Decizia nr. 5748/17 Yevgeniy Valerievich RYZHOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 7 octombrie 2021 în calitate de comitet compus din: Peeter Roosma, Președintele, Dmitry Dedov, Andreas Zünd, judecători și Viktoriya Maradudina, grefierul adjunct al secțiunii interioare, având în vedere cererea depusă la 28 decembrie 2016, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamanții, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Detaliile reclamantului sunt prezentate în tabelul adăugat. Potrivit reclamantului, în momentul în care a acționat ca avocat de apărare pentru doi acuzați într-un caz penal. Iunie 2015 investigatorul a ordonat ca reclamantul să apară pentru interogatoriu în legătură cu acest caz penal. La 3 iunie 2015 ofițerii de poliție au transportat reclamantul de la Nizhniy Novgorod la un hotel din Moscova. La 4 iunie 2015, reclamantul a evadat de la hotel și apoi a părăsit țara. Avocatul său a încercat fără succes să provoace decizia investigatorului de la 2 Iunie 2015.Decizia finală relevantă a fost luată de Curtea Orașului de Moscova la 20 aprilie 2016. La 23 martie 2016, avocatul reclamantului a depus o altă plângere care a contestat legalitatea detenției sale.Decizia finală relevantă cu privire la respingerea plângerii a fost luată de Curtea Orașului la 22 august 2016. Denumirile reclamantului în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție privind detenția ilegală (privarea libertății) au fost comunicate guvernului rus („Guvernului”). Denumirile bazate pe aceleași fapte au fost comunicate, de asemenea, în temeiul altor dispoziții ale Convenției. Reclamantul s-a plâns că detenția sa din 3 până la 4 iunie 2015 s-a efectuat în scopul interogarii conform ordinului investigatorului din 2 iunie 2015 a fost în contradicție cu art. 1 din convenție. Guvernul a susținut că reclamantul nu a respectat regula de șase luni în ceea ce privește plângerile sale. În răspuns, reclamantul a considerat că a respectat cerințele de admisibilitate, prin depunerea unei plângeri care a contestat legalitatea deținerii sale de la 3 la 4 iunie 2015 la 23 martie 2016. Procedura relevantă s-a încheiat cu decizia Curții municipale depusă la 22 august 2016 care ar trebui să fie luată de către Curte la aplicarea reglementării de șase luni în cazul său. Curtea reiterează că scopul articolului de șase luni este să promoveze securitatea juridică și să se asigure că cazurile care pun problemele în temeiul Convenției sunt tratate într-un termen rezonabil. În plus, este menit să protejeze autoritățile și celelalte părți vizate de a fi lăsate într-o stare de incertitudine pentru o perioadă prelungită de timp (a se vedea Bayram și Yıldırım c. Turcia) (dec.), nr. 38587/97, CEDH 2002-III, și Bulut și Yavuz v. Turcia (dec.), nr. 73065/01, 28 mai 2002). În cazul în care nu sunt disponibile remedii sau sunt judecate ineficace, termenul de șase luni de principiu este de la data actului reclamat (a se vedea Hazar și alții c. Turcia (dec.), nr. 62566/00, 10 ianuarie 2002). Cu toate acestea, se pot aplica considerații speciale în cazurile excepționale în care un reclamant se folosește sau se bazează pe un remediu care aparent există și numai ulterior devine conștienți de circumstanțele care fac un astfel de remediu ineficient; în acest caz, este necesar să ia începutul perioadei de șase luni ca data la care a devenit prima conștientă sau ar trebui să fi fost conștienți de aceste circumstanțe care restricționează acest remediu ineficace (a se vedea Paul și Audrey Edwards v. Regatul Unit (dec.), nr. 46477/99, 7 iunie 2001). După examinarea faptelor prezentului caz, Curtea acceptă, și reclamantul nu susține în mod contrar, că decizia investigatorului din 2 iunie 2015 de a obține prezența reclamantului pentru interogatoriu a servit ca bază pentru detenția sa rezultată de la 3 la 4 Iunie 2015. În astfel de circumstanțe, Curtea acceptă faptul că, având în vedere rezultatul procedurii interne care s-au încheiat la 20 În aprilie 2016 și în care reclamantul a contestat în mod eșuat decizia investigatorului în cauză, el ar fi trebuit să realizeze că orice nouă încercare de a se plânge despre aceleași evenimente nu ar fi eficace. În consecință, Curtea constată că, în circumstanțele cauzei, reclamantul ar trebui să fi fost conștient cel puțin la 20 În aprilie 2016, încă o altă cerere la instanța internă nu ar avea scop și ar trebui să-și introducă cererea la Curte cel târziu la șase luni de la data respectivă. După depunerea plângerii la 28 decembrie 2016, reclamantul nu a respectat regula de șase luni. Prin urmare, Curtea constată că plângerea trebuie respinsă pentru nerespectarea termenului de șase luni prevăzut la art. 35 §§ 1 din Convenție. Curtea a examinat cererea și consideră că, având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, aceste plângeri nu îndeplinesc nici criteriile de admisibilitate prevăzute la articolele 34 și 35 din Convenție sau nu dezvăluie orice apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților consemnate în Convenție sau în Protocolurile acestuia. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 28 octombrie 2021. {signature_p_2} Viktoriya Maradudina Peeter Roosma Președintele Adjunct Registrul interimar APENDIX Cerere de depunere a plângerilor în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție (detenție ilegală (privare de libertate) Cerere nr. Data introducerii Numele reclamantului Anul nașterii Data de începere a detenției neautorizate Data de închidere neautorizată Defecte specifice 5748/17 28/12/2016 Yevgeniy Valerievich RYZHOV 1976 03/06/2015 04/06/2015 Prezența forțată fără dovezi de convocare adecvată pentru a apărea sau de a nu se conforma reclamantului fără o scuză valabilă (a se vedea Rozhkov c. Rusia (nr. 2), nr. 38898/04, §§§ 91-96, 31 ianuarie 2017)
Application no. 5748/17
Yevgeniy Valeryevich RYZHOV
against Russia
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 7
October 2021 as a Committee composed of:
Peeter Roosma,
President,
Dmitry Dedov,
Andreas Zünd,
judges,
and Viktoriya Maradudina,
Acting Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 28
December 2016,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
The applicant’s details are set out in the appended table.
According to the applicant, at the relevant time he acted as defence counsel for two defendants in a criminal case. On 2
June 2015 the investigator ordered that the applicant appear for questioning in connection with that criminal case. On 3
June 2015 police officers transported the applicant from Nizhniy Novgorod to a hotel in Moscow. On 4
June 2015 the applicant escaped from the hotel and subsequently left the country. His lawyer unsuccessfully tried to challenge the investigator’s decision of 2
June 2015. The final relevant decision was taken by the Moscow City Court on 20
April 2016. On 23
March 2016 the applicant’s lawyer lodged another complaint challenging the lawfulness of his detention. The final relevant decision on the matter dismissing the complaint was taken by the City Court on 22
August 2016.
The applicant’s complaints under Article 5 § 1 of the Convention concerning the unlawful detention (deprivation of liberty) were communicated to the Russian Government (“the Government”). Complaints based on the same facts were also communicated under other provisions of the Convention.
Complaints under Article 5 § 1 of the Convention (unlawful detention (deprivation of liberty))
The applicant complained that his detention from 3 to 4
June 2015 effected for the purpose of questioning as per the investigator’s order of 2
June 2015 had been in contravention of Article
5
§
1 of the Convention.
The Government submitted that the applicant had failed to comply with the six-month rule in respect of his grievances.
In response, the applicant considered that he had complied with the admissibility requirements, by having lodged a complaint challenging the lawfulness of his detention from 3 to 4
June 2015 on 23
March 2016. The relevant proceedings had ended with the decision of the City Court delivered on 22
August 2016 which date should be taken by the Court when applying the six-month rule in his case.
The Court reiterates that the purpose of the six-month rule is to promote legal certainty and to ensure that cases raising issues under the Convention are dealt with within a reasonable period of time. Furthermore, it is also meant to protect the authorities and other parties concerned from being left in a state of uncertainty for a prolonged period of time (see
Bayram and Yıldırım v. Turkey
(dec.), no. 38587/97, ECHR 2002-III, and
Bulut and Yavuz v. Turkey
(dec.), no. 73065/01, 28 May 2002).
Where no remedies are available or are judged to be ineffective, the six-month time-limit in principle runs from the date of the act complained of (see
Hazar and Others v. Turkey
(dec.), no. 62566/00, 10 January 2002). However, special considerations may apply in exceptional cases in which an applicant avails himself of, or relies on, an apparently existing remedy and only subsequently becomes aware of circumstances which render such a remedy ineffective; in such a case it is appropriate to take the start of the six-month period as the date on which he or she first became aware or ought to have become aware of those circumstances rendering the remedy ineffective (see
Paul and Audrey Edwards v. the United Kingdom
(dec.), no.
46477/99, 7 June 2001).
Having examined the facts of the present case, the Court accepts, and the applicant does not argue otherwise, that the investigator’s decision of 2
June 2015 to obtain the applicant’s attendance for questioning served as a basis for his ensuing detention from 3 to 4
June 2015. In such circumstances the Court accepts that, regard being had to outcome of the domestic proceedings which ended on 20
April 2016 and in which the applicant unsuccessfully challenged the investigator’ decision in question, he should have realised that any new attempt to complain about the same events would not be effective. Accordingly, the Court finds that, in the circumstances of the case, the applicant ought to have been aware at least on 20
April 2016 that yet another application to the domestic courts would be devoid of purpose and that he was to introduce his application to the Court no later than within six months after that date. Having lodged the complaint on 28
December 2016, the applicant failed to comply with the six months’ rule.
Accordingly, the Court finds that the complaint must be rejected for the applicant’s failure to comply with the six-month time-limit set out in Article
35 §§ 1 of the Convention.
Remaining complaints
The applicant also raised other complaints under various articles of the Convention.
The Court has examined the application and considers that, in the light of all the material in its possession and in so far as the matters complained of are within its competence, these complaints either do not meet the admissibility criteria set out in Articles
34 and
35 of the Convention or do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms enshrined in the Convention or the Protocols thereto.
It follows that this part of the application must be rejected in accordance with Article
35
§
4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 28 October 2021.
{signature_p_2}
Viktoriya Maradudina
Peeter Roosma
Acting Deputy Registrar
President
Application raising complaints under Article
5 § 1 of the Convention
(unlawful detention (deprivation of liberty))
Application no.
Date of introduction
Applicant’s name
Year of birth
Start date of unauthorised detention
End date of unauthorised detention
Specific defects
5748/17
28/12/2016
Yevgeniy Valeryevich RYZHOV
1976
03/06/2015
04/06/2015
Forced attendance without evidence of proper summons to appear or of failure by the
applicant to comply without a valid excuse (see Rozhkov v.
Russia (no. 2), no.
38898/04,
§§ 91-96, 31
January 2017)