- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 5 iulie 2022
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 1, Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
Paulescu împotriva României
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A PAULESCU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 21700/15) HOTĂRÂREA STRASBURG 5 iulie 2022 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Paulescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-un comitet compus din Yonko Grozev, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor Vilanova, judecători, și Crina Kaufman, graffière adjuncte de secțiune f.f. Având în vedere cererea (n 21700/15) împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dl Valeria Paulescu și dl Ioan Paul's, născuți în 1940 și 1927 și rezidenți în București, reprezentați de dl Diana Elena Dragomir, avocată la București, au sesizat Curtea la 23 aprilie 2015 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv a Convenției privind drepturile omului și a libertăților fundamentale).
În urma decesului celui de-al doilea reclamant, la 14 decembrie 2019, fiica acestuia, domnul Paulescu Brandușa-Florența și-a exprimat, la 22 aprilie 2021, dorința de a continua procesul.
Din motive de ordin practic, prezenta hotărâre va continua să îl numească pe M. Valeria Paulescu și dl Ioan Paul Având în vedere decizia de a aduce obiecțiuni cu privire la neefectuarea executării de către autoritățile interne a unei hotărâri definitive în favoarea reclamanților, în cunoștință de guvernul român (attențial) reprezentat de agentul său, dl O. Ezer, al Ministerului Afacerilor Externe, și de a declara inadmisibilă cererea pentru surplus, având în vedere observațiile părților, După ce a deliberat într-o cameră a Consiliului la 14 iunie 2022, Tribunalul a adoptat hotărârea la această dată printr-o hotărâre definitivă din 23 mai 2003, instanța de apel din București a condamnat primăria București și întreprinderea publică care administra patrimoniul imobiliar al colectivității pentru a rambursa reclamanților prețul plătit în 1996, adică 29 783. 085 lei românești (ROL), pentru achiziționarea unui apartament naționalizat pe care reclamanții au trebuit apoi să îl restituie foștilor proprietari.
Curtea de Apel a considerat că suma menționată anterior trebuia actualizată în funcție de rata inflației din 1996 și până la data rambursării sumei menționate anterior. Primăria a rambursat jumătate din sumă reclamanților, în timp ce întreprinderea a refuzat să plătească cealaltă jumătate pe motiv că, pentru vânzarea apartamentului, acționase în calitate de mandatar al primăriei. Reclamanții reproșează Primăriei executarea incompletă a hotărârii din 23 mai 2003 pronunțate de instanța de apel din București în favoarea lor. Ei susțin că refuzul autorităților locale de a le plăti integral suma care le-a fost acordată de instanța de apel le-a privat de dreptul la o instanță, în sensul articolului 6 din convenție, și dreptul la respectarea bunului garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție.
Reclamanții deplâng refuzul autorităților locale de a executa integral hotărârea definitivă din 23 mai 2003 pronunțată de Curtea a Bucureștiului. Constatând că termenul nu este în mod vădit nefondat sau inadmisibil pentru un alt motiv menționat la art. 35 din Convenție, Curtea declară că este admisibil. Principiile generale privind neefectuarea de către autoritățile de hotărâri judecătorești obligatorii și executorii au fost rezumate în hotărârea Fundația de Copii ale elevilor din cadrul bisericii reformate și Stanomirescu c. România 2699/03 și 43597/07, §§ 55-60, 7 ianuarie 2014. În speță, după examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea nu identifică niciun fapt sau argument care să o convingă să ajungă la o concluzie diferită cu privire la temeinicia obiecțiunilor în cauză.
Comisia observă că, prin hotărârea definitivă din 23 mai 2003, Curtea de Apel a condamnat, în solidar, cele două părți pârâte să ramburseze prețul apartamentului. În plus, aceasta constată că avantajul a fost vândut de o întreprindere publică care, sub controlul primăriei, a acționat în numele și în numele acesteia. Prin urmare, autoritățile locale nu s-au opus de mai mult de 17 ani executării complete a hotărârii pe motiv că primăria nu a fost singura parte pârâtă în procedura internă. 10. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 425 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care îl consideră a fi suferit.
Ei precizează că această sumă corespunde valorii de vânzare a apartamentului. De asemenea, solicită 30 000 EUR pentru daune morale, precum și suma de 8 269 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în cadrul procedurii interne și în cadrul celei desfășurate în fața Curții, justificate de pârghii, inclusiv onorarii de avocat în valoare de 5 891 lei românești (RON), adică aproximativ 1 120 EUR, pentru procedura internă și 29 020 RON, sau aproximativ 5 860 EUR, pentru procedura în fața Curții. 12. Guvernul consideră că sumele solicitate sunt excesive. Acesta susține că cheltuielile solicitate pentru procedura internă nu privesc procedura în care reclamanții s-au plâns în fața Curții și că avocatul lor nu a indicat numărul de ore de lucru furnizate.
13. Curtea amintește că tocmai a constatat încălcarea articolelor 1 din Convenția și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, din cauza faptului că autoritățile locale din București au emis un ordin de plată a integralului sumei care le-a fost acordată de instanța de apel din București. Prin urmare, aceasta nu poate obliga statul să ramburseze valoarea de pe apartment. 14. Având în vedere toate elementele de care dispune și dispozițiile privind hotărârea instanței de apel, Curtea acordă reclamanților 20 000 EUR pentru prejudicii materiale. Având în vedere natura încălcării constatate și a circumstanțelor în speță, aceasta acordă, de asemenea, reclamanților 1 000 EUR pentru prejudicii materiale. EUR pentru prejudiciul moral suferit, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă.
15. În ceea ce privește cererea de rambursare a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată, ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de jurisprudență, Curtea acordă reclamanților 3 000 EUR din toate costurile, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă. 16. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume, pentru a fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data decontării 000 EUR (80 000 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, pentru daune materiale; 1 000 EUR (mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, pentru daune morale, 3 000 EUR (trei mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată de către reclamanții cu titlu de impozit pe această sumă, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale restrâng surplusul cererii de satisfacție echitabilă.
Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 5 iulie 2022, în temeiul articolului 2 și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Crina Kaufman Yonko Grozev Grefier adjunct f.f. Președintele
QUATRIÈME SECTION
AFFAIRE PAULESCU c. ROUMANIE (Requête n o 21700/15) ARRÊT STRASBOURG 5 juillet 2022 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Paulescu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant en un comité composé de : Yonko Grozev, président, Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor Vilanova, juges, et de Crina Kaufman, greffière adjointe de section f.f.
, Vu la requête (n o 21700/15) contre la Roumanie et dont deux ressortissants de cet État M me Valeria Paulescu et M. Ioan Paulescu (« les requérants ») nés en 1940 et 1927 et résidant à Bucarest, représentés par M e Diana ‑ Elena Dragomir, avocate à Bucarest, ont saisi la Cour le 23 avril 2015 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »). À la suite du décès du second requérant, le 14 décembre 2019, la fille de celui-ci, M me Paulescu Brândușa-Florența a exprimé, le 22 avril 2021, le souhait de continuer l’instance. Pour des raisons d’ordre pratique, le présent arrêt continuera d’appeler M me Valeria Paulescu et M. Ioan Paulescu « les requérants » bien qu’il faille aujourd’hui attribuer cette qualité à M me Valeria Paulescu et M me Paulescu Brândușa-Florența (voir, mutatis mutandis , Dalban c. Roumanie [GC], n o 28114/95, § 1, CEDH 1999-VI).
Vu la décision de porter les griefs concernant le défaut d’exécution par les autorités internes d’une décision définitive rendue en faveur des requérants, à la connaissance du gouvernement roumain (« le Gouvernement »), représenté par son agent, M me O. Ezer, du ministère des Affaires étrangères, et de déclarer irrecevable la requête pour le surplus, Vu les observations des parties, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 14 juin 2022, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date :
OBJET DE L’AFFAIRE
1. Par un arrêt définitif du 23 mai 2003, la cour d’appel de Bucarest condamna la mairie de Bucarest et l’entreprise publique qui administrait le patrimoine immobilier locatif de la collectivité à rembourser aux requérants le prix payé en 1996, soit 29 783 085 lei roumains (ROL), pour l’achat d’un appartement nationalisé que les requérants avaient ensuite dû restituer aux anciens propriétaires. La cour d’appel jugea que la somme susmentionnée devait être actualisée selon le taux d’inflation depuis 1996 et jusqu’à la date du remboursement de ladite somme.
La mairie remboursa la moitié de la somme aux requérants, alors que l’entreprise refusa de verser l’autre moitié au motif que pour la vente de l’appartement elle avait agi en tant que mandataire de la mairie.
Les requérants reprochent à la mairie l’exécution incomplète de l’arrêt du 23 mai 2003 rendu par la cour d’appel de Bucarest en leur faveur. Ils soutiennent que le refus par les autorités locales de leur verser l’intégralité de la somme qui leur a été octroyée par la cour d’appel les a privés du droit à un tribunal, au sens de l’article 6 de la Convention, et du droit au respect de leur bien garanti par l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention.
L’APPRÉCIATION DE LA COUR
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES
6 § 1
DE LA CONVENTION ET 1 DU PROTOCOLE N
o 1 à LA CONVENTION
Les requérants déplorent le refus opposé par les autorités locales à l’exécution complète de l’arrêt définitif du 23 mai 2003 prononcé par la cour d’appel de Bucarest.
Le Gouvernement admet qu’une décision judiciaire définitive et obligatoire ne saurait rester inopérante au détriment d’une partie.
Constatant que la requête n’est pas manifestement mal fondée ni irrecevable pour un autre motif visé à l’article 35 de la Convention, la Cour la déclare recevable.
Les principes généraux concernant le défaut d’exécution par les autorités de décisions de justice contraignantes et exécutoires ont été résumés dans l’arrêt Fondation Foyers des élèves de l’Église réformée et Stanomirescu c. Roumanie (n os 2699/03 et 43597/07, §§ 55-60, 7 janvier 2014.
En l’espèce, après examen de l’ensemble des éléments qui lui ont été soumis, la Cour ne décèle aucun fait ou argument propre à la convaincre de parvenir à une conclusion différente quant au bien-fondé des griefs en question.
Elle note que, par l’arrêt définitif du 23 mai 2003, la cour d’appel a condamné, solidairement, les deux parties défenderesses à rembourser le prix de l’appartement. Par ailleurs, elle constate que l’appartement a été vendu par une entreprise publique qui agissait, sous le contrôle de la mairie, au nom et pour le compte de cette dernière. Dès lors, les autorités locales ne sauraient s’opposer depuis plus de dix-sept ans à l’exécution complète de l’arrêt au motif que la mairie n’avait pas été la seule partie défenderesse dans la procédure interne.
Partant, il y a eu violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 à la Convention.
L’APPLICATION DE L’ARTICLE
41 DE LA CONVENTION
11. Les requérants demandent 146 425 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu’ils estiment avoir subi. Ils précisent que cette somme correspond à la valeur marchande de l’appartement. Ils réclament en outre 30 000 EUR pour dommage moral, ainsi que la somme de 8 269 EUR au titre des frais et dépens engagés dans la procédure interne et dans celle menée devant la Cour, justifiés par des quittances, dont des honoraires d’avocat d’un montant de 5 891 lei roumains (RON), soit environ 1 120 EUR, pour la procédure interne et 29 020 RON, soit environ 5 860 EUR, pour la procédure devant la Cour.
Le Gouvernement estime que les sommes demandées sont excessives. Il soutient que les frais réclamés pour la procédure interne ne concernent pas la procédure dont les requérants se sont plaints devant la Cour et que leur avocat n’a pas indiqué le nombre d’heures de travail fournies.
La Cour rappelle qu’elle vient de constater la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 à la Convention en raison de l’omission par les autorités locales de Bucarest de verser aux requérants l’intégralité de la somme qui leur a été octroyée par la cour d’appel de Bucarest. Dès lors, elle ne saurait condamner l’État à rembourser la valeur marchande de l’appartement.
Eu égard à l’ensemble des éléments dont elle dispose et aux dispositions de l’arrêt de la cour d’appel, la Cour octroie aux requérants 20 000 EUR pour préjudice matériel. Compte tenu de la nature de la violation constatée et des circonstances en l’espèce, elle alloue également aux requérants 1 000 EUR au titre du dommage moral subi, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur cette somme.
S’agissant de la demande de remboursement des frais et dépens, compte tenu des documents en sa possession et de sa jurisprudence, la Cour accorde aux requérants 3 000 EUR tous frais confondus, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur cette somme.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, Déclare la requête recevable ; Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention ; Dit , a) que l’État défendeur doit verser aux requérants, dans un délai de trois mois les sommes suivantes, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement : 20 000 EUR (vingt mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur cette somme, pour dommage matériel, 1 000 EUR (mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur cette somme, pour dommage moral, 3 000 EUR (trois mille euros), plus tout montant pouvant être dû par les requérants à titre d’impôt sur cette somme, pour frais et dépens ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; Rejette le surplus de la demande de satisfaction équitable. Fait en français, puis communiqué par écrit le 5 juillet 2022, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Crina Kaufman Yonko Grozev Greffière adjointe f.f. Président