BCR BANCA PENTRU LOCUINȚE S.A. v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
BCR BANCA PENTRU LOCUINȚE S.A. v. ROMANIA (CtEDO, 2021)
Publicat la 4 octombrie 2021 CUARTA SECȚIUNE Aplicația nr. 4558/20 BCR BANCA PENTRU LOCUINȚE S.A. împotriva României depusă la 16 ianuarie 2020 comunicată la 15 septembrie 2021 OBIECTUL CAUZEI Societatea reclamantă este o entitate juridică înregistrată în calitate de „bancă de adăpostire”, o instituție bancară specială cu principalul obiect de activitate „economisire și împrumuturi într-un sistem colectiv de rezidențialitate”. Societatea reclamantă se referă la acuzațiile conform căreia Curtea Înaltă de Cassare și Justiție decizia din 21 iunie 2019 (notificată la 18 Iulie 2020), precum și interpretarea legii bancare și a normelor de punere în aplicare corespunzătoare, prin care a susținut sancțiunile impuse societății reclamante de Curtea de Audit (Curtea de Conturi) ), a fost neprevăzută și a lipsit claritatea necesară, fiind, prin urmare, arbitrară și în încălcarea principiului de securitate juridică. În plus, cerința impusă de o astfel de interpretare, că clienții societății reclamante ar fi trebuit să respecte anumite limite de vârstă (de exemplu, peste 18 ani și sub 65 de ani), este discriminatorie și nu este prevăzută de lege. În urma interferenței cu drepturile de proprietate ale societății reclamante au avut un impact direct în ceea ce privește peste 400.000 de contracte în curs de desfășurare deja încheiate de societatea reclamantă cu clienții săi, daunele astfel create fiind, potrivit societății solicitanți, de peste 80 de milioane de euro. În plus, în conformitate cu decizia internă impușită, societatea reclamantă a fost obligată, sub rezerva sancțiunilor penale, să invoce proceduri împotriva foștilor clienți săi, încercând să obțină rambursarea sumelor plătite lor ca prime de stat (o formă specifică de ajutor de stat), care se presupune că nu erau justificate. Referitor la art. 6 din convenție, la art. 1 din Protocolul nr. 1 și la art. 1 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, societatea reclamantă se plânge de interpretarea presupusă ilegală a legislației interne relevante, care a avut efecte disproporționate și discriminatorii asupra drepturilor sale de a încheia contracte cu clienții săi. În sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, a existat vreo interferență în ceea ce privește bucuria pașnică a bunurilor societății reclamante, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, din cauza interpretării Înaltei Curte de Casare și Justiție a dispozițiilor relevante ale legislației bancare și a normelor de punere în aplicare, astfel cum se prevede în decizia din 21 iunie 2019? În cazul în care este cazul, această interferență în conformitate cu condițiile prevăzute de lege? În special, legislația internă relevantă a fost suficient de accesibilă, precisă și previzibilă pentru societatea reclamantă? În afirmativ, această interferență impune societății solicitantă o sarcină individuală excesivă (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italia, [GC], nr. 22774/93, § 59, CEDH 1999-V)? Având în vedere afirmația societății reclamante că instanța internă a aplicat în mod diferit legislația relevantă, societatea reclamantă a avut o audiere echitabilă în determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, principiul securității juridice a fost respectat de hotărârea Curții Înalte de Casare și Justiție din 21 iunie 2019? Sunt reclamațiile societății reclamante în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 12 compatibile cu dispozițiile Convenției, ratione personae , în măsura în care se referă la presupusul tratament discriminatoriu pe care trebuie să-l impună clienților săi din motive de vârstă, tratament care are un impact direct și prejudicial asupra drepturilor sale protejate prin art. 1 din Protocolul nr. În afirmativ, societatea reclamantă a suferit discriminări în încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 12?