- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 15 aprilie 2021
- Stat pârât
- POL
- Articole
- Articolul 3
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 3
Leńczuk împotriva Poloniei
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE LEAÑCZUK c. POLONIA (Doc. nr. 47800/17) HOTĂRÂREA STRASBOURG 15 aprilie 2021 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Leńczuk c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Alena Poláčková, președinte, Péter Paczolay, Gilberto Felici, judecători, și Attila Teplán, În conformitate cu art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), de către un național polonez, dl Michal Włodzimierz Leńczuk, la 14 iunie 2017; hotărârea de a anunța cererea guvernului polonez („Guvernul”); observațiile părților; după ce a deliberat în particular la 16 martie 2021, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la acea dată: INTRODUCȚIE Cazul se referă la impunerea lungă a unui regim „deținut periculos” asupra reclamantului.
Reclamantul s-a născut în 1995 și este reținut în Lublin. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna J. Chrzanowska, și ulterior de dl J. Sobczak, Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost arestat la 30 martie 2015. Reclamantul a efectuat ulterior diferite condamnare la închisoare pentru furt și furt. În această perioadă el a primit 14 pedepsele disciplinare în total. La 3 ianuarie 2017, Comisia Penitenciară a Centrului Lublin Remand (komisja penitencjarna ; „Comisia”) a clasificat reclamantul ca fiind un „pedepsit periculos” și a decis că ar trebui reținut în cadrul acestui regim de detenție timp de trei luni.
Comisia a considerat că reclamantul a primit pedeapse disciplinare multiple și că a atacat un ofițer de închisoare. Reclamantul a fost agresiv și imprevizibil și a constituit un risc real și serios pentru securitatea închisorii. Comisia a decis, de asemenea, că a fost necesară aplicarea tuturor măsurilor prevăzute la secțiunea 88b § 1 din Codul de execuție a sentințelor penale. Această comisie a prelungit regimul la 29 martie 2017. Comisia a considerat că comportamentul reclamantului nu s-a îmbunătățit și că încă prezintă un risc real și serios pentru securitatea închisoarei. Apelul reclamantului a fost respins la 30 mai 2017. La 28 iunie 2017, Comisia a prelungit în continuare măsura. Comisia a considerat că comportamentul reclamantului în închisoare nu s-a îmbunătățit deoarece a fost pedepsit disciplinar de două ori.
El a fost confruntat cu personalul închisorii și a refuzat să respecte regulile. Comisia a considerat că reclamantul a constituit încă un risc pentru securitatea închisorii și că extinderea regimului ar putea avea o incidență pozitivă asupra comportamentului reclamantului în închisoare. În același timp, în aplicarea articolului 88b § 2 din Codul, comisia a întrerupt aplicarea automată a cercetărilor de striptease de fiecare dată când reclamantul a plecat sau a intrat în celulă. În al doilea rând, reclamantul a fost autorizat să poarte hainele și pantofii proprii (suspensiunea măsurilor descrise în secțiunea 88b § 1 punctele 5 și 10). Reclamantul a apelat împotriva deciziei. La 22 august 2017, Curtea Regională Lublin (Såd Okręgowy) a respins apelul reclamantului.
La 27 septembrie 2017, Comisia de Penitenciare a Centrului de Detenție din Lublin a ridicat regimul. Comisia a considerat că există motive pentru a presupune că reclamantul nu mai constituie o amenințare reală pentru securitatea închisorii. În plus, aplicarea continuă a regimului periculos deținut nu va mai avea un impact pozitiv asupra comportamentului reclamantului. Reclamantul a susținut că regimul implicat, în special, căutarea zilnică și monitorizarea constantă a celulei, inclusiv toaleta. În plus, el a fost strict izolat de alți deținuți. În timpul detenției, reclamantul a fost plasat în celule unice. celulele, inclusiv un colț de toaletă, au fost monitorizate de televiziune închisă-circuit.
Reclamantul a fost supus la căutări de strip de fiecare dată când a plecat sau a intrat în celulă. Când a fost mutat în afara celulei, reclamantul a fost încătușat cu așa-numitele „catușe unite” (hands unite de lanțuri cu bucăți). Legea și practicile interne relevante privind instituirea regimului „deținătorilor pericoloși” sunt stabilite în hotărârile Curții în cazul Piechowicz c. Polonia (n. 20071/07, §§ 105-117, 17 aprilie 2012) și Horych c. Polonia (n. 13621/08, §§ 44-56, 17 aprilie 2012). La 10 septembrie 2015 au fost modificate secțiunile relevante ale Codului de execuție a sentințelor penale. Aceștia au intrat în vigoare la 24 octombrie 2015. Aceștia au citit în prezent după cum urmează: Secțiunea 88a „2.
În cazul în care se ia decizia de a clasifica o persoană condamnată ca fiind un pericol grav pentru societate sau securitatea închisorii, iar la examinarea acestei decizii, comisia penitenciară ia în considerare: 1) caracteristicile și circumstanțele personale ale prizonierului; 2) motivele și comportamentul comiterii infracțiunii [pentru care persoana a fost condamnată] și tipul infracțiunii... 3) comportamentul în închisoare; 4) lipsa de caracter moral și progresul în reabilitarea socială.” Secțiunea 88b „§ 1 Într-o închisoare de tip închisă, persoanele condamnate care prezintă un pericol grav pentru societate sau securitatea închisorii își îndeplinesc condamnarea în următoarele condiții: 1) celulele și locurile desemnate pentru: munca, studiul, plimbările, vizitele, serviciile, reuniunile religioase și activitățile culturale și educative și sportive sunt dotate cu garanții tehnice adecvate; 2) celulele rămân închise toată ziua și sunt mai frecvent verificate...
3) în cadrul unității lor, persoanele condamnate pot studia, lucra și participa la învățături, întâlniri și servicii religioase, precum și în activitățile culturale și sportive; 4) mișcarea persoanei condamnate în cadrul clădirii se va desfășura sub mai mult control și se va limita numai la necesitățile necesare; 5) persoanele condamnate sunt supuse unei [strip search] de fiecare dată când pleacă și intră în celulele lor... 10) persoanele condamnate nu pot purta propriile haine și încălțăminte. § 2 Comisia de închisoare poate decide că nu este necesară utilizarea tuturor măsurilor menționate la § 1 și suspendă aplicarea lor... Dacă este justificată de circumstanțe, măsurile suspendate pot fi reintegrate.
§ 3 La cererea persoanei condamnate sau a avocatului său de apărare, dar nu mai mult de o dată la trei luni, comisia de închisoare indică motivele care justifică calificarea persoanei condamnate ca fiind un pericol grav pentru societate sau securitatea închisorii...” PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 3 DE CONVENȚIE 14. Reclamantul s-a plâns că aplicarea lungă a regimului periculos al deținutului a constituit o încălcare a articolului 3 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „Nimeni nu poate fi supus unei torture sau unui tratament sau pedepsei inumane sau degradante.” Admisibilitatea 15. Guvernul a formulat o obiecție preliminară, susținând că reclamantul nu a scăpat de căile de recurs interne, susținând că, în cazul în care consideră că drepturile sale personale au fost încălcate, îi este deschis să ceară compensații de la Trezorul de Stat.
16. Reclamantul a prezentat în termeni generale că a epuizat toate măsurile interne relevante și disponibile. 17. În o serie de cazuri împotriva Poloniei cu privire la impunerea regimului periculos al deținutului, Curtea a respins argumentul guvernului potrivit căruia reclamanții ar fi trebuit să recurgă la o cerere de protecție a drepturilor personale (a se vedea, de exemplu, Głowacki c. Polonia , nr. 1608/08, §§ 63, 30 octombrie 2012; Chyła c. Polonia , nr. 8384/08, § 69, 3 noiembrie 2015; și Klibisz c. Polonia nr. 2235/02, §§ 301-302, 4 octombrie 2016). În acest caz, Guvernul nu a prezentat niciun exemplu de practică internă care să demonstreze eficacitatea acestui remediu în sensul articolului 35 § 1 din Convenție (a se vedea Dejnek c. Polonia, nr. 9635/13, § 54, 1 iunie 2017). 18. Curtea constată că plângerea nu este, în mod evident, nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție.
De asemenea, nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Reclamantul nu a prezentat niciun argument cu privire la fondul cazului. În general, el a susținut cererea inițială. 20. Guvernul a subliniat că legislația internă s-a schimbat în 2015, ceea ce a dus la o reducere a numărului de deținuți clasificați ca periculoși și o scădere a măsurilor aplicate acestora. 21. Guvernul a subliniat faptul că deciziile de impunere și extinderea regimului asupra reclamantului au fost motivate și susținute de o instanță. Deciziile se bazează pe incidente concrete în care reclamantul a fost implicat, un atac asupra unui ofițer de închisoare și apoi mai multe pedepse disciplinare impuse asupra acestuia.
Guvernul a subliniat faptul că măsurile aplicate în ceea ce privește reclamantul au fost examinate în fiecare ocazie și, având în vedere o îmbunătățire generală a comportamentului său în închisoare, s-au atenuat. De exemplu, după 28 iunie 2017, în căutarea în benzi nu mai erau efectuate sistemicamente de fiecare dată când reclamantul a plecat sau a intrat în celulă. Guvernul susține în continuare că, deși reclamantul a fost singurul ocupant al celulei sale, el nu a fost niciodată total izolat, având dreptul la o plimbare zilnică și acces la camera și bibliotecă comună. Guvernul a susținut că reclamantul a fost confruntat cu personalul închisorii și a avut dificultăți în urma normelor de închisoare, pentru care a primit pedepse disciplinare.
Evaluarea Curții 22. Principiile generale relevante derivate din jurisprudența Curții au fost rezumate în Piechowicz (citate mai sus, §§ 158-165) și Horych (citate mai sus, §§ 85-92). 23. În ceea ce privește cazul în cauză, Curtea observă că, la 3 ianuarie 2017, comisia de închisoare impusă reclamantului „perigoasa” regimul deținut” și a indicat că aceasta va include aplicarea tuturor măsurilor prevăzute de lege. Regimul a fost impus reclamantului din cauza presupusului atac asupra unui ofițer de închisoare (a se vedea punctul 6 mai sus). Principalele aspecte ale regimului ridicat de către solicitant și specificate mai jos nu au fost contestate de guvern (a se vedea punctul 11 mai sus).
24. În primul rând, Curtea observă că, în urma amendamentelor la dreptul intern care au intrat în vigoare la 24 octombrie 2015, noua secțiune 88b (2) a permis Comisiei de închisoare să modifice domeniul de aplicare al măsurilor de securitate aplicabile deținuților (a se vedea punctul 13 de mai sus). aplicarea acestei dispoziții, la 28 iunie 2017, comisia de închisoare a hotărât că reclamantul nu mai va mai fi supus unei cercetări de striptease de fiecare dată când a plecat sau a intrat în celulă (a se vedea punctul 8 de mai sus).
25. În plus, Curtea constată că, în aplicarea articolului 88a (2) din Codul, deciziile comisioanelor de închisoare au fost bazate pe motive specifice referitoare la comportamentul recent al reclamantului (compară și contrast cazurile anterioare, de exemplu, Prus c. Polonia , nr. 5136/11, § 37, 12 În fiecare ocazie, autoritățile au examinat situația personală a reclamantului, și anume comportamentul său, și au evaluat necesitatea de a continua aplicarea regimului în funcție de evaluarea proaspătă a unui risc depus de el la închisoare și securitatea personalului. Odată ce acest risc a diminuat și comportamentul său în închisoare s-a îmbunătățit, la 27 În septembrie 2017, Comisia a hotărât să ridice regimul (a se vedea punctele 8 și 10 de mai sus).
26. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în aplicarea legislației interne modificate, autoritățile au atenuat progresiv acest regim prin înlăturarea unor măsuri, ținând seama de comportamentul reclamantului (compară și contrastul Piechowicz , citat mai sus, § 166). 27. Cu toate acestea, Curtea remarcă că în primele șase luni ale regimului reclamantul a fost supus zilnic, sau chiar de mai multe ori pe zi, ori de câte ori a părăsit sau a intrat în celulă, la o căutare completă a corpului. Căutările din benzi constau într-o inspecție aprofundată a corpului și a hainelor sale, ceea ce i-a cerut să se îndoiască dezbrăcat și să se îndoiască pentru a permite examinarea anusului său (vezi Piechowicz , citat mai sus, § 166. Acestea au fost efectuate ca o chestiune de rutină și nu au fost legate de nevoile specifice de securitate sau de orice suspiciune specifică referitoare la comportamentul reclamantului.
28. Curtea a afirmat deja în Piechowicz în cazul în care, deși cercetările de striptease ar putea fi necesare pentru a asigura securitatea închisorii sau pentru a preveni tulburări sau crimă, argumentul guvernului nu a fost convins că astfel de verificări sistematice, intruzive și excepționale jenante efectuate zilnic, sau chiar de mai multe ori pe zi, au fost necesare pentru a asigura siguranța în închisoare (a se vedea Piechowicz , citat mai sus § 176). Având în vedere că reclamantul a fost deja supus la mai multe alte măsuri stricte de supraveghere și că autoritățile nu se bazau pe nicio cerință de securitate specifică sau convingătoare, Curtea consideră că practica de căutare zilnică aplicată pentru el timp de trei luni trebuie să-i fi provocat sentimente de inferioritate, anxietate și dificultăți acumulate care au mers dincolo de suferința inevitabilă și umilirea implicată în executarea condamnării sale (a se vedea Horych , citat mai sus § 101 și Piechowicz , citat mai sus §§ 175 și 176. 29. De asemenea, Curtea nu este convinsă că a fost necesară în fiecare ocazie pentru întreaga durată a regimului periculos deținut impus reclamantului (a se vedea Piechowicz , citat mai sus § 174). În concluzie, ținând seama de efectele cumulative ale regimului „deținut pericolos” asupra reclamantului,
Curtea constată că autoritățile nu au demonstrat că aplicarea unei game largi de măsuri, inclusiv căutarea rutină și nediscriminată a bandelor, în special în perioada inițială de șase luni a impunerii regimului, era necesară pentru a atinge obiectivul legitim de a asigura securitatea închisorii. În consecință, a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție. ALTE VIOLAȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 31. Reclamantul s-a mai plâns de încălcare a articolelor 6 și a Convenției. El s-a plâns de modul în care comisia penitenciară a aplicat și a prelungit regimul, precum și de presupusa ineficacitate a apelurilor sale împotriva deciziilor comisionului. 32. Guvernul a contestat acest argument. 33. Curtea constată că această plângere este legată de cea examinată mai sus și, prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă.
34. Curtea observă că, în centrul plângerii reclamantului în temeiul articolului 3 din Convenție, sunt probleme care au fost examinate și au dus la constatarea unei încălcări a acestei dispoziții (a se vedea punctul 3). În aceste circumstanțe, Curtea consideră că nu apare nicio problemă separată în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție și nu face nicio concluzie separată (a se vedea Prus , citat mai sus § 43). APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 35. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înălțimei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 36. Reclamantul a solicitat 10.000 euro (EUR) în ceea ce privește daunele nepecuniare.
37. 38. Curtea atribuie reclamantului 3000 EUR în ceea ce privește daunele nepecuniare. Costuri și cheltuieli 39. Reclamantul nu a formulat nici o cerere pentru costuri și cheltuieli. Dobânzi implicite 40. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 3 din convenție; că nu este necesară examinarea plângerii în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție; deține (a) că statul contestat trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 3000 EUR (3 mii de euro), în ceea ce privește daunele nepecuniare, plus orice impozit care poate fi percepubil reclamantului, care să fie convertit în zloty polonez la rata aplicabilă la data decontare; (b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare, dobânzile simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 15 aprilie 2021, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Attila Teplán Alena Poláčková Președintele adjunct al grefierului interimar
FIRST SECTION
CASE OF LEŃCZUK v. POLAND (Application no. 47800/17) JUDGMENT STRASBOURG 15 April 2021 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Leńczuk v. Poland, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Committee composed of: Alena Poláčková, President, Péter Paczolay, Gilberto Felici, judges, and Attila Teplán, Acting Deputy Section Registrar, Having regard to: the application (no. 47800/17) against the Republic of Poland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Polish national, Mr Michal Włodzimierz Leńczuk (“the applicant”), on 14 June 2017; the decision to give notice to the Polish Government (“the Government”) of the application; the parties’ observations; Having deliberated in private on 16 March 2021, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: INTRODUCTION
The case concerns the lengthy imposition of a “dangerous detainee” regime on the applicant. THE FACTS
The applicant was born in 1995 and is detained in Lublin.
The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms J. Chrzanowska, and subsequently by Mr J. Sobczak, of the Ministry of Foreign Affairs.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
The applicant was arrested on 30 March 2015. The applicant subsequently served various prison sentences for burglary and theft. During this period he received fourteen disciplinary punishments in total. 6 . On 3 January 2017 the Lublin Remand Centre Prison Commission ( komisja penitencjarna ; “the commission”) classified the applicant as a “dangerous detainee” and decided that he should be detained under this regime of detention for three months. The commission considered that the applicant had received multiple disciplinary punishments and that he had assaulted a prison officer. The applicant had been aggressive and unpredictable and had posed a real and serious risk to prison security. The commission further decided that it had been necessary to apply all the measures provided in section 88b § 1 of the Code of Execution of Criminal Sentences.
This commission extended the regime on 29 March 2017. The commission considered that the behaviour of the applicant had not improved and that he still posed a real and serious risk to the security of the prison. The applicant’s appeal was dismissed on 30 May 2017. 8 . On 28 June 2017 the commission further extended the measure. The commission considered that the applicant’s behaviour in prison had not improved as he had twice been subject to disciplinary punishment. He had been confrontational towards prison staff and refused to comply with the rules. The commission considered that the applicant still posed a risk to prison security and that extending the regime might have a positive incidence on the applicant’s behaviour in prison. At the same time, in application of section 88b § 2 of the Code, the commission discontinued the automatic application of strip searches every time the applicant left or entered the cell. The strip searches were to be carried out only when the applicant left or entered the prison’s residential unit. Secondly, the applicant was allowed to wear his own clothes and shoes (suspension of measures described in section 88b § 1 points 5 and 10). The applicant appealed against the decision.
On 22 August 2017 the Lublin Regional Court ( Sąd Okręgowy ) dismissed the applicant’s appeal. 10 . On 27 September 2017 the Lublin Detention Centre Prison Commission lifted the regime. The commission considered that there had been grounds to assume that the applicant no longer posed any real threat to prison security. Moreover, the continued application of the dangerous detainee regime would no longer have a positive impact on the applicant’s behaviour. The applicant submitted that the regime involved, in particular, daily strip searches and constant monitoring of the cell, including the toilet. Moreover, he was strictly isolated from other inmates. 11 . During his detention the applicant was placed in single cells. The cells, including a toilet corner, were monitored by closed-circuit television. The applicant was subjected to strip searches every time he left or entered his cell. When moving outside the cell the applicant was handcuffed with the so-called “joined handcuffs” (hands joined by chains with fetters).
RELEVANT LEGAL FRAMEWORK AND PRACTICE
12. The relevant domestic law and practice concerning the imposition of the “dangerous detainee” regime are set out in the Court’s judgments in the cases of Piechowicz v. Poland (no. 20071/07, §§ 105-117, 17 April 2012) and Horych v. Poland (no. 13621/08, §§ 44-56, 17 April 2012). 13 . On 10 September 2015 the relevant sections of the Code of execution of Criminal Sentences were amended. They entered into force on 24 October 2015. They currently read as follows: Section 88a “2. When taking the decision to classify a convicted person as posing a serious danger to society or prison security, and when reviewing such decision, the prison commission takes into account: 1) the personal characteristics and circumstances of the prisoner; 2) the motives and conduct while committing the offence [for which the person had been convicted] and the type of offence...
3) the behaviour in prison; 4) lack of moral character and progress in social rehabilitation.” Section 88b “§ 1 In a closed-type prison, convicted persons posing a serious danger to society or prison security shall serve their sentence under the following conditions: 1) cells and places designated for: work, study, walks, visits, services, religious meetings and cultural and educational and sport activities are equipped with appropriate technical safeguards; 2) the cells remain closed the whole day and are more frequently checked... 3) within their unit, convicted persons may study, work and participate in religious teachings, meetings and services, as well as in cultural and sport activities; 4) movement of the convicted person within the prison facility shall take place under increased control and is limited to necessary needs only; 5) convicted persons shall be subject to a [strip search] each time they leave and enter their cells...
10) convicted persons shall not be allowed to wear their own clothing and footwear. § 2 the Prison Commission may decide that there is no need to use all measures referred to in § 1 and suspend their application... If justified by circumstances, the measures suspended may be reinstated. § 3 At the request of the convicted person or his or her defence counsel, but not more than once every 3 months, the prison commission shall indicate the reasons justifying the qualification of the convicted person as posing a serious danger to society or prison security...” THE LAW
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 3 OF THE CONVENTION
14. The applicant complained that the lengthy imposition of the dangerous detainee regime had amounted to a breach of Article 3 of the Convention, which reads as follows: “No one shall be subjected to torture or to inhuman or degrading treatment or punishment.” Admissibility
The Government raised a preliminary objection, claiming that the applicant had failed to exhaust domestic remedies. They submitted that if he considered that his personal rights had been violated, it was open to him to claim compensation from the State Treasury.
The applicant submitted in general terms that he had exhausted all the relevant and available domestic remedies.
In a number of cases against Poland concerning the imposition of the dangerous detainee regime, the Court has rejected the Government’s argument that the applicants should have had recourse to a claim for the protection of personal rights (see, for example, Głowacki v. Poland , no. 1608/08, §§ 60 ‑ 63, 30 October 2012; Chyła v. Poland , no. 8384/08, § 69, 3 November 2015; and Klibisz v. Poland no. 2235/02, §§ 301-302, 4 October 2016). In the present case the Government failed to submit any examples of domestic practice which would demonstrate the effectiveness of that remedy for the purposes of Article 35 § 1 of the Convention (see Dejnek v. Poland , no. 9635/13, § 54, 1 June 2017). It follows that the Government’s plea of inadmissibility on the grounds of non ‑ exhaustion of domestic remedies must be dismissed.
The Court notes that the complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. Likewise, it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. Merits The parties’ submissions
The applicant did not submit any arguments on the merits of the case. In general, he upheld his original application.
The Government underlined that the domestic law had changed in 2015, which had led to a reduction in the number of detainees classified as dangerous and a decrease in the measures applied to them.
The Government underlined that the decisions imposing and extending the regime on the applicant had been well-reasoned and upheld by a court. The decisions were based on concrete incidents in which the applicant had been involved, an assault on a prison officer, and then several disciplinary punishments imposed on him. The Government underlined that the measures applied in respect of the applicant had on each occasion been examined and, in view of a general improvement in his behaviour in prison, alleviated. For instance, after 28 June 2017 strip searches were no longer systemically carried out every time the applicant left or entered his cell. The Government further argued that, although the applicant had been the sole occupant of his cell, he had never been totally isolated, having the right to a daily walk and access to the common room and library. The Government submitted that the applicant had been confrontational towards the prison staff and had difficulty following prison rules, for which he had received disciplinary punishments. The Court’s assessment
The relevant general principles deriving from the Court’s case-law were summarised in Piechowicz (cited above, §§ 158-165) and Horych (cited above, §§ 85-92).
Turning to the present case, the Court observes that on 3 January 2017 the prison commission imposed on the applicant the “dangerous detainee” regime and indicated that it would include application of all measures provided by law. The regime was imposed on the applicant on account of his alleged assault of a prison officer (see paragraph 6 above). The main aspects of the regime raised by the applicant and specified below have not been contested by the Government (see paragraph 11 above).
The Court firstly observes that, following the amendments to the domestic law which entered into force on 24 October 2015, the new section 88b (2) made it possible for the prison commission to modify the scope of security measures applicable to detainees (see paragraph 13 above). In application of this provision, on 28 June 2017, the prison commission decided that the applicant would no longer be subject to strip searches every time he left or entered his cell (see paragraph 8 above).
Furthermore, the Court notes that, in application of Section 88a (2) of the Code, the decisions of the prison commission were based on specific reasons pertaining to the applicant’s recent behaviour (compare and contrast previous cases, for instance, Prus v. Poland , no. 5136/11, § 37, 12 January 2016 and see paragraph 13 above). On each occasion the authorities examined the applicant’s personal situation, namely his behaviour, and assessed the need to continue the application of the regime depending on the fresh assessment of a risk posed by him to prison and staff security. Once this risk diminished and his behaviour in prison improved, on 27 September 2017 the commission decided to lift the regime (see paragraphs 8 and 10 above).
In view of the above, the Court considers that in the application of the amended domestic law the authorities progressively alleviated the regime by lifting some measures, taking into account the applicant’s behaviour (compare and contrast Piechowicz , cited above, § 166).
Nevertheless, the Court notes that during the first six months of the regime the applicant was subjected daily, or even several times a day, whenever he left or entered his cell, to a full body search. The strip searches consisted of a thorough inspection of his body and clothes, which required him to strip naked and bend over in order to enable the examination of his anus (see Piechowicz , cited above, § 166). They were carried out as a matter of routine and were not linked to any specific security needs, or to any specific suspicion concerning the applicant’s conduct.
The Court has already stated in the Piechowicz case that while strip searches might be necessary to ensure prison security or to prevent disorder or crime, it was not persuaded by the Government’s argument that such systematic, intrusive and exceptionally embarrassing checks performed daily, or even several times a day, were necessary to ensure safety in the prison (see Piechowicz , cited above, § 176). Given that the applicant was already being subjected to several other strict surveillance measures, and that the authorities did not rely on any specific or convincing security requirements, the Court considers that the practice of daily strip searches applied to him for three months must have caused him feelings of inferiority, anguish and accumulated distress which went beyond the unavoidable suffering and humiliation involved in the execution of his prison sentence (see Horych , cited above, § 101, and Piechowicz , cited above, §§ 175 and 176).
Also, the Court is not convinced that shackling the applicant was necessary on each and every occasion for the entire duration of the dangerous detainee regime imposed on the applicant (see Piechowicz , cited above, § 174). 30 . In conclusion, taking into account the cumulative effects of the “dangerous detainee” regime on the applicant, the Court finds that the authorities failed to show that the application of a wide range of measures, including routine and indiscriminate strip searches, particularly during the initial six-month period of the imposition of the regime, were necessary to attain the legitimate aim of ensuring prison security. There has been, accordingly, a violation of Article 3 of the Convention.
OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION
31. The applicant further complained of a violation of Articles 6 and 13 of the Convention. He complained about the manner in which the penitentiary commission had applied and extended the regime, and the alleged ineffectiveness of his appeals against the commission’s decisions.
The Government contested that argument.
The Court notes that this complaint is linked to the one examined above and must therefore likewise be declared admissible.
The Court observes that at the heart of the applicant’s complaint under Article 3 of the Convention lie issues that have been examined and have resulted in the finding of a violation of that provision (see paragraph 30 above). In the circumstances, the Court considers that no separate issue arises under Articles 6 and 13 of the Convention and makes no separate finding (see Prus , cited above, § 43).
APPLICATION OF ARTICLE
41 OF THE CONVENTION
35. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” Damage
The applicant claimed 10,000 euros (EUR) in respect of non ‑ pecuniary damage.
The Government considered the claim excessive.
The Court awards the applicant EUR 3,000 in respect of non ‑ pecuniary damage. Costs and expenses
The applicant did not make any claim for costs and expenses. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Declares the application admissible; Holds that there has been a violation of Article 3 of the Convention; Holds that there is no need to examine the complaint under Articles 6 and 13 of the Convention; Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 3,000 (three thousand euros), in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable to the applicant, to be converted into Polish zlotys at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement, simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 15 April 2021, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Attila Teplán Alena Poláčková Acting Deputy Registrar President