ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5606/2024

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13.12.2022, sub dosar nr. x/2022, urmare a declinării competenței teritoriale de soluționare a cauzei prin sentința civilă nr. 281/17.11.2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Păulești l-a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței anularea hotărârii nr. 240/06.04.2022.

Prin sentința civilă nr. 1188 din 8 septembrie 2023, Curtea de Apel București:

- a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu;

- a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Păulești, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței de fond a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Păulești, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În motivare, recurenta arată că soluția Curții de Apel, care a respins acțiunea ca inadmisibilă pe motivul lipsei în proces a A., este contrară dispozițiilor legale aplicabile. Această fundație nu are calitate procesuală în litigiul dedus judecății și nici măcar calitatea de a sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în legătură cu fapte pretins discriminatorii săvârșite pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriale dintr-un alt județ, fără nicio legătură cu sediul său. În acest sens invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 5572 din 5 iunie 2013, care a statuat că autorul sesizării nu poate avea calitatea de persoană interesată pentru reclamarea unei presupuse fapte de discriminare săvârșite pe teritoriul administrativ al altui județ decât cel în care domiciliază.

Recurenta susține că, în mod eronat, instanța de fond a apreciat că acțiunea este inadmisibilă în lipsa introducerii în proces a fundației respective, întrucât dispozițiile art. 78 C. proc. civ. nu justificau această soluție. Chiar în ipoteza în care instanța ar fi apreciat că lipsa acestei entități face cadrul procesual incomplet, avea la dispoziție posibilitatea introducerii din oficiu a acesteia în cauză, iar nu respingerea cererii ca inadmisibilă. În aceste condiții, recurenta consideră că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile legale privind cadrul procesual și inadmisibilitatea acțiunii, ceea ce atrage incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În consecință, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., pentru ca fondul litigiului să fie judecat în mod efectiv și cu respectarea cadrului legal aplicabil.

Legal citat, intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare în dosarul de recurs.

Prin încheierea de ședință din data de 4 iulie 2024 a fost suspendată judecarea recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa părților.

La data de 28.11.2024, cauza a fost repusă pe rol, urmare a cererii de reluare a judecării procesului formulată de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Păulești, în temeiul art. 415 pct. 1 C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

După cum s-a arătat la pct. II.3 din prezenta decizie, recurenta-reclamantă a criticat sentința de fond, invocând critici din perspectiva motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale referitoare la cadrul procesual (art. 78 C. proc. civ.), apreciind în mod eronat că acțiunea este inadmisibilă pentru lipsa introducerii în cauză a A., deși, în opinia sa, această entitate nu are calitate procesuală pasivă în litigiul dedus judecății. De asemenea, recurenta invocă faptul că, în măsura în care instanța aprecia că lipsa acestei persoane face cadrul procesual incomplet, putea dispune din oficiu introducerea sa în cauză, fără a respinge cererea ca inadmisibilă.

Aceste critici sunt nefondate.

Instanța de fond a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., reținând că, în materie contencioasă, judecătorul nu poate introduce din oficiu alte persoane în cauză, decât în cazurile expres prevăzute de lege. Textul legal prevede că, dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea terțului, iar instanța apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea acestuia, cererea se respinge ca inadmisibilă, fără a se intra în cercetarea fondului.

În speță, instanța de fond a respectat procedura legală prevăzută de art. 78 alin. (2) C. proc. civ., punând în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a titularului sesizării adresate Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (A.). Deși reclamanta a fost invitată să se pronunțe asupra acestei chestiuni, a arătat expres că nu dorește introducerea în cauză a respectivei entități, iar pârâtul CNCD nu a formulat nicio poziție.

În aceste condiții, instanța de fond a constatat corect că pricina nu putea fi soluționată fără participarea terței persoane, întrucât anularea hotărârii CNCD ar fi produs consecințe directe asupra acesteia, fără ca fundația să fi avut posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare. Prin urmare, a fost corect reținut că lipsa litisconsorțiului pasiv obligatoriu atrage inadmisibilitatea acțiunii, în acord cu jurisprudența constantă a instanței supreme (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia Î.C.C.J. nr. 3518/2024, secția contencios administrativ și fiscal).

De asemenea, instanța de fond a motivat în mod corect că principiul disponibilității, consacrat de art. 9 C. proc. civ., limitează intervenția judecătorului asupra cadrului procesual în materie contencioasă. Așadar, judecătorul nu putea, din oficiu, să modifice componența procesuală a litigiului prin introducerea unui terț, în lipsa unei dispoziții legale exprese, ci doar să pună această necesitate în discuția părților - ceea ce s-a realizat în mod efectiv.

În consecință, critica vizând aplicarea greșită a art. 78 C. proc. civ. este neîntemeiată, întrucât soluția instanței de fond corespunde cadrului legal și principiilor fundamentale ale procesului civil.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de fond ar fi interpretat greșit dispozițiile legale privind inadmisibilitatea acțiunii, întrucât nu se poate reține lipsa cadrului procesual complet, în condițiile în care A. nu ar fi avut calitate procesuală și nici interes legitim în raport de obiectul cauzei.

Critica este, de asemenea, nefondată.

Instanța de fond a reținut corect că, raportat la natura actului administrativ contestat - Hotărârea CNCD nr. 240/06.04.2022 - și la conținutul acesteia, litigiul privea nu doar relația dintre reclamantă și autoritatea publică emitentă, ci și efectele juridice directe asupra persoanei care a formulat sesizarea, întrucât aceasta a declanșat procedura administrativă și ar fi fost afectată de eventuala anulare a hotărârii, care ar fi echivalat, implicit, cu o constatare a nefondării plângerii sale.

Într-o atare situație, soluția de anulare a actului administrativ ar fi produs efecte juridice în sfera de drepturi și interese legitime a autorului sesizării, motiv pentru care participarea acestuia la proces era necesară pentru respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, consacrate de art. 14 și art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și de art. 6 din CEDO.

Această interpretare este conformă jurisprudenței constante a instanțelor naționale, potrivit căreia în litigiile de contencios administrativ ce au ca obiect acte emise ca urmare a sesizării unui terț, persoana care a formulat sesizarea are calitate procesuală pasivă obligatorie, fiind direct interesată de menținerea actului atacat.

În ceea ce privește invocarea de către recurentă a Deciziei Î.C.C.J. nr. 5572/2013, aceasta nu este aplicabilă speței, întrucât acea jurisprudență privește calitatea de persoană interesată în sesizarea CNCD, iar nu calitatea procesuală într-un litigiu de contencios administrativ având ca obiect actul emis în urma unei astfel de sesizări. În cauza de față, A. nu este parte subiectivă a plângerii adresate CNCD, ci autorul actului declanșator, iar efectele hotărârii CNCD - în ipoteza anulării acesteia - o privesc în mod direct, ceea ce justifică participarea sa la proces.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat în mod legal că lipsa introducerii în cauză a fundației respective face imposibilă judecarea acțiunii, atrăgând inadmisibilitatea acesteia pentru lipsa consorțiului procesual pasiv obligatoriu, potrivit art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

În fine, recurenta-reclamantă invocă, implicit, o încălcare a dreptului său de acces la justiție, prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Și această critică este nefondată.

Instanța de fond a argumentat corect că limitarea accesului la instanță, în condițiile lipsei cadrului procesual complet, este justificată de necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei direct vizate de efectele hotărârii. În speță, admiterea acțiunii ar fi produs consecințe juridice asupra A., fără ca aceasta să aibă posibilitatea de a participa la judecată, ceea ce ar fi contravenit principiului contradictorialității.

Prin urmare, măsura respingerii acțiunii ca inadmisibilă nu echivalează cu o restrângere nejustificată a dreptului de acces la justiție, ci constituie aplicarea corectă a principiului echilibrului între drepturile părților implicate.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei UAT Păulești sunt nefondate și nu pot fi primite, iar hotărârea atacată este legală și temeinică.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta-recurentă Unitatea Administrativ Teritorială Păulești, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința civilă nr. 1188/08.09.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de UAT Păulești împotriva sentinței civile nr. 1188 din data de 8 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 noiembrie 2024.