MURAT DE CHASSELOUP-LAUBAT c. FRANCE

Publicat la 18 octombrie 2021 SECȚIUNEA CINQUER n 57062/18 Francois MURAT DE CHASSELOUP-LAUBAT împotriva Franței, introdusă la 26 noiembrie 2018, comunicată la 29 septembrie 2021 Cererea se referă la cererea de restituire de către statul membru a arhivelor personale ale strămoșului reclamantului, generalul François de Chasselup-Laubat (1754-1833), comandantul corpului de geniu în mai multe campanii napoleoniene, care conțineau copii, documente, planuri, hărți, desene și corespondențe din activitățile sale și din cele ale persoanelor aflate sub comanda sa. Cu ocazia unei vânzări publice a unei părți din arhivele organizate în 2003 (fondul de d ii personale ar fi fost evaluat la o sumă cuprinsă între 3 și 8 milioane de euro de către un expert), ministrul apărării este împotriva acestei vânzări, ar fi încercat să negocieze achiziționarea anumitor loturi de ânjuri care corespund unor originale pierdute în timpul celui de-al doilea război mondial și apoi a atribuit reclamantului în revendicare a acestor documente, pe care le-au deținut din arhive publice. Experimentele Doi experți desemnați de judecătorul Tribunalului Administrativ din Poitiers au încheiat în 2005 și 2006 cu caracterul privat al fondului de eschivare aflat în posesia reclamantului. Prin hotărârea din 9 iulie 2012, Tribunalul pentru Conflicte a hotărât că, în cazul în care arhivele publice aparțin domeniului public, acțiunea în revendicare a unor astfel de arhive introduse de o persoană de drept public în privința unei persoane de drept privat aflate în posesia căreia se află aceste documente este de competența judiciară. Prin hotărârea din 26 martie 2013, Tribunalul de Mare Instanță din Rochelle, sesizat de ministrul unei acțiuni în revendicare în temeiul articolului L. 211-4 din Codul patrimoniului (CDP, alineatul (6) de mai jos), a considerat că această acțiune este pur oportunistă După ce a constatat că documentele erau în mare parte copii, precum și că era uzual de a le păstra sub .Empire, și că administrația a acceptat această practică. El a dedus că reclamantul era în posesia unor . Prin hotărârea din 14 mai 2014, Curtea de apel (CA) de Poitiers a confirmat această hotărâre. Prin hotărârea din 21 octombrie 2015, Curtea de Casație a încălcat și a anulat hotărârea din 21 octombrie 2015 a CA a lui Poitiers și a pronunțat trimiterea cauzei în fața CA a Parisului pe motiv că nu a fost căutată în cazul în care documentele ar fi fost întocmite de către strămoșul reclamantului și de către subordonații săi în exercitarea atribuțiilor lor, la viza prevăzută la articolul L. 211-4 din CDP, potrivit căreia arhivele publice sunt: (a) documentele care fac obiectul activității, în cadrul misiunii lor de serviciu public, al statului, al autorităților teritoriale, al instituțiilor publice și al altor persoane juridice de drept public sau al persoanelor de drept privat însărcinate cu o astfel de misiune (...) În fața CA de la Paris, reclamantul a depus o întrebare prioritară privind constituționalitatea (QPC) care contestă constituționalitatea articolului 211-4 din CDP cu articolele 2 și 17 din Declarația privind drepturile omului și cu privire la cetățeanul care protejează dreptul de proprietate. Într-o hotărâre din 18 octombrie 2016, CA a declarat că nu este necesar ca QPC să fie retrimisă Consiliului Constituțional, iar apoi, printr-o hotărâre din 28 martie 2017, aceasta a infirmat hotărârea din 26 martie 2013 și l-a condamnat pe reclamant să predea ministrului toate documentele revendicate. Aceasta a arătat că strămoșul reclamantului a predat în mod corespunzător originalele la plecarea sa din armată în 1817, dar că caracterul de dublu sau de copie a documentelor în cauză nu era susceptibil de a le face să-și piardă natura de persoane publice. Prin hotărârea din 10 ianuarie 2018, Curtea de Casație a declarat inadmisibile QPC-urile și printr-o hotărâre din 12 iunie 2018, a respins recursul. Cererea ridică întrebări la unghiul articolului 1 din Protocolul nr. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Decizia de a preda arhivele serviciilor de stat în cadrul unei acțiuni în revendicare, fără despăgubiri, constituie aceasta o încălcare a dreptului reclamantului de a respecta proprietatea sa, în sensul articolului 1 din Protocolul nr, în special în lumina mutatis mutandis a Hotărârilor Beyeler c. Italia ([GC], n 33202/96, CEDH 2000 I), Debelianovi c. Bulgaria 61951/00, 29 martie 2007) și Kozac ElectroluxoLu c. Turcia ([GC], n 2334/03, 19 februarie 2009) - această interferență a impus reclamantului o sarcină excesivă - au reacționat autoritățile publice în timp util, în mod corect și coerent (Beyeler, citată anterior, punctul 120)?

Publié le 18 octobre 2021

CINQUIÈME SECTION

Requête n

o

57062/18

Francois MURAT DE CHASSELOUP-LAUBAT

contre la France

introduite le 26 novembre 2018

communiquée le 29 septembre 2021

OBJET DE L’AFFAIRE

1.

La requête concerne la demande de restitution par l’État des archives personnelles de l’ancêtre du requérant, le général François de Chasseloup-Laubat (1754-1833), commandant du corps du génie durant plusieurs campagnes napoléoniennes, qui contenaient des copies, des documents, plans, cartes, dessins et correspondances provenant de ses activités et de celles des personnes placées sous ses ordres. À l’occasion d’une vente publique d’une partie des archives organisée en 2003 (le fonds d’archives personnelles aurait été évalué à une somme comprise entre 3 et 8 millions d’euros par un expert), le ministre de la Défense s’est opposé à cette vente, aurait tenté de négocier l’acquisition de certains lots d’archives correspondant à des originaux perdus pendant la seconde guerre mondiale, puis a assigné le requérant en revendication de ces documents, soutenant qu’ils constituaient des archives publiques.

Les expertises

2.

Deux experts désignés par le juge du référé du tribunal administratif de Poitiers ont conclu en 2005 et 2006 au caractère privé du fonds d’archives en possession du requérant.

L’arrêt du Tribunal des conflits

3.

Par un arrêt du 9 juillet 2012, le Tribunal des conflits a jugé que si les archives publiques appartiennent au domaine public, l’action en revendication de telles archives introduite par une personne de droit public à l’encontre d’une personne de droit privé en possession de laquelle se trouvent ces documents relève de la compétence judiciaire.

La procédure judiciaire

4.

Par un jugement du 26 mars 2013, le tribunal de grande instance de la Rochelle, saisi par le ministre d’une action en revendication sur le fondement de l’article L. 211-4 du code du patrimoine (CDP, paragraphe 6 ci-dessous), a jugé cette action «

purement opportuniste

» pour «

compléter ses archives à moindre coût

» après avoir constaté que les documents étaient en grande partie des copies, ainsi qu’il était d’usage d’en conserver sous l’Empire, et que l’administration avait accepté cette pratique. Il en a déduit que le requérant était en possession d’archives privées.

5.

Par un arrêt du 14 mai 2014, la cour d’appel (CA) de Poitiers a confirmé ce jugement.

6.

Par un arrêt du 21 octobre 2015, la Cour de cassation a cassé et annulé l’arrêt de la CA de Poitiers et prononcé le renvoi de l’affaire devant la CA de Paris au motif qu’il n’avait pas été recherché si les documents avaient été établis par l’ancêtre du requérant et ses subordonnés dans l’exercice de leurs fonctions, au visa de l’article L. 211-4 du CDP selon lequel «

Les archives publiques sont

: a) les documents qui procèdent de l’activité, dans le cadre de leur mission de service public, de l’État, des collectivités territoriales, des établissements publics et des autres personnes morales de droit public ou des personnes de droit privé chargées d’une telle mission (...)

».

7.

Devant la CA de Paris, le requérant a déposé une question prioritaire de constitutionnalité (QPC) contestant la constitutionnalité de l’article

L.

211-4 du CDP avec les articles 2 et 17 de la Déclaration des droits de l’homme et du citoyen qui protègent le droit de propriété. Par un arrêt du 18 octobre 2016, la CA a dit qu’il n’y avait pas lieu de renvoyer la QPC au Conseil constitutionnel, puis, par un arrêt du 28 mars 2017, elle a infirmé le jugement du 26 mars 2013 et condamné le requérant à remettre au ministre la totalité des documents revendiqués. Elle a relevé que l’ancêtre du requérant avait bien remis les originaux lors de son départ de l’armée en 1817 mais que le caractère de double ou de copie des documents en cause n’était pas susceptible de leur faire perdre la nature d’archives publiques.

8.

Le requérant a formé un pourvoi en cassation et a soumis à la Cour de cassation deux questions prioritaires de constitutionnalité (QPC) concernant l’article L. 211-4 du CDP. Par un arrêt du 10 janvier 2018, la Cour de cassation a déclaré les QPC irrecevables, puis par un arrêt du 12 juin 2018, a rejeté le pourvoi.

9.

La requête soulève des questions sous l’angle de l’article 1 du Protocole n

o

1.

QUESTIONS AUX PARTIES

La décision d’ordonner la remise des archives aux services de l’État dans le cadre d’une action en revendication, sans indemnisation, constitue-t-elle une atteinte au droit du requérant au respect de son bien, au sens de l’article

1 du Protocole n

o

1

?

En particulier, à la lumière

mutatis mutandis

des arrêts

Beyeler c. Italie

([GC], n

o

33202/96, CEDH 2000

‑

I),

Debelianovi c. Bulgarie

(n

o

61951/00, 29 mars 2007) et

Kozacıoğlu c. Turquie

([GC], n

o

2334/03, 19 février 2009),

- cette ingérence a-t-elle imposé au requérant une charge excessive

?

- les pouvoirs publics ont-ils réagi en temps utile, de façon correcte et avec cohérence (

Beyeler

, précité, § 120) ?