Tüv Rheinland Lga Products GMBH și Tüv Rheinland France SAS împotriva Franței

Publicat pe 9 august 2021 CINQUE SECȚIUNEA N 78914/17 TÜV RHEINLAND LGA Products GMBH și TUV RHEINLAND FRANȚA SAS împotriva Franței, introdusă la 10 noiembrie 2017, comunicată la 15 iulie 2021 … Aceasta se referă în special la consecințele financiare ale refuzului instanței interne de a adopta sau de a modifica executarea provizorie a dreptului la decizii interne prin care se alocă un provizion pentru mai multe mii de victime ale prejudiciilor corporale care au reședința în întreaga lume și la riscul ca recurentele să nu obțină rambursarea sumelor plătite, în cazul în care o decizie care a devenit definitivă ar limita numărul victimelor în cauză sau ar exclude chiar principiul răspunderii solidare pronunțate împotriva acestora.

Prin două hotărâri din 20 ianuarie 2017, Tribunalul de Comerț din Toulon recunoaște responsabilitatea celor două recurente, care au efectuat procedurile de certificare și control prevăzute în Directiva CE 93/42/CEE privind dispozitivele medicale din 14 iunie 1993 pentru prejudiciile corporale și psihologice cauzate portavioanelor de țevi și le-a condamnat în solidar să plătească fiecărui portar, care nu s-a retras de la instanță, un depozit de o sumă de 3 000 EUR (EUR) care urma să fie plătit pentru despăgubirea definitivă a prejudiciilor lor, o expertiză medicală fiind ordonată.

Cu privire la faptul că, printr-o decizie din 12 mai 2017, prim-președinte al Tribunalului de Primă Instanță din Aix-en-Provence a respins cererea de încetare a executării provizorii a uneia dintre cele două hotărâri și de consemnare a sumelor datorate cu titlu provizoriu și a autorizat înregistrarea sumei de 1 040 500 EUR în mâinile Fondului de depozit și decontări pentru a garanta executarea condamnărilor pecuniare pronunțate în primă instanță în temeiul cheltuielilor irepetibile și al cheltuielilor de judecată.

În fond, prin două hotărâri din 11 februarie 2021, Curtea de Apel din Aix Provence a confirmat cele două hotărâri pronunțate de instanța de comerț cu privire la principiul răspunderii celor două recurente din cauza nerespectării obligațiilor lor, pe de o parte, de supraveghere și de vigilență și, pe de altă parte, de independență, cu excepția admisibilității acțiunii anumitor părți pentru care nu s-a demonstrat, printre altele, că au fost purtătoare de implanturi în litigiu. Recurentele au reglementat un recurs în casație la 8 aprilie 2021 împotriva acestor două decizii. În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție și cu art. 1 din Protocolul 1, recurentele invocă o încălcare a dreptului de acces la un tribunal și se plâng că au putut obține hotărârea sau amenajarea executării provizorii a dreptului, decizie care nu are drept de recurs în temeiul articolului 525-2 din Codul de procedură civilă aplicabil la momentul respectiv.

În sprijinul acestor obiecțiuni, acestea fac referire la o procedură anterioară având același obiect, dar care vizează alte părți în sensul că au putut, după anularea deciziei inițiale, să recupereze numai 4% din sumele plătite pentru executarea provizorie și după ce au trebuit să angajeze o sumă de 850 000 EUR pentru costurile de recuperare. Recurentele concluzionează că executarea provizorie a deciziilor de primă instanță și obiectul cauzei, pentru care acestea au putut obține hotărârea sau consemnarea sumelor alocate cu titlu provizoriu și datorate în temeiul executării provizorii de drept, antrenează consecințe extrem de preliminare, ireversibile în practică și disproporționate Au avut reclamantele acces la o instanță astfel cum este garantată prin art. 6 alin. (1) din Convenție?

Refuzul de a opri sau de a modifica executarea provizorie de drept a provizioanelor acordate victimelor prejudiciilor corporale a constituit un obstacol disproporționat în calea dreptului lor de a avea acces la un tribunal, astfel cum este garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție?

Refuzul de a opri sau de a modifica executarea provizorie de drept constituie o încălcare a dreptului recurentelor la respectarea bunurilor lor în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1? Recurentele sunt invitate să prezinte, pentru a determina interesele în cauză în prezenta cerere: - lista exactă a victimelor vizate de deciziile de refuz ale primului președinte al instanței de apel din - suma totală exactă plătită în temeiul executării provizorii de drept și care poate face obiectul unei rambursări având în vedere cele două hotărâri ale Tribunalului de Primă Instanță din 11 februarie 2021 (deciziile nr. 2021/39 și 2021/40) - și înscrisurile la stadiul procedurii pendinte în fața Curții de Casație în urma recursului reglementat de recurente la 8 aprilie 2021. Recurentele sunt, de asemenea, invitate să precizeze în ce măsură fiecare dintre asigurătorii lor respectivi și cel al societății PIP, compania Allianz, au fost de acord să preia sau să preia o parte din provizioanele alocate în temeiul garanției lor contractuale (a se vedea în special Hotărârea din 22 ianuarie 2015 a Curții a Uniunii Europene în cauza Aix-en-Provence, care condamnă compania Allianz să garanteze societatea PIP în limita unui plafon de garantare de trei milioane de euro pentru daunele suferite în Franța și Monaco,

decizie care a devenit definitivă ca urmare a hotărârii Curții de Casație din 8 iunie 2017 de respingere a recursului formulat de compania Allianz).

Publié le 9 août 2021

CINQUIÈME SECTION

Requête n o 78914/17 TÜV RHEINLAND LGA PRODUCTS GMBH et TUV RHEINLAND FRANCE SAS contre la France introduite le 10 novembre 2017 communiquée le 15 juillet 2021

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête a trait à l’affaire des prothèses mammaires défectueuses fabriquées par la société Poly Implant Prothèse (PIP) et certifiées par les sociétés requérantes. Elle concerne plus précisément les conséquences financières du refus par la juridiction interne d’arrêter ou d’aménager l’exécution provisoire de droit de décisions internes allouant une provision à plusieurs milliers de victimes de préjudices corporels résidant dans le monde entier et le risque pour les requérantes de ne pas obtenir le remboursement des sommes versées, dans le cas où une décision devenue définitive viendrait limiter le nombre de victimes concernées ou exclure le principe même d’une responsabilité solidaire prononcée à leur encontre.

Par deux jugements du 20 janvier 2017, le tribunal de commerce de Toulon reconnut la responsabilité des deux requérantes, qui ont réalisé les procédures de certification et de contrôle prévues par la directive CE 93/42/CEE relative aux dispositifs médicaux du 14 juin 1993, pour les préjudices corporels et psychologiques causés aux porteuses d’implants. Il les condamna solidairement à payer à chacune des porteuses, qui ne se sont pas désistées de l’instance, une provision d’un montant de 3 000 euros (EUR) à valoir sur l’indemnisation définitive de leur préjudice, une expertise médicale ayant été ordonnée.

Statuant en référé, par une décision du 12 mai 2017, le Premier président de la cour d’appel d’Aix-en-Provence rejeta la demande d’arrêt de l’exécution provisoire d’un des deux jugements et de consignation des sommes dues à titre provisionnel et autorisa la consignation de la somme de 1 040 500 EUR entre les mains de la Caisse des Dépôts et Consignations pour garantir l’exécution des condamnations pécuniaires prononcées en première instance au titre des frais irrépétibles et des dépens.

Au fond, par deux arrêts du 11 février 2021, la cour d’appel d’Aix ‑ en ‑ Provence confirma les deux jugements rendus par le tribunal de commerce sur le principe de la responsabilité des deux requérantes en raison de leurs manquements à leurs devoirs, d’une part, de surveillance et de vigilance et, d’autre part, d’indépendance, sauf en ce qui concerne la recevabilité de l’action de certaines parties pour lesquels il n’était notamment pas démontré qu’elles avaient été porteuses des implants litigieux. Les requérantes régularisèrent un pourvoi en cassation le 8 avril 2021 à l’encontre de ces deux décisions. Sous l’angle des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole 1, les requérantes invoquent une violation du droit d’accès à un tribunal et se plaignent de n’avoir pu obtenir l’arrêt ou l’aménagement de l’exécution provisoire de droit, décision insusceptible de recours en vertu de l’article 525-2 du code de procédure civile alors applicable.

À l’appui de ces griefs, elles font état d’une précédente procédure ayant le même objet mais visant d’autres parties aux termes de laquelle elles affirment qu’elles n’ont pu, après infirmation de la décision initiale, récupérer que 4% des sommes versées au titre de l’exécution provisoire et après avoir dû engager une somme de l’ordre de 850 000 EUR au titre des frais de recouvrement. Les requérantes en concluent que l’exécution provisoire des décisions de première instance et objet de l’affaire, pour lesquelles elles n’ont pu obtenir l’arrêt ou la consignation des sommes allouées à titre provisionnel et dues au titre de l’exécution provisoire de droit, entrainent des conséquences « extrêmement préjudicielles, irréversibles en pratique et disproportionnées » et une atteinte irrémédiable à leur patrimoine.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Les requérantes ont-elles eu accès à un tribunal tel que garanti par l’article 6 § 1 de la Convention ? Le refus d’arrêter ou d’aménager l’exécution provisoire de droit des provisions accordées aux victimes de préjudices corporels a-t-il constitué une entrave disproportionnée à leur droit d’accès à un tribunal, tel que garanti par l’article 6 § 1 de la Convention ? 2. Le refus d’arrêter ou d’aménager l’exécution provisoire de droit constitue-t-il une atteinte au droit des requérantes au respect de leurs biens au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ? Les requérantes sont invitées à produire, pour déterminer les intérêts en jeu dans la présente requête : - la liste exacte des victimes concernées par les décisions de refus du premier président de la cour d’appel d’Aix-en-Provence d’arrêter ou d’aménager l’exécution provisoire de droit, décisions qualifiées par les requérantes comme étant les seules décisions « objet de la présente requête » ; - le montant total exact versé au titre de l’exécution provisoire de droit et susceptible de faire l’objet d’un remboursement au vu des deux arrêts de la cour d’appel d’Aix-en-Provence du 11 février 2021 (décisions n os 2021/39 et 2021/40) ;

- et les justificatifs de l’état de la procédure pendante devant la Cour de cassation à la suite du pourvoi régularisé par les requérantes le 8 avril 2021. Les requérantes sont également invitées à préciser dans quelle mesure chacun de leur assureur respectif et celui de la société PIP, la compagnie Allianz, ont accepté de prendre en charge ou pris en charge une partie des provisions allouées au titre de leur garantie contractuelle (voir notamment l’arrêt du 22 janvier 2015 de la Cour d’appel d’Aix-en-Provence condamnant la compagnie Allianz à garantir la société PIP dans la limite d’un plafond de garantie de trois millions d’euros pour les dommages subis en France et à Monaco, décision devenue définitive suite à l’arrêt de la Cour de cassation en date du 8 juin 2017 rejetant le pourvoi formé par la compagnie Allianz).