Publicat la 19 iulie 2021 A DOUA SECȚIUNE Cererea nr. 483440/20 Mehmet Tahir DEDE împotriva Turciei introdusă la 9 octombrie 2020 comunicată la 29 iunie 2021 ÎN CEEA CE PRIVEȘTE cererea se referă la concedierea reclamantului, angajat al unei bănci la momentul respectiv, pentru că a trimis echipei de organizare și de conducere a personalului angajatorului său un e-mail care critică metodele de gestionare a unui manager la nivel înalt al băncii. Instanțele au confirmat această concediere considerând că conținutul e-mailului depășea limitele criticii și era de natură să acuze și să însărcineze responsabilul în cauză al băncii, că acest e-mail provocase neplăceri la locul de muncă și că, în aceste circumstanțe, angajatorul nu putea fi considerat obligat să continue să angajeze reclamantul. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul declară că concedierea sa constituie o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul afirmă că instanțele naționale, în deciziile lor de respingere a acțiunilor sale, nu au oferit suficientă motivație pentru a răspunde argumentelor sale principale. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul afirmă că autoritățile naționale nu și-au protejat dreptul de a respecta viața privată împotriva concedierii sale. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge că a fost privat de salariile sale și de alte drepturi legate de contractul său de muncă din cauza concedierii sale pe care o consideră ilegală și nedreaptă. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI S-a încălcat libertatea de exprimare a reclamantului, în special dreptul său de a comunica informații sau idei, în sensul art. 10 alin. (1) din Convenția Herbai c. Ungaria, 11608/15, § 36, 5 noiembrie 2019, a se vedea, de asemenea, Koudechkina c. Rusia , n 29492/05, § 85, 26 februarie 2009 și referințele care figurează în aceasta) În la Õ , această încălcare a fost prevăzută de lege și necesară, în sensul articolului 10 Õ 2 (Palomo Sánchez și alții c. Spania [GC], n 28955/06 și alte 3 § 59-62, CEDH 2011) În special, instanțele naționale au efectuat, în hotărârile pronunțate în speță, o examinare suficientă și o punere în balanță adecvată între dreptul reclamantului la libertatea de exprimare și alte interese implicate, în conformitate cu criteriile enunțate și puse în aplicare de aceasta în cauzele referitoare la libertatea de exprimare? (Terentyev c. Rusia, 25147/09, § 24, 26 ianuarie 2017, precum și referințele, Sayg
Publié le 19 juillet 2021
Requête n
o
48340/20
Mehmet Tahir DEDE
contre la Turquie
introduite le 9 octobre 2020
communiquée le 29 juin 2021
La requête concerne
le licenciement du requérant, employé d’une banque à l’époque des faits, pour avoir envoyé à l’équipe d’organisation et de direction de personnel de son employeur un courriel critiquant les méthodes de gestion d’un responsable de haut niveau de la banque. Les tribunaux ont confirmé ce licenciement en considérant que le contenu du courriel dépassait les limites de la critique et était de nature à accuser et charger le responsable en question de la banque, que ce courriel avait causé des désagréments dans le lieu de travail et que dans ces circonstances l’employeur ne pouvait pas être considéré tenu de continuer à employer le requérant.
Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant allègue que son licenciement constitue une atteinte à son droit à la liberté d’expression.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant allègue que les juridictions nationales, dans leurs décisions rejetant ses recours, n’ont pas apporté une motivation suffisante pour répondre à ses arguments principaux.
Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant allègue que les autorités nationales n’ont pas protégé son droit au respect de la vie privée contre l’atteinte portée par son licenciement.
Invoquant l’article 1 du protocole n
o
1, le requérant se plaint d’avoir été privé de ses salaires et d’autres droits liés à son contrat de travail en raison de son licenciement qu’il considère illégal et injuste.
Y a-t-il eu atteinte à la liberté d’expression du requérant, et spécialement à son droit de communiquer des informations ou des idées, au sens de l’article
10 §
1 de la Convention
(
Herbai c.
Hongrie
, n
o
11608/15, § 36, 5
novembre 2019, voir aussi
Koudechkina c.
Russie
, n
o
29492/05, § 85, 26
février 2009 et les références qui y figurent)
?
Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article
10 §
2 (
Palomo Sánchez et autres c. Espagne
[GC], n
os
28955/06 et 3 autres, §§ 59-62, CEDH 2011)
?
En particulier, les juridictions nationales ont-elles effectué, dans leurs décisions rendues en l’espèce, un examen suffisant et une mise en balance adéquate entre le droit du requérant à la liberté d’expression et d’autres intérêts en jeu
au regard des critères énoncés et mis en œuvre par elle dans les affaires relatives à la liberté d’expression ? (
Terentyev c.
Russie
, n
o
25147/09, § 24, 26 janvier 2017, et les références qui y figurent,
Saygılı et Karataș c. Turquie
, n
o
6875/05, § 43, 16 janvier 2018 et
Kula c.
Turquie
, n
o
20233/06, § 52, 19 juin 2018) ?