Bercuci împotriva României

Publicat la 3 mai 2021 CUARTA SECȚIUNE Aplicația nr. 46263/20 Diana-Camelia BERCUCCI împotriva României depusă la 12 octombrie 2020 comunicată la 16 aprilie 2021 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la procedurile de returnare a copilului reclamantului în Regatul Unit, unde s-a născut (în iulie 2017) și în cazul în care tatăl său este încă în viață. Copilul a trăit cu reclamantul de la naștere, iar tatăl, care nu a recunoscut copilul la naștere, a fost acordat numai autorității parentale în ianuarie 2018 și drepturile de contact la 7 Iunie 2018. În ultima dată, reședința copilului a fost, de asemenea, stabilită cu reclamantul. Reclamantul, care a susținut că reședința ei a fost întotdeauna în România, în ciuda șederilor sale ocazionale în străinătate în timp ce lucrează în cadrul contractelor temporare, a fost ordonat să returneze copilul în Regatul Unit printr-o decizie din 14 iunie 2019 a Curții Județului București.

La 10 noiembrie 2019, la întoarcerea ei la Londra pentru o formare de lucru, reclamantul a fost retras în custodie, fiind acuzat de autoritățile britanice de răpire a copiilor. La 28 noiembrie 2019 mama reclamantului a dus copilul înapoi la tatăl său din Londra. Într-o decizie finală de 9 Decembrie 2019 Curtea de Apel din București a respins recursul depus de reclamant împotriva ordinului de returnare, având în vedere că nu mai este necesar să examineze cererea inițială de returnare a copilului, în măsura în care tatăl și copilul au fost reuniți. De la arestarea ei la Londra, reclamantul nu a putut să-și vadă copilul. La 9 septembrie 2020, în timp ce reclamantul era încă în custodie, Curtea Centrală de Familie a stabilit reședința copilului cu tatăl său și a acordat reclamantului un contact direct lunar până la două ore, în casa tatălui, după ce ar fi fost eliberată din custodie.

Reclamantul se plânge în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție. Întrebarea părților a existat o încălcare a dreptului reclamantului de a respecta viața ei de familie, în contravenție cu art. 8 din Convenție, în lumina procedurii de returnare a copilului ei la Londra, în cazul în care tatăl său a trăit, dau naștere la hotărârea din 14 iunie 2019 a Curții Județeanului București și a celui din 9 Decembrie 2019 a Curții de Apel din București?

În special: (a) este interpretarea Curții Județeane a noțiunii de „reședință umană” în cazul în cauză, în conformitate cu cerințele art. 8 din Convenție (a se vedea mutatis mutandis Michnea v. România , nr. 10395/19, § 46, 7 iulie 2020)? (b) în evaluarea posibilelor excepții de returnare, au luat în considerare instanța internă: (i) situația particulară a copilului (în special faptul că a fost crescut exclusiv de către mama sa, a vorbit doar român și nu a avut nici un contact, nici o limbă comună, cu tatăl său); sau (ii) riscul ca reclamantul să fie confruntat cu sancțiuni penale în cazul în care ea se întoarce la Londra și, prin urmare, contactul liber cu copilul a cărui reședință a fost înființată cu ea (a se vedea, în special, Neulinger și Shoruk v. Elveția [GC], nr. 41615/07, § 149, ECHR 2010)? (c) a fost refuzul Curții de Apel de a examina recursul reclamantului împotriva ordinului de returnare în conformitate cu dreptul reclamantului de a respecta viața sa de familie?

Published on 3 May 2021

FOURTH SECTION

Application no. 46263/20 Diana-Camelia BERCUCI against Romania lodged on 12 October 2020 communicated on 16 April 2021

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns the proceedings for the return of the applicant’s child to the United Kingdom, where he was born (in July 2017) and where his father is still living. The child lived with the applicant since birth, and the father, who had not recognised the child at birth, was only granted parental authority in January 2018 and contact rights on 7 June 2018. On the latter date, the child’s residence was also set with the applicant. The applicant, who claimed that her residence had always been in Romania, despite her occasional stays abroad while she was working under temporary contracts, was ordered to return the child to the United Kingdom by a decision of 14 June 2019 of the Bucharest County Court.

On 10 November 2019, upon her return to London for a work training, the applicant was remanded in custody having been charged by the British authorities with child abduction. On 28 November 2019 the applicant’s mother took the child back to his father in London. In a final decision of 9 December 2019 the Bucharest Court of Appeal dismissed the appeal lodged by the applicant against the return order, on the grounds that it no longer needed to examine the initial request for the return of the child, in so far as father and child had been reunited. Since her arrest in London, the applicant has been unable to see her child. On 9 September 2020, while the applicant was still in custody, the Central Family Court set the child’s residence with his father and granted the applicant supervised direct contact monthly for up to two hours, in the father’s home after she would be released from custody.

The applicant complains under Articles 3 and 8 of the Convention.

QUESTIONS TO THE PARTIES

Has there been a violation of the applicant’s right to respect for her family life, contrary to Article 8 of the Convention, in the light of the proceeding for the return of her child to London, where his father lived, giving rise to the decision of 14 June 2019 of the Bucharest County Court and that of 9 December 2019 of the Bucharest Court of Appeal?

In particular: (a) is the County Court’s interpretation of the notion of “habitual residence” in the present case consistent with the requirements of Article 8 of the Convention (see, mutatis mutandis , Michnea v. Romania , no. 10395/19, § 46, 7 July 2020)? (b) in assessing the possible exceptions to return, did the domestic courts take into account: (i) the child’s particular situation (notably that he was raised exclusively by his mother, only spoke Romanian, and did not have any contact, or a common language, with his father); or (ii) the risk that the applicant would face criminal sanctions if she returned to London and thus loose contact with the child whose residence had been set with her (see, notably, Neulinger and Shuruk v. Switzerland [GC], no. 41615/07, § 149, ECHR 2010)? (c) was the refusal of the Court of Appeal to examine the applicant’s appeal against the return order consistent with the applicant’s right to respect for her family life?