Hotărâre nr. 29 din 23.09.2013

La originea cauzei se află sesizarea avocatului parlamentar, dl Tudor Lazăr, depusă la Curtea Constituţională în data de 21 martie 2013, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, 25 lit. i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 38 alin. (1) lit. i) din Codul jurisdicţiei constituţionale şi 31 din Legea cu privire la avocaţii parlamentari, privind controlul constituţionalităţii articolelor 4 şi 5 din Hotărârea Parlamentului nr. 3 din 15 februarie 2013cu privire la raportul Comisiei de anchetă pentru elucidarea modului de administrare de către organele abilitate a incidentului din 23 decembrie 2012, care a avut loc în Rezervaţia naturală „Pădurea Domnească", şi a punctelor 3.1.1, 3.1.4 - 3.1.9, 3.1.11, 3.1.20 şi 3.2 lit. c) şi lit. d) din raportul Comisiei de anchetă, aprobat prin Hotărârea menţionată.

Prevederile contestate vizează efectuarea controlului parlamentar, prin intermediul Comisiei de anchetă, precum şi constatările, concluziile şi recomandările acestei Comisii în urma investigaţiilor efectuate, expuse în Raportul aprobat de către Parlament.

Autorul sesizării a pretins, în special, că prevederile contestate vin în contradicţie cu dispoziţiile articolelor 1 alin. (3), 6, 21, 23 alin. (2), 34 alin. (1) şi (2), 104 alin. (1), 115 alin. (3), 116 alin. (1), 123 alin. (1) şi 125 alin. (5) din Constituţie.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 12 aprilie 2013 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a dispus de opiniile scrise ale Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Consiliului Superior al Magistraturii, Procuraturii Generale, Curţii Supreme de Justiţie, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii şi Securitate şi Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

În cadrul şedinţei plenare publice a Curţii, sesizarea a fost susţinută de dl Tudor Lazăr, avocat parlamentar. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Chirică, consultant principal în cadrul Direcţiei juridice generale a Secretariatului Parlamentului. ÎN FAPT

La 21 ianuarie 2013, Parlamentul a adoptat Hotărârea nr. 2 privind constituirea Comisiei de anchetă pentru elucidarea modului de administrare de către organele abilitate a incidentului din 23 decembrie 2012, care a avut loc în Rezervaţia naturală „Pădurea Domnească".

În consecinţă, la 15 februarie 2013,Parlamentul a adoptat Hotărârea nr.3 cu privire la raportul Comisiei de anchetă pentru elucidarea modului de administrare de către organele abilitate a incidentului din 23 decembrie 2012, care a avut loc în Rezervaţia naturală „Pădurea Domnească".

Prin articolul 1 din Hotărârea nr. 3/2013 Parlamentul a aprobat raportul Comisiei de anchetă.

Articolele 4 şi 5 din Hotărârea Parlamentului nr. 3/2013 prevăd următoarele: „Art.4. - Procuratura Generală, până la 1 aprilie 2013, va informa Parlamentul privind mersul anchetei şi acţiunile întreprinse. Art.5. - Se recomandă Consiliului Superior al Magistraturii şi Consiliului Superior al Procurorilor să întreprindă măsurile de rigoare în vederea asigurării respectării de către magistraţi şi procurori a prevederilor Codului de etică al judecătorului şi, respectiv, ale Codului de etică al procurorului."

Prevederile contestate din Raportul Comisiei de anchetă pentru elucidarea modului de administrare de către organele abilitate a incidentului din 23 decembrie 2012, care a avut loc în Rezervaţia naturală „Pădurea Domnească", sunt următoarele: „3.1.1 Comisia a constatat că la 23.12.2012 a fost o vânătoare ilegală. Acţiunile participanţilor la vânătoarea din 23.12.2012 cad sub incidenţa unui şir de articole din Codul penal al Republicii Moldova. În particular, urmărirea penală va examina încălcarea următoarelor articole din Codul penal: Art.233 (vânatul ilegal); Art.235 (încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de stat); Art.303 (amestecul în înfăptuirea justiţiei în urmărirea penală); Art.310 (falsificarea probelor); Art.327 (abuz de putere sau abuzul de serviciu); Art.329 (neglijenţa în serviciu) ; Art.352 1 (falsul în declaraţii). Codul contravenţional: Art. 312 (abuzul de putere sau abuzul de serviciu); Art. 332 (încălcarea regulilor regimului frontierei de stat şi a regulilor de trecere a frontierei de stat). " „3.1.4. Pornind de la faptele menţionate, Comisia atrage atenţia asupra necesităţii desfăşurării unui interogatoriu suplimentar al tuturor participanţilor la vânătoare de către organele de anchetă pentru a confirma depoziţiile lor, precum şi pentru а-i trage la răspundere pentru depoziţii false. 3.1.5. [...] Procurorul General, Valeriu Zubco, şi colaboratorii Procuraturii Generale şi ai procuraturii raionale Făleşti nu au respectat prevederile art. 27 lit. f) de a solicita "organelor care au competenţe legale în descoperirea şi urmărirea infracţiunilor, precum şi în exercitarea activităţii operative de investigaţii, delegarea de persoane specializate în domeniu pentru a îndeplini, sub directa conducere şi sub controlul nemijlocit al procurorilor, actele procesuale conferite de lege". Considerăm că astfel de acţiuni au dus la tăinuirea faţă de organele de poliţie a celor întâmplate şi exercitare a presiunilor asupra anchetei. 3.1.6. Instituţiile statului, în primul rând organele de drept, nu au efectuat acţiunile necesare, prevăzute de Codul de Procedură Penală şi alte legi în astfel de cazuri, inclusiv îngrădirea accesului la locul crimei, examinarea locului, expertizarea armelor, interogarea participanţilor la eveniment, a martorilor, colectarea informaţiei, inclusiv cu ajutorul operatorilor de telefonie mobilă, informarea conducătorilor, etc. 3.1.7. Ancheta Comisiei a depistat un şir de acţiuni ilegale ale participanţilor la vânătoarea din 23 decembrie 2012 din „Pădurea Domnească", care au avut loc până la împuşcătura fatală, în urma căreia a fost lipsit de viaţă Sorin Paciu, şi care nu au intrat în vizorul niciunui organ de urmărire penală: ilegalitatea vânătorii în rezervaţia naturală, încălcarea regimului de frontieră, utilizarea cartuşelor interzise în Moldova. 3.1.8. Nedorinţa organelor de drept de a ancheta evenimentele din 23 decembrie 2012 în „Pădurea Domnească", [...] imitarea unei anchete penale complete se explică prin faptul că adevărul referitor la tragedie era cunoscut din start atât de către participanţii la vânătoare, cât şi de către Procuratură. Astfel, s-a depistat că scopul acestor organe nu era de a afla adevărul, ci de a-1 tăinui. 3.1.9. Acţiunile, menite să tăinuiască infracţiunea şi făptaşii, aveau un caracter sistemic şi nu se limitau doar la măsuri pasive - tăcere, sabotare şi imitarea anchetei penale. Ele mai aveau şi caracter activ, inclusiv prin distrugerea dovezilor, falsificarea listei participanţilor la vânătoare, impunerea de a depune depoziţii false etc. 3.1.11. Consiliul Superior al Magistraturii nu a intervenit prompt şi eficient în vederea examinării compatibilităţilor judecătorului Pleşca Ion, Preşedinte al Curţii de Apel Chişinău, şi ale judecătorului, Creţu Gheorghe, vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău, cu prevederile Codului de etică al judecătorului, precum şi nu a luat în consideraţie Declaraţia privind etica judiciară, adoptată de Adunarea Generală a Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare a Uniunii Europene, adoptată la 2-4 iunie 2010 la Londra. 3.1.20. Tăinuirea adevărului - ceea ce reprezintă de asemenea o crimă - a fost necesară pentru a salva reputaţia funcţionarilor, care au devenit complici la săvârşirea crimei din „Pădurea Domnească", pentru ca vinovaţii să nu fie traşi la răspundere. În primul rând, este vorba de Valeriu Zubco, care ocupa atunci funcţia de Procuror General, şi preşedintele Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca. 3.2. Recomandări [...] Comisia solicită: c. Consiliului Superior al Magistraturii iniţierea procedurii disciplinare împotriva preşedintelui Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca; d. Procuraturii Generale, să întreprindă acţiunile de rigoare în conformitate cu legislaţia în vigoare privind efectuarea anchetei, ţinând cont de constatările şi concluziile Comisiei; [...]"

Prevederile relevante ale Legii nr. 797-XIII din 2 aprilie 1996 pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului (republicată în M.O., 2007, nr. 50, art. 237) sunt următoarele: Articolul 34 Constituirea comisiilor de anchetă „Parlamentul poate constitui, de asemenea, comisii de anchetă. " Articolul 35 Modul de constituire a comisiilor de anchetă „La cererea unei fracţiuni parlamentare sau a unui grup de deputaţi, ce constituie cel puţin 5% din numărul deputaţilor aleşi, Parlamentul va putea hotărî înfiinţarea unei comisii de anchetă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, în condiţiile art.16-29, art.31 alin.(4) - (9) şi art.33 alin.(2)." Articolul 36 Atribuţiile comisiilor de anchetă „(1) Comisia de anchetă citează ca martor orice persoană care dispune de informaţii despre vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la cercetarea cauzei. (2) La cererea comisiei de anchetă, orice persoană care cunoaşte vreo probă sau deţine vreun mijloc de probă este obligată să le prezinte comisiei. Instituţiile şi organizaţiile sunt obligate, în condiţiile legii, să răspundă la solicitările comisiei de anchetă. (3) Când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări, în vederea elucidării adevărului, este necesar a antrena experţi, comisia de anchetă dispune efectuarea de expertize. (4) Comisia de anchetă nu poate susţine urmărirea penală efectuată în condiţiile legii de organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti."

Prevederile relevante ale Legii nr. 544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului (republicată în M.O., 2013, nr. 15-17, art.63) sunt următoarele: Articolul 1 Judecătorul, purtător al puterii judecătoreşti „[...] (3) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili şi se supun numai legii."

Prevederile relevante ale Legii nr. 947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii (republicată în M.O., 2013, nr.15-17, art. 65) sunt următoarele: Articolul 1 Consiliul Superior al Magistraturii - organ de autoadministrare judecătorească „(1) Consiliul Superior al Magistraturii este un organ independent, format în vederea organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc, şi este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti. (2) Consiliul Superior al Magistraturii exercită autoadministrarea judecătorească."

Prevederile relevante ale Legii nr. 294-XVI din 25 decembrie 2008 cu privire la Procuratură (M.O., 2009, nr. 55-56, art. 155) sunt următoarele: Articolul 2 Principiile de organizare a activităţii Procuraturii „[...] (3) Principiul independenţei exclude posibilitatea de subordonare a Procuraturii autorităţii legislative şi celei executive, precum şi de influenţă sau de imixtiune a unor alte organe şi autorităţi ale statului în activitatea Procuraturii. (4) Procurorul îşi organizează activitatea şi o desfăşoară pe principiul autonomiei, asigurat prin independenţă procesuală şi control judecătoresc, care îi oferă posibilitatea de a lua de sine stătător decizii în cauzele şi în cazurile pe care le examinează. [...]" Articolul 80 Consiliul Superior al Procurorilor „(1) Consiliul Superior al Procurorilor este un organ reprezentativ şi de autoadministrare a procurorilor. (2) Consiliul Superior al Procurorilor este garantul autonomiei, obiectivităţii şi imparţialităţii procurorilor."

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003 (M.O., 2003, nr. 104-110, art. 447) sunt următoarele: Articolul 26 Independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii „(1) La înfăptuirea justiţiei în cauzele penale, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Judecătorii judecă cauzele penale pe baza legii şi în condiţii care exclud orice presiune asupra lor. [...]" Articolul 51 Procurorul „[...] (3) La exercitarea atribuţiilor sale în procesul penal, procurorul este independent şi se supune numai legii. El, de asemenea, execută indicaţiile scrise ale procurorului ierarhic superior privind înlăturarea încălcărilor de lege şi omisiunilor admise la efectuarea şi/sau la conducerea urmăririi penale. [...]"

Prevederile relevante ale Legii nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative (M.O., 2002, nr. 36-38, art. 210) sunt următoarele: Articolul 11 Hotărârile „(1) Hotărârile Parlamentului sunt acte legislative subordonate legilor, se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, dacă prin Constituţie nu este prevăzută o altă majoritate, şi nu se supun procedurii de promulgare. Hotărârile cu caracter individual şi alte hotărâri care nu conţin norme de drept pot fi examinate fără a fi supuse tuturor procedurilor prealabile în organele de lucru ale Parlamentului. (2) Hotărârile Parlamentului se adoptă: [...] d) pentru aprobarea altor acte care nu conţin norme de drept; [...]"

Prevederile relevante ale Legii nr. 173-XIII din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale (republicată în M.O., 2008, nr. 183-185, art. 653) sunt următoarele: „ Art.1- (1) Legile, promulgate de Preşedintele Republicii Moldova, hotărârile Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârile şi dispoziţiile Guvernului, actele Curţii Constituţionale şi ale Curţii de Conturi, actele normative ale organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice, ale Băncii Naţionale a Moldovei şi ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, precum şi actele normative de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare la tratatele internaţionale, însoţite de textul tratatului în limba de stat, inclusiv textele anexelor şi documentelor aferente, rezervele şi declaraţiile Republicii Moldova la tratat efectuate la momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, actele normative referitoare la suspendarea, denunţarea sau stingerea tratatelor internaţionale, ordinul ministrului afacerilor externe şi integrării europene prin care se aduce la cunoştinţa publică data intrării în vigoare, a suspendării sau data stingerii tratatelor internaţionale se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, editat de Agenţia Informaţională de Stat "Moldpres", în limba de stat cu traducere în limba rusă şi în alte limbi conform legislaţiei. În caz de necesitate, în Monitorul Oficial se publică şi alte acte oficiale." ÎN DREPT

Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă efectuarea controlului parlamentar, prin intermediul Comisiei de anchetă, al modului de administrare de către organele abilitate a incidentului care a avut loc în Rezervaţia naturală „Pădurea Domnească", precum şi concluziile, indicaţiile şi recomandările Parlamentului, expuse în Hotărârea sa pe marginea raportului Comisiei de anchetă.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii constituţionale interconexe, precum principiul separaţiei puterilor în stat, principiul independenţei judecătorului şi a procurorului şi prezumţia nevinovăţiei.

Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.

Articolele 25 lit. i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 38 alin. (1) lit. i) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale şi 31 din Legea cu privire la avocaţii parlamentari abilitează avocatul parlamentar cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

Curtea constată că obiectul controlului constituţionalităţii îl constituie articolele 4 şi 5 din Hotărârea Parlamentului nr. 3 din 15 februarie 2013cu privire la raportul Comisiei de anchetă pentru elucidarea modului de administrare de către organele abilitate a incidentului din 23 decembrie 2012, care a avut loc în Rezervaţia naturală „Pădurea Domnească", şi punctele 3.1.1, 3.1.4 - 3.1.9, 3.1.11, 3.1.20 şi 3.2 lit. c) şi lit. d) din raportul Comisiei de anchetă, aprobat prin Hotărârea menţionată.

Curtea observă că în raport cu prevederile articolele 4 şi 5 din Hotărârea Parlamentului nr. 3 din 15 februarie 2013 autorul sesizării a invocat, în special, pretinsa încălcare a articolelor115 alin. (3), 116 alin. (1), 123 alin. (1) şi 125 din Constituție, iar în raport cu prevederile punctelor 3.1.1, 3.1.4 - 3.1.9, 3.1.11, 3.1.20 şi 3.2 lit. c) şi lit. d) din raportul Comisiei de anchetă a invocat articolele 21, 23 alin. (2) și 34 din Constituție.

Curtea menționează că constatările, concluziile şi recomandările (propunerile) cuprinse în raportul comisiei de anchetă, conform prevederilor articolului 11 din Legea nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, nu conţin norme de drept.

Norma de drept, în sensul legii menţionate, este o regulă socială obligatorie, o prescripţie generală, oficială, impersonală şi sancţionabilă, aplicabilă unei serii întregi de situaţii concrete.

Potrivit articolului 31 din Legea nr. 317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin. (3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională examinează în exclusivitate probleme de drept.

Astfel, Curtea conchide că raportul comisiei de anchetă nu conţine norme de drept, nu produce efecte juridice şi din aceste considerente nu poate fi supus controlului constituţionalităţii.

Pentru considerentele expuse supra , Curtea decide sistarea procesului în partea referitoare la controlul constituţionalităţii unor prevederi din raportul Comisiei de anchetă.

Totodată, Curtea constată că examinarea constituţionalităţii actului contestat este într-o dependenţă indispensabilă de normele ce reglementează activitatea comisiilor parlamentare de anchetă. Din aceste raţionamente, în temeiul articolului 6 alin. (3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea va exercita controlul constituţionalităţii articolului 36 alineatele (1) şi (2) din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996.

În acest sens, pentru a elucida aspectele abordate, Curtea va opera cu prevederile articolelor 115 alin. (3), 116 alin. (1), 123 alin. (1) și 125 alin. (5) combinate cu articolul 6 din Constituție și cu prevederile articolului 21 din Constituție, precum și cu raționamentele expuse în jurisprudența sa anterioară.

Autorul sesizării pretinde că prevederile supuse controlului constituţionalităţii încalcă articolul 6 din Constituţie, potrivit căruia: „În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei."

Potrivit autorului sesizării, prevederile supuse controlului constituţionalităţii încalcă articolul 115 alin. (3) din Constituţie, care prevede: „(3) Înfiinţarea de instanţe extraordinare este interzisă."

În opinia autorului sesizării, prevederile supuse controlului constituţionalităţii încalcă articolul 116 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia: „(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii."

În raport cu prevederile contestate, autorul sesizării invocă încălcarea articolului 123 alin.(1) din Constituţie, care prevede: „(1) Consiliul Superior al Magistraturii asigură numirea, transferarea, detaşarea, promovarea în funcţie şi aplicarea de măsuri disciplinare faţă de judecători."

De asemenea, autorul sesizării pretinde încălcarea articolului 125 alin. (5) din Constituţie, potrivit căruia: „(5) În exercitarea mandatului, procurorii se supun numai legii." 1. Argumentele autorului sesizării

În viziunea autorului sesizării, implicarea puterii legislative în activitatea puterii judecătoreşti şi a procuraturii, prin intermediul Comisiei de anchetă, şi darea de indicaţii directe referitor la pretinsele infracţiuni comise, pentru a fi cercetate şi a trage la răspundere, interoga sau sancţiona judecători sau procurori, la solicitarea comisiei parlamentare de anchetă sau a Parlamentului, încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, principiul independenţei judecătorilor şi procurorilor.

La fel, în susţinerea argumentelor de neconstituţionalitate a prevederilor contestate, autorul sesizării pretinde că respectiva Comisie de anchetă a desfăşurat o activitate de jurisdicţie extraordinară, fără a avea, potrivit Constituţiei, capacitatea şi dreptul de a judeca si de a se pronunţa asupra unor litigii care vizează de principiu drepturile subiective ale părţilor implicate. 2. Argumentele autorităţilor

Parlamentul, în opinia prezentată, a menţionat că aprobarea unor recomandări de către Parlament la adresa organelor responsabile nu constituie o imixtiune în activitatea acestora şi nu încalcă principiul separaţiei puterilor în stat.

Guvernul, în poziția sa scrisă, a menționat că fondul sesizării se reduce în ansamblu la politica legiuitorului de a-şi exercita funcţia de control parlamentar, aceste atribuţii căpătând forţă juridică prin efectul legii. Autorul sesizării abordează o problemă de drept ce comportă caracter de raţionalitate, însă problemele de raţionalitate nu fac domeniul jurisdicţiei constituţionale. 3. Aprecierea Curţii 3. 1. Principii generale a) separarea puterilor în stat

Curtea reiterează importanţa fundamentală a principiului separaţiei şi colaborării puterilor în stat. Astfel, într-un stat de drept temelia organizării şi funcţionării mecanismului instituţional de stat îl constituie principiul separării puterilor în stat, prevăzut în articolul 6 din Constituţie.

Principiul separaţiei puterilor presupune exercitarea competenţelor de către fiecare ramură a puterilor în limitele oferite de Constituţie. Or, realizarea practică a principiului separării puterilor de stat constituie, la rândul său, o condiţie primordială de edificare şi funcţionare a unui stat de drept.

Fiind un principiu fundamental al statului de drept, separaţia puterilor are vocaţia să asigure evitarea concentrării întregii puteri în mâna unei singure autorităţi (de natură individuală sau colectivă). El presupune o distribuţie a puterii, pentru a fi exercitată, unor instanţe diferite şi independente, înzestrate cu atribute şi prerogative de conducere. În cadrul competenţelor ce le sunt conferite, fiecare putere (legislativă, executivă şi judecătorească) deţine şi exercită o serie de atribuţii aflate în afara oricărei imixtiuni reciproce. Potrivit principiului separaţiei puterilor, nici una dintre cele trei puteri nu prevalează asupra celeilalte, nu se subordonează una alteia şi nu îşi asumă prerogative specifice celorlalte ( Hotărârea nr. 23 din 9 noiembrie 2011 ).

Între organismele care exercită, în mod exclusiv, prerogativele unui anumit tip de putere există o interacţiune funcţională şi chiar o colaborare, menite să asigure armonia procesului de conducere socială şi împiedicarea abuzului unei puteri faţă de alta.

În acest sens, Curtea Constituţională, în Hotărârea nr. 3 din 9 februarie 2012, a subliniat: „[...] conţinutul şi sensul teoriei separării puterilor prezumă un echilibru al puterilor şi o independenţă relativă a acestora, un sistem de frâne, de balanţe şi contrabalanţe, care ar influenţa reciproc autorităţile, nepermiţându-le depăşirea limitelor stabilite de Constituţie în exercitarea atribuţiilor."

La fel, Curtea Constituţională în Hotărârea nr. 24 din 10 septembrie 2013 a apreciat: „40. [...] Având în vedere că o putere socială poate fi frânată în eventuala admitere a unor abuzuri în exercitarea puterii de stat numai printr-o altă putere, echivalentă după prerogative şi posibilităţi, Curtea în jurisprudența sa a dezvoltat principiul separaţiei şi colaborării puterilor statului, garantat de art.6 din Constituţie, şi a dedus drept componentă indispensabilă a acestui principiu echilibrul ramurilor puterii de stat. 41. Echilibrul celor trei componente ale puterii de stat rezultă din interdicţia constituţională impusă acestora de a nu concura între ele. Menținerea echilibrului puterilor în stat constituie o cerință inerentă pentru evitarea tendinței de a subordona o componentă a puterii de către alta."

Curtea denotă că separaţia puterilor nu este una rigidă, absolută, fapt ce ar crea blocaje şi dezechilibre instituţionale. De aceea, principiul separaţiei puterilor în stat ia forma delimitării unor autorităţi publice independente una faţă de cealaltă, cu prerogative diferite, prin care se realizează activităţi specifice, dar şi a colaborării între puteri, dublată de controlul reciproc.

Prin urmare, caracterizând esenţa puterilor statului, Curtea menţionează că puterea legislativă este reprezentanţa directă a poporului, ca titular al suveranităţii naţionale. Puterea legislativă determină regulile de comportament al tuturor persoanelor fizice şi juridice în societate.

Puterea executivă este formată de cea legislativă, asigurând executarea legilor, realizarea politicii interne şi externe a statului.

Puterea judecătorească rezolvă litigiile de drept apărute în societate ca rezultat al acţiunilor celor două puteri. Din aceste considerente, calitatea actului justiţiei, ca act emanat de la puterea judecătorească, este direct proporţională cu nivelul independenţei şi cu sprijinul acordat acesteia atât de puterea legislativă, cât şi de cea executivă.

Potrivit articolului 134 alin. (3) din Constituţie, Curtea Constituţională reprezintă garantul asigurării realizării principiului separării puterii de stat în puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească, statuat de articolul 6 din Constituţie.

Referitor la principiul constituţional al independenţei judecătorului, Curtea menţionează că, potrivit articolului 116 alin. (1) din Constituţie, judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili potrivit legii.

La înfăptuirea justiţiei, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Judecătorii judecă cauzele în temeiul legii şi în condiţii care exclud orice presiune asupra lor.

În jurisprudenţa sa anterioară Curtea a subliniat importanţa principiului constituţional al independenţei autorităţii judecătoreşti, în special a judecătorului - exponent al puterii judecătoreşti, şi a menţionat în Hotărârea nr. 22 din 5 septembrie 2013 următoarele: „53. Independenţa puterii judecătoreşti are atât o componentă obiectivă - caracteristică indispensabilă a puterii judecătoreşti, cât şi o componentă subiectivă, care priveşte dreptul persoanei de a i se stabili drepturile şi libertăţile de către un judecător independent. Fără judecători independenţi, nu se poate vorbi despre o veritabilă garantare a drepturilor şi libertăţilor. În consecinţă, independenţa justiţiei nu este un scop în sine. Acesta nu este un privilegiu personal al judecătorilor, ci este justificată de necesitatea de a permite judecătorilor să-şi îndeplinească rolul lor de gardieni ai drepturilor şi libertăţilor poporului."

Astfel, Curtea reiterează că independenţa judecătorului este o premisă a statului de drept şi o garanţie fundamentală a unei judecăţi corecte, ceea ce presupune că nimeni nu poate interveni în deciziile şi modul de gândire ale unui judecător, decât prin procedurile judiciare stabilite.

Garantul independenţei autorităţii judecătoreşti este Consiliul Superior al Magistraturii - organ independent, format în vederea organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc.

Referitor la independenţa procurorului, Curtea menţionează că în Republica Moldova procurorul este persoană cu funcţie de demnitate publică. Activitatea procurorului se bazează pe dispoziţiile constituţionale şi ale Legii cu privire la Procuratură, care prevăd garanţiile activităţii acestuia.

După cum rezultă din articolul 2 alin. (3) şi (4) din Legea cu privire la Procuratură, principiul independenţei exclude subordonarea procuraturii puterii legislative şi celei executive, precum şi influenţa sau imixtiunea altor organe şi autorităţi ale statului în activitatea procuraturii.

Procurorul îşi organizează şi desfăşoară activitatea conform principiului autonomiei, asigurat prin independenţa procesuală şi controlul judecătoresc, care îi oferă posibilitatea de a lua de sine stătător decizii în cazurile pe care le examinează. În exercitarea mandatului, procurorii se supun numai legii.

Garantul autonomiei, obiectivităţii şi imparţialităţii procurorilor este Consiliul Superior al Procurorilor - organ reprezentativ şi de autoadministrare a procurorilor. b) controlul parlamentar

Potrivit articolului 2 din Constituţie, poporul exercită suveranitatea naţională, ce-i aparţine, nemijlocit sau prin organele reprezentative.

Organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului este Parlamentul (art. 60 din Constituţie).

Ca reprezentant al poporului, Parlamentul este abilitat cu funcţia de control şi informare a poporului despre modul de realizare a prerogativelor puterii poporului.

Controlul parlamentar reprezintă o necesitate imperioasă, prin intermediul căreia se evaluează modul în care opţiunea politică se transformă într-o decizie normativă, care se aplică imediat ori treptat în viaţa socială.

Fiind o expresie a funcţiei Parlamentului în cadrul democraţiei constituţionale, controlul parlamentar se efectuează prin diverse mijloace.

Scopul oricărui control parlamentar este de a verifica actele şi acţiunile exponenţilor puterii executive sub aspectul conformităţii cu legea, respectării drepturilor şi libertăţilor omului, precum şi al corespunderii cu interesul general al societăţii.

Potrivit articolului 66 lit. n) din Constituţie, Parlamentul iniţiază cercetarea şi audierea oricăror chestiuni ce se referă la interesele societăţii. c) comisiile parlamentare

Cu privire la instituirea şi activitatea comisiilor parlamentare, Curtea observă următoarele.

Constituţia, la articolul 64 alin.(1), prevede că structura, organizarea şi funcţionarea Parlamentului se stabilesc prin regulament.

În conformitate cu prevederile Titlului I din Regulamentul Parlamentului, aprobat prin Legea nr. 797-XIII din 2 aprilie 1996, organele de lucru ale Parlamentului, create de el pentru desfăşurarea activităţii sale, sunt comisiile permanente (art. 16).

În caz de necesitate, organul legislativ poate constitui, de asemenea, comisii speciale şi comisii de anchetă (articolele 32 şi 34 din Regulament).

Potrivit articolului 35 din Regulamentul Parlamentului, la cererea unei fracţiuni parlamentare sau a unui grup de deputaţi, ce constituie cel puţin 5% din numărul deputaţilor aleşi, Parlamentul va putea hotărî înfiinţarea unei comisii de anchetă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, în condiţiile art.16-29, art.31 alin.(4) - (9) şi art.33 alin.(2).

Atribuţiile comisiilor de anchetă sunt prevăzute de articolul 36 din Regulament, iar constatările, concluziile şi recomandările comisiei de anchetă sunt expuse într-un raport şi se prezintă spre examinare Parlamentului. 3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

Având în vedere cele expuse supra , Curtea va stabili relevanţa principiilor constituţionale enunţate în prezenta cauză în raport cu prevederile alineatelor (1) și (2) ale articolului 36 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797-XIII din 2 aprilie 1996, și în raport cu articolele 4 şi 5 din Hotărârea Parlamentului nr. 3 din 15 februarie 2013 a) privind constituţionalitatea alineatelor (1) și (2) ale articolului 36 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797-XIII din 2 aprilie 1996

Curtea reamintește că, potrivit articolului 36 alin. (1) din Regulamentul Parlamentului, comisia de anchetă citează ca martor orice persoană care dispune de informații de natură să servească la cercetarea cauzei, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, la cererea comisiei de anchetă, orice persoană care cunoaşte vreo probă sau deţine vreun mijloc de probă este obligată să le prezinte comisiei . Instituţiile şi organizaţiile sunt obligate, în condiţiile legii, să răspundă la solicitările comisiei de anchetă.

În opinia Curţii, în faţa comisiilor parlamentare de anchetă urmează să se prezinte subiecţii de drept care se află în raporturi constituţionale specifice cu Parlamentul.

Astfel, potrivit articolului 66 lit. f) din Constituţie, Parlamentul exercită controlul parlamentar asupra puterii executive , sub formele şi în limitele prevăzute de Constituţie.

Guvernul este responsabil în faţa Parlamentului şi prezintă informaţiile şi documentele cerute de acesta, de comisiile lui şi de deputaţi, iar dacă membrilor Guvernului li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie (art. 104 din Constituţie).

Curtea constată că din conţinutul dispoziţiilor regulamentare menţionate supra în corelaţie cu dispozițiile art. 31 din Regulamentul Parlamentului , care au un caracter general, rezultă că subiecţii de drept (membrii Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii, procurorii) nu sunt degrevaţi de obligaţia de a se prezenta în faţa comisiei parlamentare de anchetă.

Curtea reiterează că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii (art.116 din Constituţie), iar rolul de consiliu de disciplină pentru ei îl are doar Consiliul Superior al Magistraturii (art.123 din Constituţie). Independenţa externă a judecătorilor nu este o prerogativă sau un privilegiu acordat în interesul personal al acestora, ci în interesul statului de drept şi al persoanelor care solicită şi aşteaptă o justiţie imparţială. Independenţa judecătorilor trebuie să fie considerată ca o garanţie a libertăţii, a respectării drepturilor omului şi a aplicării imparţiale a legii. Imparţialitatea şi independenţa judecătorilor sunt esenţiale pentru a garanta egalitatea părţilor în faţa instanţelor.

Potrivit Recomandării CE (2010)12 cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile: „14. Legea trebuie să prevadă sancţiuni împotriva persoanelor care încearcă să influenţeze judecătorii într-un mod nepotrivit. 15. Hotărârile trebuie să fie motivate şi pronunţate în mod public. Nu ar trebui să existe vreun alt mod în care judecătorii să fie obligaţi să îşi justifice hotărârile . 16. Deciziile judecătorilor nu pot face obiectul vreunei reanalizări, în afara procedurilor de atac sau de redeschidere a cauzei, aşa cum sunt ele prevăzute de lege. 17. Cu excepţia deciziilor privind amnistia, graţierea sau altor măsuri similare, puterile executivă şi legislativă nu pot lua decizii care să invalideze hotărâri judecătoreşti. 18. Dacă comentează deciziile judecătoreşti, executivul şi legislativul trebuie să evite criticile care ar submina independenţa puterii judecătoreşti sau ar slăbi încrederea publicului în justiţie. De asemenea, acestea ar trebui să evite acţiuni ce pot pune sub semnul întrebării intenţia lor de a respecta deciziile judecătorilor, altele decât cele prin care îşi manifestă intenţia lor de a formula o cale de atac."

La fel, Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară statuează că: „1.4. În exercitarea atribuţiilor sale judiciare, judecătorul trebuie să fie independent faţă de colegii săi magistraţi în legătură cu deciziile sale, pe care el este obligat să le ia independent."

În comentariul la Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară se menționează că: „41. Obligaţia de a răspunde în faţa oricui, şi în special în faţa unei persoane care ar putea fi prejudiciată de acţiunea judecătorului, este contrară independenţei justiţiei. Cu excepţia motivărilor judecătoreşti sau a altor proceduri prevăzute de lege, judecătorul nu este obligat să îşi justifice soluţia, nici chiar faţă de alţi membri ai sistemului judecătoresc . Dacă o decizie judecătorească dă dovadă de atâta incompetenţă încât să justifice iniţierea acţiunii disciplinare, în acest caz foarte rar judecătorul nu este obligat să „raporteze", ci să răspundă unei acuzaţii sau unei anchete formale desfăşurate conform legii."

Reieșind din cele expuse, Curtea subliniază că Parlamentul nu are dreptul să se erijeze în instanţă de judecată prin faptul pronunţării asupra unor elemente ce sunt verificate doar în cursul derulării procedurilor judiciare de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală. În acelaşi sens, p oliticienii (deputaţii) trebuie să se abţină în a da ordine justiţiei sau să creeze impresia că pot da ordine justiţiei, în a critica magistraţii şi în a nu se supune hotărârilor judecătoreşti . Ei sunt datori să protejeze independenţa justiţiei şi să contribuie la întărirea încrederii publicului în justiţie. Este inadmisibil pentru politicieni (deputaţi) să folosească justiţia drept miză în conflictele politice.

De asemenea, Curtea menționează că, potrivit art. 125 din Constituție, în exercitarea mandatului procurorii se supun numai legii.

La fel, Curtea reține că, potrivit standardelor internaţionale, afirmaţiile privind necesitatea asigurării independenței judecătorilor sunt valabile şi pentru procurori. Astfel, conform Linilor directoare ale ONU privind rolul procurorilor: „4. Statele membre trebuie să se asigure că procurorii sunt capabili să îşi exercite atribuţiile profesionale, fără nicio intimidare, impediment, hărţuire, ingerinţe necorespunzătoare sau expunerea nejustificată la răspundere civilă, penală sau de altă natură."

În același context și Raportul Comisiei de la Veneția „Privind standardele europene referitoare la independența sistemului judiciar: Partea II - Organele de urmărire penală", adoptat la cea de-a 85 sesiune plenară (17-18 decembrie 2010), prevede: „42. Trebuie luat în considerare faptul că există un risc de presiune populistă în anumite cauze ce pot apărea în faţa Parlamentului, dar şi faptul că responsabilitatea în faţa acestuia poate pune presiune indirectă asupra unui procuror care să evite să ia decizii nepopulare sau care să ia decizii care vor fi populare pentru legislativ. Prin urmare, ar trebui exclusă responsabilitatea în faţa Parlamentului în cauze individuale cu privire la decizii de urmărire sau neurmărire penală . "

Curtea menționează că singura cale legală de discutare în Parlament a activităţii sistemului judecătoresc şi a procuraturii este examinarea raportului asupra modului de organizare şi funcţionare a instanţelor judecătoreşti, prezentat anual de către Consiliul Superior al Magistraturii, dar nu mai târziu de 1 aprilie, Parlamentului şi Preşedintelui Republicii Moldova, pentru informare, conform articolelor 4 alin. (4) lit.d) şi 29 din Legea nr. 947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, și a raportului despre starea legalităţii şi ordinii de drept din ţară, precum şi despre măsurile întreprinse pentru redresarea ei, prezentat anual Parlamentului de către Procurorul General, conform articolului 27 alin. (3) din Legea nr. 294-XVI din 25 decembrie 2008 cu privire la Procuratură.

Curtea subliniază că orice dispoziţie regulamentară care implică posibilitatea citării unui judecător, procuror în faţa unei comisii parlamentare de anchetă încalcă evident dispoziţiile constituţionale care statuează separaţia puterilor în stat, independenţa judecătorilor şi procurorilor şi supunerea lor numai legii.

Curtea reţine că este un drept discreţionar al exponenţilor autorităţii judecătoreşti de a depune declaraţii în faţa comisiei de anchetă. În mod excepțional, aceștia pot participa în calitate de invitați la comisiile parlamentare atunci când este necesară clarificarea unor aspecte de natură tehnică sau a unor informații de interes public, care nu implică elucidarea aspectelor procesuale privind derularea unor cauze aflate pe rol .

Prin urmare, pentru motivele invocare supra, alineatele (1) și (2) ale articolului 36 din Legea nr. 797-XIII din 2 aprilie 1996 pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului nu contravin articolelor 116 alin. (1) și 125 alin. (5) din Constituție, în măsura în care nu se aplică exponenților autorității judecătorești .

În ceea ce priveşte argumentele autorului sesizării, referitor la activitatea Comisiei de anchetă ca una de jurisdicţie extraordinară, Curtea constată următoarele.

Jurisdicţia extraordinară presupune exercitarea justiţiei de către instanţe extraordinare, interzise de articolul 115 alin. (3) al Constituţiei.

Jurisdicţia extraordinară presupune devierea de la respectarea principiilor fundamentale ale unui proces echitabil - contradictorialitatea, publicitatea, dreptul la apărare, egalitatea armelor, securitatea raporturilor juridice etc.

Comisiile de anchetă nu dispun de competenţa de a examina o cauză cu participarea părţilor şi de a pronunţa o hotărâre obligatorie.

Astfel, potrivit naturii lor juridice, comisiile de anchetă nu au caracter jurisdicţional, iar conform art. 36 alin. (4) din Regulamentul Parlamentului, acestea nu pot susține urmărirea penală efectuată în condițiile legii de organele de urmărire penală și instanțele judecătorești, fapt ce exclude încălcarea articolului 115 alin. (3) al Constituţiei. b)privind constituţionalitatea articolelor 4 şi 5 din Hotărârea Parlamentului nr. 3 din 15 februarie 2013

Potrivit articolului 66 din Constituţie, Parlamentul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni.

Dezvoltând normele constituţionale, legiuitorul, în articolul 11 alin. (1) din Legea privind actele legislative, a prevăzut că hotărârile Parlamentului sunt acte legislative subordonate legilor, se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, dacă prin Constituţie nu este prevăzută o altă majoritate, şi nu se supun procedurii de promulgare. Hotărârile cu caracter individual şi alte hotărâri care nu conţin norme de drept pot fi examinate fără a fi supuse tuturor procedurilor prealabile în organele de lucru ale Parlamentului.

Parlamentul, prin Hotărârea nr. 2 din 21 ianuarie 2013, a constituit Comisia de anchetă pentru elucidarea modului de administrare de către organele abilitate a incidentului din 23 decembrie 2012, care a avut loc în Rezervaţia naturală „Pădurea Domnească".

Prin articolul 1 din Hotărârea nr. 3 din 15 februarie 2013, Parlamentul a aprobat raportul Comisiei de anchetă pentru elucidarea modului de administrare de către organele abilitate a incidentului din 23 decembrie 2012, care a avut loc în Rezervaţia naturală „Pădurea Domnească".

Curtea constată că, potrivit articolului 3 din Hotărârea nr. 3 din 15 februarie 2013, Parlamentul a remis Procuraturii Generale materialele Comisiei de anchetă pentru investigarea suplimentară a faptelor constatate.

La fel, s-a dispus ca Procuratura Generală, până la 1 aprilie 2013, să informeze Parlamentul despre mersul anchetei şi acţiunile întreprinse (art.4 din Hotărâre).

Curtea reţine că solicitarea Parlamentului de a-i fi prezentate anume informaţii pe marginea controlului efectuat nu poate fi considerată o intervenţie în activitatea realizată de către procurori şi nu constituie o imixtiune în activitatea Procuraturii Generale.

Curtea subliniază, inter alia, că, potrivit articolului 27 alin. (3) din Legea nr. 294-XVI cu privire la Procuratură, Procurorul General prezintă anual Parlamentului raportul despre starea legalităţii şi ordinii de drept din ţară, precum şi despre măsurile întreprinse pentru redresarea ei.

Referitor la constituţionalitatea dispoziţiilor cuprinse în articolul 5 din Hotărârea Parlamentului, Curtea menţionează că acestea doar recomandă unor autorităţi ale statului să întreprindă anumite acţiuni.

Astfel, conținutul normelor contestate care au un caracter general nu învederează o ingerință în activitatea puterii judecătorești și a organelor procuraturii.

Totodată, examinând respectivele prevederi în comun cu conținutul raportului aprobat, prin care se solicită întreprinderea nemijlocită a anumitor acțiuni și măsuri , Curtea reține că articolele 4 şi 5 din Hotărârea Parlamentului nr. 3 din 15 februarie 2013 cu privire la raportul Comisiei de anchetă pentru elucidarea modului de administrare de către organele abilitate a incidentului din 23 decembrie 2012, care a avut loc în Rezervaţia naturală „Pădurea Domnească", sunt constituţionale în măsura în care dispoziţiile de natură procesual-penală și disciplinară nu vor fi obligatorii pentru Procuratura Generală, Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor. II. Pretinsa încălcare a articolului 21 din Constituţie

Potrivit articolului 21 din Constituţie: „Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale." 1. Argumentele autorului sesizării

Autorul sesizării consideră că, prin nominalizarea expresă a persoanelor în conţinutul Raportului Comisiei de anchetă, a fost încălcat principiul prezumţiei nevinovăţiei, garantat de articolul 21 din Constituţie. 2. Argumentele autorităţilor

Autoritățile, în opiniile prezentate, nu și-au expus părerea referitor la încălcarea principiului prezumției nevinovăției persoanei. 3. Aprecierea Curţii 3.1. Principii generale

Articolul 21 din Constituţie garantează persoanei acuzate de un delict excluderea oricărei aparențe de culpabilitate a acesteia până când vinovăţia sa nu va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale. Prin urmare, principiul prezumţiei nevinovăţiei este aplicabil doar în cadrul proceselor judiciare în prezenţa unei acuzaţii în materie penală.

Curtea Europeană a menţionat frecvent în jurisprudenţa sa că prezumţia de nevinovăţie, garantată de articolul 6 § 2 al Convenţiei, este unul dintre elementele unui proces echitabil prevăzut de articolul 6 § 1. Aceasta ar fi încălcată dacă o declaraţie a unui funcţionar public cu privire la o persoană acuzată