ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5139/2022

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 28.06.2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat să se constate că, în fapt, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a încălcat prevederile O.G. nr. 137/2000 prin faptul că a soluționat numai parțial și în mod discriminativ petiția nr. 6829/05.11.2018, precum și să se dispună anularea Hotărârii nr. 282/2019 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Prin sentința civilă nr. 825 din 18 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția inadmisibilității.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, după rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a făcut o greșeală când a considerat că orice caz care se judecă în contencios administrativ este un caz contencios în care ar fi aplicabile prevederile legale la care face referire. Totodată, recurentul și CNCD au același interes, respectiv ca O.G. nr. 137/2000 să fie aplicată întocmai.

În opinia recurentului, în speță sunt incidente prevederile art. 78 alin. (1) din C. proc. civ., iar dacă instanța de fond a considerat că este nevoie ca terțe persoane să fie introduse în cauză, aceasta avea libertatea să procedeze ca atare. A menționat că în răspunsul la întâmpinare a precizat că, în opinia sa, nu este nevoie de așa ceva, pentru că cererea care face obiectul dosarului vizează exclusiv CNCD, dar dacă instanța are o altă părere, nu se opune introducerii în cauză.

A invocat recurentul dispozițiile art. 25 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 și a arătat că trebuie să fie avute în vedere prevederile O.G. nr. 2/2001, rezultând că în speță sunt aplicabile prevederile art. 78 alin. (1) din C. proc. civ., deci instanța de fond avea libertatea de a introduce terțe persoane în cauză. A apreciat că punctul său de vedere a fost just atunci când a considerat că prezentul caz se poate judeca doar între recurent și CNCD, fără introducerea în cauză a altor persoane, care ar fi dus numai la tergiversarea procesului.

A susținut recurentul că, prin aplicarea greșită a normelor de drept incidente, prima instanță a încălcat și dreptul său la un proces echitabil. Totodată, prima instanță nu a ținut cont de punctul său de vedere cu privire la excepția invocată.

A mai arătat recurentul că CNCD a invocat această presupusă excepție, fără să combată argumentele din cererea de chemare în judecată. Prin faptul că a accentuat că nu dorește ca B. să fie introdus în prezentul caz, ci doar a susținut necesitatea introducerii terților în astfel de cazuri, CNCD a urmărit ca prima instanță să nu soluționeze în fond prezentul dosar, ci să respingă cererea în baza unei excepții de formă.

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prealabil examinării recursului, se impune a arăta faptul că, ulterior împlinirii termenului legal de 15 zile de formulare și motivare a recursului, efectuate de reclamant în termenul legal, de la data comunicării sentinței recurate, 22.12.2020, în ceea ce privește recursul motivat comunicat la data de 22.12.2020, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, care prevede că hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, și art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., care prevede că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, reclamantul a depus, la data de 03.01.2022, cerere modificatoare a recursului.

Această cerere nu va fi analizată, fiind depusă ulterior termenului de formulare și motivare a recursului, contrar dispozițiilor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat să se constate că, în fapt, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a încălcat prevederile O.G. nr. 137/2000 prin faptul că a soluționat numai parțial și în mod discriminativ petiția nr. 6829/05.11.2018, precum și să se dispună anularea Hotărârii nr. 282/2019 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Soluționând cauza, curtea de apel a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea ca inadmisibilă. A reținut prima instanță că, în condițiile în care reclamantul nu a chemat în judecată partea reclamată prin petiția adresată pârâtului CNCD și nici nu a formulat o cerere de introducere a acestuia în procedură potrivit art. 78 din C. proc. civ. și nici pârâtul nu a cerut introducerea în cauză a reclamatului de discriminare, potrivit art. 78 din C. proc. civ., acțiunea exercitată de reclamant este inadmisibilă, față de textul expres al art. 78 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. și cel al art. 16

1

din Legea nr. 554/2004.

Recurentul a formulat critici subsumate motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critici pe care Înalta Curte le apreciază neîntemeiate.

Potrivit dispozițiilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.: "În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond."

Acestor dispoziții le corespund, în materia specială a contenciosului administrativ, prevederile similare ale art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "Instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept."

Pe cale de consecință, în măsura în care natura juridică a litigiului impune, pentru respectarea dreptului la apărare, consacrat de art. 13 din C. proc. civ., cât și a principiul contradictorialității, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., participarea terților (a căror drepturi și obligații ar putea fi afectate de efectele pe care o eventuală declarare a nelegalității actului atacat le-ar produce), stabilirea de către reclamant a unui cadru procesual incomplet este sancționată cu inadmisibilitatea acțiunii. Pe de altă parte, o astfel de sancțiune nu este incidentă în mod automat, prin simpla constatare a viciului actului de sesizare, ci părților litigante le este conferită posibilitatea de a solicita complinirea unei astfel de carențe, prin extinderea cadrului procesual.

Deși specificul raporturilor de drept administrativ impune, în unele cazuri, prezența în proces a unor terți, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 78 din C. proc. civ. și cele ale art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 obligă instanța de judecată doar la punerea în discuția părților a necesității introducerii în cauză a altor persoane, însă nu conferă dreptul de a dispune cu privire la cadrul procesual pasiv, în contra dreptului de dispoziție al părților, reglementat de prevederile art. 9 din C. proc. civ.

Înalta Curte observă că la termenul de judecată din 19.06.2020, instanța de fond a pus în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a reclamatului din petiție B. în calitate de pârât, în conformitate cu prevederile art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., dispunând citarea reclamantului cu mențiunea de a preciza dacă solicită introducerea în cauză a numitului B. în calitate de pârât, în condițiile în care pârâtul CNCD a arătat prin întâmpinare că nu solicită introducerea în cauză a reclamatului de discriminare.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la dosarul instanței de fond la data de 6.08.2020, reclamantul a menționat că nu solicită introducerea în cauză a numitului B..

În aceste condiții, instanța de fond a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii, în raport de prevederile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și art. 78 din C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că prin Hotărârea nr. 282/15.05.2019, pârâtul CNCD a reținut întrunirea cumulativă a elementelor privind victimizarea, astfel cum este prevăzută în art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, reclamatul B. fiind sancționat cu avertisment.

Hotărârea nr. 282/15.05.2019 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2018, dosar constituit ca urmare a petiției domnului A. nr. 6829/5.11.2018, a reținut ca fiind partea reclamată pe numitul B..

Întreaga procedură de investigare s-a desfășurat, respectiv Hotărârea nr. 282/15.05.2019 s-a pronunțat, în contradictoriu cu partea reclamată numitul B..

În aceste condiții, cum a reținut instanța de fond în mod corect, prin contestarea în instanță a hotărârii pronunțate de CNCD, raportul juridic litigios existent între persoana care a depus sesizarea și persoana împotriva căreia s-a făcut sesizarea este readus în discuție, fiind de această dată supus controlului judecătoresc.

Ca atare, soluționarea acestui raport juridic nu se poate realiza decât în aceleași condiții de contradictorialitate, astfel încât ambele părți să aibă posibilitatea să își apere drepturile și interesele contrare invocate anterior în fața Colegiului Director.

Dând eficiență acestor dispoziții legale, instanța de fond a constatat în mod corect că soluționarea acțiunii în anularea Hotărârii nr. 282/15.05.2019 nu poate fi realizată în contradictoriu doar cu CNCD, în lipsa persoanei împotriva căreia a fost formulată sesizarea, deoarece o astfel de judecată presupune reanalizarea situației de fapt și de drept care a determinat depunerea sesizării și a generat emiterea hotărârii, adică reanalizarea raportului juridic de drept substanțial, preexistent, legat între petent și persoana împotriva căreia s-a depus sesizarea.

Cu alte cuvinte, învestită fiind cu analiza legalității soluției pârâtului CNCD, instanța de contencios administrativ a fost chemată a stabili în ce măsură faptele reclamate au caracter discriminatoriu, analiză care nu putea fi făcută în lipsa persoanei împotriva căreia a fost formulată sesizarea, respectiv B., parte a raportului de drept administrativ ce a fost supus examinării realizate de pârât, după cum, în mod legal, a reținut instanța de fond. Deși persoana reclamată B. nu a participat la emiterea actului contestat, eventuala declarare a nelegalității hotărârii nr. 282/15.05.2019 este de natură să producă efecte cu privire la drepturile și obligațiile acestuia, astfel încât prezența sa în proces era necesară, pentru a beneficia de posibilitatea efectivă de a-și prezenta apărările, în raport de pretențiile recurentului-reclamant.

Astfel, respectând spiritul și litera normelor procedurale reglementate de art. 78 din C. proc. civ. și art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, prima instanță a pus în discuția contradictorie a părților necesitatea introducerii în cauză a părții reclamate B., soluția de respingere a cererii de chemare în judecată drept inadmisibilă fiind generată de poziția reclamantului din răspunsul la întâmpinare care a arătat că nu solicită introducerea în cauză a acestuia, coroborată cu invocarea de către pârâtul CNCD a excepției inadmisibilității.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că nu pot fi aplicate prin analogie dispozițiile procedurale din O.G. nr. 2/2001, deoarece acest act normativ reglementează raporturi juridice diferite față de cele reglementate de O.G. nr. 137/2000 și privește o altă materie, iar aplicarea sancțiunilor în temeiul O.G. nr. 2/2001 nu justifică aplicarea regulilor procedurale din această ordonanță față de cele specifice procedurii reglementate de O.G. nr. 137/2000.

În acest context, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate toate criticile recurentului, hotărârea atacată fiind pronunțată cu o corectă îndeplinire de către instanță a obligațiilor acesteia de a examina și soluționa toate cererile formulate de părțile în proces, conform obiectului acestora, astfel cum este el determinat de manifestarea de voință exprimată de părți și cu o corectă aplicare a normelor procedurale citate anterior.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 825 din 18 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 825 din 18 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 3 noiembrie 2022.