Decizia nr. 998/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 597/2023 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal (ca efect al declinării de competență de la Curtea de Apel Galați, prin sentința civilă nr. 164/24.11.2022, care la rândul ei a fost învestită ca efect al declinării de la Tribunalul Vrancea, prin sentința civilă nr. 408/18.10.2022), reclamanta U.AT. Păunești, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul National pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 436/13.07.2022, prin care a fost sancționată cu amenda în cuantum de 2.000 RON.

Prin încheierea din 12.01.2023, în temeiul art. 78 C. proc. civ. și art. 161 din Legea nr. 554/2004, Curtea a pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a persoanei care a formulat sesizarea la CNCD, părțile fiind citate cu această mențiune. Prin concluziile scrise depuse la data de 05.04.2023, pârâtul a precizat ca se impune introducerea în cauză a petentului A., însă nu solicită acest lucru. Reclamanta, legal citată, nu a formulat niciun punct de vedere cu privire la necesitatea introducerii în cauză a terțului. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 597 din 06 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta U.A.T.

PĂUNEȘTI, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, ca inadmisibilă. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta U.A.T. PĂUNEȘTI, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea recurată nu respectă cerințele prevăzute de art. 425 C. proc. civ., având în vedere că instanța de fond nu a indicat motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția, nu a arătat motivele pentru care a fost respinsă cererea și nu a arătat motivele pentru care au fost înlăturate apărările.

Astfel, sentința nu este motivată. Instanța de fond a respins acțiunea ca fiind inadmisibilă doar din considerentul că nu a fost introdus în cauză terțul (intervenientul forțat). Or, o astfel de soluție este profund greșita, judecătorul învestit să soluționeze cauza, în virtutea rolului său activ, având posibilitatea de a introduce în cauză pe numitul A. ca și intervenient forțat. Astfel, contrar dispozițiilor art. 78 C. proc. civ., instanța de fond a ignorat poziția pârâtei privind introducerea în cauză a terțului A., raportându-se doar la poziția reclamantei care a considerat că nu se impune introducerea a cauză a acestuia, nefiind vorba de destinatarul actului administrativ contestat, terțul neputând avea nicio calitate în acest litigiu.

În cauza de față nu pot fi incidente dispozițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., textul de lege făcând referire la situația în care ambele părți s-au opus solicitării instanței de a introduce în cauză terțul. Or, în situația de față, instanța de fond nu a stabilit că se impune introducerea în cauză a terțului, în timp ce pârâta a solicitat introducerea acestuia în cauză, reclamantei solicitându-i-se doar un punct de vedere. Mai mult, contrar poziției instanței de fond, art. 27 din O.G. nr. 137/2000 dă posibilitatea de a formula o cerere de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare exclusiv persoanei care se consideră discriminată și nu părții care a formulat o cerere de anulare a unui act administrativ.

Atât timp cât prezenta cerere vizează exclusiv sancțiunea dispusă de pârâtă prin hotărârea atacată privind sancționarea recurentei-reclamante cu suma de 2 000 RON în baza dispozițiilor art. 5 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 2/2001, nu se impunea introducerea în cauză a terțului A. care a formulat o simpla petiție, fără a formula o cerere în conformitate cu dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000. Recurenta-reclamantă a mai precizat că în mod greșit pârâta a reținut că a încălcat prevederile art. 2 alin. (1) și art. 6 din O.G. nr. 137/2000, în condițiile în care organizarea concursului pentru ocuparea nedeterminată a unui post vacant de muncitor în regim contractual din cadrul Serviciului de Alimentare cu Apa Păunesti s-a realizat în conformitate cu prevederile H.G.

nr. 286/2011 privind aprobarea Regulamentului - cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale. Condițiile specifice unui astfel de post sunt stabilite în baza dispozițiilor H.G. nr. 286/2011, în funcție de nevoile unității angajatoare. Contrar celor reținute în hotărârea atacată, prin condiția specifică de a avea stagiu militar satisfăcut s-a urmărit respectarea obligației de a întocmi si supune aprobării Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale Cererea de Mobilizare la Locul de Muncă, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) și art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 1204/2007 privind asigurarea forței de muncă - necesare pe timpul stării de asediu, la mobilizare și pe timpul stării de război.

Pentru îndeplinirea acestei obligații, este necesar ca statul de funcții să dispună de personal cu stagiu militar satisfăcut, respectând astfel dispozițiile art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 1204/2007 privind asigurarea forței de munca necesare pe timpul stării de asediu, la mobilizare și pe timpul stării de război. De asemenea, a solicitat să se constate că petiția nu a fost formulată de către numitul A., acesta fiind plecat din localitate de peste douăzeci de ani, fiind practic vorba de o sesizare anonimă, neînsușită personal de nicio persoană, lipsind practic persoana vătămată. 4. Aspecte procesuale Prin încheierea din data de 24.09.2024, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. Astfel cum reiese din practicaua prezentei decizii, ca urmare a cererii formulate de către recurenta-reclamantă la data de 11.11.2024, instanța a fixat termen de judecată la data de 25.02.2025, când a dispus repunerea cauzei pe rol și a reținut cauza în pronunțare. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente: În cauză, reclamanta U.AT. Păunești a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea Hotărârii nr. 436/13.07.2022 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care pârâtul C.N.C.D.

a dispus sancționarea acesteia cu amendă în cuantum de 2.000 de RON, reținând săvârșirea faptei de discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 6 din O.G. nr. 137/2000. Hotărârea contestată în cauză a fost emisă ca urmare a petiției formulate de către petentul A.. Curtea de Apel București a pus în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a petentului care a formulat sesizarea la CNCD și, față de împrejurarea că niciuna dintre părți nu a solicitat introducerea acestuia în proces, reținând incidența dispozițiilor art. 78 alin. (2) teza finală C. proc. civ. și art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, și a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă, fără a se pronunța în fond.

Soluția primei instanțe a fost contestată de reclamanta U.AT. Păunești invocând, pe de o parte, nemotivarea hotărârii și, pe de altă parte, interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 78 C. proc. civ., în condițiile în care, în opinia recurentei, acțiunea formulată a tins la anularea sancțiunii contravenționale aplicate de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, astfel încât soluționarea prezentei cauze nu reclamă intervenția petentului A.. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., acesta este nefondat. Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc.

civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere. Faptul că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată. În cauză nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt, instanța de control judiciar constată că soluția curții de apel este corectă.

În speță, raportându-se la dispozițiile cuprinse în art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a pus în discuția părților, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a petentului care a formulat sesizarea la CNCD. Prin concluziile scrise depuse pentru termenul de judecată din 06.04.2023, instituția pârâtă a învederat instanței de judecată că nu dorește introducerea în cauză a petentului care a formulat sesizarea la CNCD, iar reclamanta nu a formulat și nu a depus punct de vedere cu privire la acest aspect, deși a fost citată cu această mențiune. Înalta Curte reține că în procesul civil operează, în primul rând, principiul disponibilității părților cu privire la derularea procedurii, art. 9 C. proc.

civ. prevăzând la alin. (1) că "Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizații ori a unei autorități sau instituții publice ori de interes public", iar la alin. (2) că "Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților". Pe de altă parte reține că, în scopul respectării principiului fundamental al procesului civil al contradictorialității și implicit al dreptului la apărare, art. 153 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: "Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel." Potrivit art. 78 din același cod: "(1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum și în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc.

(2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond." În mod similar, art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 prevede: "Când raportul juridic dedus judecății o impune, instanța de contencios administrativ va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altei persoane.

Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului și instanța apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, aceasta va respinge cererea fără a se pronunța în fond." Din interpretarea dispozițiilor legale enunțate supra, ce reprezintă norma generală procesual-civilă și respectiv norma specială, care a preluat ca atare prevederea corespunzătoare din norma generală, rezultă că legiuitorul a instituit acest cadru legal în scopul de a oferi instanțelor de judecată o soluție legislativă clară în interpretarea principiului disponibilității și în stabilirea cadrului procesual. Astfel, în măsura în care natura juridică a litigiului o impune, este necesară participarea terților (ale căror drepturi și obligații ar putea fi lezate de efectele pe care o eventuală declarare a nelegalității actului atacat le-ar produce) pentru respectarea dreptului la apărare consacrat de art. 13 C. proc.

civ., cât și a principiului contradictorialității, prevăzut de art. 14 din același cod, iar stabilirea de către reclamant a unui cadru procesual incomplet este sancționată cu inadmisibilitatea acțiunii. Pe de altă parte, este de reținut că o atare sancțiune nu este aplicabilă în mod automat, prin simpla constatare a viciului actului de sesizare, ci le este conferită părților posibilitatea de a solicita complinirea unei astfel de carențe prin extinderea cadrului procesual. Ca atare, este evident că în materie contencioasă legea conferă instanței un drept de apreciere numai în ceea ce privește posibilitatea judecării procesului fără participarea terțului, care nu poate fi cenzurat, aceasta punând în discuția părților, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a altor persoane în ipoteza în care consideră că raportul juridic dedus judecății impune acest lucru.

Cu alte cuvinte, pentru a fi incident art. 78 alin. (2) C. proc. civ., este necesar să fie întrunite condițiile privind invocarea de către instanță, din oficiu, precum și punerea în discuția părților a introducerii altor persoane în proces atunci când apreciază necesar și raportul juridic dedus judecății o impune. Pentru situația în care niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, legiuitorul a oferit soluția respingerii cererii fără a se pronunța pe fondul cauzei. În concluzie, Înalta Curte reține că, deși specificul raporturilor de drept administrativ impune, în anumite cazuri, prezența în proces a unor terți, dispozițiile art. 78 C. proc. civ.

și cele cuprinse la art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 obligă instanța de judecată doar la punerea în discuția părților a necesității introducerii în cauză a altor persoane, însă nu îi conferă dreptul de a dispune cu privire la cadrul procesual pasiv în contra dreptului de dispoziție al părților, reglementat de art. 9 C. proc. civ. Aceasta, deoarece, în cazul procedurii contencioase, legiuitorul a adoptat o soluție de compromis între principiul disponibilității și imposibilitatea obiectivă a instanței de a soluționa cauza fără participarea terțului. Or, în temeiul art. 22 alin. (3) teza I C. proc. civ., judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii. Cum instanța a fost chemată să se pronunțe asupra legalității soluției adoptate prin Hotărârea C.N.C.D.

nr. 436/13.07.2022, este evident că această analiză nu putea fi făcută în lipsa persoanei care a făcut sesizarea presupusei fapte de discriminare, fiind parte a raportului de drept administrativ supus examinării realizate de pârât. În același sens se reține și faptul că, în faza administrativ-jurisdicțională desfășurată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în temeiul art. 20 din O.G. nr. 137/2000, actul dedus judecății în prezenta cauză a fost adoptat în scopul soluționării plângerii formulate de petentul A. împotriva părți reclamate UAT Păunești, fiind evident necesară prezența acestuia în proces pentru a beneficia de posibilitatea efectivă de a-și prezenta apărările în raport de pretențiile recurentei-reclamante.

Aceasta, mai ales în contextul în care o eventuală declarare a nelegalității hotărârii contestate ar fi de natură să producă efecte cu privire la drepturile și obligațiile sale. De altfel, contrar alegațiilor recurentei, nu se poate susține că nu era necesară introducerea în cauză a terțului, în condițiile în care procedura desfășurată în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este guvernată de principiul contradictorialității, acesta presupunând citarea, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, atât a persoanei care se consideră discriminată, cât și a persoanelor împotriva cărora s-a formulat sesizarea. Similar, procedura judiciară desfășurată în fața instanței de contencios administrativ și fiscal învestite cu soluționarea căii de atac prevăzute de lege a se exercita împotriva hotărârii emise de C.N.C.D.

în soluționarea plângerii formulate, prin care s-a reținut existența faptelor de discriminare, este guvernată de același principiu al contradictorialității, analizarea legalității hotărârii contestate neputându-se face doar în contradictoriu cu emitentul hotărârii, deoarece o astfel de judecată presupune reanalizarea situației de fapt și de drept care a determinat depunerea sesizării și a generat emiterea hotărârii, adică reanalizarea raportului juridic de drept substanțial litigios preexistent, legat între petent și persoana împotriva căreia s-a depus sesizarea. Respectând spiritul și litera normelor procedurale reglementate de art. 78 C. proc. civ.

și art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a pus în discuția contradictorie a părților necesitatea introducerii în cauză a petentului care a formulat sesizarea la C.N.C.D., soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, fiind determinată de faptul că niciuna dintre părți nu a solicitat în mod expres introducerea acestuia în cauză. În consecință, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc.

civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă U.A.T. Păunești, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă U.A.T. Păunești împotriva sentinței nr. 597 din data de 6 aprilie 2023 a Curții de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 februarie 2025.