Publicat pe 29 septembrie 2025 SECȚIUNEA 3 Cerere nr. 48736/21 Boyko Yordanov ATANASOV împotriva Bulgariei, introdusă la 24 septembrie 2021, comunicată la 11 septembrie 2025 OBIECTUL L Cererea se referă, din perspectiva articolelor 10 și 13 din convenție, la sancțiunea disciplinară aplicată reclamantului, care a fost anchetator la Parchetul Sofia, din cauza faptului că a avut loc în cursul unui interviu la televiziune. La 19 septembrie 2017, în cadrul unei dezbateri televizate privind activitatea justiției penale și a Parchetului, reclamantul a emis critici cu privire la tratamentul anumitor cazuri infracționale de către procurorul I.G., care era șeful Parchetului specializat în combaterea criminalității organizate. a încheiat numeroase proceduri prin acorduri cu inculpații în loc să retrimite cazurile la judecată, ceea ce a fost cel puțin o rușine și că a fost martor la negocierile cu procurorul și cu organizațiile criminale care nu au avut loc. O anchetă administrativă a fost inițiată în urma unei semnalări efectuate de procurorul general I.G. printr-o decizie a directorului administrativ al Parchetului Sofia din 12 noiembrie 2018, reclamantului i s-a aplicat sancțiunea disciplinară de avertizare ( забеле ) pentru că nu și-a îndeplinit obligația de confraternitate, criticând public un coleg de la Parchet, care, de asemenea, aduce atingere prestigiului instituției judiciare și pentru că a furnizat informații incorecte cu privire la cursul unei cauze penale. Această decizie a fost confirmată la 13 februarie 2019 de colegiul procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în cadrul unui control din oficiu; recursul reclamantului împotriva acestei decizii a fost respins printr-o hotărâre a Curții Administrative Supreme din 4 februarie 2020. Prin hotărârea din 26 martie 2021, Comisia a confirmat sancțiunea în ceea ce privește critica împotriva procurorului general I.G., dar a considerat că difuzarea unei informații incorecte nu constituie o abatere disciplinară. Într-o opinie dizidentă atașată hotărârii, doi judecători ai formării au exprimat opinia că reclamantul nu a comis o abatere disciplinară, ci și-a exercitat libertatea de exprimare pe un subiect de interes general, fără a depăși limitele criticii admise. Invocând articolele 10 și 13 din Convenție, reclamantul susține că sancțiunea astfel aplicată i-a adus atingere libertății sale de exprimare și că autoritățile și instanțele competente nu au examinat proporționalitatea acestei interferențe în conformitate cu criteriile stabilite de jurisprudența Curții. A existat vreo încălcare a dreptului reclamantului la libertatea de exprimare și în special a dreptului său de a comunica informații sau idei, în sensul art. 10 din Convenție, ca urmare a sancțiunii disciplinare luate împotriva sa În acest caz, această încălcare a fost prevăzută de lege și necesară, în sensul art. 10 alin. (2) În special, autoritățile naționale au efectuat în deciziile lor o punere în balanță adecvată între dreptul reclamantului la libertatea de exprimare și alte interese implicate, în conformitate cu principiile consacrate în art. 10 din Convenție (compararea cu Danileț c. România, nr. 16915/21, § 53-83, 20 februarie 2024 și Baka c. Ungaria [GC], n 20261/12, § 162-176, 23 iunie 2016, a se vedea, de asemenea, Karzhev c. Bulgaria [comitet], nr 60607/08, § 40, 7 septembrie 2017) Reclamantul a beneficiat, astfel cum se prevede la art. 13 din Convenție, de o cale de atac internă efectivă cu privire la încălcarea articolului 10
Publié le 29 septembre 2025
Requête n
o
48736/21
Boyko Yordanov ATANASOV
contre la Bulgarie
introduite le 24 septembre 2021
communiquée le 11 septembre 2025
La requête concerne, sous l’angle des articles 10 et 13 de la Convention, la sanction disciplinaire infligée au requérant, qui était enquêteur au parquet de Sofia, en raison de propos tenus au cours d’une interview télévisée.
Le 19 septembre 2017, dans le cadre d’un débat télévisé concernant le travail de la justice pénale et du parquet, le requérant émit des critiques concernant le traitement de certaines affaires criminelles par le procureur I.G., qui était le chef du parquet spécialisé dans la lutte contre le crime organisé. Le requérant affirma en particulier qu’I.G. avait terminé de nombreuses procédures par des accords avec les prévenus au lieu de renvoyer les affaires en jugement, ce qu’il considérait «
pour le moins honteux
» et qu’il avait été témoins de «
négociations
» (
пазарлъци
) entre le procureur et des organisations criminelles qui «
n’avaient pas lieu d’être
».
Une enquête administrative fut ouverte à la suite du signalement effectué par le procureur I.G. Par une décision du dirigeant administratif du parquet de Sofia du 12 novembre 2018, le requérant se vit infliger la sanction disciplinaire d’avertissement (
забележка
) pour avoir manqué à son devoir de confraternité en critiquant publiquement un collègue du parquet, portant aussi atteinte au prestige de l’institution judiciaire, et pour avoir donné une information inexacte concernant le cours d’une affaire pénale.
Cette décision fut confirmée le 13 février 2019 par le collège des procureurs du Conseil supérieur de la magistrature dans le cadre d’un contrôle d’office.
Le recours du requérant contre cette décision fut rejeté par un arrêt de la Cour administrative suprême du 4 février 2020. Le requérant se pourvut en cassation devant une formation élargie de cette cour. Par un arrêt du 26 mars 2021, celle-ci confirma la sanction en ce qui concerne la critique envers le procureur I.G. mais considéra que la diffusion d’une information inexacte ne constituait pas une faute disciplinaire.
Dans une opinion dissidente jointe à l’arrêt, deux des juges de la formation exprimèrent l’avis que le requérant n’avait pas commis de faute disciplinaire mais avait exercé sa liberté d’expression sur un sujet d’intérêt général, sans dépasser les limites de la critique admissible.
Invoquant les articles 10 et 13 de la Convention, le requérant soutient que la sanction ainsi infligée a porté atteinte à sa liberté d’expression et que les autorités et juridictions compétentes n’ont pas examiné la proportionnalité de cette ingérence selon les critères établis par la jurisprudence de la Cour.
1.
Y a-t-il eu violation du droit du requérant à la liberté d’expression, et spécialement de son droit de communiquer des informations ou des idées, au sens de l’article
10 de la Convention en raison de la sanction disciplinaire prise à son encontre
?
Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 10 § 2
? En particulier, les autorités nationales ont-elles effectué dans leurs décisions une mise en
balance
adéquate entre le droit du requérant à la liberté d’expression et d’autres intérêts en jeu, conformément aux principes consacrés à l’article 10 de la Convention (comparer avec
Danileț c.
Roumanie
, n
o
16915/21, §§ 53-83, 20 février 2024, et
Baka c.
Hongrie
[GC], n
o
20261/12, §§ 162-176, 23 juin 2016, voir aussi
Karzhev c.
Bulgarie
[comité], n
o
60607/08, §§
35
‑
40, 7
septembre 2017)
?
2.
Le requérant a-t-il bénéficié, comme l’exige l’article 13 de la Convention, d’un recours interne effectif concernant son grief de méconnaissance de l’article 10
?