BERCUCI v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
BERCUCI v. ROMANIA (CtEDO, 2021)
Publicat la 3 mai 2021 CUARTA SECȚIUNE Aplicația nr. 46263/20 Diana-Camelia BERCUCCI împotriva României depusă la 12 octombrie 2020 comunicată la 16 aprilie 2021 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la procedurile de returnare a copilului reclamantului în Regatul Unit, unde s-a născut (în iulie 2017) și în cazul în care tatăl său este încă în viață. Copilul a trăit cu reclamantul de la naștere, iar tatăl, care nu a recunoscut copilul la naștere, a fost acordat numai autorității parentale în ianuarie 2018 și drepturile de contact la 7 Iunie 2018. În ultima dată, reședința copilului a fost, de asemenea, stabilită cu reclamantul. Reclamantul, care a susținut că reședința ei a fost întotdeauna în România, în ciuda șederilor sale ocazionale în străinătate în timp ce lucrează în cadrul contractelor temporare, a fost ordonat să returneze copilul în Regatul Unit printr-o decizie din 14 iunie 2019 a Curții Județului București. La 10 noiembrie 2019, la întoarcerea ei la Londra pentru o formare de lucru, reclamantul a fost retras în custodie, fiind acuzat de autoritățile britanice de răpire a copiilor. La 28 noiembrie 2019 mama reclamantului a dus copilul înapoi la tatăl său din Londra. Într-o decizie finală de 9 Decembrie 2019 Curtea de Apel din București a respins recursul depus de reclamant împotriva ordinului de returnare, având în vedere că nu mai este necesar să examineze cererea inițială de returnare a copilului, în măsura în care tatăl și copilul au fost reuniți. De la arestarea ei la Londra, reclamantul nu a putut să-și vadă copilul. La 9 septembrie 2020, în timp ce reclamantul era încă în custodie, Curtea Centrală de Familie a stabilit reședința copilului cu tatăl său și a acordat reclamantului un contact direct lunar până la două ore, în casa tatălui, după ce ar fi fost eliberată din custodie. Reclamantul se plânge în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție. Întrebarea părților a existat o încălcare a dreptului reclamantului de a respecta viața ei de familie, în contravenție cu art. 8 din Convenție, în lumina procedurii de returnare a copilului ei la Londra, în cazul în care tatăl său a trăit, dau naștere la hotărârea din 14 iunie 2019 a Curții Județeanului București și a celui din 9 Decembrie 2019 a Curții de Apel din București? În special: (a) este interpretarea Curții Județeane a noțiunii de „reședință umană” în cazul în cauză, în conformitate cu cerințele art. 8 din Convenție (a se vedea mutatis mutandis Michnea v. România , nr. 10395/19, § 46, 7 iulie 2020)? (b) în evaluarea posibilelor excepții de returnare, au luat în considerare instanța internă: (i) situația particulară a copilului (în special faptul că a fost crescut exclusiv de către mama sa, a vorbit doar român și nu a avut nici un contact, nici o limbă comună, cu tatăl său); sau (ii) riscul ca reclamantul să fie confruntat cu sancțiuni penale în cazul în care ea se întoarce la Londra și, prin urmare, contactul liber cu copilul a cărui reședință a fost înființată cu ea (a se vedea, în special, Neulinger și Shoruk v. Elveția [GC], nr. 41615/07, § 149, ECHR 2010)? (c) a fost refuzul Curții de Apel de a examina recursul reclamantului împotriva ordinului de returnare în conformitate cu dreptul reclamantului de a respecta viața sa de familie?