Hotărâre nr. 19 din 03.06.2014

La originea cauzei se află sesizarea, depusă la Curtea Constituţională la 12 martie 2014, în temeiul art.135 alin.(1) lit.a) şi b) din Constituţie, art.25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către deputaţii în Parlament, dnii Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Gheorghe Brega și dna Corina Fusu, privind interpretarea prevederilor art. 35 alin. (6) din Constituţie și exercitarea controlului constituţionalităţii prevederilor art. 40 1 alin. (8) şi art. 48 alin. (4) din Legea învăţământului nr. 547-XIII din 21 iulie 1995 şi a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr. 975-VII din 24 ianuarie 2014 privind eliberarea dlui Vasile Marina din funcţia de rector al Academiei de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova.

Autorii sesizării au solicitat interpretarea articolului 35 alin.(6) din Constituţie cu explicarea dacă desemnarea în funcţia de rector al unei instituţii de învăţământ superior de stat se circumscrie conceptului de autonomie universitară (autonomie organizaţională) şi dacă, în virtutea principiului autonomiei universitare, pot fi numiţi în funcţie rectorii anumitor instituţii de învăţământ superior de stat de către autorităţile, în a căror subordine acestea se află.

Reieșind din prevederile articolului 35 alin. (6) din Constituție, autorii sesizării au considerat că art. 40 1 alin. (8) și, în special, art. 48 alin. (4) din Legea învăţământului nr. 547-XIII din 21 iulie 1995, în partea care vizează modul de desemnare a rectorilor instituțiilor de învățământ superior subordonate unor autorități publice, precum și Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 975-VII din 24 ianuarie 2014, contravin prevederilor constituționale.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 25 martie 2014, sesizarea a fost declarată parţial admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Ministerului Justiţiei, Ministerului Educaţiei, Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Universităţii de Stat din Moldova, Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, Universităţii de Studii Europene, Academiei „Ştefan cel Mare", Institutului Naţional de Informaţii şi Securitate și Academiei Militare „Alexandru cel Bun".

În şedinţa plenară publică a Curţii sesizarea a fost susţinută de dl Valeriu Munteanu, deputat în Parlament, autor al sesizării. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Chirică, consultant principal în cadrul Direcţiei juridice generale a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Nicolae Eşanu, viceministru al justiţiei. ÎN FAPT

Articolul 35 alin. (1) din Constituție stabilește că dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instruire şi de perfecţionare.

Potrivit alineatului (6) din norma constituțională invocată: „instituțiile de învățământ superior beneficiază de dreptul la autonomie".

Dreptul la învățătură, garantat de Legea Supremă, este dezvoltat de Legea învământului nr.547-XIII din 21 iulie 1995.

Articolul 40 1 alin. (8) din lege stabilește că Preşedintele Republicii Moldova decide asupra propunerilor Guvernului privind înfiinţarea, reorganizarea sau lichidarea instituţiilor de stat de învăţământ superior universitar, precum şi a instituţiilor de cercetări ştiinţifice şi a instituţiilor de perfecţionare a cadrelor.

În același timp, potrivit art.48 alin. (4) din lege, rectorii instituţiilor de stat de învăţământ superior sînt aleşi pe bază de concurs de senatul instituţiilor, cu excepţia rectorului instituţiei de învăţământ de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, rectorilor instituţiilor de învăţământ superior subordonate Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării şi Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, care sînt numiţi în funcţie de către autorităţile respective. Rectorii tuturor instituţiilor de stat de învăţământ superior sunt confirmaţi în post de către Guvern, cu excepţia rectorului instituţiei de învăţământ de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, care este numit în funcţie prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova.

Prevederile relevante ale Legii învăţământului nr. 547-XIII din 21 iulie 1995 (M.O., 1995, nr. 62-63, art. 692) sunt următoarele: Articolul 3 Învăţământul - prioritate naţională "Învăţământul în Republica Moldova constituie o prioritate naţională." Articolul 40 Competenţa autorităţilor publice "(1) Autorităţile publice: a) determină politica de stat în sfera învăţământului; b) emit acte normative privind perfecţionarea legislaţiei învăţământului; c) asigură dezvoltarea bazei tehnico-materiale a sistemului de învăţământ, stabilesc modul de organizare şi desfăşurare a practicii în producţie pentru elevi şi studenţi; d) fac propuneri pentru planul (comanda de stat) de pregătire a cadrelor de specialitate cu finanţare de la bugetul de stat şi pe bază de contract în instituţiile de învăţământ secundar profesional, mediu de specialitate, superior şi postuniversitar; e) stabilesc şi aprobă cotele anuale de subvenţionare a sistemului de învăţământ de la bugetul de stat, modul şi normele de remunerare a cadrelor didactice din instituţiile de învăţământ de stat de toate gradele, precum şi normele de asigurare materială a elevilor şi studenţilor; [Lit.f) abrogată prin Legea nr.239 din 18.10.2013, în vigoare 20.12.2013] g) încheie cu alte state acorduri de colaborare privind învăţământul şi nostrificarea actelor naţionale de studii; h) exercită controlul asupra activităţii Ministerului Educaţiei şi evaluează activitatea lui. (11) Guvernul aprobă planul (comanda de stat) de pregătire a cadrelor de specialitate cu finanţare din bugetul de stat şi pe bază de contract, pe meserii, specialităţi şi domenii generale de studiu, în instituţiile de învăţământ secundar profesional, mediu de specialitate, superior şi postuniversitar de stat şi private. (12) Delimitarea competenţelor între autorităţile publice în domeniul învăţământului se face conform Constituţiei, altor acte normative. (13) Organele de conducere a învăţământului din teritoriile care, în conformitate cu Constituţia şi cu legile organice, au statut special de autonomie îşi coordonează activitatea cu autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate." Articolul 40 1 Competenţa autorităţilor publice în domeniul înfiinţării, reorganizării şi lichidării instituţiilor de învăţământ de stat (1) Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întâi decid, prin coordonare prealabilă cu Ministerul Educaţiei, înfiinţarea, reorganizarea sau lichidarea instituţiilor de stat de învăţământ preşcolar şi extraşcolar. [Alin.(2) abrogat prin Legea nr.91 din 26.04.2012, în vigoare 01.01.2013] (3) Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul doi decid, prin coordonare prealabilă cu Ministerul Educaţiei, înfiinţarea, reorganizarea sau lichidarea instituţiilor de stat de învăţământ primar, gimnazial, liceal şi extraşcolar. (4) Ministerele şi departamentele interesate fac propuneri de înfiinţare, reorganizare sau lichidare a instituţiilor de stat de învăţământ liceal, secundar profesional, mediu de specialitate, superior universitar, subordonate autorităţilor administraţiei publice centrale, şi le înaintează spre examinare Ministerului Educaţiei. (5) Ministerul Educaţiei: [Lit.a) abrogată prin Legea nr.91 din 26.04.2012, în vigoare 01.01.2013] b) propune înfiinţarea, reorganizarea sau lichidarea instituţiilor de stat de învăţământ liceal, special, secundar profesional, complementar, mediu de specialitate, superior universitar, subordonate autorităţilor administraţiei publice centrale, şi le înaintează spre examinare Guvernului. (6) Academia de Ştiinţe a Moldovei face propuneri de înfiinţare, reorganizare sau lichidare a instituţiilor de stat de învăţământ liceal şi superior universitar, subordonate Academiei de Ştiinţe a Moldovei, şi le înaintează Guvernului spre examinare. (7) Guvernul: a) decide asupra propunerilor Ministerului Educaţiei şi ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei privind înfiinţarea, reorganizarea sau lichidarea instituţiilor de stat de învăţământ liceal, special, secundar profesional, complementar, mediu de specialitate, subordonate autorităţilor administraţiei publice centrale; b) confirmă propunerile Ministerului Educaţiei şi ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei de înfiinţare, reorganizare sau lichidare a instituţiilor de stat de învăţământ superior universitar şi le înaintează spre aprobare Preşedintelui Republicii Moldova; c) examinează şi înaintează propuneri de înfiinţare, reorganizare sau lichidare a instituţiilor de cercetări ştiinţifice, a instituţiilor de perfecţionare a cadrelor şi le prezintă spre aprobare Preşedintelui Republicii Moldova. (8) Preşedintele Republicii Moldova decide asupra propunerilor Guvernului privind înfiinţarea, reorganizarea sau lichidarea instituţiilor de stat de învăţământ superior universitar, precum şi a instituţiilor de cercetări ştiinţifice şi a instituţiilor de perfecţionare a cadrelor. (9) Preşedintele Republicii Moldova aprobă prin decret statutul instituţiei de stat de învăţământ de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova. Articolul 48 Administrarea instituţiei de învăţământ superior „(1) Instituţia de învăţământ superior cuprinde facultăţi, departamente, catedre, laboratoare şi alte unităţi (secţii) de cercetare ştiinţifică, de proiectare şi microproducţie. (2) La instituţia de învăţământ superior se pot afilia colegii şi licee (clasele X - XII). Colegiul poate fi şi unitate funcţională a instituţiei de învăţământ superior. (3) Instituţia de învăţământ superior universitar este condusă de senatul universitar, prezidat de rector; facultatea - de consiliul facultăţii, prezidat de decan; departamentul - de consiliul ştiinţific, prezidat de director; catedra - de şeful de catedră. Conducerea operativă a instituţiei de învăţământ superior universitar este asigurată de biroul senatului universitar. (4) Rectorii instituţiilor de stat de învăţământ superior sînt aleşi pe bază de concurs de senatul instituţiilor, cu excepţia rectorului instituţiei de învăţământ de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, rectorilor instituţiilor de învăţământ superior subordonate Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării şi Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, care sînt numiţi în funcţie de către autorităţile respective. Rectorii tuturor instituţiilor de stat de învăţământ superior sînt confirmaţi în post de către Guvern, cu excepţia rectorului instituţiei de învăţământ de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, care este numit în funcţie prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova. (5) Funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior este reglementată prin Carta universitară, adoptată de senatul universitar. (6) Rectorii instituţiilor de învăţământ superior pot organiza consiliul rectorilor, organ cu funcţii consultative." Articolul 49 Autonomia universitară (1) Instituţiile de învăţământ superior de stat dispun de statut de autonomie universitară. (11) Autonomia universitară constă în dreptul comunităţii universitare de a se organiza şi a se autogestiona (domeniile conducerii, structurării şi funcţionării instituţiei), de a-şi exercita libertăţile academice fără niciun fel de ingerinţe ideologice, politice sau religioase, de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii în concordanţă cu politicile şi strategiile naţionale ale dezvoltării învăţământului superior şi postuniversitar. (2) Autonomia universitară vizează domeniile conducerii, structurării şi funcţionării instituţiei, activităţii didactice şi de cercetare ştiinţifică, administrării şi finanţării şi se realizează, în principal, în: a) organizarea, desfăşurarea şi perfecţionarea procesului de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică; b) stabilirea specializărilor; c) elaborarea planurilor de studii şi a programelor analitice în conformitate cu standardele educaţionale de stat; d) organizarea admiterii candidaţilor la studii, ţinând cont de criteriile specifice profilului instituţiei de învăţământ superior de stat; e) selectarea şi promovarea cadrelor didactice şi ale celorlalte categorii de personal; f) stabilirea criteriilor de evaluare a activităţii didactice şi ştiinţifice; g) acordarea de titluri didactice; h) eligibilitatea tuturor organelor de conducere, prin vot secret; i) rezolvarea problemelor sociale ale studenţilor şi personalului; j) asigurarea ordinii şi disciplinei în spaţiul universitar; k) găsirea surselor suplimentare de venituri; l) stabilirea relaţiilor de colaborare cu diverse instituţii de învăţământ şi ştiinţifice, centre şi organizaţii din republică şi din străinătate. (3) În plan financiar, autonomia universitară se realizează prin: a) desfăşurarea activităţii în condiţii de autogestiune pe principii de nonprofit, în modul stabilit de Guvern; b) administrarea resurselor financiare prin conturi bancare, inclusiv a transferurilor din bugetul de stat; c) utilizarea resurselor disponibile pentru desfăşurarea activităţii statutare, conform propriilor decizii; d) acumularea veniturilor proprii din taxe, servicii acordate, lucrări executate şi din alte activităţi specifice, conform nomenclatorului serviciilor prestate aprobat de Guvern; e) stabilirea, în coordonare cu organul ierarhic superior, a cuantumului taxelor pentru studiile pe bază de contract şi pentru serviciile acordate şi lucrările executate contra plată, întru asigurarea realizării scopurilor şi obiectivelor statutare; f) administrarea imobilelor, a fondurilor fixe şi a întregului patrimoniu gestionat şi asigurarea condiţiilor optime de dezvoltare a bazei materiale a instituţiei; g) utilizarea patrimoniului şi a drepturilor aferente pentru realizarea scopurilor statutare ale instituţiei de învăţământ superior de stat; h) posibilitatea de a crea, cu acordul fondatorului, instituţii publice: instituţii de cercetare şi inovare, centre experimentale şi didactice, clinici universitare, spitale universitare, staţiuni şi terenuri didactice, incubatoare universitare de afaceri, cluburi sportive şi studiouri de creaţie. Instituţiile respective desfăşoară activităţi cu caracter necomercial, urmând strict principiul nonprofit. ÎN DREPT

Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esență mecanismul de numire a rectorilor unor instituții de învățământ superior aflate în subordinea autorităților publice.

Astfel, sesizarea se referă la principiul constituțional al autonomiei universitare.

Articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează deputatul în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

De asemenea, Curtea reiterează că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.b) din Constituţie presupune stabilirea sensului autentic şi deplin al normelor constituţionale, care poate fi realizată prin interpretarea textuală sau funcţională, în măsura în care poate fi dedusă din textul Constituţiei, ţinând cont de caracterul generic al normei, situaţiile concrete pe care legiuitorul nu avea cum să le prevadă la momentul elaborării normei, reglementările ulterioare (conexe sau chiar contradictorii), situaţiile complexe în care norma trebuie aplicată etc.

Curtea observă că prevederile articolului 35 alin. (6) din Constituţie nu au constituit anterior obiect de interpretare în instanţa de contencios constituţional.

Astfel, Curtea reţine că a fost sesizată legal şi este competentă să hotărască asupra interpretării articolului 35 alin. (6) din Constituţie.

În același timp, Curtea reține că autorii sesizării au solicitat și controlul constituționalității art.40 1 alin.(8) din Legea învăţământului și art. 48 alin.(4) în partea ce ține de posibilitatea numirii rectorilor unor instituții de învățământ superior de stat de către autoritățile, în subordinea cărora acestea se află. La fel, au solicitat controlul constituționalității Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr. 975-VII din 24 ianuarie 2014. 22.Curtea reține că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție presupune stabilirea corelației dintre normele legislative și textul Constituției, ținând cont de principiul supremației acesteia.

În acest context, în procesul examinării admisibilității sesizării, Curtea a respins controlul constituționalității Decretului Preşedintelui nr. 975-VII din 24 ianuarie 2014 privind eliberarea dlui Vasile Marina din funcţia de rector al Academiei de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova. Prin prisma jurisprudenței sale anterioare (Hotărârea nr.10 din 16 aprilie 2010, Hotărârea nr. 29 din 21 decembrie 2010), Curtea a menționat că actele privind numirea și destituirea rectorului Academiei de Administrare Publică nu sunt susceptibile controlului constituționalității.

În partea ce ţine de controlul constituţionalităţii art.40 1 alin.(8) din Legea învăţământului, Curtea reține că prevederea contestată se referă la competenţa Preşedintelui Republicii Moldova de a decide asupra propunerilor Guvernului privind înfiinţarea, reorganizarea sau lichidarea instituţiilor de stat de învăţământ superior universitar, precum şi a instituţiilor de cercetări ştiinţifice şi a instituţiilor de perfecţionare a cadrelor.

Curtea menționează că respectiva normă contestată cuprinde aspecte care exced sferei de aplicare a principiilor autonomiei universitare. Respectiv, Curtea sistează procesul în partea ce ține de controlul constituționalității art.40 1 alin. (8) din Legea învăţământului.

Reieșind din cele menționate,Curtea a reținut pentru examinare în fond doar art. 48 alin.(4) din Legea învăţământului în partea în care vizează modul de desemnare a rectorilor instituțiilor de învățământ superior subordonate unor autorități publice.

Curtea menționează că prevederile art. 48 alin. (4) din Legea învățământului în actuala redacție nu au făcut obiectul jurisdicției constituționale.

Astfel, Curtea apreciază că sesizarea în această parte nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale.

Totodată, în Hotărârea nr. 4 din 22 aprilie 2013, Curtea a menționat: „31. [...] în temeiul articolului 6 alin. (2) din Codul jurisdicţiei constituţionale, [...] solicitarea privind controlul constituţionalităţii absoarbe solicitarea de interpretare a normelor constituţionale."

Respectiv, pentru a elucida corespunderea dispozițiilor contestate cu normele constituţionale, Curtea va opera cu prevederile articolului 35 alin. (6) din Constituţie, actele internaţionale privind autonomia universitară, utilizând toate metodele de interpretare legală.

Potrivit autorilor sesizării, art. 48 alin. (4) din Legea învățământului contravine art. 35 alin. (6) din Constituție, potrivit căruia: „(6) Instituţiile de învăţământ superior beneficiază de dreptul la autonomie." 1. Argumentele autorilor sesizării

Potrivit autorilor sesizării, prin prisma articolului 35 alin.(6) din Constituţie, desemnarea în funcţia de rector al unei instituţii de învăţământ superior de stat se circumscrie conceptului de autonomie universitară.

Autorii sesizării menţionează că, în virtutea principiului autonomiei universitare, art. 48 alin. (4) din Legea învățământului stabilește că rectorii instituţiilor de stat de învăţământ superior sînt aleşi pe bază de concurs de senatul instituţiilor.

În același timp, prin excepția instituită la alin. (4) al art. 48 din Legea învățământului, dreptul la autonomia universitară nu se extinde şi asupra instituţiei de învăţământ de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova şi instituţiilor de învăţământ superior subordonate Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării şi Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova.

Excepţia instituită, în opinia autorilor sesizării, încalcă principiul autonomiei universitare. 2. Argumentele autorităţilor

Parlamentul, în opinia sa, menționează că autonomia universitară constă în dreptul instituţiei de a se conduce, de a-şi exercita libertăţile academice fără nici un fel de ingerinţe ideologice, politice, religioase.

Potrivit Parlamentului, reglementarea cadrului organizatorico-juridic al instituţiilor de învăţământ superior de stat şi privat şi instituirea unui regim special pentru activitatea acestora, precum şi stabilirea restricţiilor, este o prerogativă a legiuitorului.

Potrivit opiniei scrise a Președintelui Republicii Moldova, prevederile contestate ale art. 48 alin. (4) din Legea învăţământului sunt constituţionale. De asemenea, Preşedintele menționează că legislaţia comunitară nu stabileşte reguli concrete referitoare la numirea rectorilor instituţiilor de învăţământ superior.

În opinia sa, Guvernul reține că autonomia universitară vizează domeniile conducerii, structurării şi funcţionării instituţiei, activităţii didactice şi de cercetare ştiinţifică, administrării şi finanţării acesteia.

Potrivit acestuia, deşi le oferă o autonomie largă, statul, în calitate de fondator, îşi rezervă dreptul de a se implica totuşi în organizarea şi funcţionarea instituţiilor de învăţămînt. Instituirea la art. 48 alin. (4) din Legea învăţământului a unei astfel de excepţii nu afectează principiul autonomiei universitare, deoarece raţiunea statuării acesteia a avut la bază specificul domeniilor de învăţământ respective (administrarea publică, ordinea publică, apărarea şi securitatea statului). Cu toate că fac parte din sistemul general educaţional, instituţiile de stat de învăţământ superior menționate au misiuni şi obiective specifice, din care cauză este necesară participarea statului la activitatea acestora. 3. Aprecierea Curţii 3.1. Principii generale 3.1.1 Principiul autonomiei universitare

Fiind un drept constituţional, dr eptul la învăţătură este asigurat de stat prin organizarea învăţământului . Statul determină principalele forme ale instruirii: învăţământul general obligatoriu, învăţământul liceal, învăţământul profesional, învăţământul superior , alte forme de instruire şi perfecţionare, în instituţiile de stat şi nestatale.

Norma constituţională a articolului 35 alin. (6) stipulează că instituţiile de învăţământ superior beneficiază de dreptul la autonomie.

Curtea reiterează că autonomia universitară, potrivit sensului art. 35 alin.(6) din Constituţie, reprezintă un concept constituţional cu valoare de principiu, legiuitorul constituant consacrându-l ca o componentă a dreptului la învățătură . Principiul respectiv constituie o garanţie a libertăţii organizării învăţământului superior.

În Hotărârea nr.6 din 3 mai 2012 Curtea a subliniat: "[...] autonomia universitară constă în dreptul instituţiei de a se conduce, de a-şi exercita libertăţile academice fără nici un fel de ingerinţe ideologice, politice, religioase, de a-şi asuma un ansamblu de competenţe, obligaţii şi responsabilităţi în concordanţă cu opţiunile şi orientările strategice naţionale de dezvoltare a învăţământului superior, cu progresul ştiinţei şi tehnicii, al civilizaţiei regionale şi universale."

Astfel, autonomia universitară înseamnă independenţa instituţiilor de învăţământ superior faţă de stat şi alți subiecţi din societate, în adoptarea deciziilor privind administrarea internă, gestionarea finanţelor, stabilirea politicilor curriculare proprii, servicii şi alte activităţi interne .

Deşi oferă instituţiilor de învăţământ superior o autonomie largă, statul se poate implica totuşi în organizarea şi activitatea acestora, obligându-le să respecte şi să realizeze plenar principiile învăţământului (umanitarizare, accesibilitate, adaptivitate, creativitate, diversitate, democratizare, deschidere şi flexibilitate) şi standardele educaţionale de stat, astfel realizându-se cooperarea între stat şi instituţiile de învățământ superior.

Cooperarea între stat și instituțiile de învățământ superior, în spiritul autonomiei universitare, obligă ultimele să respecte legislația în vigoare, carta proprie și politicile naționale și europene în domeniul învățământului superior; să asigure calitatea în învățământul superior; să respecte echitatea și etica universitară; să asigure eficiența managerială și eficiența utilizării resurselor; să asigure transparența tuturor deciziilor și activităților sale; să respecte libertatea academică a personalului, precum și drepturile și libertățile studenților.

Conceptul de autonomie universitară este prevăzut în mai multe norme internaţionale. Astfel, prin Declaraţia de la Lisabona a Asociației Universităților Europene (2007) s-au stabilit patru domenii ale autonomiei universitare, care caracterizează o universitate modernă: "- Autonomia organizațională , care înseamnă libertatea universității de a-și stabili structura, forma de conducere și relaţiile de subordonare şi responsabilitate. - Autonomia financiară , care înseamnă libertatea universităţii de asigurare a veniturilor și de alocare a resurselor financiare, stabilirea taxelor de studii, taxelor de cazare în cămine, taxelor la prestări servicii, de finanţare şi cofinanţare a cercetărilor universitare, de utilizare şi depozitare a resurselor financiare, utilizând proceduri proprii pentru gestiunea lor eficientă. - Autonomia resurselor umane , care presupune libertatea universității de a recruta şi selecta resurse umane calificate, responsabilitatea încheierii contractelor de muncă, stabilirea nivelului salariilor, sporului la salariu în funcţie de valoarea potenţialului uman. - Autonomia academică , adică libertatea si responsabilitatea universității de a dezvolta programe proprii de studii, definirea structurii şi conținutului curriculumului universitar, responsabilitatea asigurării calităţii acestor programe, a cercetărilor universitare, determinarea procedurilor de selecție a viitorilor studenţi."

Declaraţia de la Budapesta şi Viena din 12 martie 2010 privind Spaţiul European al învăţământului superior califică libertatea academică, autonomia şi responsabilitatea instituţiilor de învăţământ superior ca principii ale spaţiului european al învăţământului superior.

La fel, în urma ralierii la Procesul de la Bologna, Republica Moldova și-a asumat angajamentul asigurării competitivităţii şi atractivităţii învăţământului superior european, prin asigurarea compatibilităţii acestuia şi constituirea Spaţiului european comun al învăţământului superior cu o mobilitate academică în permanentă creştere.

Curtea reţine că autonomia universitară, înscrisă în prevederile art. 35 alin. (6) din Constituţie, implică în mod egal autonomia educaţională şi autonomia instituţională . Autonomia educaţională se exprimă prin autonomia universitară funcţională sau academică; autonomia instituţională cuprinde autonomia organizatorică, administrativă şi financiară. Aceste două forme ale autonomiei sunt inseparabile, or, fără libertatea academică (a activităţii didactice) autonomia instituţională nu poate fi garantată.

Prin prisma celor elucidate, Curtea reține că reglementarea autonomiei universitare are drept obiectiv acordarea instituţiilor de învăţământ superior a posibilităţii de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii în acord cu obiectivele strategice naţionale ale dezvoltării învăţământului superior, stabilite prin cadrul legal.

Totodată, reieşind din problemele abordate în sesizare, și anume, modul de desemnare în funcţia de rectori ai instituţiilor de învăţământ superior de stat, Curtea va interpreta norma constituţională privind autonomia universitară în partea ce ţine de autonomia organizaţională . 3.1.2. Principiul autonomiei organizaționale - parte integrantă a autonomiei universitare

Conform documentelor internaţionale (Magna Carta Universitară 1989, Declaraţia de la Lisabona 2007, Procesul de la Bologna 1999), autonomia universitară organizațională exprimă libertatea universităţii de a-şi stabili structura, forma de conducere şi relaţiile de subordonare şi responsabilitate.

Potrivit art.49 alin. (2) din Legea învăţământului, autonomia universitară vizează domeniile conducerii, structurării şi funcţionării instituţiei, activităţii didactice şi de cercetare ştiinţifică, administrării şi finanţării şi se realizează, inclusiv prin, eligibilitatea tuturor organelor de conducere, prin vot secret (lit. h).

Prevederile precitate instituie elementele principale ale autonomiei universitare, evidenţiind principiile autonomiei organizaţionale, în special privind eligibilitatea tuturor organelor de conducere ale instituţiei de învăţământ superior.

În baza acestor prevederi, autonomia universitară dă dreptul comunității universitare să își stabilească misiunea proprie, strategia instituțională, structura, activitățile, organizarea și funcționarea proprie, stabilirea şi optimizarea propriilor structuri academice și administrative; gestionarea resurselor materiale și umane.

Din punct de vedere al autonomiei organizaţionale, universităţilor le aparţine dreptul de a determina propria structură organizaţională şi de a-şi alege propriile organe administrative.

Structura şi atribuţiile organelor din instituţiile de învăţămînt superior sînt stabilite prin Carta universitară. Carta universitară este documentul fundamental care prezintă opțiunile majore ale comunității universitare, principiile de organizare și funcționare ale universității, drepturile și îndatoririle membrilor comunității universitare.

Curtea reține că, potrivit art. 48 alin. (3) din Legea învățământului, instituţia de învăţământ superior universitar este condusă de senatul universitar. Senatul este forul de decizie şi de validare care asigură conducerea universităţii în concordanţă cu principiile autonomiei universitare, cu legile în vigoare, cu prevederile Cartei şi cu propriile hotărâri.

Senatul este în drept să ia în dezbatere orice problemă referitoare la procesul de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică, precum şi la activitatea managerială, social-economică şi financiară. În instituţiile de învăţământ superior senatul universitar este prezidat de rector. Exercitând conducerea executivă, rectorului îi revine un rol important în organizarea eficientă a activităţii instituţiei de învăţământ superior.

Curtea reține că procedura de desemnare a rectorilor instituţiilor de învăţământ superior scoate în evidenţă modul în care se asigură autonomia universitară.

În contextul celor menționate, Curtea subliniază că principiile care stau la baza desemnării rectorului unei instituții de învățământ superior se întemeiază pe elementul participativ al întregii comunități universitare, prin organizarea concursului public şi transparent.

O reglementare legală a autonomiei organizaţionale contrară principiilor enumerate poate favoriza o ingerinţă excesivă a statului în gestiunea instituţiei universitare.

În lumina principiilor enunțate supra, Curtea menționează că desemnarea rectorului instituției de învățământ de către senat (comunitatea universitară) constituie un element inerent al autonomiei universitare organizaționale. 3.2. Aplicarea principiilor enunțate la prezenta cauză

Curtea reține că stabilirea politicilor de stat în sfera învăţământului, determinarea criteriilor de organizare şi funcţionare a sistemului de învăţământ constituie competenţa legiuitorului.

În Hotărârea nr.6 din 3 mai 2012 Curtea Constituţională a subliniat: „36. [...] marja de apreciere a statului şi dreptul său de intervenţie în procesul de învăţământ este mai mare decât în alte domenii şi poate fi realizat prin diverse instrumente de reglementare (licenţiere, acreditare ş.a.)."

Conform art.72 alin.(3) lit.k) din Constituţie, organizarea generală a învăţământului se reglementează prin lege organică. Legea specială în domeniu este Legea învăţământului nr.547-XIII din 21 iulie 1995.

Totodată, Curtea menționează că la baza acestor reglementări trebuie să se afle principiul fundamental al supremaţiei Constituţiei, consfinţit în articolul 7, potrivit căruia Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.

Curtea sublinează că principiul autonomiei universitare constituie unul dintre elementele fundamentale ale sistemului de învățământ superior, garantat de art 35 din Constutuție.

Curtea reiterează că un domeniu al autonomiei universitare - autonomia organizațională - se caracterizează prin libertatea universității de a-și stabili structura, forma de conducere și relaţiile de subordonare şi responsabilitate, iar desemnarea rectorului instituției de învățmânt superior de către comunitatea universitară constituie un element al acestei autonomii.

Curtea reține că, potrivit art. 48 alin. (4) din Legea învățământului, rectorii instituţiilor de stat de învăţământ superior sînt aleşi pe bază de concurs de senatul instituţiilor. Rectorii tuturor instituţiilor de stat de învăţământ superior sînt confirmaţi în post de către Guvern.

În același timp, Curtea menționează că norma citată cu titlu de excepție stabilește că rectorul instituţiei de învăţământ de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, rectorii instituţiilor de învăţământ superior subordonate Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării şi Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova sînt numiţi în funcţie de către autorităţile respective.

Articolul 26 din Legea învăţământului prevede că învăţământul superior are drept scop formarea unei personalităţi multilateral dezvoltate şi creative, pregătirea, perfecţionarea şi recalificarea la nivel superior a specialiştilor şi a cadrelor ştiinţifice în diferite domenii.

Învăţământul superior se realizează prin instituţii de învăţământ superior: universităţi, academii şi institute. La fel, art.26 alin.(4) din Legea învăţământului stabilește că învăţământul superior , cu excepţia învăţământului medical şi farmaceutic, se realizează în trei cicluri: ciclul I - studii superioare de licenţă; ciclul II - studii superioare de masterat; ciclul III - studii superioare de doctorat.

Curtea reține că, la reglementarea procedurii de numire a conducătorilor instituțiilor de învățământ subordonate autorităților publice, legiuitorul urmează a institui o distincție între instituțiile de învățământ care realizează învățământul (formarea) continuu și învățământul superior.

În cadrul formării continue se realizează scopul implementării unor abilități ce țin de domeniul specific caracteristic unei autorități. Prin urmare, asemenea tip de instituții pot fi înfiinţate pentru a oferi diverse forme de pregătire, perfecţionare şi specializare profesională angajaților.

Curtea consideră că în cazul instituţiilor care statutar sau la solicitarea executivului sau altor subiecţi oferă persoanelor cu studii superioare perfecţionare, recalificare într-un domeniu de formare profesională rectorii instituţiilor de învăţământ pot fi numiţi în funcţie de către autorităţile care le-au instituit. Legiuitorul este în drept să reglementeze activitatea acestor instituţii, inclusiv să stabilească, în funcţie de interesele societăţii şi de evoluţia necesităţilor, diferite tipuri de instituţii de învăţământ, ştiinţifice, de cercetare. Legiuitorul poate să definească diverse modele de structură a guvernării acestor instituţii .

Totodată, Curtea subliniază că numirea de către subiecţi externi mediului universitar în funcţie a rectorilor instituţiilor de învăţământ superior , standardele cărora în materia învăţământului cuprind ciclul I, II, III, iar standardele de instruire a studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor se stabilesc cu o relativă uniformitate pentru domeniul profesional solicitat, afectează principiul constituţional al autonomiei universitare.

În contextul celor menționate, Curtea conchide că prevederile art. 48 alin. (4) din Legea învățământului, potrivit cărora rectorul instituţiei de învăţămînt de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, rectorii instituţiilor de învăţământ superior subordonate Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării şi Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova sînt numiţi în funcţie de către autorităţile respective, contravin prevederilor art. 36 alin.(6) din Constituţie. În temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 60, 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE: 1 . Se admite sesizarea deputaţilor în Parlament dnii Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Gheorghe Brega și dna Corina Fusu în partea ce ține de interpretarea articolului 35 alin. (6) din Constituție și controlul constituționalității unor prevederi din Legea învăţământului și se respinge în partea ce ține de controlul constituționalității Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr. 975-VII din 24 ianuarie 2014 privind eliberarea dlui Vasile Marina din funcţia de rector al Academiei de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova. 2. În sensul articolului 35 alin. (6) din Constituţie, alegerea rectorului de către senatul instituţiei de învăţământ superior constituie un element inerent al autonomiei universitare. 3. Se declară neconstituţional textul "cu excepţia rectorului instituţiei de învăţământ de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, rectorilor instituţiilor de învăţământ superior subordonate Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării şi Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, care sînt numiţi în funcţie de către autorităţile respective" și textul "care este numit în funcţie prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova" din art. 48 alin. (4) al Legii învăţământului nr. 547-XIII din 21 iulie 1995. 4. Se sis tează procesul privind controlul constituţionalităţii articolului 40 1 alin.(8) din Legea învăţământului nr. 547-XIII din 21 iulie 1995 . 5. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Preşedinte Alexandru Tănase Chişinău, 3 iunie 2014 HCC nr. 19 Dosarul nr.19a/2014