil să lucreze de către experții psihiatrici din iunie 2017 ( mutatis mutandis Moreira c. Portugalia (n [GC], n 19867/12, § 85-87, CEDO 2017) În acest context, tribunalele interne au motivat suficient această respingere și au rămas în limitele exercitării unei discreții judiciare rezonabile (An mailković c. Serbia, nr 1401/08, § 27, 9 aprilie 2013) Guvernul este invitat să indice Curții pe ce temei juridic, inclusiv practica internă relevantă, organismele interne au respins acordarea unei despăgubiri. În lumina argumentelor reclamantului în fața Curții, a existat vreo discriminare a reclamantului pe baza statutului său de refugiat sau de resortisant al unei țări terțe, în sensul articolului 14, coroborat cu art. 6 și/sau art. 8 din convenție pentru motivul refuzului de a acorda un loc de muncă? În acest context, instanțele și-au motivat suficient deciziile în această privință? (3) Având în vedere argumentele reclamantului, a existat o încălcare a art. 8 din Convenție, luată separat
Publié le 8 septembre 2025
Requête n
o
57663/22
K.Ö.
contre la Suisse
introduite le 8 décembre 2022
communiquée le 19 août 2025
La requête concerne le caractère prétendument arbitraire et discriminatoire du refus d’octroyer une rente d’invalidité au requérant, un ressortissant turc avec statut de réfugié. Il s’appuie à cet égard sur l’article 6 § 1 et l’article 8, pris séparément et combiné avec l’article 14 de la Convention.
Le requérant quitta son pays d’origine en 1999 et obtint le statut de réfugié en 2002.
Faisant valoir des douleurs de dos, il demanda l’octroi d’une rente d’invalidité en 2009. Bien qu’un syndrome de douleur lombaire fût diagnostiqué, sa demande fut rejetée en 2011. Le requérant n’a pas contesté cette décision devant les instances internes.
En juin 2016, le requérant s’adressa une deuxième fois à l’office de l’assurance-invalidité compétent (ci-après
: « l’office
») en vue de l’octroi d’une rente à la suite de la détérioration de son état de santé.
Deux expertises psychiatriques mandatées par les autorités (Dr. X. du 9
septembre 2019 et Dr. Y. du 22 octobre 2020) diagnostiquèrent une schizophrénie paranoïde à partir de 2016. Selon les expertises, le requérant était incapable de travailler depuis 2017 (taux d’incapacité de 100 %). L’expertise du Dr. Y. conclut, par ailleurs, qu’il n’était pas à exclure que le requérant ait déjà souffert de problèmes de santé graves avant 2014, ce qui n’était pourtant pas à établir avec certitude.
En dépit de ces conclusions médicales, l’office, par décision du 21
mai
2021, rejeta la demande d’octroi de rente introduite en juin 2016.
Sur la base d’un bilan ménager (
Abklärungsbericht Haushalt
) établi le 12
novembre 2021, l’office partait de l’hypothèse que le requérant ne s’était jamais livré à une activité lucrative depuis son entrée en Suisse et qu’il ne participait pas non plus aux tâches ménagères.
Un recours du requérant fut rejeté par le Tribunal administratif du canton de Berne par jugement du 16 mars 2022. Il observa que le requérant avait certes suivi une formation de deux semestres en vue de l’obtention d’un diplôme de formation continue en 2006, mais n’avait par la suite jamais trouvé un emploi. Eu égard à son comportement négatif et passif, le tribunal estima peu probable que le requérant, même sans problèmes de santé, ait travaillé à plein temps. Dès lors, en dépit de sa schizophrénie diagnostiquée qui le rendait incapable de travailler à partir de juin 2017 (100 %), le requérant n’avait pas droit à une rente.
Le requérant fit recours contre la décision de l’instance cantonale. Il rappela qu’il avait acquis un diplôme de formation continue en 2006 et commencé un travail en 2008, mais qu’il aurait dû cesser de travailler en raison de ses problèmes de santé (douleurs au dos). Il déduisit dès lors que la conclusion selon laquelle il n’aurait pas travaillé à plein temps sans ses problèmes de santé était arbitraire. Il soutint également qu’il était discriminé, estimant que le rejet de l’octroi de rente était lié à son statut de réfugié (ou d’étranger).
Le recours contre le jugement cantonal fut rejeté par le Tribunal fédéral le 12
août 2022. Il estima que le requérant aurait pu travailler au moins de manière réduite jusqu’à juin 2017. Pour la période subséquente, il confirma la conclusion de l’instance inférieure selon laquelle il n’était pas probable que le requérant, sans problèmes de santé, aurait travaillé à plein temps ou aurait participé aux tâches ménagères. Dès lors, il n’avait pas droit à une rente, bien qu’il fût déclaré incapable de travailler à 100 %. Partant, le grief tiré de la discrimination basée sur son statut de réfugié (ou d’étranger) était également sans fondement.
Devant la Cour, le requérant fait valoir un déni de justice, en violation de l’article 6 § 1, pour le motif du refus de lui octroyer une rente d’invalidité bien qu’il fût déclaré incapable de travailler. Il invoque également une discrimination sur la base de son statut de réfugié (et d’étranger), au sens de l’article 14, combiné avec l’article 8. Enfin, se référant à l’article 8 de la Convention, il prétend souffrir énormément de la situation actuelle et de la conclusion des tribunaux selon laquelle il n’aurait pas travaillé à temps plein, même en bon état de santé.
1.
Y-a-t-il eu violation du droit à un procès équitable au sens de l’article
6
? En particulier, le requérant est-il victime d’un déni de justice pour le motif du refus de lui octroyer une rente d’invalidité bien qu’il fût déclaré incapable de travailler par les experts psychiatriques depuis juin 2017
? (
mutatis mutandis
,
Moreira
Ferreira c.
Portugal (n
o
2)
[GC], n
o
2017)
?
Dans ce contexte, les tribunaux internes ont-ils suffisamment motivé ce rejet et sont-ils restés dans les limites de l’exercice de discrétion judiciaire raisonnable (
Anđelković c. Serbie
, n
o
1401/08, § 27, 9 avril 2013)
?
Le Gouvernement est invité à indiquer à la Cour sur quel fondement juridique, y compris la pratique interne pertinente, les instances internes ont rejeté l’octroi d’une rente.
2.
A la lumière des arguments du requérant devant la Cour, y a-t-il eu discrimination du requérant sur la base de son statut de réfugié ou d’étranger, au sens de l’article 14, combiné avec l’article 6 et/ou l’article 8 de la Convention pour le motif du rejet d’octroi de rente
? Dans ce contexte, les tribunaux ont-ils suffisamment motivé leurs décisions à cet égard
?
3.À la lumière des arguments du requérant, y a-t-il eu violation de l’article
8 de la Convention, pris séparément
?