ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3000/2024

Ședința publică din data de 31 mai 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 04.09.2022, sub nr. x/2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., anularea Hotărârii nr. 82/09.02.2022.

Prin sentința civilă nr. 505 din 16 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantei S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 505 din 16 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, schimbarea sentintei civile recurate, admiterea acțiunii și, în consecință, anularea Hotărârii nr. 82 emisă de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la data de 09.02.2022 în dosarul nr. x/2021.

În contextul expunerii pe scurt a situației de fapt și a argumentelor reținute de prima instanță în fundamentarea soluției pronunțate, recurenta - reclamantă a susținut, în esență, că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente cauzei pendinte.

O primă critică este întemeiată pe faptul că sentința civilă recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1373 și urm. din Noul C. civ., având în vedere că, în mod greșit, instanța de fond a considerat că angajații Agentului C. pot fi asimilați prepușilor reținând că "aspectele expuse supra denotă cu prisosință calitatea reclamantei de subiect activ al contravenției ce rezultă din dreptul de control asupra angajaților agenților săi".

În realitate, calitatea de subiect activ al contravenției nu ține de situația de fapt și de posibile asocieri între părțile în discuție, ci este o chestiune de drept, sens în care arată că instanța de fond nu a avut în vedere că angajații Agentului nu au niciun raport de prepușenie cu societatea A. S.R.L., aceștia având încheiate contracte de muncă cu societatea agentului "francizat".

Susține recurenta că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că posibilitatea de a instrui personalul Agentului și de a solicita înlocuirea unor angajați este de natură să atragă răspunderea societății A. pentru fapta prepușilor unui terț, în conditiile în care angajații Agentului C. nu sunt prepușii societății A..

Totodată, arată recurenta că persoanele care au fost acuzate că au săvârșit fapte de discriminare nu sunt angajați ai S.C. A. S.R.L., ci sunt angajații agentului S.C. D. care potrivit prevederilor din contractul de agent propriu-zis are obligația să presteze serviciile cu personalul propriu al acestuia.

Mai mult decat atât, deși instanța de fond reține că în baza art. 1.6.1. din Contractul de agent propriu-zis, societatea A. S.R.L "deține un drept de control asupra persoanelor angajate de agenți prin prisma procesului de instruire organizat de A. și prin dreptul de a selecta și înlocui angajații agenților considerați necorespunzători", însă nu are în vedere că dispozițiile art. 1.6.1. (i) vizează perioada dinaintea demarării activității propriu-zise în magazin și nu întreaga perioadă contractuală.

Prima urmare, recurenta susține că, atât furnizarea de informații în cadrul procesului de instruire, cât și dreptul de a solicita înlocuirea angajaților considerați necorespunzători, pe de-o parte nu sunt de natură să atragă răspunderea societății A. pentru posibile fapte săvârșite de către angajații agentului, iar pe de altă parte vizează perioada de dinainte de demararea activității și nu întreaga perioada contractuală, respectiv perioada în care au fost reclamate așa-zise fapte de discriminare.

Mai mult decât atât, aspectele invocate ca fiind fapte de discriminare au fost săvârșite de către persoane fizice, angajați ai agentului, ori în acest caz, dacă s-ar face dovada săvârșirii acestor fapte, răspunderea ar trebui să fie personală.

În acest context, recurenta apreciază că, în cazul de față se aduce atingere principiului răspunderii contravenționale personale, subsumat principiului legalității având în vedere că se angajează răspunderea contravențională a altei persoane decât cea care este responsabilă din punct de vedere juridic.

Prin urmare, recurenta nu are calitatea de subiect activ cu privire la faptele imputate și sanctionate de către CNCD prin Hotărârea nr. 82/09.02.2022.

Cea de-a doua critică a recurentei vizează faptul că sentința civilă recurată a fost pronunțată și cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 având în vedere că faptele invocate nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a fi încadrate ca fiind fapte de discriminare.

Expunând conținutul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, recurenta arată că CNCD, în cuprinsul hotărârii atacate, a reținut două fapte de discriminare a petentului, respectiv fapta potrivit căreia personalul magazinului a solicitat petentului B. să achite contravaloarea produsului SANA și fapta potrivit căreia casiera nu l-a ajutat pe petent să ia un produs, în momentul în care aceasta desfășura activitatea la casa de marcat și i-a comunicat acestuia că îl va ajuta după ce termină la casa de marcat.

Referitor la fapta de discriminare potrivit căreia personalul magazinului a solicitat petentului B. să achite contravaloarea produsului Sana, recurenta arată că însuși petentul recunoaște că a omis să achite acel produs la momentul achiziționării și l-a achitat ulterior, iar faptul că o persoană dintre angajații S.C. D. i-a solicitat petentului să achite respectivul produs, nu înseamnă ca l-a discriminat pe acesta pentru că este firesc și legal ca orice produs achiziționat să fie și achitat. Așa cum petentul nu a avut intenția de a sustrage produsul, nici angajata nu a știut că petentul a revenit ulterior să achite produsul.

În ceea ce privește fapta de discriminare potrivit căreia casiera nu l-a ajutat pe petent să ia un produs, în momentul în care aceasta desfășura activitatea la casa de marcat, susține recurenta că angajata nu a refuzat să îi acorde ajutorul petentului, ci a spus că îl va ajuta după ce va termina treaba la casa de marcat. Din motive obiective, casiera nu avea cum să părăsească locul de la casa de marcat, mai ales că existau clienți la rând în acel moment.

Totodată, recurenta susține că, în realitate, din verificările efectuate a rezultat că persoanele implicate (personalul din cadrul magazinului) au manifestat o atitudine corectă față de petent și l-au ajutat de fiecare dată în măsura în care a fost posibil și mai mult decât atât, petentul B. a avut un comportament necorespunzător față de aceste persoane, le-a adus injurii și chiar amenințări cu privire la pierderea locului de muncă.

Recurenta precizează că reținerea CNCD din cuprinsul hotărârii atacate, în sensul că, deși reclamanta recunoaște conduita necorespunzătoare a angajaților săi, nu dispune nicio măsură concretă împotriva acestora, nu a fost avută în vedere de instanța de fond. Însă, pe de o parte, nu există dovezi care să ateste faptele reclamante, iar, pe de altă parte, persoanele în cauză nu au calitatea de angajați ai recurentei-reclamante, astfel că nu pot fi dispuse sancțiuni către aceste persoane de către S.C. A. S.R.L..

Cu toate acestea, recurenta arată că, în ciuda faptului că nu au existat dovezi cu privire la săvârșirea unei fapte de discriminare a acestuia, totuși a fost de bună credință și a repetat procesul de instruire tocmai pentru a preveni și a se asigura că toți clienții sunt tratați în mod corespunzător.

Mai mult decat atât, recurenta a fost de bună-credință și a considerat că neachitarea produsului Sana este un incident izolat și fără intenție din partea petentului, astfel că i-a oferit petentului un voucher de cumpărături de 300 de RON în vederea fidelizării acestuia și pentru a arăta deschiderea pe care A. o are față de clienții săi.

Totodată, recurenta arată că instanța de fond nu a avut în vedere că în cazul de față, pârâtul B. a manifestat mai mult decât o atitudine "ostilă" acesta adresând injurii și amenințări angajaților Agentului C., jignindu-i în repetate rânduri, fapte care nu pot fi tolerate și mai ales încurajate.

În cadrul companiei A. au loc instruiri periodice, atât a personalului din magazine, cât și a personalului de paza inclusiv cu privire la persoanele cu dizabilitati de vedere, sens în care a și fost transmis în cadrul companiei un ghid de comportament pentru angajați cu privire la accesul persoanelor cu dizabilități de vedere, însoțite de câini ghizi in magazine.

În plus, compania A. acordă o atenție deosebită persoanelor cu dizabilități având în acest sens mai mulți salariați care se încadreaza în aceasta categorie în cadrul companiei.

În acest context, arată că, pe de-o parte S.C. A. S.R.L. nu are calitatea de subiect activ pentru eventuale fapte de discriminare, iar, pe de altă parte, faptele invocate nu constituie fapte de discriminare

Legal citați, intimatții nu au înțeles să depună întâmpinare în cauză.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 26 iunie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 31 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate în cauză și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Controlul judiciar declanșat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. are ca obiect verificarea legalității hotărârii nr. 82/09.02.2022, prin care emitentul acesteia, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a constatat că faptele prezentate în obiectul petiției constituie fapte de discriminare conform art. 2 alin. (4), coroborat cu prevederile art. 10 lit. h) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 (pct. 1) și a aplicat acesteia o amendă contravențională în cuantum de 2.000 RON, conform art. 2 alin. (11) și art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, republicată.

Legalitatea actului administrativ emis de pârât a fost confirmată de prima instanță, prin respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii, iar împotriva acestei soluții reclamanta a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând sentința de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt nefondate.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată.

De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile recurentei referitoare la faptul că S S.C. A. S.R.L. nu are calitatea de subiect activ pentru eventuale fapte de discriminare, sunt neîntemeiate.

Prin art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 legiutorul stabilește la nivel de principiu că prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."

Potrivit art. 10 lit. f) din același act normativ, constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenței acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză prin ... "refuzul accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de magazine, hoteluri, restaurante, baruri, discoteci sau de orice alți prestatori de servicii, indiferent dacă sunt în proprietate privată ori publică".

Conform art. 15 din O.G. nr. 137/2000 Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Înalta Curte constată că prin Actul Adițional nr. 3/13.09.2016 i s-a atribuit agentului, D., spațiul comercial din București.

Între reclamanta S.C. A. S.R.L. și D. a fost încheiat Contractul de agent propriu-zis nr. 4566/08.09.2015, în care se menționează că "agentul se obligă să presteze în favoarea Beneficiarului servicii operaționale de suport pentru activitatea comercială, cu personal propriu al Agentului, pentru magazinele funcționând sub brandul C., Agentul având obligația de a prezenta Beneficiarului lista personalului alocat pentru prestarea serviciilor și de a asigura participarea personalului la sesiunile de furnizare informații oferite de Beneficiar în cadrul unui proces de instruire ce urmează a fi derulat de către reprezentanții Beneficiarului.

Totodată, potrivit art. 1.6.1 din contractul de agent propriu-zis în cazul în care, ca urmare a participării la sesiunile de furnizare informații, Beneficiarul consideră, la libera sa apreciere, că unul sau mai mulți reprezentanți ai agentului nu corespund din punct de vedere profesional postului pe care urmează să îl ocupe în magazin, beneficiarul își rezervă dreptul de a selecta/testa angajații care vor presta servicii în magazin sau de a solicita înlocuirea angajaților considerați necorespunzători.

Mai mult decât atât, reclamanta, prin punctul de vedere transmis CNCD, a precizat că toate instruirile partenerilor sunt realizate de A. în vederea asigurării celei mai bune experiențe la cumpărături pentru clienți, fie clienți ai magazinelor A., fie clienți ai magazinelor C..

Prin urmare, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că, deși personalul prin care sunt operate magazinele C. nu este angajat al reclamantei, ci aparține unor terțe societăți în baza contractelor de agent, reclamanta deține un drept de control asupra persoanelor angajate de agenți prin prisma procesului de instruire organizat de A., dar și prin dreptul de a selecta și înlocui angajații agenților considerați necorespunzători.

În același sens, trebuie evidențiat și faptul că, din corespondența electronică depusă la dosarul cauzei, reiese că recurenta a răspuns sesizărilor pârâtului B., fără a se menționa aspectul că toate aceste sesizări vor fi direcționate către agenții care au angajat respectivii lucrători.

De asemenea, se va reține de instanța de control și împrejurarea că recurenta i-a oferit pârâtului un voucher de 300 RON, refuzat, de altfel, de pârât, precum și mențiunile referitoare la instruirea angajatei respective.

Totodată, se va reține de către instanța de control că susținerea recurentei în sensul că atât furnizarea de informații în cadrul procesului de instruire, cât și dreptul de a solicita înlocuirea angajaților considerați necorespunzători, vizează perioada de dinainte de demararea activității și nu întreaga perioada contractuală, este în contradicție cu faptul că în cadrul companiei A. au loc instruiri periodice, atât a personalului din magazine, cât și a personalului de paza inclusiv cu privire la persoanele cu dizabilitati de vedere

În acest sens, se va avea în vedere și faptul că, urmare a sesizărilor formulate de pârât, angajații agentului au fost reinstruiți de către recurentă.

În consecință, nu poate fi validată critica recurentei potrivit căreia nu poate fi subiect activ al aceste contravenții sau că instanța ar fi validat prin hotărârea pronunțată răspunderea pentru fapta altuia, specifică răspunderii civile delictuale, în domeniul dreptului contravențional.

În virtutea dreptului de control asupra angajaților agenților săi, având în vedere nenumăratele sesizări din partea pârâtului B., cu privire la comportamentul inadecvat al angajaților față de persoanele cu dizabilități, care prestează în spațiul comercial al magazinului S.C. A. S.R.L. (Shop and Go) din str. x, beneficiarul putea dispune înlocuirea personalului, astfel încât, niciunei persoane cu dizabilități să nu i se încalce drepturile.

În consecință, având în vedere considerentele expuse supra, instanța de control apreciază că reclamanta are calitatea de subiect activ al contravenției, critica recurentei sub acest aspect urmând a fi respinsă.

Sunt nefondate și criticile referitoare la inexistența unei fapte de discriminare, considerentele instanței de fond sub acest aspect fiind în interpretarea justă a dispozițiilor legale aplicabile.

Instanța de control judiciar amintește că, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

De asemenea, potrivit alin. (4), orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale

Din analiza textelor legale citate, în raport de jurisprudența CEDO în materia discriminării, rezultă că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Așa cum rezultă din normele evocate în precedent pentru existența unei fapte de discriminare trebuie stabilit dacă există un tratament diferențiat al petentului în raport cu alte persoane, dacă acest tratament este influențat de unul dintre criteriile indicate de lege sau de un alt criteriu analog, dacă se identifică un drept al reclamantului vătămat, iar în final dacă lipsește în cauză un scop legitim justificativ pentru această diferență de tratament.

Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele, făcând imposibilă angajarea răspunderii administrative pentru discriminare.

În acord cu concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, instanța de control reține că mijloacele de probă administrate în fața C.N.C.D., cât și cele administrate de instanța de fond sunt de natură a duce la concluzia că petentul B. a fost supus unui tratament discriminatoriu.

Din analiza materialului probator, Înalta Curte constată că intimatul-pârât B. este încadrat în grad de handicap grav cu asistent personal conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. x/16.09.2020, acesta fiind nevăzător.

La data de 06.10.2021, pârâtul a sesizat CNCD cu privire la faptul că la data de 30.05.2021 ar fi fost acuzat de două angajate ale magazinului A. and Go de la parterul blocului unde locuiește că nu a plătit o sticlă de sana și i s-au arătat niște secvențe filmate cu telefonul mobil al doamnei E., deși acesta o achitase cu o zi înainte la sugestia altei vânzătoare.

De asemenea, în aceeași sesizare, pârâtul a mai menționat că la 18.09.2021 a solicitat vânzătoarei E. să îl ajute cu găsirea unui produs la raft, iar aceasta i-a răspuns că, dacă chiar nu vede, îl va ajuta când termină cu clienții care așteptau la rând la casa de marcat.

În continuare, se reține că, în cadrul unei sesizări adresate A. la data de 16.10.2021, pârâtul a precizat cu privire la faptul că a solicitat ajutorul unui angajat pentru a lua o sticlă de sana care nu i-a răspuns și a plecat în spatele magazinului.

Referitor la fapta potrivit căreia personalul magazinului a solicitat petentului B. să achite contravaloarea produsului Sana, recurenta-reclamanta susține că nu poate fi vorba despre discriminare, având în vedere că însuși petentul recunoaște că a omis să achite acel produs la momentul achiziționării și l-a achitat ulterior, iar faptul că o persoană dintre angajații S.C. D.. Mai mult decât atât, este firesc și legal ca orice produs achiziționat să fie și achitat. Așa cum petentul nu a avut intenția de a sustrage produsul, nici angajata nu a știut că petentul a revenit ulterior să achite produsul.

Referitor la aceste susțineri, Înalta Curte constată că nu au fost contestate în niciun mod alegațiile pârâtului referitoare la faptul că ar fi fost filmat cu telefonul și confruntat pentru că nu ar fi scanat și achitat o sticlă de sana, precum și faptul că achitarea acesteia a avut loc la un moment ulterior. De asemenea, nu a fost contestat faptul că situația expusă supra s-a datorat dizabilității de care suferă pârâtul B..

Înalta Curte reține că fapta de discriminare nu constă în solicitarea însăși a angajatei magazinului de achita produsul, ci modalitatea efectivă prin care s-a realizat acest lucru, respectiv filmarea cu telefonul mobil propriu al angajatei și întreaga atitudine ulterioară a acestora la adresa pârâtului.

În ceea ce privește fapta potrivit căreia casiera nu l-a ajutat pe petent să ia un produs, în momentul în care aceasta desfășura activitatea la casa de marcat și i-a comunicat acestuia că îl va ajuta după ce termină la casa de marcat, recurenta susține că pârâtului nu i-a fost refuzat ajutorul, ci i s-a spus că va fi ajutat după ce va termina treaba la casa de marcat, întrucât, din motive obiective, casiera nu avea cum să părăsească locul de la casa de marcat, mai ales că existau clienți la rând în acel moment.

Și aceste critici sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse de instanța de control.

Sub un prim aspect, se reține că, deși solicitarea vânzătoarei de a aștepta ca aceasta să termine de încasat de la clienții care așteptau la casă poate părea, în alte circumstanțe ca fiind una rezonabilă, în situația respectivă, în raport de fluxul de clienți și având în vedere că era singurul lucrător comercial, ajutorul solicitat de pârât ar fi putut să nu mai vină.

Mai mult decât atât, vânzătoarea magazinului a afirmat că îl va ajuta pe pârât când va termina cu clienții dacă acesta chiar nu vede.

Astfel, instanța de control apreciază că expresia "chiar nu vede" este umilitoare și batjocoritoare la adresa pârâtului, fapta de a contesta dizabilitatea pârâtului prin afirmația dacă "chiar nu vede", precum și excluderea în sine fiind apte să producă o lezare a demnității pârâtului.

In ceea ce privește susținerile recurentei conform cărora pârâtul B. a manifestat mai mult decât o atitudine "ostilă", adresând injurii și amenințări angajaților Agentului C., jignindu-i în repetate rânduri, Înalta Curte constată că, deși este posibil ca și pârâtul, la rândul său să fi dat dovadă de ostilitate, starea de conflict a fost generată de modul în care angajații magazinului au apreciat conduita pârâtului în raport de handicapul de care suferă.

In acest sens, instanța de control va avea în vedere și afirmațiile pârâtului, necontestate de reclamantă, cu privire la faptul că la data de 16.10.2021 a solicitat ajutorul unui angajat pentru a lua o sticlă de sana, angajat care nu i-a răspuns și a plecat în spatele magazinului.

Handicapul de care suferă îl obligă pe pârât să își procure produsele de la magazinul situat la parterul blocului în care locuiește, întrucât, având în vedere dizabilitatea sa, deplasarea către un alt magazin presupune un efort deloc de neglijat.

În contextul celor expuse, Înalta Curte reține că pârâtului i-a fost refuzat accesul la produsele magazinului, iar toate aceste aspecte realizează conținutul constitutiv ale contravenției reținute în sarcina reclamantei din perspectiva existenței unei discriminări directe ce rezultă din handicapul de care suferă pârâtul B. prin refuzul de acces la serviciile oferite de magazinul C. în discuție.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate de recurentă sunt nefondate, judecătorul fondului, în mod corect, confirmând legalitatea Hotărârii Colegiului Director al CNCD nr. 82/09.02.2022.

În considerarea aspectelor expuse în paragrafele anterioare, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 505 din 16 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 31 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.