3r-185/26 — Contestarea actului administrativ.

La 8 mai 2025, Andrei Frunze a depus o acțiune împotriva Autorității Naționale de Integritate prin care a solicitat anularea actului de constatare nr. 425/15 din 29 decembrie 2021.

Concomitent cu depunerea acțiunii, Andrei Frunze a solicitat repunerea în termenul de înaintare a acțiunii în contencios administrativ.

Andrei Frunze a susținut că Actul de constatare nr. 425/15 din 29 decembrie 2021 a fost emis într-o perioadă în care acesta era minor și nu a participat la procedura de control, nefiind informat despre inițierea acesteia și nici despre adoptarea actului.

Reclamantul a indicat că a aflat despre existența actului de constatare abia la 24 aprilie 2025, când mama sa, Oxana Șeptelici, a fost citată într-o cauză privind confiscarea averii nejustificate și i-a comunicat despre existența procedurilor inițiate de ANI.

Acesta a menționat că, până la acel moment, nu a cunoscut nici despre controlul efectuat de ANI și nici despre litigiul anterior dintre Ion Frunze și ANI, în cadrul căruia nu a avut calitatea de participant.

Totodată, reclamantul a invocat că a devenit major în anul 2024 și că cererea de repunere în termen a fost depusă în interiorul termenului de 15 zile prevăzut de art. 65 din Codul administrativ, calculat din momentul în care a luat cunoștință efectiv de existența actului.

Reclamantul a mai susținut că omisiunea contestării actului în termen nu îi este imputabilă, deoarece ANI nu i-a comunicat procedura de control și actul de constatare, deși ulterior a formulat împotriva sa o acțiune privind confiscarea averii nejustificate, astfel încât drepturile și interesele sale patrimoniale sunt afectate nemijlocit de actul contestat.

Prin încheierea din 14 mai 2026, Curtea de Apel Centru a respins, ca fiind neîntemeiată, cererea lui Andrei Frunze de repunere în termenul de înaintare a acțiunii și a declarat inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ depusă de acesta împotriva Autorității Naționale de Integritate privind contestarea actului administrativ. Totodată, instanța i-a explicat reclamantului că, în conformitate cu art. 1 207 alin. (3) din Codul administrativ, declararea acțiunii ca inadmisibilă în temeiurile prevăzute la alin. (2) lit. a)-e) exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiași reclamant cu aceeași acțiune.

La 17 iunie 2026, avocata Alisa Martînov, în interesele lui Andrei Frunze a declarat recurs împotriva încheierii din 14 mai 2026 a Curții de Apel Centru, solicitând casarea acesteia și emiterea unei noi încheieri prin care Andrei Frunze să fie repus în termen.

În motivarea recursului, Andrei Frunze a susținut că instanța de apel a aplicat formal prevederile art. 65 din Codul administrativ și nu a examinat în ansamblu circumstanțele invocate în susținerea cererii de repunere în termen. Acesta a arătat că, la data emiterii Actului de constatare nr. 425/15 din 29 decembrie 2021, era minor, nu a participat la procedura de control, nu a fost informat despre inițierea acesteia și nu i-a fost comunicat actul de constatare.

Recurentul a menționat că nu a avut calitatea de participant nici în litigiul anterior dintre Ion Frunze și Autoritatea Națională de Integritate și că a aflat despre existența actului contestat și despre efectele acestuia asupra patrimoniului său abia la 24 aprilie 2025, când a luat cunoștință despre acțiunea privind confiscarea averii nejustificate, în care figurează în calitate de pârât. În aceste condiții, a susținut că acțiunea și cererea de repunere în termen, depuse la 8 mai 2025, au fost formulate în interiorul termenului de 15 zile prevăzut de art. 65 alin. (2) din Codul administrativ.

Totodată, Andrei Frunze a invocat că ANI nu a demonstrat comunicarea actului de constatare către acesta sau către reprezentanții săi legali. În opinia sa, instanța de apel a pus în mod nejustificat în sarcina sa dovada faptului că nu a cunoscut anterior despre act, deși autorității publice îi revenea obligația de a demonstra comunicarea legală a acestuia.

Recurentul a mai susținut că ANI invocă, în acțiunea privind confiscarea averii nejustificate, că asupra sa s-ar fi extins controlul averii și al intereselor personale și a solicitat aplicarea măsurilor de asigurare asupra unui bun aflat în proprietatea sa. Prin urmare, acesta a considerat că respingerea cererii de repunere în termen îl lipsește de posibilitatea efectivă de a contesta actul care produce efecte directe asupra drepturilor sale patrimoniale.

Articolul 241 alin. (1) din Codul administrativ: „(1) Încheierile primei instanțe şi ale instanței de apel pot fi contestate cu recurs, separat de hotărâre, în cazurile prevăzute de prezentul cod şi de alte legi.” 2

Articolul 242 din Codul administrativ: „Recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.”

Articolul 243 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Codul administrativ: „(1) Examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: b) respinge recursul.” (2) Instanţa competentă soluţionează recursul împotriva încheierilor judecătoreşti fără şedinţă de judecată. Dacă consideră necesar, instanţa competentă poate cita participanţii la proces.

Articolul 207 alin. (2) lit. d) din Codul administrativ: (2) Acţiunea în contencios administrativ se declară inadmisibilă în special cînd: d) acţiunea a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 209.”

Articolul 210 alin. (1) din Codul administrative: „(1) Prevederile art.65 alin.(1)–(3) şi (5) se aplică corespunzător şi pentru decizia cu privire la cererea de repunere în termen.”

Articolul 65 alin. (1) și (2) din Codul administrativ: (1) Dacă o persoană, din motive independente de voinţa ei, nu a putut respecta un termen legal, atunci, la cerere, ea poate fi repusă în termen. Culpa unui reprezentant legal sau împuternicit se atribuie reprezentatului. (2) Cererea de repunere în termen se depune în termen de 15 zile de la înlăturarea impedimentului. La cerere se anexează probele care confirmă faptele pe care aceasta se întemeiază şi, suplimentar, se recuperează acţiunile omise.

Articolul 36 alin. (1) din Legea nr. 132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate, în redacția aplicabilă la data emiterii actului contestat: (1) Actele de constatare menționate la art. 34 alin. (1) și (2) pot fi contestate la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 30 de zile de la emitere, de către persoana supusă controlului, de către autorul sesizării sau de către persoanele menționate la art. 33 alin. (4) și (5), afectate nemijlocit de acesta.”

Studiind materialele cauzei și argumentele recursului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat împotriva încheierii contestate urmează a fi respins, reieșind din următoarele considerente.

Din materialele cauzei rezultă că Andrei Frunze a contestat Actul de constatare nr. 425/15 din 29 decembrie 2021 la 8 mai 2025 și, concomitent, a solicitat repunerea în termen. 3

Potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 132/2016, în redacția aplicabilă la data emiterii actului, actele de constatare puteau fi contestate în termen de 30 de zile de la emitere.

Completul de judecată reține că această normă este una specială în raport cu regula generală prevăzută de art. 209 din Codul administrativ.

Această abordare se regăsește și în practica Curții Supreme de Justiție. În decizia din 11 martie 2026, dosarul nr. 3r-315/25, § 50, Curtea Supremă de Justiție a reținut că art. 36 alin. (1) din Legea nr. 132/2016 stabilește expres momentul de la care începe să curgă termenul de contestare a actului de constatare, iar art. 209 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ are caracter subsidiar.

Tot în cauza menționată, Curtea Supremă de Justiție a respins argumentul potrivit căruia termenul urma să curgă numai de la comunicarea efectivă a actului și a reținut că simpla invocare a nerecepționării actului nu este suficientă pentru repunerea în termen, dacă nu este dovedit un motiv obiectiv care a împiedicat respectarea termenului.

Prin urmare, lipsa comunicării actului nu duce la concluzia că acțiunea depusă peste termen trebuie examinată. Într-o asemenea situație, persoana poate solicita repunerea în termen, însă trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 65 din Codul administrativ.

Potrivit art. 65 alin. (1) din Codul administrativ, persoana poate fi repusă în termen dacă, din motive independente de voinţa ei, nu a putut respecta un termen legal, atunci, la cerere, ea poate fi repusă în termen. Totodată, legea prevede expres că culpa unui reprezentant legal sau împuternicit se atribuie reprezentatului.

Conform alin. (2) al aceluiași articol, cererea de repunere în termen se depune în termen de 15 zile de la înlăturarea impedimentului. La cerere se anexează probele care confirmă faptele pe care aceasta se întemeiază şi, suplimentar, se recuperează acțiunile omise.

Din aceste prevederi rezultă că, pentru repunerea în termen, nu este suficientă simpla afirmație că persoana nu a cunoscut despre act. Urmează a fi stabilit motivul care a împiedicat-o să acționeze și momentul în care acest motiv a încetat.

În prezenta cauză, Andrei Frunze a invocat două împrejurări principale: faptul că era minor la data emiterii actului de constatare și faptul că nu a cunoscut despre existența acestui act până la 24 aprilie 2025.

Cu referire la primul argument al recurentului, precum că era minor când a fost emis Actul de constatare nr. 425/15 din 29 decembrie 2021, Completul de judecată reține că această împrejurare nu constituie, în sine, un motiv pentru repunerea în termen. 4

La data emiterii Actului de constatare nr. 425/15 din 29 decembrie 2021, Andrei Frunze era minor, însă acesta avea reprezentant legal, prin intermediul căruia îi puteau fi apărate drepturile și interesele.

De altfel, art. 65 alin. (1) din Codul administrativ reglementează expres o asemenea situație, stabilind că culpa unui reprezentant legal sau împuternicit se atribuie reprezentatului.

Prin urmare, pentru a justifica repunerea în termen, recurentul nu putea să se limiteze la faptul că era minor. Acesta urma să probeze care a fost impedimentul concret ce a făcut imposibilă apărarea drepturilor sale inclusiv prin reprezentantul legal.

Completul de judecată reține că recurentul nu a prezentat împrejurări și probe din care să rezulte că minoritatea sa, în condițiile în care drepturile și interesele sale erau apărate prin reprezentanții legali, a constituit în sine un impediment obiectiv pentru contestarea actului.

În acest context, nu poate fi ignorat nici faptul că Actul de constatare nr. 425/15 din 29 decembrie 2021 îl viza pe Ion Frunze, tatăl recurentului, iar acesta a contestat actul în instanță încă la 28 ianuarie 2022.

Această împrejurare nu înseamnă, prin ea însăși, că Andrei Frunze a cunoscut personal despre existența actului. Totuși, ea prezintă importanță la aprecierea argumentului că, pe întreaga perioadă, ar fi existat o imposibilitate obiectivă de a cunoaște despre act și de a întreprinde măsuri pentru apărarea drepturilor sale.

Completul de judecată mai reține că susținerea recurentului privind lipsa comunicării actului către el sau către reprezentantul său legal nu este suficientă pentru admiterea recursului.

Chiar dacă s-ar admite că actul nu i-a fost comunicat direct, urma să fie demonstrat momentul în care impedimentul invocat a încetat. Acest fapt este important deoarece, din acel moment, începe să curgă termenul de 15 zile prevăzut de art. 65 alin. (2) din Codul administrativ.

Andrei Frunze susține că a aflat despre Actul de constatare nr. 425/15 la 24 aprilie 2025, când mama sa, Oxana Șeptelici, i-ar fi comunicat despre cauza privind confiscarea averii nejustificate.

În susținerea acestei afirmații a fost prezentată citația adresată Oxanei Șeptelici în cauza privind confiscarea averii nejustificate.

Completul de judecată este de acord cu instanța inferioară că înscrisul respectiv nu confirmă faptul că Andrei Frunze a aflat anume la 24 aprilie 2025 despre Actul de constatare nr. 425/15. Citația confirmă că Oxana Șeptelici a fost informată despre existența unei cauze judiciare. Aceasta nu confirmă însă data la care informația 5 despre actul de constatare i-a fost transmisă lui Andrei Frunze și nici faptul că aceasta a fost prima dată când recurentul a aflat despre act.

Nici afirmația că mama sa i-a comunicat verbal despre act la 24 aprilie 2025 nu este susținută de alte probe care să permită verificarea acestei împrejurări.

În aceste condiții, nu poate fi reținut argumentul din recurs potrivit căruia Curtea de Apel Centru i-ar fi cerut recurentului să demonstreze un fapt negativ.

Recurentului nu i s-a cerut să demonstreze că nu a cunoscut niciodată despre act. Acesta trebuia să demonstreze faptul pe care și-a întemeiat cererea, și anume că impedimentul a încetat la 24 aprilie 2025.

Această obligație rezultă direct din art. 65 alin. (2) din Codul administrativ, care prevede că la cererea de repunere în termen se anexează probele ce confirmă faptele invocate.

La acest aspect este relevantă decizia Curții Supreme de Justiție din 6 noiembrie 2024, dosarul nr. 3r-222/24, pronunțată în cauza Oxana Șeptelici împotriva Autorității Naționale de Integritate.

Acea cauză privea chiar contestarea Actului de constatare nr. 425/15 din 29 decembrie 2021. Curtea Supremă de Justiție a reținut că termenul poate fi restabilit dacă persoana prezintă probe care confirmă imposibilitatea depunerii acțiunii în termen și că cererea de repunere trebuie depusă în 15 zile de la înlăturarea impedimentului.

În cauza nr. 3r-222/24, Oxana Șeptelici a indicat că a aflat despre act la 13 iunie 2024. Curtea Supremă de Justiție a calculat termenul de 15 zile anume de la data indicată de aceasta ca moment al înlăturării impedimentului.

Situația din prezenta cauză este diferită sub aspectul calculării termenului. Dacă s-ar considera dovedit că Andrei Frunze a aflat despre act la 24 aprilie 2025, acțiunea depusă la 8 mai 2025 s-ar afla în interiorul celor 15 zile.

Problema este însă că data de 24 aprilie 2025 nu rezultă cu certitudine din probele prezentate. Anume această împrejurare deosebește susținerea recurentului de o situație în care momentul înlăturării impedimentului este stabilit prin probe.

Astfel, practica din cauza nr. 3r-222/24 confirmă că momentul înlăturării impedimentului este determinant pentru calcularea termenului de 15 zile prevăzut de art. 65 alin. (2) din Codul administrativ.

De asemenea, în cauza nr. 3r-315/25, § 51, Curtea Supremă de Justiție a reiterat că simpla susținere că actul ANI nu a fost recepționat nu justifică automat repunerea în termen. Este necesar ca persoana să demonstreze un motiv real, obiectiv și neimputabil care a împiedicat-o să respecte termenul. 6

Raportând aceste concluzii la prezenta cauză, Completul de judecată constată că Andrei Frunze nu a prezentat probe suficiente care să confirme că până la 24 aprilie 2025 s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a contesta actul și că anume la această dată impedimentul a încetat.

Nu schimbă această concluzie argumentul potrivit căruia Autoritatea Națională de Integritate a formulat ulterior o acțiune privind confiscarea averii nejustificate inclusiv împotriva lui Andrei Frunze.

Faptul că recurentul este vizat în cauza privind confiscarea poate confirma existența unui interes al acestuia în raport cu efectele actului de constatare. Această împrejurare nu dovedește însă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 65 pentru repunerea în termen.

La fel, argumentele recurentului potrivit cărora Autoritatea Națională de Integritate trebuia să îl informeze despre extinderea controlului asupra bunurilor sale nu sunt suficiente pentru casarea încheierii.

Chestiunea dacă autoritatea trebuia să îl atragă în procedura de control și să îi comunice actul ține de modul în care a fost desfășurată procedura administrativă. Însă, înainte de examinarea acestor argumente pe fond, reclamantul trebuie să îndeplinească condițiile de admisibilitate a acțiunii, inclusiv cele referitoare la termen.

Completul de judecată subliniază că repunerea în termen are rolul de a proteja persoana care, din motive independente de voința sa, nu a putut acționa în termen. Această instituție nu poate însă înlătura termenele prevăzute de lege numai în baza unor afirmații care nu sunt confirmate prin probe.

În prezenta cauză, între emiterea Actului de constatare nr. 425/15 din 29 decembrie 2021 și depunerea acțiunii la 8 mai 2025 a trecut o perioadă de peste trei ani. Într-o asemenea situație, repunerea în termen trebuie să se bazeze pe motive clare și probate. Or, simpla invocare a faptului că era minor, a lipsei comunicării actului și a unei discuții cu mama sa la 24 aprilie 2025 nu este suficientă pentru a constata că, pe întreaga perioadă, recurentul s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a-și apăra drepturile.

Completul de judecată apreciază că Curtea de Apel Centru a aplicat corect art. 65 și art. 210 din Codul administrativ atunci când a constatat că Andrei Frunze nu a demonstrat condițiile necesare pentru repunerea în termen.

În consecință, odată ce cererea de repunere în termen a fost respinsă, iar acțiunea împotriva Actului de constatare nr. 425/15 din 29 decembrie 2021 a fost depusă după expirarea termenului special prevăzut de lege, Curtea de Apel Centru întemeiat a declarat acțiunea inadmisibilă în temeiul art. 207 alin. (2) lit. d) din Codul administrativ. 7

Argumentele invocate în recurs nu combat concluziile instanței și nu demonstrează aplicarea eronată a normelor care reglementează repunerea în termen.

În aceste circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează că nu există temeiuri pentru casarea încheierii din 14 mai 2026 a Curții de Apel Centru. Prin urmare recursul declarat de avocata Alisa Martînov, în interesele lui Andrei Frunze, urmează a fi respins.

În conformitate cu art. 230 și art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ,