AFFAIRE OPREA ET AUTRES c. ROUMANIE

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA OPREA ȘI ALTE C. ROMÂNIA (Cercetarea nr. 16732/15) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 decembrie 2022 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Oprea și alte cauze c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-un comitet compus din Branko Lubarda, președintele Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor Vilanova, judecători și a Crina Kaufman, graffière adjuncte de secțiune f.f.

cererea (n 16732/15) îndreptată împotriva României și din care cinci resortisanți ai acestui stat ( martie 2015 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și dorința de a continua procedura exprimată printr-o scrisoare din 29 aprilie 2021 de domnul Veronica Oprea și de domnul George-Laurenciu Oprea, moștenitorii celui de-al cincilea solicitant, Gabriel Oprea, decedat la 19 aprilie 2021; Având în vedere decizia de a aduce petiția la cunoștința guvernului român (inclusiv a celui care este reprezentat de agentul său, M.O.F.

Ezer, de la Ministerul Afacerilor Externe, având în vedere observațiile părților, După ce a deliberat în camera consiliului la 22 noiembrie 2022, a emis hotărârea că, aici, adoptat la această dată Cererea se referă la art. 6 din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, respingerea, ca urmare a punerii în aplicare a unei schimbări legislative intervenite în cursul procedurii, a acțiunii civile pe care reclamanții o angajaseră împotriva statului și a orașului București, pentru a face să se constate în beneficiul lor o achiziție de teren prin prescripție dobândite. La 30 iunie 2010, prima reclamantă, M. Tudora Oprea, și soțul ei, domnul Constantin Oprea, au introdus o acțiune civilă pentru a face să se constate intervenția față de ei a prescripției dobândite în legătură cu un teren de 819 state din București, compus din două parcele, inclusiv cea de o suprafață de 253 m, pe care își construiseră casa și pentru care plăteau impozitul pe clădiri.

Ei au explicat că au dobândit această ultimă parcelă printr-un act de seing privat încheiat cu o treime în 1964 și că, începând din acel moment, ei ocupaseră, de asemenea, a doua parcelă, aproape de prima, pe care o curățaseră și din care făceau o grădină de legume. Ei au susținut quelleils at last de acest teren din 1964 în mod continuu, public și pașnic, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile codului civil în temeiul căruia prescrierea achiziționată privind bunurile imobile era de treizeci de ani. Prin hotărârea din 6 noiembrie 2013, tribunalul de primă instanță din București i-a decăzut pe reclamanți. În timp ce se afla în posesia sa din documentele din dosar că cei interesați exercitaseră o posesie neîntreruptă, timp de mai bine de 40 de ani, pe terenul revendicat, instanța a constatat că fostul proprietar al terenului nu a fost cunoscut, și el a fost prea mult timp pe care a decedat fără moștenitori.

Prin urmare, el a aplicat art. 26 (1) din Legea nr. 18/1991 în versiunea sa rezultată din Legea nr. 158/2010, intrată în vigoare la 22 iulie 2010, conform căreia terenurile aflate în interiorul comunelor și orașelor și care au aparținut unor persoane decedate fără moștenitori erau considerate achiziționate de la proprietatea publică a unităților administrative teritoriale. Prin urmare, Consiliul a considerat că, în temeiul noilor dispoziții legislative, terenurile în cauză făceau parte din domeniul public al municipalităților și orașelor și, prin urmare, nu mai puteau fi achiziționate de către persoane fizice prin intermediul prescripției dobândite. Prima reclamantă și soțul ei au formulat o acțiune (recurși) ) împotriva hotărârii menționate anterior; printre altele, ei au explicat că schimbarea legislativă care a dus la respingerea acțiunii lor a intrat în vigoare la 22 iunie.

În iulie 2010, fie după introducerea la 30 iunie 2010 a acțiunii lor, și au susținut, printre altele, că, în temeiul principiului constituțional al neretroactivității legilor, acest amendament legislativ nu era aplicabil acțiunii lor în justiție. În acest sens, au invocat, de asemenea, art. 6 din convenție și, în esență, art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. Întrucât prima reclamantă a decedat în 2014, cei patru copii ai cuplului, dl George Oprea, dl Nuți Niculae și dl Daniela Oprea și dl Gabriel Oprea, care au introdus această cerere, au continuat procedura în calitate de moștenitori ai defunctului lor tată. În septembrie 2014, tribunalul județean din București a respins acțiunea menționată, considerând că noile dispoziții ale Legii nr. 158/2010 erau aplicabile litigiilor în curs la data intrării în vigoare a acesteia.

Prima instanță a analizat în mod corespunzător dovezile pe care le-a primit în fața sa, deducând de la acestea pe care reclamanții le dețineau de mai mult de 40 de ani, fără întrerupere, parcelele de teren de o suprafață, în conformitate cu informațiile de bază topografice, de 253 m și, respectiv, 565 m, și că pe teren de 253 m , potrivit raportului expertului tehnic, o clădire cu destinație de cazare cu clădiri anexe au fost construite. Prima instanță a considerat pe bună dreptate că este necesar să se aplice în speță art. 26 din Legea nr. 18/1991 privind fondul Ö în vigoare la data pronunțării hotărârii care face obiectul prezentei cereri, fie în redactarea sa actuală după modificarea de către Legea nr. 158/2010.

Această dispoziție se citește astfel (1) Terenurile care, fiind situate în aglomerările comunelor și orașelor (in intra-vilanul localizațiteiților) ) și care au aparținut unor persoane decedate și/sau fără moștenitori, au rămas la dispoziția autorităților administrației publice locale, devenind, după stabilirea de către un notar a unui certificat de vacanță succesorală (in baza certificatval de vacanță succesorala eliberat de notarul public ), proprietatea publică a unităților administrative teritoriale și sunt administrate de consiliile locale ale acestora. (2) Orice schimbare a regimului de proprietate a terenurilor (chimarea regimului juridic al terenurilor) menționate la alin. (1), care intră sub incidența proprietății publice a unităților administrative teritoriale, este interzisă și sancționată de nulitate absolută.

Pe baza acestor dispoziții legislative, instanța de primă instanță a încheiat cu bună dreptate că nu este posibil să se obțină un drept de proprietate, prin prescripție achiziționată, pe terenurile care fac obiectul acțiunii în justiție a reclamanților. EVALUARE A CURȚII PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIE Constatând că cauza reclamanților formulată pe teren la art. 6 nu este în mod vădit nefondată sau inadmisibilă pentru un alt motiv prevăzut la art. 35 din convenție, Curtea declară că este admisibilă. Principiile generale privind echitatea procedurii au fost rezumate, printre altele, în hotărârea Virgil Ionescu c. România 53037/99, § 44, 28 iunie 2005). Principiile generale privind aplicarea în curs de procedură a unei legi retroactive au fost rezumate recent în Hotărârea Vegotex International S.A.

c. Belgia ([GC], nr 49812/09, §§ 92-94, 3 noiembrie 2022). O obligație de a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și ofertelor de probe prezentate de părțile la procedură (Dulaurans c. Franța, n 34553/97, § 33, 21 martie 2000). 10. Curtea ia notă de faptul că, în speță, printr-o hotărâre definitivă din 8 septembrie 2014, tribunalul județean din București a confirmat respingerea cererii reclamanților, care se baza pe art. 26 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 158/2010 din 12 iulie 2010 3 de mai sus. Trebuie să se constate că aplicarea imediată a acestei schimbări legislative de către instanțele sesizate în speță a avut drept consecință privarea reclamanților de orice șansă de a obține câștig de cauză în acțiunea intentată de ei în scopul de a face să se constate un drept de proprietate care decurge din prescrierea achiziționată pe teren în litigiu (punctul 6 de mai sus).

Cu toate acestea, Curtea nu consideră că este necesar să se analizeze dacă dispoziția legislativă în cauză a adus atingere caracterului echitabil al procedurii desfășurate de solicitanți prin exercitarea, în curs de desfășurare de instanță, a unei influențe asupra rezultatului litigiului asupra statului și orașului București (Vegotex International S.A.). , citată anterior, §§ 95-123), deoarece, în orice caz, procedura intentată de inculpați nu a fost echitabilă din motivele expuse mai jos. 12. Guvernul a prezentat Curții, ca exemple ale practicii interne, hotărâri judecătorești pronunțate de tribunale din jurisdicia diferitelor cursuri de recurs, acoperind majoritatea cardului judiciar al țării.

Or, Curtea constată că practica instanțelor naționale astfel invocate nu este unanim în sensul aplicării retroactive a procedurilor în curs de desfășurare la art. 26 din Legea nr. 18/91 privind fondul funciar, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 158/2010 din 12 iulie 2010. Dimpotrivă, din jurisprudență, s-a constatat că multe instanțe au considerat că această dispoziție legislativă nu se aplică acțiunilor în constatarea unei prescripții dobândite care erau în curs de desfășurare la data intrării sale în vigoare, cu atât mai mult cu cât termenul de 30 de ani, aplicabil în materie de prescripție dobândite, se încheiase de mult timp în momentul intrării în vigoare, în iulie 2010. 13. În plus, Curtea constată că, în hotărârea sa definitivă, tribunalul județ nu a răspuns la motivul principal invocat de reclamanți, întemeiat pe aplicarea: o schimbare legislativă intervenită în cursul procedurii inițiate de aceștia (punctul 4 de mai sus).

În mod similar, instanța nu a explicat de ce dispoziția legislativă în litigiu, care prevedea în special că terenurile rămân la dispoziția autorităților administrației publice locale, devenind, după stabilirea de către un notar a unui certificat de vacanță succesorală, proprietatea publică a unităților administrative teritoriale În special, hotărârea definitivă din 8 septembrie 2014 nu are niciun cuvânt în ceea ce privește dreptul de vot, în speță, al condițiilor prevăzute de dispoziția legislativă menționată anterior, inclusiv instituirea în prealabil a unui certificat de post vacant (punctul 6 de mai sus). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că tribunalul departamental nu a efectuat o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și ofertelor de probă prezentate de părțile la o procedură (Dulaurans c. France, citată anterior, § 33, Virgil Ionescu, citată anterior, §§ 44-47).

Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 din Convenție. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGUEĂ a articolului 1 din Protocolul N 16. Curtea constată că cauza formulată pe teren în temeiul articolului 1 din protocol 1 se confundă în mare măsură cu cel întemeiat pe art. 6. Având în vedere circumstanțele speciale ale prezentei cauze și raționamentul care a condus la încheierea încălcării acestei din urmă dispoziții, Comisia consideră că nu este necesar să se ia în considerare separat … CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 17, reclamanții consideră, în principal, că cea mai adecvată măsură de despăgubire privind prejudiciul material pe care l-au suferit ar fi redeschiderea procedurii.

18. Curtea consideră că, având în vedere natura încălcării constatate, că, în principiu, cel mai adecvat mijloc de a o redresa ar fi redeschiderea procedurii (Dimopulos) În această privință, Comisia observă că, în temeiul articolului 509 alineatul (1) punctul 10 din Codul de procedură civilă, o hotărâre a Curții care stabilește o încălcare a unei dispoziții a Convenției constituie un motiv specific de redeschidere a unei proceduri. 19. Reclamanții solicită împreună 5 000 EUR (EUR) pentru daune morale, precum și 6 691 lei România (RON) în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată pe care le-au angajat în cadrul procedurii desfășurate în fața instanțelor interne și 5 100 EUR pentru a acoperi onorariile avocatului care le-a reprezentat în cadrul procedurii în fața Curții.

20. Guvernul consideră că o constatare de încălcare ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de solicitanți; în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată legate de procedura internă, acesta susține că o parte din pretențiile reclamanților, care corespunde unei sume de 1 285 RON, trebuie să fie respinsă ca fiind nesustenabilă. Curtea consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu moral ca urmare a intervenției legii în litigiu. Statuând în echitate, aceasta le acordă în comun 5 000 EUR pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă.

22. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, precum și documentele justificative prezentate de solicitanți, Curtea consideră rezonabilă alocarea în comun a sumei de 6 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în cadrul procedurii interne și al celei efectuate în fața acesteia, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă.

PRIN ACEASTA, CURȚIA, ÎN L pe care statul pârât trebuie să le plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni, sumele următoare, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data decontării 000 EUR (cinci mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, pentru daune morale 500 EUR (șase mii cinci sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă de către solicitanți, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale.

Crina Kaufman Branko Lubarda Grefier Adjunct f.f. Președinte ANEXĂ Lista reclamanților Prenume Nume Anul Nașterii Locul de reședință Tudora OPREA 1936 Română București George OPREA 1962 Română București Nuți NICULAE 1966 Română București Daniela OPREA 1968 Română București Gabriel OPREA, succesorul Veronica OPREA George-Laurenciu OPREA 1969 (decedat în 2021) 1969 1995 Română Română Română București București București

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE OPREA ET AUTRES c. ROUMANIE (Requête n o 16732/15) ARRÊT STRASBOURG 13 décembre 2022 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Oprea et autres c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant en un comité composé de : Branko Lubarda , président , Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor Vilanova , juges , et de Crina Kaufman, greffière adjointe de section f.f.

, Vu la requête (n o 16732/15) dirigée contre la Roumanie et dont cinq ressortissants de cet État (« les requérants ») – la liste des requérants et les précisions pertinentes figurent dans le tableau joint en annexe –, représentés par M e Iulia Țuțuianu, avocate à Bucarest, ont saisi la Cour le 30 mars 2015 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »), ainsi que le souhait de poursuivre la procédure exprimé par une lettre du 29 avril 2021 par M me Veronica Oprea et M. George-Laurențiu Oprea, les héritiers du cinquième requérant, M. Gabriel Oprea, décédé le 19 avril 2021, Vu la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement roumain (« le Gouvernement »), représenté par son agente, M me O.F.

Ezer, du ministère des Affaires étrangères, Vu les observations des parties, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 novembre 2022, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date :

OBJET DE L’AFFAIRE

1. La requête concerne, sous l’angle de l’article 6 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, le rejet, en raison de l’application rétroactive d’un changement législatif intervenu au cours de la procédure, de l’action civile que les requérants avaient engagée contre l’État et la ville de Bucarest afin de faire constater à leur profit une acquisition de terrain par prescription acquisitive. 2 . Le 30 juin 2010, la première requérante, M me Tudora Oprea, et son époux, M Constantin Oprea, introduisirent une action civile pour faire constater l’intervention à leur égard de la prescription acquisitive relativement à un terrain de 819 m 2 sis à Bucarest et composé de deux parcelles, dont notamment celle, d’une surface de 253 m 2 , sur laquelle ils avaient édifié leur maison et pour laquelle ils payaient l’impôt sur les immeubles.

Ils expliquèrent qu’ils avaient acquis cette dernière parcelle par un acte sous seing privé conclu avec un tiers en 1964 et qu’à partir de cette époque, ils avaient également occupé la seconde parcelle, avoisinant la première, qu’ils avaient nettoyée des ordures qui s’y trouvaient et dont ils avaient fait un jardin potager. Ils arguèrent qu’ils possédaient l’ensemble de ce terrain depuis 1964 de manière continue, publique et paisible, et fondèrent leur action sur les dispositions du code civil en vertu desquelles la prescription acquisitive concernant les biens immobiliers était de trente ans. 3 . Par un jugement du 6 novembre 2013, le tribunal de première instance de Bucarest débouta les requérants.

Tout en constatant qu’il ressortait des pièces du dossier que les intéressés avaient exercé une possession ininterrompue, pendant plus de quarante ans, sur le terrain revendiqué, le tribunal releva que l’ancien propriétaire du terrain n’était pas connu, et il présuma qu’il était décédé sans héritiers. Il fit donc application de l’article 26 (1) de la loi n o 18/1991 dans sa version issue de la loi n o 158/2010, entrée en vigueur le 22 juillet 2010, selon lequel les terrains sis à l’intérieur de s communes et des villes et ayant appartenu à des personnes décédées sans héritiers étaient considérés comme acquis à la propriété publique d’unités administratives territoriales. Il jugea en conséquence qu’en vertu de ces nouvelles dispositions législatives, les terrains en cause faisaient désormais partie du domaine public des communes et des villes, et ne pouvaient donc plus être acquis par des particuliers par l’effet de la prescription acquisitive.

4 . La première requérante et son époux formèrent un recours ( recurs ) contre ledit jugement. Ils exposèrent entre autres que le changement législatif qui avait conduit au rejet de leur action était entré en vigueur le 22 juillet 2010, soit après l’introduction le 30 juin 2010 de leur action, et ils soutinrent, entre autres, qu’en vertu du principe constitutionnel de non-rétroactivité des lois, cet amendement législatif n’était pas applicable à leur action en justice. À cet égard, ils invoquèrent également l’article 6 de la Convention et, en substance, l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention. 5 . L’époux de la première requérante étant décédé en 2014, en cours d’instance, les quatre enfants du couple, M. George Oprea, M mes Nuți Niculae et Daniela Oprea et M. Gabriel Oprea, qui sont également les quatre autres requérants ayant introduit la présente requête, poursuivirent la procédure en leur qualité d’héritiers de leur défunt père.

Par un arrêt définitif du 8 septembre 2014, le tribunal départemental de Bucarest rejeta ledit recours, considérant que les nouvelles dispositions de la loi n o 158/2010 étaient applicables aux litiges en cours à la date de l’entrée en vigueur de celle-ci. 6 . La décision du tribunal départemental était ainsi motivée : « La première instance a dûment analysé les preuves administrées devant elle, déduisant de celles-ci que les requérants possédaient depuis plus de quarante ans, sans interruption, les parcelles de terrain d’une surface, selon les indications de l’expertise topographique, de 253 m 2 et de 565 m 2 respectivement, et que sur le terrain de 253 m 2 , selon le rapport de l’expert technique, un bâtiment à destination de logement avec des bâtiments annexes avaient été édifiés.

La première instance a justement considéré qu’il convenait d’appliquer en l’espèce l’article 26 de la loi n o 18/1991 sur le fonds foncier tel qu’en vigueur à la date du prononcé du jugement objet du présent appel, soit dans sa rédaction actuelle après modification par la loi n o 158/2010. Cette disposition se lit ainsi : « (1) Les terrains qui, étant situés dans les agglomérations des communes et des villes ( în intravilanul localităților ) et ayant appartenu à des personnes décédées et / ou sans héritiers, sont restés à la disposition des autorités de l’administration publique locale, deviennent, après l’établissement par un notaire d’un certificat de vacance successorale ( în baza certificatului de vacanță succesorală eliberat de notarul public ), la propriété publique des unités administratives territoriales et sont administrés par les conseils locaux de ces dernières.

(2) Tout changement de régime de propriété des terrains ( schimarea regimului juridic al terenurilor ) visés au paragraphe (1), qui relèvent de la propriété publique des unités administratives territoriales, est interdit et sanctionné de nullité absolue. » Se fondant sur ces dispositions législatives, le tribunal de première instance a conclu à bon droit qu’il n’était pas possible d’acquérir un droit de propriété, par prescription acquisitive, sur les terrains faisant l’objet de l’action en justice des requérants. »

APPRÉCIATION DE LA COUR

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 DE LA CONVENTION

7. Constatant que le grief des requérants formulé sur le terrain de l’article 6 n’est pas manifestement mal fondé ni irrecevable pour un autre motif visé à l’article 35 de la Convention, la Cour le déclare recevable. 8. Les principes généraux concernant l’équité de la procédure ont été résumés, entre autres, dans l’arrêt Virgil Ionescu c. Roumanie (n o 53037/99, §§ 43 ‑ 44, 28 juin 2005). Les principes généraux concernant l’application en cours de procédure d’une loi rétroactive ont été résumés récemment dans l’arrêt Vegotex International S.A.

c. Belgique ([GC], n o 49812/09, §§ 92-94, 3 novembre 2022). 9. L’article 6 implique, entre autres, à la charge du « tribunal », une obligation de se livrer à un examen effectif des moyens, arguments et offres de preuve soumis par les parties à une procédure ( Dulaurans c. France , n o 34553/97, § 33, 21 mars 2000). 10. La Cour note qu’en l’espèce, par un arrêt définitif du 8 septembre 2014, le tribunal départemental de Bucarest a confirmé le rejet de la demande des requérants, lequel était fondé sur l’article 26 de la loi n o 18/1991 sur le fonds foncier tel que modifié par la loi n o 158/2010 du 12 juillet 2010 – soit à une date postérieure à celle de l’introduction de l’instance (paragraphes 2 ‑ 3 ci-dessus).

Force est de constater que l’application immédiate de ce changement législatif par les tribunaux saisis en l’espèce a eu pour conséquence de priver les requérants de toute chance d’obtenir gain de cause dans l’action intentée par eux aux fins de faire constater un droit de propriété découlant de la prescription acquisitive sur le terrain litigieux (paragraphe 6 ci-dessus). 11. Toutefois, la Cour n’estime pas nécessaire de se pencher sur la question de savoir si la disposition législative en cause a porté atteinte au caractère équitable de la procédure menée par les requérants en exerçant, en cours d’instance, une influence sur l’issue du litige les opposant à l’État et à la ville de Bucarest ( Vegotex International S.A.

, précité, §§ 95-123) car, en tout état de cause, la procédure intentée par les requérants n’a pas été équitable pour les raisons exposées ci-dessous. 12. Le Gouvernement a soumis devant la Cour, comme exemples de la pratique interne, des décisions de justice rendues par des tribunaux du ressort de diverses cours d’appel, couvrant la majorité de la carte judiciaire du pays.

Or la Cour note que la pratique des juridictions nationales ainsi invoquée ne va pas unanimement dans le sens d’une application rétroactive aux procédures en cours de l’article 26 de la loi n o 18/1991 sur le fonds foncier tel que modifié par la loi n o 158/2010 du 12 juillet 2010. Bien au contraire, il ressort de la jurisprudence versée au dossier que de nombreux tribunaux ont considéré que cette disposition législative n’était pas applicable aux actions en constatation de prescription acquisitive qui étaient pendantes à la date de son entrée en vigueur, ce d’autant plus lorsque le délai de trente ans, applicable en matière de prescription acquisitive, était échu depuis longtemps au moment de l’entrée en vigueur, en juillet 2010. 13. De plus, la Cour observe que le tribunal départemental, dans son arrêt définitif, n’a pas répondu au moyen principal soulevé par les requérants, tiré de l’application rétroactive d’un changement législatif intervenu au cours de la procédure engagée par eux (paragraphe 4 ci-dessus).

De même, le tribunal n’a pas expliqué pourquoi la disposition législative litigieuse, qui prévoyait notamment que les terrains « restés à la disposition des autorités de l’administration publique locale, deviennent, après l’établissement par un notaire d’un certificat de vacance successorale, la propriété publique des unités administratives territoriales », était applicable au litige entamé par les requérants. En particulier, l’arrêt définitif du 8 septembre 2014 est muet au sujet de l’incidence, en l’espèce, des conditions requises par la disposition législative précitée, dont l’établissement préalable d’un certificat de vacance successorale (paragraphe 6 ci-dessus). 14. Compte tenu de ce qui précède, la Cour considère que le tribunal départemental n’a pas réalisé un examen effectif des moyens, arguments et offres de preuve soumis par les parties à une procédure ( Dulaurans c. France , précité, § 33, Virgil Ionescu , précité, §§ 44-47).

15. Dès lors, il y a eu violation de l’article 6 de la Convention. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE de l’article 1 du Protocole N o 1 16. La Cour constate que le grief formulé sur le terrain sur l’article 1 du Protocole n o 1 se confond largement avec celui fondé sur l’article 6. Eu égard aux circonstances particulières de la présente affaire et au raisonnement qui l’a conduite à conclure à la violation de cette dernière disposition, elle estime qu’il n’est pas nécessaire d’examiner séparément le grief sous l’angle de l’article 1 du Protocole n o 1 (voir Dimopulos c. Turquie (n o 37766/05, § 45, 2 avril 2019).

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE

41 DE LA CONVENTION

17. À titre principal, les requérants considèrent que la mesure de réparation la plus adéquate concernant le préjudice matériel qu’ils disent avoir subi serait de rouvrir la procédure. 18. La Cour estime, eu égard à la nature de la violation constatée, qu’en principe, le moyen le plus approprié de la redresser serait une réouverture de la procédure ( Dimopulos , précité § 49). À cet égard, elle note qu’en vertu de l’article 509, paragraphe 1 point 10 du code de procédure civile, un arrêt de la Cour concluant à une violation d’une disposition de la Convention constitue un motif spécifique de réouverture d’une procédure. 19. Les requérants demandent conjointement 5 000 euros (EUR) pour dommage moral, ainsi que 6 691 lei roumains (RON) au titre des frais et dépens qu’ils disent avoir engagés dans le cadre de la procédure menée devant les juridictions internes et 5 100 EUR pour couvrir les honoraires de l’avocat qui les a représentés dans la procédure devant la Cour.

20. Le Gouvernement estime qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral éventuellement subi par les requérants. Quant aux frais et dépens relatifs à la procédure interne, il soutient qu’une partie des prétentions des requérants, correspondant à un montant de 1 285 RON, doit être rejetée comme étant non étayée. 21. La Cour considère que les requérants ont subi un préjudice moral du fait de l’intervention de la loi litigieuse. Statuant en équité, elle leur octroie conjointement 5 000 EUR pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur cette somme.

22. Compte tenu des documents en sa possession et de sa jurisprudence, ainsi que des justificatifs soumis par les requérants, la Cour juge raisonnable de leur allouer conjointement la somme de 6 500 EUR pour les frais et dépens engagés dans le cadre de la procédure interne et de celle menée devant elle, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur cette somme.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, Déclare la requête recevable ; Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; Dit qu’il n’y a pas lieu d’examiner le grief formulé sur le terrain de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention ; Dit a) que l’État défendeur doit verser conjointement aux requérants, dans un délai de trois mois, les sommes suivantes, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement : 5 000 EUR (cinq mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur cette somme, pour dommage moral ; 6 500 EUR (six mille cinq cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur cette somme par les requérants, pour frais et dépens ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 13 décembre 2022, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Crina Kaufman Branko Lubarda Greffière adjointe f.f. Président ANNEXE Liste des requérants N o Prénom NOM Année de naissance Nationalité Lieu de résidence