SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 4853/12 Petru POPOVICI (GILCĂ) împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care se află la 9 noiembrie 2021 într-un comitet compus din Carlo Ranzoni, președinte, Valeriu Gritco, Marko Bošnjak, judecători, și de Hasan Bak 4853/12) împotriva Republicii Moldova și al cărei resortisant al acestui stat, dl Petru Popovici (Gilcă) ( Convenția mai sus), decizia de a aduce la cunoștința guvernului moldovenesc, reprezentat de agentul său, O. Rotari, obiecțiile formulate la articolele 3 și 6 din convenție și de a declara inadmisibilă cererea pentru surplus, observațiile părților; decizia parțială din 19 martie 2019 de a anexa prezenta cerere la celelalte unsprezece cereri și de a declara inadmisibilă cauzate în temeiul articolului 3 din Convenția privind condițiile materiale de detenție, După ce a deliberat în acest sens, face următoarea decizie ÎN MATERIE DE AFACERI printr-o decizie definitivă a Curții Supreme de Justiție din 21 februarie 2019 În ianuarie 2010, reclamantul a fost condamnat pentru mai multe infracțiuni la 13 ani de închisoare. La 12 martie 2010, procurorul general a formulat o acțiune în anulare împotriva acestei decizii, susținând că decizia în cauză era ilegală, deoarece era afectată de mai multe erori de procedură. El nu menționa aceste erori, ci prezenta propria versiune a faptelor și ridica întrebări cu privire la fondul cauzei. La 7 noiembrie 2011, Adunarea Plenară a Curții Supreme de Justiție a examinat acțiunea în anulare în absența reclamantului și primirea acesteia. Aceasta a anulat decizia din 21 ianuarie 2010 și a retrimis cauza pentru o nouă examinare. La 12 mai 2015, instanța de primă instanță sesizată cu cauza a decis procedura pe motiv că faptele reprovocate reclamantului erau prescrise. Între timp, reclamantul a fost eliberat în februarie 2015. Invocând art. 6 din convenție, reclamantul susține că anularea deciziei definitive din 21 ianuarie 2010 a fost abuziv și contrar principiului securității rapoartelor juridice. Invocând art. 3 din Convenție, el se plânge, de asemenea, că nu a primit îngrijiri medicale adecvate în timpul deteniei sale. martie 2019, Comisia a anexat prezenta cerere la alte unsprezece pentru a examina obiecțiunile formulate pe teren la art. 3 din convenție referitoare la condițiile materiale de detenție (Talambuța și altele c. Republica Moldova (dec.) [comitet], 23151/09 și alte 11 cereri, 19 martie 2019). Cu toate acestea, având în vedere natura faptelor și a chestiunilor de fond care urmează să fie abordate în prezenta cerere, Curtea consideră că este oportun să o disocieze. În ceea ce privește cazul ulterior întemeiat pe art. 6 din Convenție, Curtea observă că: după presupusa revizuire abuzivă a deciziei din 21 ianuarie 2010, judecătorii interni au acceptat încetarea procedurii penale împotriva reclamantului din motive de prescripție; Curtea observă că, în opinia părților, această hotărâre constituie o hotărâre de condamnare. În lipsa altor elemente care să indice contrariul, Comisia concluzionează că decizia în cauză se pare că este o renunțare la urmărirea penală, fără stabilirea vinovăției reclamantului (comparată cu Felix Guțu c. Republica Moldova, nr 13112/07, § 66, 20 octombrie 2020). În această privință, Curtea amintește jurisprudența sa constantă potrivit căreia, în urma unei achitari sau a ridicării acțiunii penale, reclamantul nu mai poate fi considerat o victimă a drepturilor garantate prin art. 6 din Convenție (a se vedea, printre multe altele, Koç și Tambașcc. Turcia (dec.), nr. 46947/99, 24 februarie 2005 și Lăptuci c. Belgia (dec.), nr 16147/08, 2 martie 2010) 10. În speță, Curtea constată că încetarea urmăririi penale a pus capăt tuturor consecințelor dăunătoare care ar fi putut rezulta din presupusa revizuire abuzivă a condamnării definitive a reclamantului. nu poate pretinde, în sensul articolului 34 din Convenție, că are interes să continue examinarea acestei părți a cererii. 11. Prin urmare, este necesar ca art. 6 din Convenție să fie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. 12. În sfârșit, în ceea ce privește lipsa îngrijirii adecvate în detenție (art. 3 din convenție), Curtea constată că aceaceasta este formulată într-un mod destul de vag și constată în special că reclamantul arată că suferă de mai multe boli, dar că nu precizează ce îngrijiri exacte a primit. Aceasta arată, de asemenea, că guvernul furnizează reclamantului o listă a îngrijirilor acordate în timpul detenției sale și că nu există nici un motiv pentru a concluziona că aceste îngrijiri sunt inadecvate sau că nu i s-a administrat îngrijirea necesară de starea de sănătate a persoanei respective. Având în vedere elementele de care dispune, Curtea consideră, prin urmare, că acest ..n. este neîntemeiat și că este necesar să fie respins ca fiind în mod vădit nefondat, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție (comparat cu Valentin Baștovoi c. Republica Moldova , n 40614/14, § 20, 28 noiembrie 2017). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Dispandentă cererea pentru celelalte 11 cereri la care aceaceasta a fost anexată la 19 martie 2019 Declară cererea inadmisibilă. Făcută în limba franceză și comunicat în scris la 2 decembrie 2021. {semnătură_p_2} Hasan Bak
Requête n
o
4853/12
Petru POPOVICI (GÎLCĂ)
contre la République de Moldova
La Cour européenne des droits de l’homme, siégeant le 9 novembre 2021 en un comité composé de
:
Carlo Ranzoni,
président,
Valeriu Grițco,
Marko Bošnjak,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint
de section
,
Vu
:
la requête (n
o
4853/12) contre la République de Moldova et dont un ressortissant de cet État, M. Petru Popovici (Gîlcă) («
le requérant
»), né en
1962 et résidant à Chișinău, admis au bénéfice de l’assistance judiciaire, représenté par M
e
janvier 2012
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
la décision de porter à la connaissance du gouvernement moldave («
le Gouvernement
»), représenté par son agent, O. Rotari, les griefs tirés des articles 3 et 6 de la Convention et de déclarer irrecevable la requête pour le surplus,
les observations des parties,
la décision partielle du 19 mars 2019 de joindre la présente requête aux onze autres requêtes et de déclarer irrecevable le grief tiré de l’article 3 de la Convention relatif aux conditions matérielles de détention,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
Par une décision définitive de la Cour suprême de justice du 21
janvier 2010, le requérant fut condamné pour plusieurs infractions à treize ans d’emprisonnement.
2.
Le 12 mars 2010, le Procureur général forma un recours en annulation contre cette décision. Il arguait que la décision en question était illégale, car entachée de plusieurs erreurs de procédure. Il ne mentionnait pas ces erreurs, mais fournissait sa propre version des faits et soulevait des questions quant au fond de l’affaire.
3.
Le 7 novembre 2011, l’Assemblée plénière de la Cour suprême de justice examina le recours en annulation en l’absence du requérant et l’accueillit. Elle annula la décision du 21 janvier 2010 et renvoya l’affaire pour un nouvel examen.
4.
Le 12 mai 2015, le tribunal de premier instance saisi de l’affaire arrêta la procédure au motif que les faits reprochés au requérant étaient prescrits.
5.
Entre-temps, le requérant avait été remis en liberté en février 2015.
6.
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant allègue que l’annulation de la décision définitive du 21
janvier 2010 a été abusive et contraire au principe de la sécurité des rapports juridiques. Invoquant l’article 3 de la Convention, il se plaint en outre de ne pas avoir reçu des soins médicaux adéquats pendant sa détention.
7.
À titre liminaire, la Cour note que, dans sa décision partielle du 19
mars 2019, elle a joint la présente requête à onze autres afin d’examiner des griefs formulés sur le terrain de l’article 3 de la Convention ayant trait aux conditions matérielles de détention (
Talambuța et autres c. République de Moldova
(déc.) [comité], n
os
23151/09 et 11 autres requêtes, 19 mars 2019). Compte tenu cependant de la nature des faits et des questions de fond qui restent à traiter dans la présente requête, la Cour juge approprié de la disjoindre.
8.
Pour ce qui est ensuite du grief tiré de l’article 6 de la Convention, la Cour note qu’après la révision alléguée abusive de la décision du 21 janvier 2010, les juges internes ont acté l’extinction de la procédure pénale à l’encontre du requérant pour cause de prescription. Elle remarque qu’il n’est nullement allégué par les parties que cette décision constituait un jugement de condamnation. En l’absence d’autres éléments indiquant le contraire, elle conclut que la décision en question s’apparente à un abandon des poursuites pénales, sans établissement de la culpabilité du requérant (comparer avec
Felix Guțu c. République de Moldova
, n
o
13112/07, § 66, 20 octobre 2020).
9.
À cet égard, la Cour rappelle sa jurisprudence constante selon laquelle, à la suite d’un acquittement ou de la levée de l’action pénale, le requérant ne peut plus être considéré comme «
victime
» des droits garantis par l’article 6 de la Convention (voir, parmi beaucoup d’autres,
Koç et Tambaș c. Turquie
(déc.), n
o
46947/99, 24 février 2005, et
Bouglame c.
Belgique
(déc.), n
o
16147/08, 2 mars 2010)
10.
En l’espèce, la Cour note que l’abandon des poursuites pénales a mis fin à toutes les conséquences dommageables qui auraient pu découler de la révision alléguée abusive de la condamnation définitive du requérant. Ce dernier n’apparaissant plus affecté en rien, quant au grief formulé sur le terrain de l’article 6 de la Convention, par cette révision, elle juge que celui
‑
ci ne saurait prétendre avoir intérêt, au sens de l’article 34 de la Convention, à poursuivre l’examen de cette partie de la requête.
11.
Il s’ensuit que le grief tiré de l’article 6 de la Convention doit être rejeté en application de l’article
35 §§
3 et 4 de la Convention.
12.
Quant enfin au grief tiré d’une absence de soins adéquats en détention (article 3 de la Convention), la Cour note qu’il est formulé d’une manière plutôt vague. Elle constate notamment que le requérant indique souffrir de plusieurs maladies, mais qu’il ne précise pas quels soins exacts il n’a pas reçu. Elle relève également que le Gouvernement fournit la liste des soins prodigués au requérant pendant sa détention et que rien ne lui permet de conclure que ces soins étaient inappropriés ou que des soins requis par l’état de santé de l’intéressé ne lui ont pas été administrés. Eu égard aux éléments dont elle dispose, la Cour juge donc que ce grief n’est pas étayé et qu’il convient de le rejeter comme manifestement mal fondé, en application de l’article
35 §§
3 et 4 de la Convention (comparer avec
Valentin Baștovoi c.
République de Moldova
, n
o
40614/14, § 20, 28 novembre 2017).
Par ces motifs, la Cour,
à l’unanimité,
Disjoint
la requête des onze autres requêtes auxquelles celle-ci a été jointe le 19 mars 2019
;
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 2 décembre 2021.
{signature_p_2}
Hasan Bakırcı
Carlo Ranzoni
Greffier adjoint
Président