SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere n 2757/20 Ahmet Haluk ALTAN împotriva Türkiye Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 2 septembrie 2025 într-un comitet compus din Jovan Ilievski, președintele Péter Paczolay, Juha Lavapuro, judecători și Dorothee von Arnim, graffière de secțiune, cererea nr. 27757/20 împotriva Republicii Türkiye și al cărui resortisant al acestui stat, domnul Ahmet Haluk Altan ( În cazul în care părțile nu sunt de acord cu acest lucru, părțile convin să își prezinte observațiile în termen de trei luni de la data la care părțile au formulat o cerere în acest sens. Cererea se referă la condamnarea penală a reclamantului, avocat de profesie, la o amendă judiciară din cauza afirmațiilor pe care l-a ținut la adresa unui judecător. La 18 decembrie 2006 s-a inițiat o procedură penală împotriva reclamantului pentru calomnie. La 12 decembrie 2012, instanța de judecată nr. 2 d 820 EUR la data pronunțării hotărârii). a Curtea de Casație a confirmat această hotărâre, considerând, în special, că tribunalul din Québec a calificat corect faptele reproșate reclamantului. printr-o hotărâre din 12 noiembrie 2019, care a fost notificată la data de 17 decembrie 2019, Curtea Constituțională a concluzionat la neîncălcarea dreptului reclamantului la libertatea de exprimare. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul se plânge că condamnarea sa penală constituie o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare. EVALUAREA CURȚII Curtea menționează că, în speță, decizia internă definitivă în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție este hotărârea Curții Constituționale care a fost pronunțată la 12 noiembrie 2019 și a fost notificată reclamantului la 17 noiembrie 2019. În decembrie 2019 (punctul 4 de mai sus). Cererea fiind introdusă la 1 iulie 2020, Curtea trebuie să examineze dacă prezenta cerere a fost introdusă în conformitate cu termenul limită de depunere a cererilor. Curtea amintește că, odată cu intrarea în vigoare a Protocolului nr. 15 la convenție, termenul limită de introducere a cererilor prevăzut la art. 35 ð 1 din convenție a fost redusă de la șase la patru luni de la 1 februarie 2022. Din moment ce în prezenta cauză ultima decizie internă definitivă a fost adoptată și primită de către reclamant înainte de această dată, Curtea va continua să desemneze regula de introducere prin regula de șase luni. Principiile generale privind termenele de depunere a cererilor în fața Curții, în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție, au fost rezumate în hotărârea Sabri Güneș c. Turcia ([GC], n 27396/06 § 29 și 39 42, 29 În special, Curtea amintește că regula celor șase luni este o regulă de ordine publică și că, în fiecare cauză pe care o prezintă în fața sa, aceasta trebuie să se asigure că acest termen a fost respectat. În speță, decizia internă definitivă, și anume hotărârea Curții Constituționale a fost notificată reclamantului la 17 decembrie 2019 (punctul 5 de mai sus). Reclamantul și-a prezentat cererea la 1 iulie 2020, în timp ce termenul pentru depunerea cererii în fața Curții expira, în mod normal, după șase luni calendaristice, respectiv la 17 iunie 2020. Curtea observă că este necesar să se ia în considerare aplicarea termenului de șase luni în prezenta hotărâre, ținând seama de principiile pe care le-a stabilit în cauzele anterioare în ceea ce privește criza sanitară cauzată de Covid 19. 11. În primul rând, Curtea observă că a decis, în Decizia Saakashvili c. Georgia ((dec.), n 6232/20 și 22394/20, §§ 52-58, 1 martie 2022), în cazul în care termenul de șase luni calendaristice a început să curgă sau trebuia să expire între 16 martie și 15 iunie 2020, termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție ar trebui să fie considerat excepțional de suspendat pentru o perioadă totală de trei luni calendaristice. Aceeași abordare a fost urmată în hotărârile ulterioare (a se vedea, de exemplu, X și alte c. Irlanda, n. 23851/20 și 24360/20, § 58, 22 iunie 2023, Koilova și Babulkova c. Bulgaria, n 40209/20, § 25, 5 septembrie 2023, și Validity Foundation on behalf of T.J. c. Ungaria, n 311970/20, § 57, 10 octombrie 2024) 12. decembrie 2019 și trebuia să expire în mod normal la 17 iunie 2020, întrucât termenul de șase luni nu a început și nu a expirat în perioada de derogare de la criza sanitară, fie de la 16 martie la 15 iunie 2020, dar a fugit în această perioadă, prezenta cauză se distinge astfel de Decizia Saakashvili c. Georgia (Decizia menționată anterior) 13. Curtea sa pronunat cu privire la situaia ca și în prezenta cauză în cauza Kitanovska și Barbulovski c. Macedonia de Nord 53030/19 31378/20 , § 40, 9 mai 2023. Comisia a considerat că prelungirea excepțională se aplica numai atunci când termenul de șase luni începea să curgă sau să expire în perioada 16 martie-15. În iunie 2020, Curtea a reținut această abordare foarte recent în Decizia Masse c. Franța ((dec.), nr 47506/20, §§ 29-31, 25 martie 202514, în aceste condiții, în lipsa unor circumstanțe excepționale legate de situația specială a reclamantului, Curtea nu stabilește niciun motiv valabil pentru a se abate de la abordarea sa recent reținută în decizia Mass Mai sus menționat. Comisia consideră că prelungirea excepțională de trei luni care se adaugă la cele șase luni nu se aplică situației reclamantului. 15. Prin urmare, prezenta cerere, introdusă la 1 iulie 2020, este mai mare de șase luni de la notificarea deciziei interne definitive la 17 decembrie 2019, este tardivă și trebuie respinsă pentru nerespectarea termenului de șase luni în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 25 septembrie 2025. Dorothee von Arnim Jovan Ilievski Adjunct Președinte
Requête n
o
27757/20
Ahmet Haluk ALTAN
contre la Türkiye
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 2 septembre 2025 en un comité composé de
:
Jovan Ilievski
, président
,
Péter Paczolay,
Juha Lavapuro
, juges
,
et de Dorothee von Arnim,
greffière adjointe de section
,
Vu
:
la requête n
o
27757/20 contre la République de Türkiye et dont un ressortissant de cet État, M
e
Ahmet Haluk Altan («
le requérant
»), né en 1968 et résidant à Elazığ, a saisi la Cour le 1
er
juillet 2020 en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement turc («
le Gouvernement
»), représenté par son agent de l’époque, M.
Hacı
Ali Açıkgül, ancien chef du service des droits de l’homme au ministère de la Justice de Türkiye,
les observations des parties,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
La requête concerne la condamnation pénale du requérant, avocat de profession, à une amende judiciaire en raison des propos que l’intéressé avait tenus à l’égard d’un juge.
2
.
Le 18 décembre 2006 une procédure pénale fut engagée contre le requérant pour diffamation. Le 12 décembre 2012, la cour d’assises n
o
2 d’Elazığ condamna le requérant de ce chef à une amende judiciaire de 8
840
TRY (environ 3
820 EUR à la date du prononcé du jugement).
3.
L
a Cour de cassation confirma ce jugement, estimant notamment que la cour d’assises avait correctement qualifié les faits reprochés au requérant.
4
.
Par un arrêt du 12 novembre 2019, qui fut notifié à l’intéressé le 17
décembre 2019, la Cour constitutionnelle c
onclut à la non
‑
violation du droit du requérant à la liberté d’expression.
5.
Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant se plaint que sa condamnation pénale constitue une atteinte à son droit à la liberté d’expression.
6.
La Cour relève qu’en l’espèce la décision interne définitive au sens de l’article
35 §
1 de la Convention est l’arrêt de la Cour constitutionnelle qui a été rendu le
12 novembre 2019 et notifié au requérant le 17
décembre 2019 (paragraphe
4 ci-dessus). La requête étant introduite le 1
er
juillet 2020, la Cour doit examiner la question de savoir si la présente requête a été introduite dans le respect du délai d’introduction des requêtes.
7.
La Cour rappelle qu’avec l’entrée en vigueur du Protocole n
o
15 à la Convention, le délai d’introduction des requêtes prévu dans l’article
35 §
1 de la Convention a été réduit de six à quatre mois à compter du 1
er
février 2022. Dès lors que dans la présente affaire la dernière décision interne définitive a été adoptée et reçue par le requérant avant cette date, la Cour continuera à désigner la règle d’introduction par la règle des six mois.
8.
Les principes généraux relatifs aux délais d’introduction des requêtes devant la Cour, au sens de l’article 35 § 1 de la Convention, ont été résumés dans l’arrêt
Sabri Güneș c. Turquie
([GC], n
o
27396/06
, §§ 29 et 39
‑
42, 29
juin 2012, et les références qui y sont citées). En particulier, la Cour rappelle que la règle des six mois est une règle d’ordre public et que, dans chaque affaire portée devant elle, elle se doit de s’assurer que ce délai a été respecté.
9.
En l’espèce, la décision interne définitive, à savoir l’arrêt de la Cour constitutionnelle a été notifié au requérant le 17
décembre 2019 (paragraphe
5 ci-dessus). Le requérant a introduit sa présente requête le 1
er
juillet 2020, tandis que le délai pour introduire la requête devant la Cour expirait normalement six mois civils plus tard, soit le 17
juin 2020.
10.
La Cour note qu’il convient d’examiner l’application du délai de six mois dans la présente requête en tenant compte des principes qu’elle a établis dans des affaires précédentes eu égard à la crise sanitaire due au Covid
‑
19.
11.
La Cour note, d’abord, qu’elle a décidé, dans la décision
Saakashvili c.
Géorgie
((déc.), n
os
6232/20 et 22394/20, §§ 52-58, 1
er
mars 2022), que lorsque le délai de six mois civils avait commencé à courir ou devait expirer entre le 16
mars et le 15 juin 2020, le délai de six mois prévu par l’article
35 §
1 de la Convention devrait exceptionnellement être considéré comme suspendu pour trois mois civils au total. La même approche a été suivie dans des arrêts ultérieurs (voir, par exemple,
X et autres c.
Irlande
, n
os
23851/20 et 24360/20, § 58, 22 juin 2023,
Koilova et Babulkova c.
Bulgarie
, n
o
40209/20, §
25, 5 septembre 2023, et
Validity Foundation on behalf of T.J. c.
Hongrie
, n
o
31970/20, § 57, 10
octobre 2024).
12.
Dans la présente affaire, le délai de six mois a commencé à courir le 17
décembre 2019 et devait normalement expirer le 17 juin 2020. Puisque le délai de six mois n’a ni commencé ni expiré pendant la période dérogatoire de la crise sanitaire, soit du 16 mars au 15 juin 2020, mais courait pendant cette période, la présente affaire se distingue ainsi de la décision
Saakashvili c.
Géorgie
(décision précitée)
.
13.
La Cour s’est prononcée sur la situation comme dans la présente affaire dans l’arrêt
Kitanovska et Barbulovski c. Macédoine du Nord
(n
os
53030/19
et
31378/20
, § 40, 9
mai 2023). Elle a jugé que la prolongation exceptionnelle était applicable seulement lorsque le délai de six mois commençait à courir ou expirait pendant la période du 16
mars au 15
juin 2020. La Cour a retenu cette approche très récemment dans la décision
Masse c.
France
((déc.), n
o
47506/20, §§ 29-31, 25
mars 2025
).
14.
Dans ces conditions, en l’absence de circonstances exceptionnelles tenant à la situation particulière du requérant, la Cour ne décèle aucun motif valable pour s’écarter de son approche dernièrement retenue dans la décision
Masse
précitée. Elle considère que la prolongation exceptionnelle de trois mois s’ajoutant aux six mois ne s’applique pas à la situation du requérant.
15.
Partant, la présente requête, introduite le 1
er
juillet 2020, soit plus de six mois après la notification de la décision interne définitive le 17
décembre 2019, est tardive et doit être rejetée pour non-respect du délai de six mois en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 25 septembre 2025.
Dorothee von Arnim
Jovan Ilievski
Greffière adjointe
Président