Sari la conținut
CtEDO 16.11.2021 AI

AFFAIRE TOMA c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
16.11.2021
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Articole
Articolul 3, Articolul 6
Concluzie
  • Încălcare — Articolul 3
  • Încălcare — Articolul 6
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2021 · Articolul 3 · Articolul 6
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE TOMA c. ROUMANIE (CtEDO, 2021)
HUDOC · oficial

CAUZA TOMA c. ROMÂNIA (Recurență nr. o 19146/18) HOTĂRÂRE STRASBOURG 16 noiembrie 2021 Această hotărâre este definitivă. Ea poate suferi corecturi de formă.

În cauza Toma c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patru secțiune), ședință într-un comitet compus din : Gabriele Kucsko-Stadlmayer, președintă, Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor Vilanova, judecători, și din Ilse Freiwirth, grefierul adjunct de secțiune , Având în vedere recurența (nr. o 19146/18) îndreptată împotriva României și prin care trei cetățeni ai acestui stat, d-nii Ștefan Toma și Laurențiu Toma și Dna Elena-Luminița Toma (« reclamanții ») au sesizat Curtea în virtutea articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (« Convenția ») la 12 aprilie 2018, Având în vedere decizia de a aduce recurența la cunoștința guvernului român (« Guvernul »), Având în vedere observațiile părților, După deliberare în cameră de consiliu la 19 octombrie 2021, Pronunță hotărârea pe care o adoptă în această dată : INTRODUCERE

29 . În versiunea în vigoare la momentul faptelor, codul penal cuprindea următoarele dispoziții : art. 18-1 « 1) Nu constituie infracțiune [penală] un act care, deși fiind pedepsit de legea penală, nu prezintă gradul de severitate necesar pentru constituirea unei [asemenea] infracțiuni și este evident lipsit de importanță din cauza, pe de o parte, caracterului minim al atingerii aduse valorilor protejate de legea penală și, pe de alta parte, a conținutului concret (...) 3) Procurorul sau tribunalul aplică unui asemenea act una din sancțiunile administrative prevăzute de art. 91. » art. 91 « Atunci când hotărâșe înlocuirea răspunderii penale [prin răspundere administrativă] ( înlocuirea răspunderii penale ), tribunalul aplică una din sancțiunile la caracter administrativ următoare (...) o amendă de 10 la 1 000 lei.

» art. 322 « Participarea la o rixă este pedepsită cu o pedeapsă de închisoare (...) sau o amendă. » 30 . În versiunea în vigoare la momentul faptelor, codul de procedură penală cuprindea următoarele dispoziții : art. 341 « 6. Judecătorul camerei preliminare sesizat cu un apel împotriva unei decizii a procuraturii de a nu urmări poate : a) respinge apelul pentru întârziere, inadmisibilitate sau lipsă de fundament ; b) infirma decizia și ordona continuarea investigației ; c) confirma decizia dar reforma motivația ; (...) 8. Decizia pronunțată de judecător în virtutea paragrafului 6 este definitivă. » ÎN DREPT

31. Reclamanții consideră că nu a fost desfășurată o investigație efectivă asupra violenței pe care au suferit-o la 5 mai 2013. Invocă art. 3 din Convenție, care este redactat după cum urmează : « Nimeni nu poate fi supus la tortură nici la pedeapseți sau tratamente inumane sau degradante. » Privind admisibilitatea 32. Constatând că acest temei nu este evident nefondat nici inadmisibil pentru alt motiv vizat de articolul 35 din Convenție, Curtea-l declară admisibil. Privind fondul 33. Reclamanții consideră că investigația a fost superficială. Expun că nu au fost asociați acesteia și că nu au avut acces la dosar. 34. Bazându-se pe concluziile autorităților interne, Guvernul afirmă pe de parte ca investigația a fost completă.

El indică în această privință că a permis stabilirea participării reclamanților la o rixă pentru care erau parțial responsabili. 35. Curtea reamintește că articolul 3 din Convenție implică pentru autoritățile naționale obligația de a desfășura o investigație oficială efectivă atunci când o persoană susține, în mod « apărabil », că a fost victimă a unor acte contrare articolului 3 și comise în circumstanțe suspecte, indiferent de calitatea persoanelor implicate ( M.C.

c. Bulgaria , nr. o 39272/98, §§ 151-153, CEDH 2003 ‑ XII și Macovei și alții c. România , nr. o 5048/02, § 46, 21 iunie 2007). Cu privire la tratamentele administrate de persoane particulare, Curtea a ajuns de mai multe ori la aplicabilitatea articolului 3 la cazuri de mauvais traitements intenționat, inclusiv infligerea de răniri în cursul unei bătăi, considerând că actele în cauză aveau natura să suscite sentimente de umilință și degradare la victimă ( Nicolae Virgiliu Tănase c. România [GC], nr. o 41720/13, § 119, 25 iunie 2019 și jurisprudența citată).

36. În cauza prezentă, ea constată cu ușurință că reclamanții prezentau după fapte leziuni care au fost constatate de medici și care au dat loc la întocmirea de certificate medicale (paragrafele 6-9 mai sus ). Ținând seama de leziunile corporale care au necesitat mai multe zile de tratament (paragrafele 7, 8 și 9 mai sus), Curtea consideră că atingerea care fusese adus în mod clar la integritatea corporală este suficientă pentru a atinge pragul de severitate necesar pentru a cădea sub lovul articolului 3 din Convenție. 37. Ea observă apoi că reclamanții au depus o plângere penală cu calitate de parte civilă pentru a obține reparație a acestor violențe (paragraf 14 mai sus). 38. Ea constată totuși că nu a fost deschisă o investigație privind aceste violențe : singurele investigații care fuseseră desfășurate priveau alegația de vol cu violență a bijuteriilor celui de-al doilea reclamant (paragraf 17 mai sus).

39. În particular, autoritățile de investigație nu încercaseră să identifice persoanele care răniseră reclamanții nici să determine circumstanțele exacte în care aceștia fuseseră răniți. 40. Curtea observă de asemenea că după recalificarea juridică a faptelor la 30 mai 2016 (paragraf 22 mai sus), nu mai fusese act de investigație, și procuratura pronunță în final, la 14 iunie 2017, o clasificare fără urmare penală (paragraf 23 mai sus). De surcroit, reclamanții nu fuseseră asociați investigației, procuratura refuzând să-i lase să ia cunoștință de piesele dosarului (paragraf 25 mai sus ). 41. Ținând seama de cele de mai sus, Curtea consideră că modul în care procedura penală a fost condusă în cauza prezentă nu a fost în conformitate cu cerințele articolului 3. 42. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție .

43. Reclamanții se plâng că fuseseră condamnați la plată de amendă pentru participare la o rixă. Invocă art. 6 § 1 din Convenție, care este redactat după cum urmează : « Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de un tribunal independent și imparțial, stabilit de legea, care va decide (...) asupra fondu oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa. (...) » Privind admisibilitatea 44. Guvernul susține că, pe de o parte, reclamanții ar fi putut contesta hotărârea pronunțată la 15 noiembrie 2017 de judecătorul camerei preliminare și, pe de alta parte, amenда administrativă care li fusese impusă nu se încadrează în sfera penală.

45. Reclamanții răspund acestor argumente că hotărârea judecătorului camerei preliminare era definitivă, și că ținând seama de jurisprudența Curții amendata administrativă trebuie analizată ca o sancțiune penală. 46. Curtea constată că în virtutea articolului 341 § 8 al codului de procedură penală, decizia judecătorului camerei preliminare sesizat cu apel împotriva unei decizii de clasificare a procuraturii este definitivă (paragraf 30 mai sus). 47. Hotărârea din 15 noiembrie 2017 era deci definitivă și, prin urmare, reclamanții nu dispuneau de nicio cale de recurs pentru a o contesta. 48. Rezultă că excepția de neepuizare a căilor de recurs interne formulată de Guvern trebuie respinsă.

49. Cu privire la argumentul Guvernului conform căruia amenada impusă reclamanților nu se încadrează în dreptul penal, Curtea reamintește că în virtutea jurisprudenței sale constante, existența unei « acuzații în materie penală » trebuie apreciată pe baza a trei criterii, numite în mod obișnuit « criterii Engel » ( Engel și alții c. Țările de Jos , 8 iunie 1976, § 82, seria A nr. o 22 ; a se vedea de asemenea, Jussila c. Finlanda [GC], nr. o 73053/01, §§ 30-31, CEDH 2006 ‑ XIV). 50. În cauza prezentă, ea constată că în virtutea articolului 322 al codului penal, reclamanții riscau să li se impună o pedeapsă de închisoare pentru participare la o rixă (paragraf 28 mai sus). Ea observă de asemenea că amendata litigioasă fusese impusă pe baza unei reguli de drept enunțate în codul penal (paragraf 29 mai sus).

Această regulă vizează asigurarea ordinii publice prin sancționarea rixes. Ca atare, ea se adresează tuturor cetățenilor și nu unui grup determinat având status particular. 51. De altfel, amendata impusă reclamanților nu tindea la reparație pecuniară a unui prejudiciu ci viza esențial scop de descurajare și pedeapsă. 52. Curtea consideră deci că această amendă prezintă caracterul penitiv propriu sancțiunilor penale. 53. Deci, articolul 6 din Convenție se aplică în cauza prezentă sub aspect penal. 54. Constatând că temeiul nu este evident nefondat nici inadmisibil pentru alt motiv vizat de articolul 35 din Convenție, Curtea-l declară admisibil. Privind fondul 55. Reclamanții se plâng că nu beneficiaseră de un proces echitabil.

Susțin că li s-a impus o amendă pe baza unui dosar la care nu aveau acces (paragraf 25 mai sus), că judecătorul camerei preliminare nu a luat în considerare argumentele lor și a respins apelul fără să-i audiene în persoană (paragraf 28 mai sus). 56. Guvernul consideră că procedura de contestare a amendei a decurs în respectarea garanțiilor fundamentale ale procesului echitabil. El afirmă că judecătorul camerei preliminare confirmă decizia procuraturii la sfârșitul unui raționament motivat bazat pe piesele dosarului investigației.

57. Curtea reamintește că atunci când o instanță de apel este chemată să cunoască o cauză pe fapt și pe drept și să studieze în ansamblu chestiunea vinovăției sau nevinovăției unui justițiar, echitatea procesului cere ca aceasta să nu hotărască asupra acestor chestiuni fără a aprecia direct mărturiile prezentate în persoană de către acuzat care susține că nu comisese actul considerat infracțiune penală ( Constantinescu c. România , nr. o 28871/95, § 55, CEDH 2000 ‑ VIII). 58. Ea reamintește de asemenea că cei care au responsabilitatea de a hotărî asupra vinovăției sau nevinovăției unui acuzat trebuie, în principiu, să fie în măsură să audiene martorii în persoană și să evalueze fiabilitatea.

Evaluarea fiabilității unui martor este o sarcină complexă care în general nu poate fi îndeplinită prin simpla citire a declarațiilor scrise ( Dan c. Moldova , nr. o 8999/07, § 33, 5 iulie 2011). 59. În cauza prezentă, amploarea puterilor judecătorului camerei preliminare, ca instanță de control a unei decizii de clasificare fără urmare penală, este definită de art. 341 § 6 al codului de procedură penală (paragraf 30 mai sus). În virtutea acestui articol, persoana interesată poate contesta decizia de clasificare fără urmare penală în fața judecătorului camerei preliminare. Acesta din urmă este chemat să examineze cauza pe fapt și pe drept. Poate deci confirma sau infirma decizia procuraturii, sau încă modifica baza juridică a clasificării fără urmare penală (paragraf 30 mai sus).

60. Curtea consideră deci că examinând legalitatea și bunul-fondul clasificării fără urmare penală, judecătorul camerei preliminare se pronunță asupra chestiunii vinovăției sau nevinovăției justițiarului interesat. 61. Revenind la faptele cauzei prezente, ea observă că reclamanții au contestat în fața judecătorului camerei preliminare bunul-fondul ordonanței procuraturii prin care fuseseră condamnați la amendă pentru participare la o rixă (paragraf 24 mai sus). Au pus sub semnul întrebării credibilitatea mai multor martori ale căror declarații întemeieseră ordonanța procuraturii (paragraf 27 mai sus). De plus, au susținut că investigația fusese superficială și s-au plâns de refuzul procuraturii de a-i autoriza acces la piesele dosarului (paragrafele 26 și 27 mai sus).

62. Judecătorul camerei preliminare a estimat că concluzia procuraturii era conformă cu elemente ale dosarului (paragraf 28 mai sus) și a respins contestația reclamanților fără răspunde la niciunul din argumentele lor și chiar fără a audiene cei interesați (paragraf 28 mai sus). 63 . Curtea consideră că procedând în această manieră, acest judecător care s-a pronunțat în final asupra acuzației de participare la o rixă și confirmat a sancțiune impusă reclamanților a restricționat sensibil drepturile lor la apărare. 64. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.

65. Potrivit articolului 41 din Convenție : « Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Părții contractante nu permite ștergerea decât în mod imperfect a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. » 66. Reclamanții cer 383 euro (EUR) la titlul prejudiciului material pe care consideră că l-au suferit. Expun că această sumă corespunde sumei de 308 EUR pe care au plătit-o la titlu de amendă, plus 75 EUR reprezentând costul expertizelor medico-legale. 67 . Cer de asemenea 10 000 euro (EUR) pentru daunagru moral, și 4 716 EUR la titlu al taxelor și cheltuielilor angajate în cadrul procedurilor desfășurate în fața jurisdicțiilor interne și în fața Curții.

În sprijinul cererii, prezintă chitanțe atestând plata de onorariilor de avocat în valoare totală de 2 716 EUR. Precizează că suma de 2 000 EUR reprezintă « onoraruri de versarsi în caz de succes al demersului întreprins în fața Curții europene ». 68. Guvernul se opune acestor prețintinderi. 69. Curtea constată că reclamanții au angajat cheltuieli medicale pentru a constata leziunile pe care le suferiseră și susține plângerea penală (paragrafele 6-9 mai sus). Se agea deci vorba de cheltuielile și expensele angajate în cadrul procedurii desfășurate în fața jurisdicțiilor interne. Deci, Curtea consideră că este cazul să țin seama de cererea de rambursare a costului expertizelor medicale în partea privind taxele și cheltuielile (paragraf 75 mai jos).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2021-12-21
0,95
AFFAIRE STAMATE ET AUTRES c. ROUMANIE
SECȚIUNEA A PATRA CAUZA STAMATE ȘI ALTE C. ROMÂNIA (Cercetarea nr. 29684/18) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 decembrie 2021 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Stamate și alții c. România, Cur
CtEDO 2020-10-06
0,94
AFFAIRE SCURTU c. ROUMANIE
A PATRA SECȚIE CAUZA SCURTU c. ROMÂNIA (Cererea nr. 7418/14) HOTĂRÂRE STRASBOURG 6 octombrie 2020 Această hotărâre este definitivă. Poate suferi retușuri de formă. În cauza Scurtu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra s
CtEDO 2021-03-16
0,94
CASE OF MOROȘANU AND OTHERS v. ROMANIA
CAUZUL CU MOROȘANU ȘI ALȚII v. ROMANIA (Aplicații nos. 84271/17 și altele 4 – a se vedea lista anexată) HOTĂRÂREA Strasbourg 16 martie 2021 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Moroșanu și alții
CtEDO 2014-06-17
0,94
AFFAIRE MARIAN TOMA c. ROUMANIE
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA MARIAN TOMA c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 48372/09) HOTĂRÂREA STRASBURG 17 iunie 2014 DEFINIF 17/09/2014 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Marian Toma
CtEDO 2023-03-30
0,94
CASE OF STATE AND OTHERS v. ROMANIA
CAUZA DE STAT ȘI ALTE CAUZE DE STAT ȘI DE ALTE CUZE V. ROMANIA (Aplicarea nr. 36127/19 și 7 altele – a se vedea lista adăugată) JUDIȚIA Strasburg 30 martie 2023 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În caz
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă