CASE OF ALTUN AND OTHERS v. TÜRKİYE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

10.06.2025

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Article 5 - Right to liberty and security (Article 5-1 - Lawful arrest or detention;Article 5-1-c - Reasonable suspicion)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF ALTUN AND OTHERS v. TÜRKİYE (CtEDO, 2025)

HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE ALTUN ȘI ALTE ALTE CU TÜRKİYE (Aplicații nr. 75370/17 și 22 altele – a se vedea lista adăugată) HOTĂRÂREA Strasbourg 10 iunie 2025 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Altun și alții c. Türkiye, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Péter Paczolay , Președintele Stéphane Pisani, Juha Lavapuro , judecători și Dorothee von Arnim, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererile împotriva Republicii Türkiye depuse Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale („Convenția”) de douăzeci și trei de solicitanți enumerați în tabelul adăugat („reclamanții”), la diferitele date indicate în acest articol; hotărârea de a anunța plângerile în temeiul articolului 5 din Convenție privind presupusa lipsă de suspiciune rezonabilă în ceea ce privește comisia unei infracțiuni, licența și durata deținerii preventive și lipsa presupusă de motive relevante și suficiente atunci când ordonează și extinderea deținerii preventive și ineficacitatea revizuirii judiciare a licenței deținerii și în temeiul articolului 8 din Convenție privind licența căutărilor efectuate de autoritățile guvernului turc („Guvernul”) reprezentate în acest moment de agentul lor, Hacı Ali Açıkgül, fost șef al Departamentului Drepturilor Omului Ministerului Justiției Republicii Türkiye, și de a declara inadmisibil restul cererilor; observațiile părților; decizia de a respinge obiecția Guvernului față de examinarea cererilor de către un comitet; având deliberat în particular la 20 mai 2025, Emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: OBIECTUL CAUZEI Prezenta cerere se referă în principal la arestarea și deținerea prealabilă a reclamanților în urma încercării de lovitură din 15 iulie 2016, cu suspiciune de aderarea acestora la o organizație descrisă de autoritățile turce ca „Organizare a terorismului federal / Structura de stat paralelă” ( Fetullahçı Terör Örgütü / Paralel Devlet Yapılanması , denumită în continuare „FETÖ/PDY”, care a fost considerată în spatele încercării de lovitură de stat (cu alte informații referitoare la evenimentele care s-au desfășurat după încercarea de lovitură, inclusiv detaliile privind starea de urgență declarată de guvernul contestat și a anunțului de derogare ulterior acordat secretarului general al Consiliului Europei, precum și evoluțiile legislative care au urmat declarației de stat de urgență, pot fi găsite în cazul Baș v. Turcia , nr. 66448/17, §§ 14 și § 109-10, 3 martie 2020). În momentul material, reclamanții erau judecători sau procurori la diferite tipuri și/sau niveluri de instanță sau erau fosti judecători sau procurori. La 16 iulie 2016 procurorul public principal Ankara a inițiat o anchetă penală, printre altele , suspectați membri ai FETÖ/PDY în cadrul justiției. Ulterior, la diferite date, Înaltul Consiliu al Judicilor și Procurorilor (Hakimler ve Savcılar Yüksek Kurulu – „HSYK” a decis să suspende mii de judecători și procurori – inclusiv unii dintre reclamanți – din sarcinile lor, având în vedere că există o suspiciune puternică că sunt membri ai organizației teroriste care s-a considerat că au instigat tentativa de lovitură (mai multe detalii privind decizia HSYK relevantă se poate găsi în Baș, ibid., §§ 15-21, și Turan și alții c. Turcia , nr. 75805/16 și 426 altele §§ 13-15, 23 noiembrie 2021 . La diferite date, reclamanții au fost arestați și plasați în detenție prealabilă, în principal pe suspiciune de aderare la FETÖ/PDY, o infracțiune pedepsită în temeiul articolului 314 din Codul Penal (a se vedea Baș , citat mai sus §§ 58). În cererile nr. 75370/17, 7027/19, 16151/19, 25207/20, 30088/20 și 48584/20, ordinele de detenție se bazează în principal pe faptul că reclamanții au fost suspendate de la sarcinile lor de judecători sau procurori din cauza aderării lor la organizație care s-a considerat că au inițiat tentarea de lovitură. În plus, în cererile nr. 24694/18, 2870/19, 55086/19, 18293/21, 24054/21, 28713/21, 29098/21, 29508/21, 32263/21, 36745/21, 48277/21, 83/22 și 4326/22, utilizarea sistemului de mesagerie ByLock a fost bazată pe dovezi. În plus, în cererile nos 9478/22 și 9483/22, reclamanții au fost suspectați de a fi afiliați la FETÖ/PDY pe baza declarațiilor de martori, în cererea nr. 24476/21 datorită conținutului conversațiilor cu alte persoane și în aplicarea nr. 29081/20 datorită dovezilor și altor fapte care indică organizația reclamantului Conexiunea cu FETÖ/PDY. Proiectele aduse de reclamanții împotriva detenției lor, inclusiv din cauza presupusului lipsă de suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracțiune, au fost respinse, inclusiv de Curtea Constituțională. Având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să le examineze în comun într-o singură hotărâre. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 5 § 1 A CONVENȚIEI Reclamanții se plângea că nu au existat dovezi specifice care să dea naștere unei suspiciuni rezonabile, în sensul articolului 5 § (c) din Convenție, că au comis o infracțiune penală care necesită deținerea înainte de judecată. Guvernul a îndemnat Curtea să declare această plângere inadmisibilă în ceea ce privește reclamanții care nu au recurs la remedierea compensatorie în temeiul art. 141 din Codul de Procedură Penală, precum și reclamanții a căror cereri de compensare sunt încă în așteptare. În plus, au solicitat Curtea să declare cererile inadmisibile pentru abuz de dreptul la cerere, în măsura în care reclamanții nu au informat Curții cu privire la evoluția cazurilor în urma depunerii cererilor lor. 21 și Turan și alții, citat mai sus, §§ 57-64), și nu consideră niciun motiv să se depărteze de aceste concluzii în acest caz. Prin urmare, Curtea consideră că această plângere nu este manifestament nefondată în sensul articolului 35 §§ a) din Convenție sau inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea remarcă că, în cazul în care unele dintre reclamantele au ordonat detenția inițială înainte de proces, instanțele magistratelor au încercat să își justifice deciziile prin efectuarea unei trimiteri generale la art. 100 din CCP și pedeapsa potențială, precum și „dovada din dosar”. Cu toate acestea, în acest sens, ei au citat pur și simplu formularea dispoziției în cauză, fără a specifica ce implică dovezile în cauză și de ce a constituit o suspiciune rezonabilă că reclamantul a comis infracția în cauză. În acest sens, Curtea se referă la concluziile sale în hotărârea lui Baș (citată mai sus, §§§). 190-95), conform căreia trimiterile vagi și generale la formularea articolului 100 din CCP și la dovezile din dosar nu pot fi considerate suficiente pentru a justifica „razonabilitatea” suspiciunilor pe care le-a bazat reclamanții, în absența unei evaluări specifice a elementelor individuale de dovezi din dosar, sau a oricărei informații disponibile în dosar în momentul în care ar fi putut justifica suspiciunile împotriva reclamanților, sau a oricărei alte tipuri de materiale sau fapte verificabile. Curtea remarcă, de asemenea, că ordinele inițiale de detenție anterioară ale reclamanților au fost bazate în principal pe informațiile care indică utilizarea lor a sistemului de mesagerie ByLock și de deciziile luate de HSYK pentru suspendarea lor de la sarcinile lor de judecători sau procurori, precum și, pentru unele dintre reclamanți, pe aderarea la FETÖ/PDY pe baza declarațiilor de martor, a conținutului conversațiilor de Bylock ale altor persoane și/sau a dovezilor și a altor fapte care indică legătura organizațională a reclamantului. Curtea a constatat deja că suspendarea reclamanților de la birou și/sau o presupusă utilizare a sistemului de mesagerie ByLock ca atare nu a fost de natură să constituie „supplica rezonabilă” în sensul articolului 5 § litera (c) în ceea ce privește infracțiunile atribuite acestora (a se vedea Baș, citat mai sus, §§ 170 95; Akgün v. Turcia , nr. 19699/18, §§ 151-85, 20 iulie 2021; și Taner Kılıç v. Turcia (n. 2) , nr. 208/18, §§ 102-03 și 106-09, mai 2022 Curtea observă, de asemenea, că, în ceea ce privește unele dintre reclamante, ordinele de detenție au făcut referire la existența declarațiilor de martor care justifică detenția sau conținutul conversațiilor terțe din Bylock. Cu toate acestea, acesta observă că ordinele de detenție nu se referă la declarații care să prevadă fapte concrete și specifice care ar putea avea o suspiciune rezonabilă împotriva reclamanților în cauză în momentul în care erau membri ai unei organizații teroriste. În plus, Curtea consideră, după caz, că celelalte acte imputate reclamanților dezvăluie o „conexiune organizațională” (a se vedea alineatul (1)) 3 mai sus), în circumstanțele cazului erau doar elemente circonstanțiale care, în absența oricărei alte informații capabile să justifice suspiciunile în cauză, au beneficiat de presupunerea legalității și nu pot fi considerate în mod rezonabil ca fiind un organism de dovezi care demonstrează aderarea reclamanților la o organizație teroristă (compare Taner Kılıç Deoarece Guvernul nu a furnizat alte indicații, „facte” sau „informații” capabile să-i convingă că reclamanții au fost „rezonabil suspectate”, la momentul detenției lor inițiale, de a fi comisă presupusul infracțiunii, Curtea constată că cerințele de la art. 5 §§ (c) în ceea ce privește „razonabilitatea” unei suspecții care justifică deținerea nu au fost îndeplinite (compare Baș, citată mai sus, § 195 și Taner Kılıç, citată mai sus, §§ 114-16). În plus, consideră că, în timp ce reclamanții au fost reținuți la scurt timp după încercarea de lovitură – adică, evenimentul care a determinat declarația statului de urgență și notificarea derogării de către Türkiye – care este, fără îndoială, un factor contextual care ar trebui luat în considerare pe deplin în interpretarea și aplicarea articolului 5 din Convenție în acest caz, măsura în cauză nu se poate spune că a fost strict necesară de exigența situației (compare Baș, citat mai sus, §§§ 115-16 și §§ 196 În consecință, aceasta concluzionează că a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție. ALTE COMPLAINTE 11. În ceea ce privește orice plângeri rămase în temeiul articolului 5 §§ 1, 3 și 4 și al articolului 8 din Convenție, Curtea hotărăște să nu le examineze, având în vedere concluziile sale în temeiul articolului 5 §§ 1 de mai sus și considerațiile sale în cazul Turan și alții (citate mai sus, § 98). APLICAREA ARTICOLULUI 41 DE LA CONVENȚIE 12. Reclamanții, cu excepția reclamantului în cererea nr. 29508/21, a solicitat compensare în sume diferite în ceea ce privește prejudiciile morale în termenul atribuit. Majoritatea reclamanților în cauză au solicitat, de asemenea, prejudiciu material, corespunzător în principal pierderii lor de venituri rezultate din concedierea lor, precum și costurile și cheltuielile juridice suportate în fața instanțelor interne și a Curții. 13. Guvernul a contestat afirmațiile reclamanților ca fiind nefondate și excesive. 14. Din motivele prezentate în Turan și alții (citate mai sus, §§ 102 07), Curtea respinge orice reclamație pentru prejudiciu material și atribuirea atribuțiilor fiecăruia dintre reclamanți, cu excepția reclamantului în cererea nr. 29508/21, o sumă forfetară de 5.000 de euro (EUR), care acoperă prejudiciile morale și costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil pe această sumă. PENTRU CURTEA, UNANIMOUS, decide să se alăture cererilor; plângerea în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție, privind presupusul lipsă de suspiciuni rezonabile, la momentul detenției inițiale anterioare a reclamanților, că au comis o infracțiune, admisibilă; că a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție din cauza lipsei de suspiciuni rezonabile, la momentul detenției inițiale anterioare a reclamanților, că au comis o infracțiune; deține că nu este necesară examinarea admisibilității și a meritelor reclamațiilor rămase în temeiul articolelor 5 și 8 din Convenție; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească fiecare dintre reclamanții, cu excepția reclamantului în cererea nr. 29508/21, în termen de trei luni, 5000 EUR (cincă mii de euro) în ceea ce privește daunele și costurile și cheltuielile morale, precum și orice impozit care poate fi percepubil pe această sumă, care va fi convertit în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererilor reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 10 iunie 2025, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Dorothee von Arnim Péter Paczolay Președintele adjunct al greffierului APLICAȚII Lista cazurilor: nr. cerere nr. Denumirea cazului Lodgedd on Solicitant Any of Nasce of Residence Nationality Reprezentat de 75370/17 Altun c. Türkiye 03/10/2017 Hasan Mutlu ALTUN 1974 Ankara Turc Ömer Furkan DA Uğur v. Türkiye 16/05/2018 İsmail UδUR 1979 İzmir Turc Kadir ÖZTÜRK (nu avocat) 2870/19 Açıkgöz v. Türkiye 02/01/2019 Yılmaz AÇIKGÖZ 1985 Ankara Turc Levent MAZILIGÜNEY 7027/19 Göçer v. Türkiye 22/01/2019 Serdar GÖÇER 1974 Tekirdağ Turc Nurgül GÖÇER (nu avocat) 16151/19 Zorlu v. Türkiye 08/03/2019 Emin ZORLU 1988 Samsun Turc 55086/19 Küçükbileci v. Türkiye 15/10/2019 Nebi KÜÇÜKBİLECİ 1980 Afyonkarahisar turc Güngör ÖZKAN 25207/20 Berk v. Türkiye 05/06/2020 Osman BERK 1983 Yozgat turc 29081/20 Borazan v. Türkiye 06/07/2020 Ömür BORAZAN 1964 Ankara turc Yücel ALKAN 30088/20 Akıncı v. Türkiye 13/06/2020 Kadriye AKINCE 1981 Șanlıurfa turc Bozan SARI 10. 48584/20 Köse v. Türkiye 21/10/2020 Ali KÖSE 1970 Istanbul turc 11. 18293/21 Avcı v. Türkiye 29/03/202 Ali Osman AVCI 1979 Istanbul Turc Enes Malik KILIÇ 12. 24054/21 Durmaz v. Türkiye 26/04/2021 Murat DURMAZ 1980 Afyonkaraisar Turc Tevhide DURMAZ 13. 24476/21 Akar v. Türkiye 14/04/2021 Mustafa AKAR 1969 Ankara Turc Tarık Said GÜLDİBİ 14. 28713/21 Erhan v. Türkiye 27/05/2021 Demir ERHAN 1981 Istanbul Turc Enes Malik KILIÇ 15. 29098/21 Tüfekçi v. Türkiye 19/02/2021 Zafer TÜFEKÇİ 1977 Sakarya turc 16. 29508/21 Kılınç v. Türkiye 03/06/2021 Zafer KILINÇ 1971 Yozgat turc 17. 32263/21 Keskin v. Türkiye 17/06/2021 Ali KESKİN 1988 Ankara Turc Kadir ÖZTÜRK (nu avocat) 18. 36745/21 Mutlu v. Türkiye 16/06/2021 Erol MUTLU 1971 Bursa turc 19. 48277/21 Çoğan v. Türkiye 23/09/2021 Onur ÇO Fazıl Ahmet ERDİNÇ 1990 Ankara turcă Gizay DULKADİR 21. 4326/22 Uysal v. Türkiye 10/01/2022 Mehmet Ali UYSAL 1969 Istanbul turc Ayșegül UYSAL 22. 9478/22 Özkan v. Türkiye 11/02/2022 Fevzi ÖZKAN 1990 Istanbul turc Numan ZEMHER . 23. 9483/22 Özkan v. Türkiye 11/02/2022 Emel ÖZKAN 1990 Istanbul turc Soner ERBAY