Nedelcu împotriva României

SECȚIUNEA 4 NEDELCU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 39290/19) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 noiembrie 2021 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă.

În cauza Nedelcu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-un comitet compus din Gabriele Kucsko-Stadlmayer, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor Vilanova, judecători; și de Ilse Freiwirth, graffière adjuncte de secțiune Având în vedere cererea (n 39290/19) împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Leonora Mariane Nedelcu, născută în 1942 și rezidentă în București, reprezentată de domnul A. Grigoriu, avocat la București, a sesizat Curtea la 17 iulie 2019 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului), având în vedere decizia de a aduce petiția la cunoștința guvernului român, reprezentat de agentul său, O. Ezer, de la Ministerul Afacerilor Externe.

Având în vedere observațiile părților, După ce a intenționat în camera Consiliului la 19 octombrie 2021, Renunță la hotărârea adoptată la această dată. La 3 decembrie 2011, la începutul după-amiezii, reclamanta, în vârstă de 69 de ani, a fost victima unui accident într-o stație de metrou din București. Piciorul stâng a fost zdrobit de o scară rulantă. Ea a pierdut cunoștința și a suferit o hemoragie care a necesitat o intervenție chirurgicală de urgență. Ea nu a recuperat niciodată uzul normal al piciorului stâng. O comisie a Institutului național de medicină legală consideră că accidentul a pus în pericol viața reclamantei. Ea a constatat că reclamanta a avut nevoie de o sută de zile de îngrijire medicală și că aceasta suferea de o boală permanentă.

La 20 ianuarie 2012, reclamanta a depus o plângere penală a șefului rănilor involuntare împotriva întreprinderii publice M. ( În conformitate cu întreprinderea, scările erau revizuite în mod regulat, dar o plimbare a platformei de debarcare fusese furată în ziua accidentului, fără ca împrejurările acestui zbor să poată fi clarificate, zona neacoperită de camere de supraveghere. Un angajat susținea că a efectuat o rundă în dimineața accidentului și că mai târziu a constatat nimic anormal. Parchetul a clasat plângerea pe motivul că o întreprindere nu a fost responsabil pentru furtul pretins, greșeala care nu a fost în măsură să evite golul creat de piesa lipsă. Tribunalul de Primă Instanță din București a întâmpinat contestația reclamantei și a ordonat continuarea anchetei pentru a stabili dacă funcționarea scărilor respectă normele legale de securitate.

Parchetul a clasat a doua oară plângerea din aceleași motive. Prin hotărârea definitivă din 11 decembrie 2018, a pus la dispoziție 30 ianuarie 2019, Tribunalul de Primă Instanță din București consideră că întreprinderea nu a respectat dispozițiile Legii nr. 64/2008 privind siguranța echipamentului de ridicare. El a constatat că scările funcționau fără certificatul obligatoriu de conformitate care să garanteze că … Invocând art. 2 din Convenție, reclamanta afirmă că statul nu și-a îndeplinit obligația pozitivă de a-și proteja dreptul la viață și că autoritățile interne nu au efectuat o anchetă efectivă asupra circumstanțelor accidentului. Recurenta susține că întreprinderea nu a asigurat siguranța scărilor și, prin urmare, și-a pus viața în pericol și susține, de asemenea, că ancheta nu a permis în scurt timp identificarea și pedepsirea persoanelor responsabile de accidentul care aproape l-a costat viața.

Guvernul ridică două excepții preliminare. Pe de o parte, pledează în favoarea neobosirii căilor de atac interne, considerând că recurenta ar fi trebuit să introducă o acțiune în răspundere civilă delictoasă împotriva întreprinderilor. Pe de altă parte, el susține că cererea este întârziată în raport cu data pronunțării hotărârii definitive pronunțate de Tribunalul de la București (punctul 6 de mai sus). Pe fondul cauzei, guvernul susține că, la momentul respectiv, existau standarde de siguranță a scărilor prevăzute de Legea nr. 64/2008. Potrivit guvernului, întreprinderea ar fi respectat aceste standarde, dar având în vedere furtul unei piese de la scară în ziua accidentului, aceasta nu ar fi fost în contact cu nici un risc real și iminent care amenință viața sau integritatea fizică a utilizatorilor.

12. Guvernul recunoaște că, la momentul inițial, ancheta nu a fost completă; totuși, consideră că autoritățile din cadrul anchetei ar fi luat apoi toate măsurile rezonabile de care dispuneau pentru a clarifica circumstanțele accidentului. 13. Curtea amintește că, într-o cauză privind obiecțiuni similare și îndreptate împotriva României, Curtea amintește că acțiunea indicată de guvern (punctul 9 de mai sus) nu constituia o acțiune efectivă (Mircea Pop c. România, n 43885/13, §§ 56-60, 19 iulie 2016). Argumentele guvernului nu pot conduce în speță la o concluzie diferită. 15. În ceea ce privește excepția de curriculozitate, Curtea consideră că recurenta a avut o cunoaștere suficientă a hotărârii din 11 decembrie 2018 începând cu data la care a fost pusă la îndoială, la 30 ianuarie 2019 (punctul 6 de mai sus).

Prin urmare, cererea formulată la 17 iulie 2019 nu este întârziată. 16. Pe de altă parte, Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție.

În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Principiile generale privind obligația statelor de a lua măsuri pentru a asigura siguranța persoanelor aflate în spațiile publice au fost rezumate în cazul Marius Alexandru și Marinela 78643/11, §§ 97-103, 24 martie 2020). În special, obligațiile pozitive menționate anterior impun statelor membre să adopte norme menite să protejeze securitatea persoanelor în spațiile publice și să asigure funcționarea eficientă a acestui cadru de reglementare (ibidem, § 99). 19. În ceea ce privește componenta procedurală a articolului 2, Curtea a descris, în cauza Nicolae Virgiliu Tănase c. România [GC] (n 41720/13, § 165 171, 25 iunie 2019), aspectele care trebuie luate în considerare pentru a califica o anchetă într-un mod efectiv 20. Curtea constată că, în speță, nu a fost vorba despre un accident cauzat de întâmplare, ci despre faptul că și-a găsit originea într-o problemă de securitate a scărilor a cărei întreprindere era responsabilă.

21. Curtea constată că, în cazul în care funcționarea scărilor rulante nu este în mod obișnuit o activitate periculoasă , accidentele d măsuri specifice, în special obligația operatorilor de a obține un certificat de conformitate care să asigure utilizarea scărilor în condiții de siguranță, de a asigura întreținerea acestor aparate și de a monitoriza funcționarea acestora. 22. Curtea face trimitere la concluziile Tribunalului de Primă Instanță din București (punctul 6 de mai sus) și constată că întreprinderea a dat dovadă de neglijență, în special în ceea ce privește întreținerea scărilor. Prin urmare, aceasta nu și-a îndeplinit obligația de a asigura siguranța utilizatorilor.

23. În această privință, Curtea constată că, în conformitate cu art. 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "legea privind ajutoarele de stat"), Comisia nu a considerat că măsura în cauză constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "Hotărârea privind SEE"), în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "Hotărârea privind SEE"), în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "Hotărârea privind SEE"), în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "Hotărârea privind SEE"), în special art. 108 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "Hotărârea privind SEE"). 64/2008, întreprinderea avea obligația legală de a controla în mod regulat funcționarea scărilor pentru a asigura siguranța utilizatorilor; prin urmare, aceasta nu poate fi exonerată de această obligație prin reducerea furtului, în propriile sale spații și în circumstanțe care nu au fost niciodată elucidate,

dintr-o bucată a scării (punctul 4 de mai sus 24. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că statul, prin intermediul întreprinderii publice M., care nu a respectat standardele obligatorii de siguranță referitoare la scările rulante, nu și-a îndeplinit obligația pozitivă de a proteja dreptul la viață al recurentei 25. În această privință, Curtea constată că ancheta deschisă în urma plângerii penale depuse de recurentă la 20 ianuarie 2012 pentru răniri involuntare (punctul 3 de mai sus) a fost închisă la șase ani și zece luni de la deschiderea acesteia din cauza prescrierii răspunderii penale a întreprinderii (punctul 6 de mai sus).

26. Curtea consideră că riscul ca prescrierea răspunderii penale care afectează exercitarea eventualelor responsabilități, să fi determinat autoritățile interne să dea dovadă de mai multă atenție în ancheta lor asupra cauzelor accidentului și în căutarea unor persoane responsabile (a se vedea mutatis mutandis Gina Ionescu c. România, În special având în vedere durata anchetei și consecințele acesteia, Curtea consideră că autoritățile naționale nu au acționat cu diligența necesară în temeiul articolului 2 din convenție. În consecință, Curtea concluzionează că această dispoziție este încălcată în cadrul componentei sale procedurale 28. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 2 din Convenție sub aspectul său material și procedural.

În plus, aceasta solicită 2 500 EUR pentru cheltuielile de judecată suportate de aceasta în cadrul procedurii în fața Curții. În plus, aceasta solicită 2 500 EUR pe titlu de onoare pe care o are este angajată să o plătească către doamna sa în caz de succes în fața Curții 30. În plus, aceasta solicită 2 500 EUR pe care o solicită în mod excesiv. 31. Curtea îi acordă reclamantei 26 000 EUR pentru daune morale , plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă.

32. Curtea subliniază că Pactul de cotă litis, în temeiul căruia reclamanta este angajată să plătească avocatului său 2 500 EUR nu creează obligații decât între avocat și clientul său și nu poate lega Curtea, care trebuie să evalueze nivelul cheltuielilor și cheltuielilor care trebuie rambursate nu numai în raport cu realitatea cheltuielilor pretinse, ci și în raport cu caracterul lor rezonabil (Strand Lobben și alții c. Norvegia [GC], n 37283/13, § 234, 10 septembrie 2019. 33. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că suma de 2 700 EUR acordată recurentei este rezonabilă, cu toate costurile, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă.

34. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.

PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni, sumele următoare, să fie convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data decontării 000 EUR (26 000 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, pentru daune morale 700 EUR (două mii șapte sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată de reclamantă cu titlu de impozit pe această sumă, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale restrâng surplusul cererii de satisfacție echitabilă.

Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 16 noiembrie 2021, în temeiul articolului 2 și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Ilse Freiwirth Gabriele Kucsko-Stadlmayer Grefier Adjunct Președinte

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE NEDELCU c. ROUMANIE (Requête n o 39290/19) ARRÊT STRASBOURG 16 novembre 2021 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Nedelcu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant en un comité composé de : Gabriele Kucsko-Stadlmayer, présidente, Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor Vilanova, juges, et de Ilse Freiwirth, greffière adjointe de section , Vu la requête (n o 39290/19) contre la Roumanie et dont une ressortissante de cet État, M me Leonora Mariane Nedelcu (« la requérante »), née en 1942 et résidant à Bucarest, représentée par M e A. Grigoriu, avocat à Bucarest, a saisi la Cour le 17 juillet 2019 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »), Vu la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement roumain (« le Gouvernement »), représenté par son agent, M me O. Ezer, du ministère des Affaires étrangères.

Vu les observations des parties, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 19 octobre 2021, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date :

OBJET DE L’AFFAIRE

1. Le 3 décembre 2011, en début d’après-midi, la requérante, âgée de soixante-neuf ans, fut victime d’un accident dans une station de métro à Bucarest. Sa jambe gauche fut écrasée par un escalier roulant. Elle perdit connaissance et subit une hémorragie qui nécessita une intervention chirurgicale en urgence. Elle ne récupéra jamais l’usage normal de sa jambe gauche.

L’APPRÉCIATION DE LA COUR

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 2 DE LA CONVENTION

8. La requérante allègue que l’entreprise n’a pas assuré la sécurité de l’escalier et que, par conséquent, elle a mis sa vie en danger. Elle soutient également que l’enquête n’a pas permis à bref délai d’identifier et de punir les personnes responsables de l’accident qui a failli lui coûter la vie. 9 . Le Gouvernement soulève deux exceptions préliminaires. D’une part, il plaide le non-épuisement des voies de recours internes estimant que la requérante aurait dû introduire une action en responsabilité civile délictuelle contre l’entreprise. D’autre part, il soutient que la requête est tardive par rapport à la date du prononcé du jugement définitif rendu par le tribunal de Bucarest (paragraphe 6 ci-dessus).

L’APPLICATION DE L’ARTICLE

41 DE LA CONVENTION

29. La requérante réclame 35 000 euros (EUR) ainsi qu’une indemnité mensuelle à vie de 250 EUR pour dommage moral. Elle ne demande pas d’indemnité pour le préjudice matériel. Au titre des frais et dépens, elle réclame 2 700 EUR pour les frais d’avocat engagés par elle dans le cadre de la procédure devant la Cour. En plus, elle demande 2 500 EUR au titre d’honoraires qu’elle s’est engagée à verser à son avocat « en cas de succès devant la Cour ».