2ra-123/26 — Constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei repararea prejudiciului moral

La 6 februarie 2025, avocatul Terziman Alexandru, acționând în interesele lui Dimitrov Alexei s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerul Justiției cu privire la constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei, repararea prejudiciului moral, precum și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată a invocat că, la 6 aprilie 2020, Dimitrov Alexei a sesizat instanța de contencios administrativ cu o cerere de chemare în judecată împotriva Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova, având-o în calitate de terț pe Mutu Ana, solicitând anularea actului administrativ individual defavorabil Decizia nr. 81 din 17 martie 2020 și obligarea autorității publice la reexaminarea plângerii nr. D.A.-638/19.

A reținut că prin Decizia nr. 81 din 17 martie 2020, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal a dispus încetarea examinării plângerii nr. D.A.-638/19, formulate împotriva Mutu Anei cu privire la pretinse încălcări ale legislației privind protecția datelor cu caracter personal și neinformarea subiectului datelor, motivând soluția prin neaplicabilitatea Legii nr. 133 din 8 iulie 2011.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 6 mai 2020 Ministerul Justiției a fost obligat să prezinte referința la acțiune și dosarul administrativ în termen de 30 de zile de la comunicarea încheierii.

Ulterior, la 15 octombrie 2020, Dimitrov Alexei a depus un demers întemeiat pe prevederile art. 212 alin. (2) din Codul administrativ, prin care a solicitat anexarea unor înscrisuri considerate necesare pentru examinarea completă și obiectivă a cauzei.

Prin încheierea vicepreședintelui Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 10 decembrie 2020, dosarul nr. 3-812/2020 a fost redistribuit unui alt judecător, ca urmare a suspendării din funcție a judecătorului inițial, determinată de acordarea concediului de maternitate.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 26 aprilie 2021, acțiunea în contencios administrativ înaintată de Dimitrov Alexei împotriva Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, cu participarea terțului Mutu Ana, privind contestarea actului administrativ individual defavorabil, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Nefiind de acord cu soluția pronunțată, la 7 mai 2021, Dimitrov Alexei a declarat apel, solicitând casarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă integral.

În cadrul procedurii de apel, ședința de judecată stabilită pentru 17 mai 2022 a fost amânată, în vederea garantării dreptului la apărare al apelantului, pentru data de 19 iulie 2022, termen stabilit de completul de judecată. La termenul din 19 iulie 2022, cauza nu a fost examinată din motivul aflării judecătorului-raportor în concediu anual de odihnă, examinarea fiind reprogramată pentru 8 noiembrie 2022.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2022, hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 26 aprilie 2021 a fost casată parțial, fiind emisă o nouă hotărâre prin care s-a dispus anularea Deciziei nr. 81 din 17 martie 2020, emisă de Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova, iar în rest hotărârea primei instanțe a fost menținută.

La 1 decembrie 2022, Dimitrov Alexei a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei în partea pretențiilor respinse și pronunțarea unei noi decizii de admitere integrală a acțiunii. La 23 ianuarie 2023, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal a declarat, la rândul său, recurs împotriva aceleiași decizii, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău și menținerea hotărârii primei instanțe.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 5 iunie 2024, ambele recursuri au fost declarate inadmisibile.

Astfel, a menționat că a luat cunoștință de conținutul acestei încheieri la 8 august 2024, când a studiat materialele cauzei dosarului.

A susținut că toate cele trei instanțe de judecată Judecătoria Chișinău, Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție, prin soluțiile pronunțate atât asupra fondului cauzei, cât și asupra aspectelor procedurale, au contribuit la încălcarea dreptului său la examinarea cauzei într-un termen rezonabil.

În acest sens, a menționat că litigiul s-a aflat pe rolul Judecătoriei Chișinău în perioada 6 aprilie 2020 – 26 aprilie 2021, pe rolul Curții de Apel Chișinău în perioada 7 mai 2021 – 22 noiembrie 2022, iar în procedura Curții Supreme de Justiție în intervalul 1 decembrie 2022 – 5 iunie 2024, astfel încât durata totală a examinării cauzei a fost de aproximativ 4 ani și 2 luni.

Prin urmare, această durată constituie o ingerință nejustificată în dreptul de acces la justiție și reprezintă o încălcare a dreptului la examinarea cauzei într-un termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât obiectul litigiului îl constituia contestarea unui act administrativ individual defavorabil și obligarea autorității administrative la reexaminarea plângerii nr. D.A.-638/19.

Referitor la criteriile relevante pentru aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii, reclamantul a susținut că propriul său comportament nu a contribuit la tergiversarea examinării cauzei, dimpotrivă, acesta manifestând în permanență interes pentru soluționarea cu celeritate a litigiului, prezentându-se la ședințele de judecată și exercitându-și drepturile procesuale în termenele prevăzute de lege.

În ceea ce privește miza litigiului, a evidențiat că acesta urmărea obținerea unei examinări efective a plângerii formulate împotriva Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, susținând că autoritatea nu a desfășurat o investigație reală și completă.

În acest context, a invocat că însuși Centrul a recunoscut nerecepționarea de către operatorul de date a interpelării nr. 04-14/495 din 18 februarie 2020, fără a întreprinde demersuri suplimentare pentru obținerea informațiilor relevante.

Totodată, a susținut că decizia administrativă contestată a fost adoptată exclusiv în baza explicațiilor oferite de Mutu Ana, fără efectuarea unor verificări la fața locului și fără investigarea completă a circumstanțelor cauzei, ceea ce ar contraveni procedurii prevăzute de lege și ar atrage nulitatea actului administrativ.

Astfel, au rămas neverificate aspecte esențiale privind prelucrarea datelor cu caracter personal, accesul la sistemele de supraveghere video, calitatea de operator de date și respectarea obligațiilor prevăzute de art. 12 și 13 din Legea nr. 133 din 8 iulie 2011.

Sub aspectul complexității cauzei, a apreciat că litigiul nu prezenta dificultăți juridice sau de fapt deosebite, neimplicând elemente de extraneitate ori probleme juridice inedite care să justifice o examinare îndelungată.

Totodată, a susținut că durata excesivă a procedurii a fost determinată de organizarea defectuoasă a sistemului judecătoresc, inclusiv de lipsa de magistrați și de suspendarea ori expirarea mandatului judecătorilor, împrejurări care au generat întârzieri în soluționarea cauzei.

Referitor la prejudiciul moral pretins, a invocat că despăgubirea urmează să fie stabilită cu respectarea principiului echității, astfel încât să asigure o compensare efectivă, rezonabilă și proporțională a suferințelor cauzate prin încălcarea dreptului la judecarea cauzei într-un termen rezonabil.

În susținerea cuantumului solicitat, a făcut trimitere la Recomandarea nr. 6 a Președintelui Curții Supreme de Justiție privind satisfacția echitabilă și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv cauza (Burdov nr. 2 c. Rusiei din 15 ianuarie 2009), reținând că există o prezumție puternică potrivit căreia procedurile excesiv de lungi generează prejudicii morale și că, în materia duratei nerezonabile a procedurilor judiciare, despăgubirile acordate de Curtea Europeană variază, de regulă, între 1 000 și 2 500 euro, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze.

Prin urmare, a apreciat că acordarea unei despăgubiri în cuantum de 20 000 lei, echivalentul aproximativ a 1 000 euro, reprezintă o compensație echitabilă și rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a încălcării dreptului la examinarea cauzei într- un termen rezonabil.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că procedura de contencios administrativ s-a desfășurat în perioada 6 aprilie 2020 – 5 iunie 2024, însă durata examinării nu poate fi calificată drept excesivă, întrucât cauza a fost soluționată cu respectarea exigențelor unui termen rezonabil.

Instanța a stabilit că litigiul prezenta un grad mediu de complexitate, ședințele de judecată au fost fixate la intervale rezonabile, iar amânările intervenite au fost determinate de împrejurări obiective, precum redistribuirea dosarului ca urmare a suspendării judecătorului, schimbarea completului de judecată, măsurile adoptate în contextul stării de urgență, concediul anual al judecătorului-raportor, imposibilitatea formării completului de judecată la instanța supremă, precum și exercitarea drepturilor procesuale de către participanții la proces, inclusiv formularea cererii de recuzare și solicitarea de amânare pentru angajarea unui apărător.

Totodată, instanța a reținut că aceste împrejurări nu sunt de natură să demonstreze existența unei tergiversări nejustificate imputabile autorităților judiciare, astfel încât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea nr. 87/2011 pentru constatarea încălcării dreptului la judecarea cauzei într-un termen rezonabil și, pe cale de consecință, nici pentru acordarea satisfacției echitabile.

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că hotărârea primei instanțe este legală și întemeiată, fiind pronunțată în urma stabilirii corecte a raportului juridic dedus judecății și a aprecierii complete, obiective și multilaterale a probelor administrate.

Colegiul a constatat că sunt incidente prevederile Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011, interpretate prin prisma art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit cărora caracterul rezonabil al duratei procedurii urmează a fi apreciat în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, având în vedere complexitatea litigiului, conduita părților și a autorităților, precum și importanța cauzei pentru reclamant.

În acest context, instanța de apel a reținut că procedura s-a desfășurat în perioada 6 aprilie 2020 – 5 iunie 2024, durata totală fiind de 4 ani, 1 lună și 30 de zile, respectiv 1 an și 20 de zile în primă instanță, 1 an, 6 luni și 15 zile în apel și 1 an, 4 luni și 13 zile în recurs, interval care se încadrează în limitele termenului rezonabil stabilite de jurisprudența CtEDO.

Totodată, Colegiul a constatat că durata procedurii a fost influențată de împrejurări obiective, precum măsurile adoptate în contextul pandemiei COVID-19, redistribuirea cauzei și declinările succesive de competență, schimbarea completului de judecată, concediul de maternitate și concediul anual al judecătorilor, imposibilitatea formării completului de judecată la Curtea Supremă de Justiție, precum și de exercitarea unor drepturi procesuale de către reclamant, inclusiv formularea cererii de recuzare și solicitarea amânării ședinței pentru angajarea unui apărător, împrejurări care nu pot fi imputate autorităților judiciare.

În consecință, instanța de apel a concluzionat că nu a existat o tergiversare excesivă imputabilă statului, că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea nr. 87/2011 pentru constatarea încălcării dreptului la judecarea cauzei într-un termen rezonabil și că, în lipsa unei asemenea încălcări, pretențiile privind repararea prejudiciului moral constituie cereri subsecvente care urmează aceeași soartă juridică.

De asemenea, Colegiul a reținut că argumentele formulate în apel reiau, în esență, criticile invocate în fața primei instanțe, care au primit deja un răspuns complet și pertinent, fără a evidenția erori de fapt sau de drept de natură să justifice reformarea hotărârii atacate.

La 11 februarie 2026, avocatul Terziman Alexandru, acționând în interesele lui Dimitrov Alexei, a declarat recurs împotriva deciziei din 5 noiembrie 2025 a Curții de Apel Centru, solicitând admiterea lui, casarea integrală a deciziei instanței de apel, casarea parțială a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei hotărâri noi prin care acțiunea să fie admisă integral.

În motivarea recursului, reiterând circumstanțele de fapt și de drept invocate în cererea de chemare în judecată, precum și în apel, a invocat că instanțele inferioare au respins în mod neîntemeiat acțiunea, fără a efectua o analiză efectivă a tuturor circumstanțelor relevante pentru aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii și fără a răspunde argumentelor esențiale invocate de acesta.

Astfel, instanța de apel a aplicat eronat prevederile Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, atribuind întârzierile din examinarea cauzei unor împrejurări obiective și conduitei reclamantului, deși acestea s-au datorat, în realitate, organizării defectuoase a activității instanțelor de judecată, inclusiv redistribuirii repetate a dosarului, schimbării completelor de judecată, concediilor judecătorilor, imposibilității formării completului de judecată și altor disfuncționalități administrative care nu pot fi imputate justițiabilului.

A susținut că cererile de recuzare și de amânare formulate în cursul procesului au reprezentat exercitarea legitimă a drepturilor procedurale garantate de lege și nu pot fi calificate drept cauze ale tergiversării procedurii.

Totodată, a subliniat că instanța de apel nu a analizat individual perioadele de stagnare ale dosarului, limitându-se la concluzii generale, contrar exigențelor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind motivarea hotărârilor judecătorești, și nici nu a ținut seama că litigiul era unul de complexitate redusă, iar durata totală a procedurii, de peste patru ani, depășește standardele rezonabilității dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În acest sens, a invocat că întârzierile generate de reorganizarea internă a instanțelor, lipsa de magistrați sau modificările în compunerea completelor nu pot justifica depășirea termenului rezonabil și nu pot fi puse în sarcina justițiabilului, reiterând că există o prezumție puternică de prejudiciu moral în cazul procedurilor excesiv de îndelungate.

Art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel”.

Art. 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”

Art. 442 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432. Instanța invocă, din oficiu, neatragerea în proces a persoanelor ale căror drepturi sunt lezate prin hotărâre. (2) În recurs nu pot fi administrate noi probe, cu excepția celor care dovedesc cheltuielile de judecată și despăgubirile menționate la art. 372 alin. (3). Aprecierea probelor dată de prima instanță și de instanța de apel este obligatorie pentru instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeinic art. 432 alin. (1) lit. e) sau în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la rejudecare. La examinarea recursului, prevederile art. 372 se aplică în mod corespunzător”.

Art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat”.

Art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților”.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) și art. 432 din Codul de procedură civilă, Curtea Supremă de Justiție verifică legalitatea deciziilor instanțelor de apel exclusiv prin prisma temeiurilor de casare prevăzute de lege, fără a proceda la o rejudecare a cauzei în fond, iar potrivit art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, recursul este inadmisibil dacă este vădit neîntemeiat.

Potrivit cadrului legal și practicii judiciare constante, recursul constituie o cale extraordinară de atac destinată verificării legalității hotărârii instanței de apel, iar nu reevaluării circumstanțelor de fapt stabilite de instanțele inferioare. Prin urmare, recurentul este obligat să indice erori de drept calificate sau vicii procedurale esențiale care ar atrage incidența art. 432 din Codul de procedură civilă.

Analizând motivele invocate în recursul declarat de avocatul Terziman Alexandru în interesele lui Dimitrov Alexei, Completul de judecată constată că acestea nu relevă existența unor erori de drept material sau procedural în sensul art. 432 din Codul de procedură civilă.

Recurentul susține că instanța de apel ar fi interpretat eronat normele legale aplicabile și ar fi ajuns la concluzii necorespunzătoare situației de fapt, invocând o apreciere nerezonabilă a circumstanțelor cauzei.

Contrar acestor susțineri, Completul constată că criticile formulate vizează, în esență, dezacordul recurentului față de soluția pronunțată și tind la reevaluarea circumstanțelor de fapt și a probelor administrate.

De asemenea, Completul de judecată reține că instanța de apel a examinat argumentele formulate de apelant prin raportare la criteriile consacrate de Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011, art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, analizând durata totală a procedurii, complexitatea cauzei, conduita participanților la proces, comportamentul autorităților judiciare și importanța litigiului pentru reclamant.

În acest context, concluzia instanței de apel privind inexistența unei tergiversări excesive imputabile autorităților este rezultatul unei aprecieri motivate a circumstanțelor concrete ale cauzei, iar simplul fapt că recurentul nu este de acord cu această apreciere nu demonstrează caracterul arbitrar ori vădit nerezonabil al deciziei contestate.

Astfel de critici nu pot fi examinate în cadrul recursului, întrucât excedează limitele controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs, potrivit art. 431 și art. 432 din Codul de procedură civilă.

Completul observă că recurentul nu indică norme de drept material sau procedural aplicate eronat și nu demonstrează existența unor vicii care să atragă incidența temeiurilor de casare prevăzute de lege.

În ansamblu, motivele invocate în recurs exprimă exclusiv dezacordul recurentului față de soluția pronunțată și urmăresc reexaminarea fondului cauzei, ceea ce depășește limitele controlului de legalitate exercitat în cadrul recursului.

Prin urmare, nefiind constatate erori de drept material sau procedural care să atragă incidența temeiurilor prevăzute de art. 432 din Codul de procedură civilă, recursul declarat de avocatul Terziman Alexandru în interesele lui Dimitrov Alexei este vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f) și art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă