CASE OF ALTUN AND OTHERS v. TÜRKİYE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

24.09.2024

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Article 5 - Right to liberty and security (Article 5-1 - Lawful arrest or detention;Article 5-1-c - Reasonable suspicion)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF ALTUN AND OTHERS v. TÜRKİYE (CtEDO, 2024)

HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE ALTUN ȘI ALTE CU ALTE c. TÜRKİYE (Aplicații nr. 60065/16 și altele 22 – a se vedea lista adăugată) JUDITUL Strasburg 24 septembrie 2024 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Altun și alții c. Türkiye, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Lorraine Schembri Orland , Președintele Frédéric Krenc, Davor Derenčinović , judecători și Dorothee von Arnim, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererile împotriva Republicii Türkiye depuse Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către reclamanții enumerați în tabelul apendice („reclamanții”), la diferitele date indicate în acest articol; hotărârea de a notifica plângerile în temeiul articolului 5 din Convenție privind legalitatea și lungimea deținerii preventive și presupusa lipsă de suspiciuni rezonabile în ceea ce privește comisia unei infracțiuni, lipsa presupusă de motive relevante și suficiente în ceea ce privește ordonarea și extinderea detenției preventive, lipsa presupusă de independență și imparțialitate și presupusa ineficacitate a revizuirii judiciare a legalității deținute și absența unui remediu pentru obținerea compensației pentru presupusele încălcări ale drepturilor acestora în temeiul articolului 5 guvernului turc („Guvernul”) reprezentat de agentul lor, Hacı Ali Açıkgül, șeful Departamentului Drepturilor Omului Ministerului Justiției Republicii Türkiye, și de a declara inadmisibilă restul cererilor; Observațiile părților; decizia de a respinge obiecția Guvernului față de examinarea cererilor de către un comitet; având deliberat în particular la 3 septembrie 2024, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: Prezenta cerere se referă în principal la arestarea și detenția anterioară a reclamanților în urma încercării de lovitură de stat din 15 iulie 2016, cu suspiciune de aderarea acestora la o organizație descrisă de autoritățile turce ca „Fetullahist Terror Organization / Parallel State Structure” (Fetullahçı Terör Örgütü / Paralel Devlet Yapılanması , denumită în continuare „FETÖ/PDY”, care a fost considerată în spatele încercării de lovitură de stat (cu alte informații referitoare la evenimentele care s-au desfășurat după încercarea de lovitură, inclusiv detaliile privind starea de urgență declarată de guvernul contestat și a anunțului de derogare ulterior acordat secretarului general al Consiliului Europei, precum și evoluțiile legislative care au urmat declarației de stat de urgență, pot fi găsite în cazul Baș v. Turcia , nr. 66448/17, §§ 14 și § 109-10, 3 martie 2020 . Toate reclamanții erau judecători sau procurori la diferite tipuri și/sau niveluri de instanță, la momentul material, cu excepția unsprezece solicitanți (de exemplu, reclamanții în cererile nos . 27285/18, 37061/18, 41565/18, 46888/18, 33111/19, 39084/19, 51678/19, 53521/19, 64476/19 și 19301/20) care au fost fost foști judecători sau procurori și reclamantul în cerere nr. 60332/17 care a fost judecător de stagii. La 16 iulie 2016, procurorul public principal a inițiat o anchetă penală în interalia , suspectați membri ai FETÖ/PDY în cadrul justiției. În diferite date, reclamanții au fost arestați și plasați în detenție preliminară, în principal pe suspiciune de aderare la FETÖ/PDY, o infracțiune pedepsită în temeiul articolului 314 din Codul Penal (a se vedea textul acestei dispoziții Baș, citată mai sus, §) 58). Ordinele de detenție se bazează în principal pe natura presupusei infracțiuni, starea dovezilor și pe posibila sentință. De asemenea, s-a remarcat că investigațiile privind încercarea de lovitură au fost efectuate în întreaga țară, că declarațiile nu au fost încă luate de la toți suspecții și că presupusa infracțiune este printre infracțiunile „catalogue” enumerate la art. 100 § 3 din Codul de Procedură Penală (CCP) (pentru textul articolului 100 din CCP, după caz, a se vedea Baș, citat mai sus, § 61). Deși în ordinele de detenție nu se menționează expres, din informațiile și documentele din dosare se constată că unele dintre reclamanții au fost suspendate de la sarcinile lor de judecători sau procurori, sau că autoritățile lor au revocat, înainte de detenția lor, din cauza aderării lor la organizație, care s-a considerat că au instigat încercarea de a fi fost lovită (a se vedea art. Turan și alții v. Turcia , nr. 75805/16 și 426 altele §§ 13-16, 23 noiembrie 2021 pentru detalii suplimentare privind procedura de suspendare , sau că unele dintre acestea au fost identificate ca utilizatori ai sistemului de mesagerie ByLock. În plus, unele dintre reclamanții au fost suspectate de finanțarea FETÖ/PDY, având în vedere utilizarea lor a conturilor în Banca Asya – o bancă legată de FETÖ/PDY – și/sau a aderarea acestora la YARSAV, o asociație de judecători și procurori presupus afiliați la FETÖ/PDY. Proiectele aduse de reclamanții împotriva detenției lor, inclusiv din cauza presupusului lipsă de suspiciuni rezonabile de a fi comis infracțiunile imputate lor, au fost respinse, inclusiv de Curtea Constituțională. Potrivit celor mai recente informații furnizate de părți, majoritatea reclamanților au fost condamnați pentru aderarea la o organizație teroristă de către instanțe de primă instanță și câteva au fost achitați. Se pare că, în unele dintre cereri, procedurile sunt încă în așteptare în fața instanțelor de recurs sau a Curții Constituționale. Având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să le examineze împreună într-o singură hotărâre. Reclamanții se plângea că nu au existat dovezi specifice care să dea naștere unei suspiciuni rezonabile, în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din Convenție, că au comis o infracțiune penală care să fie necesară deținerea prealabilă. Guvernul a îndemnat Curtea să declare această plângere inadmisibilă în ceea ce privește reclamanții care nu au făcut obiectul recoursului compensator în temeiul articolului 141 din CCP, precum și reclamanții care au primit o compensație datorită lipsei statutului victimei și a celor ale căror cereri de compensare sunt încă pendente. Curtea constată că obiecțiile similare au fost deja respinse în alte cazuri împotriva lui Türkiye (de exemplu, Băș, citate mai sus, §§ 118-21, și Turan și alții, citate mai sus, §§ 57-64), și nu vede niciun motiv să se depărteze de aceste concluzii în acest caz. Guvernul a invitat în continuare Curtea să declare plângerile depuse de reclamanții în cererile nos. 60065/16 și 13853/17 inadmisibil, susținând că fostul și-a depus cererea la Curte fără a obține soluția în fața Curții Constituționale și că acesta nu și-a formulat în mod corespunzător plângerea cu privire la presupusa lipsă de suspiciune rezonabilă în cererea sa individuală în fața Curții Constituționale. În primul rând, în ceea ce privește cererea nr. 60065/16, Curtea reiterează că respectarea cerinței de evacuare a remediilor interne este evaluată în mod normal în ceea ce privește data la care cererea a fost depusă Curții (a se vedea Baumann c. Franța , nr. 33592/96 , § 47, CEDO 2001-V (extracte)). Totuși, consideră că, având în vedere că acțiunea dinainte de Curtea Constituțională a fost încheiată în fața Curții, a examinat admisibilitatea cererii, obiecția guvernului de a nu epuiza recours interne trebuie respinsă (a se vedea mutatis mutandis Sidiropoulos și Papakostas c. Grecia , nr. 33349/10, § 66, 25 ianuarie 2018). 10. În al doilea rând, o examinare a cazului în cererea nr. 13853/17 dezvăluie că, contrar afirmației guvernului, reclamantul și-a formulat în mod expres plângeri în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din Convenție în formularul de cerere prezentat Curții Constituționale înainte de a depune cererea la Curtea. 11. Având în vedere concluziile de mai sus, Curtea consideră că aceste plângeri nu sunt, în mod evident, nefondate în sensul articolului 3 litera (a) din Convenție sau inadmisibile din alte motive. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. În ceea ce privește fondul, Curtea remarcă că, atunci când a ordonat detenția inițială a unora dintre solicitanți, instanțele magistratelor au încercat să justifice hotărârile lor numai prin trimiterea generală la art. 100 din CCP și pedeapsa potențială, precum și „dovada din dosar”. Cu toate acestea, în acest sens, ei au citat pur și simplu formularea dispoziției în cauză, fără să precizeze de fapt ce implică dovezile în cauză și de ce a constituit o suspiciune rezonabilă că reclamanții au comis infracțiunile în cauză. (citată mai sus, §§ 190-95), conform căreia trimiterile vaga și generale la formularea articolului 100 din CCP și la dovezile din dosar nu pot fi considerate suficiente pentru a justifica „raționalitatea” suspiciunilor pe care au fost bazate reclamantelor, în absența unei evaluări specifice a elementelor individuale de probă din dosar, sau a oricărei informații disponibile în dosar în momentul în care ar fi putut justifica suspiciunile împotriva reclamanților, sau a oricărei alte tipuri de materiale sau fapte verificabile. În măsura în care ordinele de detenție au luat în considerare suspendarea reclamanților de la biroul judiciar, presupusa utilizare a sistemului de mesagerie ByLock, activități bancare considerate ca finanțarea FETÖ/PDY și/sau aderente la FETÖ/PDY Instituțiile și organizațiile afiliate, Curtea constată deja că niciuna dintre aceste motive nu era de natură să constituie „crezuri rezonabile” în sensul articolului 1 litera (c) în ceea ce privește infracțiunea atribuită reclamanților (compară Baș, citată mai sus, §§ 170-95; Akgün v. Turcia, nr. 19699/18, §§ 151-85, 20 iulie 2021; și Taner Kılıç v. Turcia (n. 2). , nr. 208/18, §§ 104-05, 31 mai 2022 și cazurile citate în acest articol). 13. Deoarece Guvernul nu a furnizat nicio altă indicație, „fapte” sau „informații” capabile să-i satisfacă că reclamanții au fost „rezonabil suspectați”, la momentul detenției lor inițiale, de a fi comisă o presupusă infracțiune, Curtea constată că cerințele de la art. 5 alineatul (1) litera (c) privind „razonabilitatea” unei suspectări care justifică detenția nu au fost îndeplinite (a se vedea Baș) , citat mai sus § 195 și Taner Kılıç , citat mai sus §§ 114-16 . În plus, consideră că, în timp ce reclamanții au fost reținuți la scurt timp după încercarea de lovitură – adică, evenimentul care a determinat declarația statului de urgență și notificarea derogării de către Türkiye –, care este fără îndoială un factor contextual care ar trebui luat în considerare pe deplin în interpretarea și aplicarea articolului 5 din Convenția în acest caz, măsura în cauză nu se poate spune că a fost strict necesară de către exigențele situației (comparerea situației) Baș, citat mai sus, §§ 115-16 și § 196-201), concluzia că a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție. ALTE COMPLAINTE 14. În ceea ce privește orice plângeri rămase în temeiul articolului 5 §§ 1, 3, 4 și 5 din Convenție, Curtea decide să nu le examineze, având în vedere concluziile sale în temeiul articolului 1 de mai sus și considerațiile sale în cazul Turan și alții (citată mai sus, § 98). APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 15. Reclamanții, cu excepția reclamantului în cererea nr. 2541/20, au prezentat cereri de compensare în sume diferite pentru neîntregire. Prejudiciu material în termenul prescris. Majoritatea reclamanților au solicitat, de asemenea, prejudiciu material, corespunzător în principal pierderii lor de venituri rezultate din concedierea lor, precum și costurile și cheltuielile juridice suportate în fața instanțelor interne și a Curții. 16. Guvernul a contestat afirmațiile reclamanților ca fiind nefondate și excesive. 17. Din motivele prezentate în Turan și alții (citat mai sus, §§ 102 107), Curtea respinge orice reclamație pentru prejudiciu material și atribuirea fiecăruia dintre solicitanți, cu excepția cea în cerere nr. 2541/20, o sumă forfetară de 5.000 de euro (EUR), care acoperă daune și cheltuieli nepecuniare, precum și orice impozit care poate fi taxabil pe această sumă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, decide să se alăture cererilor; Declarații plângerea în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție, privind presupusul lipsă de suspiciuni rezonabile, la momentul detenției inițiale anterioare a reclamanților, că au comis o infracțiune, admisibilă; că a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție din cauza lipsei de suspiciuni rezonabile, la momentul detenției inițiale anterioare a reclamanților, că au comis o infracțiune; deține că nu este necesară examinarea admisibilității și a meritelor reclamațiilor rămase ale reclamanților; deține (a) faptul că statul contestat este plătit fiecăruia dintre solicitanți, cu excepția celui în cerere nr. 2541/20, în termen de trei luni, 5000 EUR (cincă mii de euro) în ceea ce privește daunele și costurile și cheltuielile nepecuniare, precum și orice impozit care poate fi percepubil pe această sumă, care va fi convertit în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererilor reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză, și notificat în scris la 24 septembrie 2024, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dorothee von Arnim Lorraine Schembri Orland Președintele adjunct al Registrului APLICAȚII Lista cazurilor: nr. cerere nr. Denumire de caz Locată la Solicitant Anul de naștere Localitatea de Reședință Reprezentat de 60065/16 Altun v. Türkiye 17/10/2016 Selçuk ALTUN 1974 Adana Turk Emre AKARYILDIZ 73507/16 Peksak v. Türkiye 11/11/2016 Ali Efendi PEKSAK 1969 Istanbul turc Tarkan ÖNAY 13853/17 Güney v. Türkiye 03/01/2017 Halil GÜNEY 1978 İzmir turc 60332/17 Kara v. Türkiye 04/07/2017 Niyazi KARA 1974 Ankara turc Utku Coșkuner SAKARYA 81722/17 Baklacı v. Türkiye 19/09/2017 Mustafa BAKLACI 1972 Bursa turc 24221/18 Șahbaz v. Türkiye 30/04/2018 İsmail ȘAHBAZ 1981 Istanbul turc Enes Malik KILIÇ 27285/18 Kolotooğlu v. Türkiye 29/05/2018 Metin KOLOTOO Gümüșsoy v. Türkiye 05/04/2019 Arif GÜMÜȘSOY 1977 Istanbul Turc Aziz GENÇ 12. 25578/19 Candemir v. Türkiye 22/04/2019 Selami CANDDEMİR 1970 Kırșehir Turc Melek KOÇYİ Mehmet ȘENLLİKÇ İ 1981 Ankara turcă 16. 51678/19 Uslu v. Türkiye 04/09/2019 Fatih Mehmet USLU 1972 Kütahya turcă 17. 53521/19 Tüfekçi v. Türkiye 02/10/2019 Zafer TÜFEKÇ İ 1977 Sakarya turcă 18. 64476/19 Șimșek v. Türkiye 02/12/2019 Murat ȘİMȘEK 1974 Çanakkale turcă 19. 2541/20 Yiğit v. Türkiye 26/11/2019 Kenan Yİ Tahir KAPLAN 1978 Samsun Osman turc GÖL 21. 19301/20 Yaldır v. Türkiye 04/05/2020 Ersan YALDIR 1978 Aksaray Turc Kadir ÖZTÜRK 22. 50847/20 Acar v. Türkiye 23/10/2020 Numan ACAR 1973 Ankara Turc Tarık Said GÜLDİBİ 23. 52013/20 Yağcı v. Türkiye 05/10/2020 Ali YA