BCR Banca Pentru Locuințe S.A. împotriva României

Publicat la 4 octombrie 2021 CUARTA SECȚIUNE Aplicația nr. 4558/20 BCR BANCA PENTRU LOCUINȚE S.A. împotriva României depusă la 16 ianuarie 2020 comunicată la 15 septembrie 2021 OBIECTUL CAUZEI Societatea reclamantă este o entitate juridică înregistrată în calitate de „bancă de adăpostire”, o instituție bancară specială cu principalul obiect de activitate „economisire și împrumuturi într-un sistem colectiv de rezidențialitate”. Societatea reclamantă se referă la acuzațiile conform căreia Curtea Înaltă de Cassare și Justiție decizia din 21 iunie 2019 (notificată la 18 Iulie 2020), precum și interpretarea legii bancare și a normelor de punere în aplicare corespunzătoare, prin care a susținut sancțiunile impuse societății reclamante de Curtea de Audit (Curtea de Conturi) ), a fost neprevăzută și a lipsit claritatea necesară, fiind, prin urmare, arbitrară și în încălcarea principiului de securitate juridică.

În plus, cerința impusă de o astfel de interpretare, că clienții societății reclamante ar fi trebuit să respecte anumite limite de vârstă (de exemplu, peste 18 ani și sub 65 de ani), este discriminatorie și nu este prevăzută de lege. În urma interferenței cu drepturile de proprietate ale societății reclamante au avut un impact direct în ceea ce privește peste 400.000 de contracte în curs de desfășurare deja încheiate de societatea reclamantă cu clienții săi, daunele astfel create fiind, potrivit societății solicitanți, de peste 80 de milioane de euro. În plus, în conformitate cu decizia internă impușită, societatea reclamantă a fost obligată, sub rezerva sancțiunilor penale, să invoce proceduri împotriva foștilor clienți săi, încercând să obțină rambursarea sumelor plătite lor ca prime de stat (o formă specifică de ajutor de stat), care se presupune că nu erau justificate.

Referitor la art. 6 din convenție, la art. 1 din Protocolul nr. 1 și la art. 1 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, societatea reclamantă se plânge de interpretarea presupusă ilegală a legislației interne relevante, care a avut efecte disproporționate și discriminatorii asupra drepturilor sale de a încheia contracte cu clienții săi. În sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, a existat vreo interferență în ceea ce privește bucuria pașnică a bunurilor societății reclamante, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, din cauza interpretării Înaltei Curte de Casare și Justiție a dispozițiilor relevante ale legislației bancare și a normelor de punere în aplicare, astfel cum se prevede în decizia din 21 iunie 2019? În cazul în care este cazul, această interferență în conformitate cu condițiile prevăzute de lege?

În special, legislația internă relevantă a fost suficient de accesibilă, precisă și previzibilă pentru societatea reclamantă? În afirmativ, această interferență impune societății solicitantă o sarcină individuală excesivă (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italia, [GC], nr. 22774/93, § 59, CEDH 1999-V)? Având în vedere afirmația societății reclamante că instanța internă a aplicat în mod diferit legislația relevantă, societatea reclamantă a avut o audiere echitabilă în determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție?

În special, principiul securității juridice a fost respectat de hotărârea Curții Înalte de Casare și Justiție din 21 iunie 2019? Sunt reclamațiile societății reclamante în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 12 compatibile cu dispozițiile Convenției, ratione personae , în măsura în care se referă la presupusul tratament discriminatoriu pe care trebuie să-l impună clienților săi din motive de vârstă, tratament care are un impact direct și prejudicial asupra drepturilor sale protejate prin art. 1 din Protocolul nr. În afirmativ, societatea reclamantă a suferit discriminări în încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 12?

Published on 4 October 2021

FOURTH SECTION

Application no. 4558/20

BCR BANCA PENTRU LOCUINȚE S.A.

against Romania lodged on 16 January 2020 communicated on 15 September 2021

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The applicant company is a legal entity registered as a “housing bank”, a special banking institution with the main object of activity “saving and lending in a collective system for residential area”. The application concerns the applicant company’s allegations that the High Court of Cassation and Justice’s decision of 21 June 2019 (notified on 18 July 2020), and its interpretation of the banking law and of the corresponding implementing Rules, by which it had upheld the sanctions imposed onto the applicant company by the Court of Audit ( Curtea de Conturi ), was unforeseeable and lacked the required clarity, being therefore arbitrary and in breach of the legal certainty principle. Moreover, the requirement imposed on by such interpretation, that the clients of the applicant company should have complied with certain age-limits (namely, over 18 and under 65 years), was discriminatory and not provided for by the law.

The ensuing interference with the applicant company’s property rights had a direct impact in respect of more than 400,000 ongoing contracts already concluded by the applicant company with its clients, the damage thus created being, according to the applicant company, of more than 80 million euros. Such allegedly unlawful interference determined the blockage of the applicant company’s activities. Moreover, according to the impugned domestic decision, the applicant company was bound, subject to criminal sanctions, to institute proceedings against its former clients, seeking to obtain reimbursement of the amounts paid to them as State premiums (a specific form of State aid), which had been allegedly undue.

Relying on Article 6 of the Convention, Article 1 of Protocol No. 1 and Article 1 of Protocol No. 12 to the Convention, the applicant company complains about the above-indicated allegedly unlawful interpretation of the relevant domestic law, which had disproportionate and discriminatory effects on its rights to conclude contracts with its clients.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Has there been an interference with the applicant company’s peaceful enjoyment of possessions, within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1, on account of the High Court of Cassation and Justice’s interpretation of the relevant banking law provisions and implementing rules, as set out in the decision of 21 June 2019? If so, was that interference in accordance with the conditions provided for by the law? In particular, has the relevant domestic law been sufficiently accessible, precise and foreseeable for the applicant company? In the affirmative, did that interference impose an excessive individual burden on the applicant company (see Immobiliare Saffi v. Italy , [GC], no. 22774/93, § 59, ECHR 1999-V)?

2. In the light of the applicant company’s allegation that the domestic courts applied differently the relevant law, did the applicant company have a fair hearing in the determination of its civil rights and obligations, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? In particular, was the principle of legal certainty respected by the High Court of Cassation and Justice’s decision of 21 June 2019? 3. Are the applicant company’s complaints under Article 1 of Protocol No. 12 compatible with the provisions of the Convention, ratione personae , in so far as they relate to the alleged discriminatory treatment it must impose on its clients on the grounds of their age, treatment which has a direct and detrimental impact on its rights protected by Article 1 of Protocol No. 1? In the affirmative, has the applicant company suffered discrimination in breach of Article 1 of Protocol No. 12?