Decizie nr. 123 din 30.07.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „[î]n caz de refuz al administratorului insolvabilităţii/lichidatorului, instanţa de insolvabilitate, la cererea persoanei interesate, stabileşte dacă bunurile sunt supuse separării sau partajării, calitatea de proprietar sau de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecărui coproprietar şi creanţele, născute din starea de proprietate comună, pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii” din articolul 48 alin. (3) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, ridicată de dl avocat Tudor Leșanu, în interesele dlui Anatolie Culcițchi, administrator statutar al SA „Scana”, în planul procedurii de restructurare, parte în dosarul nr. 2i-103-31/2018, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Alexandru Arhip, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție. ÎN FAPT A. Circumstanțele litigiului principal

Printr-o hotărâre din 13 octombrie 2016, Curtea de Apel a intentat procedura de insolvabilitate în privința Scana și l-a desemnat în calitate de administrator al insolvabilității pe dl Dumitru Chicu.

Printr-o hotărâre din 13 noiembrie 2019, Judecătoria Chișinău a confirmat planul procedurii de restructurare a debitorului Scana, a dispus restabilirea dreptului debitorului de a administra masa debitoare sub supravegherea administratororului insolvabilității, dl Ruslan Vasiliev.

La 23 decembrie 2024, SRL „Euro Line-Construct” a formulat în instanța de insolvabilitate o cerere de separare din masa debitoare a Scana a bunurilor ce-i aparțin, și anume: (i) plăci de ceramică în valoare totală de 49 906,19 lei și (ii) panouri compozite din aluminiu (78 de unități) în valoare totală de 515 970 lei. 2

Printr-o încheiere din 2 decembrie 2025, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate a întregului alineat contestat și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 20 Accesul liber la justiție „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. (2) Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.” Articolul 26 Dreptul la apărare „(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale. (3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. (4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.” Articolul 46 Dreptul la proprietate privată și protecția acesteia „(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. (3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. (4) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii. (5) Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului. (6) Dreptul la moştenire a proprietăţii private este garantat.” 3

Prevederile relevante ale Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele: Articolul 48 Separarea și partajarea patrimoniului „(1) Proprietarul bunului aflat în posesia debitorului fără un temei legal sau contractual poate înainta administratorului insolvabilităţii/lichidatorului o cerere de separare a bunului din masa debitoare. Coproprietarul bunului poate înainta o cerere de partajare a bunurilor în proprietatea comună deţinută împreună cu debitorul. (2) Proprietarul sau, după caz, coproprietarul este obligat să indice în cererea prevăzută la alin. (1) dreptul în baza căruia cere separarea sau partajarea, bunurile care urmează a fi separate sau partajate, evaluarea bunurilor a căror partajare se cere, locul unde se află bunurile care urmează a fi separate sau partajate, persoana care le deţine sau le administrează. Administratorul insolvabilităţii/lichidatorul poate refuza separarea bunurilor dacă debitorul are un temei de a le folosi şi valoarea masei debitoare va fi maximizată prin continuarea exercitării folosinţei. (3) În caz de refuz al administratorului insolvabilităţii/lichidatorului, instanţa de insolvabilitate, la cererea persoanei interesate, stabileşte dacă bunurile sunt supuse separării sau partajării, calitatea de proprietar sau de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecărui coproprietar şi creanţele, născute din starea de proprietate comună, pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii. Dacă se partajează o masă succesorală, instanţa stabileşte obligaţiile masei succesorale, datoriile şi creanţele comoştenitorilor faţă de defunct, sarcinile masei succesorale. [...]” ÎN DREPT 4

Autorul sesizării afirmă că textul contestat, îndeosebi cuvântul „refuz”, din articolul 48 alin. (3) din Legea insolvabilității comportă un caracter neclar și riscă să genereze o interpretare greșită din partea instanței de judecată, în lipsa unui domeniu clar al acestei noțiuni.

În opinia autorului sesizării, în absența unei delimitări exacte între un răpuns informativ și un refuz expres al administratorului insolvabilității, destinatarul normei este plasat într-o stare de incertitudine în privința existenței temeiului juridic al acțiunii sale, precum și în privința conduitei debitorului.

De asemenea, autorul susține că neclaritatea normelor criticate conduce la încălcarea drepturilor de acces liber la justiție și de proprietate atât ale debitorului insolvabil, cât și ale creditorilor validați.

Mai mult, autorul excepției menționează că instanța de judecată nu urma să accepte spre examinare cererea de separare a bunului din masa debitoare în lipsa anexării refuzului comunicat de administratorul insolvabilității/lichidator.

Prin urmare, autorul sesizării consideră că dispozițiile contestate contravin articolelor 20, 23, 26, 46, 54 și 127 din Constituție. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea insolvabilității, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, Curtea constată că excepția este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Curtea observă că, în această sesizare, judecătorul cazului a ridicat excepția de neconstituționalitate a întregului alineat (3) al articolului 48 din Legea insolvabilității. Totuși, autorul critică doar prima teză a acestui alineat, și anume textul „[î]n caz de refuz al administratorului insolvabilităţii/lichidatorului, instanţa de insolvabilitate, la cererea persoanei interesate, stabileşte dacă bunurile sunt supuse separării sau partajării, calitatea de proprietar sau de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecărui coproprietar şi creanţele, născute din starea de proprietate comună, pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii”. Prin urmare, Curtea reține că obiect al excepţiei de neconstituționalitate în constituie această teză din articolul 48 alin. (3) din Legea insolvabilității.

Având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul examinării unei cereri privind separarea unor bunuri din masa debitoare, Curtea admite că instanţa ar putea aplica prevederile criticate în cauza în care a fost ridicată excepția. Curtea constată că această prevedere nu a făcut anterior obiect al controlului constituţionalităţii.

Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului 5

Autorul excepţiei susţine că prevederile contestate contravin articolelor 20 (accesul liber la justiție), 23 alin. (2) (calitatea legii), 26 (dreptul la apărare), 46 (dreptul la proprietate privată și protecția acesteia), 54 (restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți) și 127 (proprietatea) din Constituţie.

În jurisprudenţa sa, Curtea a menționat că articolele 23 și 54 din Constituţie nu pot fi invocate de sine stătător. Pentru a fi incidente, autorul trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei, Curtea poate aplica prevederile acestor articole (a se vedea DCC nr. 50 din 2 mai 2023, § 21; DCC nr. 90 din 25 iulie 2023, § 19).

Cu referire la articolul 26 din Constituție, Curtea reține că autorul sesizării nu a prezentat argumente care să demonstreze caracterul contradictoriu al prevederilor contestate cu norma constituțională invocată. În situaţii similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate astfel, precizând că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea DCC nr. 26 din 2 aprilie 2024, § 25; DCC nr. 40 din 3 aprilie 2025, § 30).

Referitor la incidența articolului 20 din Constituție, Curtea nu poate reține criticile autorului în sensul în care textul contestat îi încalcă dreptul de acces liber la justiție, de vreme ce articolul 48 alin. (3) din Legea insolvabilității îi garantează persoanei interesate dreptul de a se adresa cu o cerere în instanța de insolvabilitate pentru separarea sau partajarea unor bunuri din masa debitoare, în cazul refuzului exprimat de administratorul insolvabilității/lichidator. Totodată, în cadrul aceleiași proceduri, debitorul nu este lipsit de posibilitatea de a-și exprima poziția în raport cu cererea formulată de persoana îndreptățită și de a aduce argumente în favoarea menținerii bunurilor în cadrul masei debitoare. Prin urmare, dispozițiile articolului 20 din Constituție nu devin incidente.

Referitor la incidența articolelor 46 și 127 din Constituție, autorul sesizării a afirmat, în principal, că neclaritatea cuvântului „refuz” din textul contestat riscă să genereze o interpretare greșită din partea instanței de judecată și, în consecință, să conducă la excluderea nejustificată a bunurilor solicitate din masa debitoare.

Curtea notează că scopul Legii insolvabilităţii constă în instituirea unei proceduri judiciare colective pentru satisfacerea creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului insolvabil (a se vedea articolul 1). Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a notat că procedura administrării extraordinare a unei societăţi în curs de lichidare urmăreşte asigurarea unei gestiuni echitabile a patrimoniului acestei societăţi, în vederea garantării unei protecţii identice pentru toţi creditorii. Astfel, ingerinţa în cauză urmăreşte scopuri legitime în conformitate cu interesul public, şi anume buna administrare a justiţiei şi protecţia drepturilor terţilor (a se vedea Saggio v. Italia, 25 octombrie 2001, §§ 28-29).

Astfel, Curtea reține că Parlamentul, pe baza normelor constituționale, deține prerogativa de a reglementa prin lege organică: (i) regimul juridic general al proprietății (articolul 72 alin. (3) lit. i)) și (ii) procedura de judecată și competența instanțelor la examinarea cauzelor (articolele 72 alin. (3) lit. e) 6

Având în vedere că procedura de insolvabilitate are principalul scop de a satisface creanţele creditorilor din contul patrimoniului/bunurilor debitorului insolvabil, legislatorul a precizat cu mai multe ocazii că masa debitoare a acestuia include: (i) „bunuri[le], inclusiv mijloace băneşti în numerar şi fără numerar, în monedă naţională şi în valută străină, aflate în proprietatea debitorului […]” (a se vedea articolul 2 din Legea insolvabilității); (ii) „[…] toate bunurile debitorului […]” (a se vedea articolul 39 alin. (1) din Lege). Aceste prevederi confirmă un principiu al dreptului obligațiilor civile potrivit căruia subiectul de drept răspunde pentru obligațiile sale cu tot patrimoniul său (a se vedea articolele 35 și 184 din Codul civil), iar tragerea la răspundere patrimonială a altor persoane pentru obligațiile debitorului insolvabil se poate face doar în cazurile prevăzute de lege. Pentru că persoana în privința căreia s-a declanșat o procedură de insolvabilitate ar putea deține bunuri care aparțin terților sau constituie proprietate comună a debitorului insolvabil cu persoane terțe și valoarea lor nu ar putea fi folosită la stingerea datoriilor, Parlamentul a considerat oportună reglementarea mecanismului de separare și partajare a bunurilor din masa debitoare pentru a garanta realizarea drepturilor patrimoniale de către alte persoane îndreptățite (articolul 48 din Legea insolvabilității).

De asemenea, Curtea observă că legislatorul a acordat prerogativa corespunzătoare administratorului insolvabilității/lichidatorului de a soluționa cererile de separare și partajare a bunurilor incluse în masa debitoare, atunci când ele sunt întemeiate. Totuși, în cazul în care cel din urmă refuză separarea/partajarea bunurilor incluse în masa debitoare, legislatorul a prevăzut competența instanţei de insolvabilitate, după caz, de a determina dacă terțul-solicitant are sau nu calitatea de proprietar/coproprietar, care este cota-parte din bunul pretins ce i se cuvine fiecărui coproprietar, precum şi creanţele, născute din starea de proprietate comună, pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii (articolul 48 alin. (3) din Lege). Prin urmare, pe lângă obligația administratorului insolvabilității/lichidatorului de a acționa cu diligența unui bun profesionist în exercitarea atribuțiilor sale (articolul 68 alin. (1) din Lege), controlul judiciar subsecvent constituie o garanție suplimentară a întregii proceduri, inclusiv pentru asigurarea integrității drepturilor patrimoniale ale debitorului. Mai mult, rațiunea controlului judiciar constă în clarificarea regimului juridic al bunurilor care fac obiectul cererii, precum și în identificarea titularului dreptului de proprietate asupra acestor bunuri. Din acest motiv, Curtea nu constată incidența articolelor 46 și 127 din Constituție.

Referitor la criticile privind pretinsa încălcare a dreptului de proprietate al creditorilor, Curtea subliniază că autorul, administrator statutar 7

Cu referire la pretinsa neclaritate a cuvântului „refuz”, Curtea menționează că aceasta nu constituie, în esență, o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci abordează un posibil mod de interpretare a normelor contestate de către instanţa competentă.

În mod similar, referitor la oportunitatea instanței de judecată de a accepta spre examinare cauza în discuție, Curtea subliniază că judecata sa este „o judecată a legilor”, la modul abstract, dar nu „o judecată a cazurilor concrete”. Curtea nu poate verifica, potrivit competenţelor sale, caracterul necesar şi proporţional al modului de aplicare a prevederilor contestate în circumstanţele unei cauze particulare. Aspectele referitoare la interpretarea și aplicarea prevederilor legale le revin instanţelor de drept comun (a se vedea DCC nr. 112 din 12 august 2025, § 37).

Pentru că nu s-a demonstrat incidenţa unui drept fundamental prevăzut de Constituţie, Curtea notează că nici articolele 23 și 54 din Constituţie nu devin incidente.

Pe baza celor menționate, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 27 alineatele (2), (3) lit. d) și (4) lit. d), 37 și 40 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, Curtea Constituțională DECIDE: 1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „[î]n caz de refuz al administratorului insolvabilităţii/lichidatorului, instanţa de insolvabilitate, la cererea persoanei interesate, stabileşte dacă bunurile sunt supuse separării sau partajării, calitatea de proprietar sau de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecărui coproprietar şi creanţele, născute din starea de proprietate comună, pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii” din articolul 48 alin. (3) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, ridicată de dl avocat Tudor Leșanu, în interesele dlui Anatolie Culcițchi, administrator statutar al SA „Scana”, în planul procedurii de restructurare, parte în dosarul nr. 2i-103-31/2018, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Domnica MANOLE Chișinău, 30 iulie 2026 DCC nr. 123 Dosarul nr. 255g/2025 8