Decizie nr. 17 din 12.02.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a sintagmei „fiecare creditor" din articolul 217 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, ridicată de dl avocat Tudor Leșanu, în interesele dlui Anatolie Culcițchi, în dosarul nr. 2i-103/2018, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de către domnul judecător Alexandru Arhip, pe baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituție.

Prin Hotărârea din 13 octombrie 2016, Curtea de Apel Chișinău a intentat procesul de insolvabilitate față de SA „Scana" (în continuare -

Printr-o hotărâre din 13 noiembrie 2019, Judecătoria Chișinău a confirmat planul procedurii de restructurare în privința

La 30 noiembrie 2024, SRL „Basconslux", în temeiul articolului 217 alin. (1) din Legea insolvabilității a formulat o cerere introductivă în privința

Printr-o încheiere din 26 martie 2025, Judecătoria Chișinău a respins o cerere formulată de membrii Comitetului creditorilor și de reprezentantul debitorului pentru restituirea cererii introductive înaintate de

La 22 mai 2025, dl avocat Tudor Leșanu a ridicat, în interesele dlui Anatolie Culcițchi, administrator statutar al Scana, excepția de neconstituționalitate a sintagmei „fiecare creditor" din articolul 217 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012.

Printr-o încheiere din 3 iunie 2025, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că textul contestat este lipsit de claritate și de previzibilitate, pentru că nu distinge între creditorii validați și creditorii ale căror creanțe au apărut după intentarea procesului de insolvabilitate. Norma contestată nu-i permite debitorului să știe cine ar putea formula în privința sa o cerere introductivă pe parcursul realizării planului procedurii de restructurare și temeiul unei asemenea cereri.

Autorul excepției pretinde că sintagma contestată admite ca o persoană care nu are o creanță validată în tabelul creanțelor să formuleze o cerere de lichidare a debitorului. El consideră că o asemenea acțiune ar echivala cu o procedură de executare indirectă, desfășurată contrar principiilor unui proces echitabil,

Totodată, autorul afirmă că sintagma contestată lipsește de eficiență condițiile stabilite în planul confirmat, care sunt favorabile debitorului și creditorilor. În cazul intrării în faliment și lichidării patrimoniului debitorului pe baza unei cereri formulate de o persoană care nu este creditor validat și care nu este vizată nemijlocit de nerealizarea planului ar putea fi încălcat dreptul de proprietate al debitorului din perspectiva dreptului de a-și continua activitatea, de a-și conserva bunurile și de a-și realiza obligațiile conform unui plan judiciar. De asemenea, ar putea fi încălcat și dreptul de proprietate al creditorilor garantați, care nu vor putea prelua bunurile debitorului în contul creanțelor validate.

În opinia autorului sesizării, textul contestat contravine articolelor 8, 16, 20, 23, 26, 46 și 54 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea insolvabilității, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea observă că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie sintagma „fiecare creditor" din articolul 217 alin. (1) din Legea insolvabilității. Curtea reține că unele prevederi ale articolului 217 alin. (1) din Legea insolvabilității au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate, fiind pronunțate, în acest sens, Deciziile nr. 179 din 25 noiembrie 2021 și nr. 116 din 8 septembrie 2022. Curtea constată că sintagma „fiecare creditor" nu a făcut obiectul controlului de constituționalitate prin prisma argumentelor avansate de autor.

Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză de insolvabilitate care are ca obiect o cerere introductivă depusă împotriva debitorului, care implementează un plan al procedurii de restructurare, de către o persoană care pretinde că are o creanță apărută pe parcursul derulării planului procedurii de restructurare. Curtea admite că norma contestată ar putea fi aplicată la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (DCC nr. 77 din 27 iunie 2024, § 18).

Autorul excepției susține că sintagma contestată contravine articolelor 8 (

Cu privire la incidența articolului 8 din Constituție, Curtea subliniază că, în prezenta cauză, acesta comportă un caracter general și nu poate reprezenta un reper separat (DCC nr. 148 din 28 septembrie 2021, § 24).

Curtea reamintește că articolele 16, 23 și 54 din Constituție nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturile fundamentale (DCC nr. 141 din 26 octombrie 2023, § 21; DCC nr. 162 din 30 noiembrie 2023, § 17; DCC nr. 53 din 4 iunie 2024, § 18).

Referitor la incidența articolului 20 din Constituție, Curtea menționează că acesta reglementează dreptul de acces liber la justiție și își găsește corespondența în dispozițiile articolului 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Condiția din acest articol, potrivit căreia cauzele trebuie examinate în mod echitabil, trebuie înțeleasă în sensul asigurării respectării principiilor fundamentale ale procesului judiciar,

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că dreptul la apărare reprezintă totalitatea prerogativelor și a posibilităților pe care le au, potrivit legii, persoanele în vederea apărării intereselor lor. Acest drept este restrâns în situația în care persoana nu poate utiliza toate mijloacele procedurale necesare pentru apărarea sa (DCC nr.153 din 14 noiembrie 2023, § 24; DCC nr. 91 din 28 iulie 2025, § 32).

Autorul afirmă că sintagma contestată nu permite cunoașterea certă a categoriei creditorilor care ar fi în drept să formuleze cererea introductivă împotriva debitorului care nu respectă planul procedurii de restructurare. În opinia sa, admiterea în proces a unei persoane care nu are o creanță validată și inclusă în plan, și căreia acest plan nu-i este opozabil ar afecta caracterul echitabil al procedurii și, nemijlocit, exercitarea dreptului la apărare.

Din analiza coroborată a dispozițiilor Legii insolvabilității, Curtea reține că legislatorul a reglementat o procedură de restructurare aplicabilă debitorului insolvabil pentru satisfacerea creanțelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului insolvabil. În acest sens, legislatorul a prevăzut că procedura de restructurare presupune implementarea unui plan complex de măsuri în vederea remedierii financiare și economice a debitorului și achitării datoriilor acestuia conform programului de plată a creanțelor față de creditorii validați. Planul procedurii de restructurare dobândește valoare juridică și devine executoriu dacă este confirmat printr-o hotărâre irevocabilă a instanței de insolvabilitate, caz în care debitorul insolvabil reintră în dreptul de a administra masa sa debitoare. Legislatorul a prevăzut că executarea planului nu va depăși 3 ani (în cazuri excepționale, poate fi prelungit cu 2 ani), iar la expirarea acestuia instanța este ținută să pronunțe o hotărâre de încetare a procedurii. Încetarea procedurii de restructurare poate fi dispusă motivat de către instanța de insolvabilitate și până la expirarea termenului prevăzut dacă creanțele prevăzute de plan și supravegheate au fost executate sau le-a fost asigurată executarea. În cazul în care debitorul nu respectă prevederile planului sau acesta nu este realizat în termen, legislatorul a prevăzut dreptul comitetului creditorilor și al fiecărui creditor al debitorului insolvabil de a formula o nouă cerere introductivă, care va avea ca efect intrarea în faliment a debitorului, fără a mai fi necesară dovada insolvabilității debitorului.

Deși autorul afirmă lipsa de claritate și previzibilitate a sintagmei contestate, Curtea observă că legislatorul a stabilit expres subiectele care pot formula o cerere de lichidare în cazul nerealizării planului procedurii de restructurare,

Curtea reiterează că o dispoziție legală nu poate fi ruptă din sistemul normativ din care face parte și nu poate acționa în mod izolat. Dimpotrivă, ea trebuie citită în coroborare cu celelalte dispoziții incidente ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent (DCC nr. 138 din 29 septembrie 2022, § 33). Având în vedere circumstanțele acestei cauze, Curtea observă că legislatorul a instituit un drept procedural de a „înainta o nouă cerere introductivă" în cazul subiectului al cărui drept material a fost încălcat prin neexecutarea planului procedurii de restructurare.

Curtea notează că, atunci când se invocă o ingerință într-un drept fundamental, persoana interesată trebuie să aibă la dispoziție suficiente garanții procedurale și trebuie să aibă posibilitatea unui acces efectiv la un tribunal, care să se pronunțe cu privire la pretinsele ingerințe în dreptul său (HCC nr. 31 din 17 decembrie 2020, § 66).

Având în vedere că debitorul este participant la procesul de insolvabilitate (articolul 4 alin. (1) din Legea insolvabilității), Curtea reține că „planul confirmat se consideră drept o hotărâre definitivă și irevocabilă împotriva debitorului" (a se vedea art. 208 alin.(3)), iar debitorul „[...] reintră în dreptul de administrare a masei debitoare în conformitate cu planul confirmat [...]" (a se vedea art. 210 alin. (1)) și „[...] va fi condus de administratorul insolvabilității sau de reprezentantul debitorului sub supravegherea administratorului insolvabilității [...]" (a se vedea art. 210 alin.(2)). Astfel, în cazul examinării unei noi cereri introductive formulate împotriva debitorului care realizează planul procedurii de restructurare, textul contestat nu-l împiedică pe acesta (pe debitor), fie că este reprezentat de administratorul insolvabilității, fie de administratorul statutar, să se apere, inclusiv să dovedească în fața instanței de insolvabilitate că respectă prevederile planului și/sau le realizează în termen (a se vedea, în acest sens, DCC nr. 116 din 8 septembrie 2022, § 23), precum și că semnatarul cererii introductive nu este afectat de plan.

Mai mult, autorul sesizării nu pretinde că i-ar fi limitate mijloacele procedurale necesare pentru a-și realiza dreptul la apărare. Criticile acestuia se referă la dreptul altei persoane de a formula o cerere introductivă cu privire la lichidarea debitorului. Totuși, Curtea observă că formularea pe parcursul realizării planului procedurii de restructurare a unei cereri introductive de către comitetul creditorilor sau de fiecare creditor nu afectează caracterul echitabil al procedurii în modul pretins de autorul excepției de neconstituționalitate, având în vedere garanțiile prevăzute de lege.

Prin urmare, Curtea nu reține incidența articolelor 20 și 26 din Constituție prin prisma argumentelor autorului.

Referitor la incidența articolului 46 din Constituție, Curtea notează că dreptul fiecărui creditor de a înainta o nouă cerere introductivă, pe baza articolului 217 din Legea insolvabilității, nu implică intrarea în faliment și lipsirea automată a debitorului de proprietatea sa. Curtea are în vedere că valorificarea patrimoniului debitorului într-un proces de restructurare are scopul de a asigura echilibrul între interesul debitorului insolvabil, pentru păstrarea, majorarea și valorificarea cât mai eficientă a masei debitoare prin toate mijloacele legale disponibile, și interesul creditorilor, pentru a-și valorifica creanțele într-o măsură cât mai mare. Curtea observă că formularea unei cereri introductive nu suspendă continuarea activității debitorului care realizează planul procedurii de restructurare până când instanța de insolvabilitate nu hotărăște asupra ei (articolul 217 alin. (5)), într-un proces desfășurat în condițiile Codului de procedură civilă și ale Legii insolvabilității (articolul 5 alin. (1)). Astfel, formularea cererii introductive de „fiecare creditor" nu lipsește de eficiență condițiile stipulate în planul procedurii de restructurare și nu limitează debitorul în executarea acestuia.

În aceste condiții, Curtea nu constată existența unei ingerințe în dreptul de proprietate garantat de articolul 46 din Constituție.

Suplimentar, Curtea observă că autorul sesizării anticipează o anumită soluție a instanței de insolvabilitate și solicită Curții o interpretare a normei contestate referitoare la dreptul unui eventual creditor al masei debitoare de a formula o cerere introductivă împotriva debitorului care implementează un plan al procedurii de restructurare. Curtea reiterează că problemele de interpretare și aplicare a legii într-o cauză concretă revin, prin definiție, instanțelor de judecată, și nu Curții Constituționale (a se vedea DCC nr.111 din 12 septembrie 2024, § 28; DCC nr.52 din 4 iunie 2024, § 25). Totodată, Curtea reiterează că legile trebuie interpretate și aplicate ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent, iar Legea insolvabilității conține repere obiective care-i permit instanței interpretarea textului ,,fiecare creditor" din articolul 217 alin. (1) din Lege.

Pe baza celor menționate mai sus, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.