Decizie nr. 15 din 10.10.2013

La 13 septembrie 2013, deputatul în Parlament dl Simion Grişciuc a adresat Curţii Constituţionale sesizarea privind controlul constituţionalităţii sintagmei „poate rezilia contractul şi” din art. 1242 alin.(1) al Codului civil. A. Motivele sesizării

Motivele sesizării, astfel cum au fost expuse de autorul sesizării, pot fi rezumate după cum urmează.

Articolele 1236 -1245 ale Codului civil reglementează contractul de credit bancar. Condițiile, modalitatea și efectele de reziliere a contractului sunt stabilite la art. 1242 din Codul civil.

Potrivit alineatului (1) al articolului 1242, creditorul poate rezilia contractul şi cere restituirea creditului şi a sumelor aferente dacă: a) debitorul a devenit insolvabil; b) debitorul nu a oferit garanţiile cerute sau a redus fără acordul creditorului garanţiile oferite; c) debitorul nu plăteşte dobânda în termenul stabilit; d) debitorul nu a executat obligaţia de restituire a cel puţin 2 tranşe ale creditului, atunci când contractul prevede restituirea creditului în rate; e) există alte cazuri prevăzute de lege sau de contract.

În opinia autorului sesizării, sintagma contestată contravine articolelor 16, 20, 55, 127, 130 din Constituție.

Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr. 1) sunt următoarele: Articolul 16 Egalitatea „(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. (2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.” Articolul 20 Accesul liber la justiţie „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.” Articolul 55 Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor „Orice persoană îşi exercită drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile altora.” Articolul 127 Proprietatea „(1) Statul ocroteşte proprietatea. (2) Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii. (3) Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. (4) Bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele şi pădurile folosite în interes public, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, căile de comunicaţie, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.” Articolul 130 Sistemul financiar - creditar „(1) Formarea, administrarea, utilizarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sânt reglementate prin lege.

Prevederile relevante ale Codul civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 1107- XV din 6 iunie 2002 (M. O., 2002, nr. 82-86, art. 661), sunt următoarele: Articolul 1 Bazele legislaţiei civile „(1) Legislaţia civilă este întemeiată pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile reglementate de ea, inviolabilităţii proprietăţii, libertăţii contractuale, inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private, necesităţii de realizare liberă a drepturilor civile, de garantare a restabilirii persoanei în drepturile în care a fost lezată şi de apărare judiciară a lor. (2) Persoanele fizice şi juridice sânt libere să stabilească pe bază de contract drepturile şi obligaţiile lor, orice alte condiţii contractuale, dacă acestea nu contravin legii. (3) Drepturile civile pot fi limitate prin lege organică doar în temeiurile prevăzute de Constituţia Republicii Moldova.” Articolul 602 Răspunderea pentru neexecutarea obligaţiei „(1) În cazul în care nu execută obligaţia, debitorul este ţinut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel dacă nu dovedeşte că neexecutarea obligaţiei nu-i este imputabilă. (2) Neexecutarea include orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă. (3) Repararea prejudiciului cauzat prin întârziere sau prin o altă executare necorespunzătoare a obligaţiei nu-l eliberează pe debitor de executarea obligaţiei în natură, cu excepţia cazurilor când, datorită unor circumstanţe obiective, creditorul pierde interesul pentru executare. (4) Dreptul creditorului de a cere despăgubiri în locul prestaţiei se exercită în condiţiile suplimentare de la art. 609. Creditorul poate cere despăgubiri pentru întârzierea executării obligaţiei doar în condiţiile suplimentare privind întârzierea prevăzute la art. 617. În cazul unui contract sinalagmatic, creditorul poate cere despăgubiri pentru neexecutarea obligaţiei debitorului doar după rezoluţiune, conform art. 737.” Articolul 667 Libertatea contractului „(1) Părţile contractante pot încheia în mod liber, în limitele normelor imperative de drept, contracte şi pot stabili conţinutul lor. Dacă, în scopul protecţiei intereselor

Potrivit autorului sesizării, prin excluderea sintagmei „poate rezilia contractul şi” de la art. 1242 alin. (1) al Codului civil se va asigura o

Autorul consideră că, în cazul raporturilor juridice de creditare, prin actualele reglementări se condamnă buna-credinţă a debitorului, deoarece se urmăreşte patrimoniul acestuia, exact ca şi în cazul unui debitor de rea credinţă. Astfel, indirect se admite o discriminare şi se încalcă articolul 16 din Constituţie, coroborat cu articolul 55.

Potrivit argumentelor invocate în sesizare, prin controlul constituționalității sintagmei contestate se va garanta diferențierea debitorilor de bună și rea-credință, în sensul separării regimurilor juridice aplicabile acestora, și gestionarea diligentă a mijloacelor financiare de stat transmise pe piața de credite, pentru a se evita prejudicierea puterii economice a monedei naționale. Aprecierea Curţii

Curtea reţine că, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, articolului 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin. (1) lit. a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea privind controlul constituţionalităţii legilor ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

Articolele 25 alin. (1) lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează deputatul în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

Curtea reţine că, în speţă, sesizarea vizează controlul constituţionalităţii sintagmei „poate rezilia contractul şi” din art. 1242 alin.(1) al Codului civil.

Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.

La fel, prin prevederile articolului 31 alin. (3) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin. (3) din Codul jurisdicţiei constituţionale legislatorul a stabilit expres că Curtea Constituţională examinează în exclusivitate probleme de drept.

În același timp, conform stipulaţiilor legale privind competenţele sale, Curtea admite spre examinare sesizarea care conţine date pertinente ce confirmă concluzii referitoare la obiectul acesteia şi reflectă direct şi efectiv justeţea cerinţelor enunţate.

Supunând examinării preliminare datele referitoare la obiectul sesizării, Curtea observă că domeniul vizat de obiectul acesteia ţine de relațiile civile contractuale, în special de dreptul creditorului de a rezilia

Astfel, Curtea relevă că, potrivit art. 1 al Codului civil, legislaţia civilă este întemeiată pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile reglementate de ea, libertăţii contractuale, inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private, necesităţii de realizare liberă a drepturilor civile, de garantare a restabilirii persoanei în drepturile în care a fost lezată şi de apărare judiciară a lor.

Persoanele fizice şi juridice sunt libere să stabilească pe bază de contract drepturile şi obligaţiile lor, orice alte condiţii contractuale, dacă acestea nu contravin legii.

Principiul libertății contractuale este dezvoltat în art. 667 al Codului civil, potrivit căruia părţile contractante pot încheia în mod liber, în limitele normelor imperative de drept, contracte şi pot stabili conţinutul lor.

Principiul inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private se manifestă prin faptul că intervenţia puterii publice în raporturile contractuale are caracter excepţional. Numai părţile, prin acordul lor, pot modifica sau rezilia un contract valabil încheiat (art. 668 alin.(3) din Codul civil).

Un principiu de bază care guvernează domeniul dreptului contractelor este principiul favorizării contractului (favor contractus), care se manifestă prin faptul că reglementările în respectiva materie au ca scop privilegierea existenţei contractului, menţinerea raporturilor contractuale cu preferinţă faţă de desfiinţarea lor.

În acest sens, Codul civil consacră regula, potrivit căreia rezoluţiunea (rezilierea) contractului este admisă doar în cazul unei neexecutări esenţiale (art. 735).

Prevederile cuprinse în art. 1242 alin. (1) din Codul civil, care stipulează temeiurile de reziliere a contractului de credit bancar, reprezintă o aplicare a regulilor generale privind rezoluţiunea (rezilierea) contractului, prevăzute în art. 735 din Codul civil, la instituţia contractului de credit bancar.

Potrivit reglementărilor Codului civil, în cazul în care există o neexecutare esenţială a obligaţiilor asumate de către una din părţi, cealaltă parte are posibilitatea de a alege una din următoarele opţiuni: a) să invoce excepţia de neexecutare a contractului; b) să ceară executarea silită în natură (dacă aceasta este posibilă) sau executarea prin echivalent (despăgubiri), sau c) să rezoluţioneze contractul, pretinzând eventual şi despăgubiri.

Acest drept de opţiune reprezintă expresia echilibrului necesar dintre principiul forţei obligatorii a contractului, principiul executării în natură şi cu bună credinţă a obligaţilor asumate şi principiul echităţii.

Curtea menţionează că ține de prerogativa Parlamentului reglementarea raporturilor juridice civile, în general, şi a celor din

În temeiul celor expuse supra, Curtea Constituţională constată că în sesizare nu se atestă un raport direct de cauzalitate între normele contestate și prevederile constituționale invocate.

De asemenea, Curtea constată că sesizarea nu conţine date pertinente ce ar confirma concluzii referitoare la obiectul acesteia şi ar reflecta direct şi efectiv justeţea cerinţelor enunţate.

În contextul celor elucidate mai sus, Curtea consideră că obiectul sesizării excede domeniului său legal de competenţă, deoarece problemele abordate în sesizare ţin de oportunitate, şi nu de constituţionalitate, respectiv, sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate pentru exercitarea controlului constituţionalităţii şi, deci, nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. În conformitate cu prevederile articolelor 24 alin. (1), 26 alin. (1), 31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 6 alin. (1) şi alin.(2), 39 alin.(2), 40 alin. (3), 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională DECIDE: 1. Se respinge sesizarea privind controlul constituţionalităţii sintagmei „poate rezilia contractul şi” din articolul 1242 alin.(1) al Codului civil al Republicii Moldova. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Preşedinte Alexandru TĂNASE Chişinău, 10 octombrie 2013, nr. 15 Dosarul nr. 40a/2013