Decizia nr. 137/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 758 pronunțată la data de 14 aprilie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României și a Curții de Apel Galați, a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Tribunalul Vrancea, ca netimbrată, a admis în parte cererea conexă formulată de reclamantul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, A., Curtea de Apel Galați, Guvernul României și Parlamentul României, a anulat în parte hotărârea nr. 832/25.11.2020 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în ceea ce privește măsura constatării ca fiind întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, precum și aplicarea sancțiunii cu avertisment față de reclamantul Ministerul Justiției și a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Cererile de recurs Împotriva sentinței civile nr. 758 pronunțate la data de 14 aprilie 2022 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs principal reclamantul Tribunalul Vrancea, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și recurs incident pârâta A.. a) Prin motivele de recurs Tribunalul Vrancea a solicitat admiterea căii de atac formulate și, în consecință, admiterea contestației în considerarea motivelor de fapt și de drept invocate în primă instanță, anularea Hotărârii nr. 832 din 25.11.2020, pronunțată de Colegiul Director al CNCD, precum și înlăturarea sancțiunii cu avertisment aplicată. In primul rând a apreciat ca fiind nelegală anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Tribunalul Vrancea ca netimbrată, având în vedere dispozițiile art. 30 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Astfel, a menționat că Tribunalul Vrancea este instituție publică finanțată exclusiv de la bugetul statului, iar finalitatea demersului petentei A., care a solicitat CNCD constatarea stării de discriminare ca urmare a neacordării sporului de doctorat, are drept consecință acordarea unor despăgubiri din fonduri publice. A doua critică a solicitat, dintr-o altă perspectivă, anularea în parte a Hotărârii CNCD nr. 832/25.11.2020 în ceea ce privește măsura constatării ca fiind întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, precum și aplicarea sancțiunii cu avertisment față de reclamantul Ministerul Justiției, și nu în raport cu toate părțile sancționate prin respectiva hotărâre a CNCD este lipsită de legalitate și, totodată, lipsește de finalitate decizia de admitere a excepției de conexitate a dosarelor nr. x/2021 și a prezentului dosar. La termenul din data de 13 ianuarie 2022, completul legal investit cu soluționare dosarului nr. x/2022 a decis ca, pentru asigurarea unei bune judecăți, să admită excepția conexității, având în vedere că cele două cauze au același obiect - anularea Hotărârii CNCD nr. 832/25.11.2020, existând totodată și identitate de părți în respectivele dosare. Pe de altă parte, potrivit art. 8 alin. (2) din CAP. VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției, din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Ministerul Justiției, ca ordonator principal de credite, are atribuții în stabilirea indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi ce revin judecătorilor, concretizate prin emiterea de ordine, iar Tribunalul Vrancea, ca ordonator terțiar de credite, doar pune în aplicare ordinele emise de Ministerul Justiției. Așadar, dacă a fost anulată constatarea ca fiind întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 în ceea ce îl privește pe reclamantul Ministerul Justiției, nu se poate reține și menține fapta de discriminare în sarcina Tribunalului Vrancea, care nu face decât să pună în aplicare ordinele Ministerului, ordonator principal de credite. b) Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură a solicitat admiterea recursului și pe fond respingerea acțiunii. După expunerea exhaustivă a situației de fapt, pârâtul CNCD a precizat că sentința civilă nr. 758/14.04.2022 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr. x/2021 este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material . Consideră nefirească aprecierea instanței de fond, având în vedere că este evidentă existența unei discriminări între deținătorii titlurilor de doctor anterior datei de 31.12.2019 și cei care au obținut acest titlu după această dată, deoarece, legiuitorul are într-adevăr, dreptul de a modifica. suspenda sau anula sporuri, indemnizații, salarii periodice si alte stimulente în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, dar doar respectând principiul egalității. În acest sens este și decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Curții Constituționale, potrivit căreia tratamentul diferit nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității. Or, în speța supusă analizei se poate constata în mod direct existența unei discriminări a petentei, raportat la colegii săi aflați într-o situație comparabilă, fără ca tratamentul diferit ce i-a fost impus prin lege să aibă vreo justificare obiectivă și rezonabilă. Astfel, este evidentă încălcarea principiului plății egale pentru muncă de valoare egală, parte a dreptului la nediscriminare prevăzut de art. 16 alin. (1) coroborat cu art. 41 din Constituție. În același timp, instanța de fond, deși a invocat și prevederile CEDO, consideră că a ignorat prevederile din Protocolul nr. 12 la Convenria Europeană a Drepturilor Omului, care în art. 1 dispune interzicerea generală a discriminării, deci inclusiv sporul pentru titlul de doctor. Într-o situație similară, în care o persoană fizică, având calitatea de judecător, a reclamat aceeași situație, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1773 pronunțată în dosarul nr. x/2013 a reținut discriminarea. Pe de altă parte, potrivit Deciziei Constituționale nr. 997/2008, în vederea îndeplinirii rolului său de garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, CNCD poate constata existența unei discriminări ce rezultă din conținutul unor acte normative. În acest sens menționează și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (dintre care a amintit Decizia nr. 5060/18.04.2013). c) La data de 08.12.2022 a fost depus recursul incident de către pârâta A., care a solicitat admiterea recursului său și a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii promovate de către Ministerul Justiției. Recurenta-pârâtă nu a adus nici un fel de critici hotărârii recurate, menționând doar că susține recursul promovat de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, recurenta-pârâtă A. a solicitat, în principal anularea recursului promovat de către Tribunalul Vrancea, iar în subsidiat respingerea căii ca atac, ca nefondată. Totodată, a solicitat admiterea recursului promovat de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Recurentul-reclamant Tribunalul Vrancea, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului promovat de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat. Intimatul-reclamant Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului promovat de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va constata nulitatea recursului promovat de către Tribunalul Vrancea, va respinge recursul promovat de către pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat și va constata nulitatea recursului incident declarat de pârâta A., pentru următoarele considerente: 5.a) Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului promovat de către Tribunalul Vrancea pentru nemotivare invocată de recurenta-pârâtă prin întâmpinare. Instanța de control judiciar constată că recursul reclamantului Tribunalul Vrancea nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Din lecturarea susținerilor recurentului-reclamant, rezultă că aceasta nu a invocat nici un motiv de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu a evidenția vreun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului). Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, cererea de exercitare a căii de atac depusă de către reclamantul Tribunalul Vrancea nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare prevăzute expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin-(1) C. proc. civ. Recurentul, după cum s-a expus la anterior, s-a limitat la a aduce în discuție faptul că este scutit de la plata taxei de timbru conform art. art. 30 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Astfel, a menționat că Tribunalul Vrancea este instituție publică finanțată exclusiv de la bugetul statului, iar finalitatea demersului petentei A., care a solicitat CNCD constatarea stării de discriminare ca urmare a neacordării sporului de doctorat, are drept consecință acordarea unor despăgubiri din fonduri publice. Prin cea de-a doua critică a solicitat, dintr-o altă perspectivă, anularea în parte a Hotărârii CNCD nr. 832/25.11.2020 în ceea ce privește măsura constatării ca fiind întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, întrucât potrivit art. 8 alin. (2) din CAP. VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției, din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Ministerul Justiției, ca ordonator principal de credite, are atribuții în stabilirea indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi ce revin judecătorilor, concretizate prin emiterea de ordine Astfel, nu a motivat de ce instanța de fond a anulat în mod nelegal acțiunea ca netimbrată, de ce nu a formulat cerere de reexaminare și cum au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material incidente cauzei. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material. Or, instanța de fond a expus considerentele motivul anulării acțiunii reclamantului Tribunalul Vrancea este netimbrat, iar recurentul nu a combătut în niciun fel cele reținute de instanță. Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, și nu de a reanaliza situația de fapt. O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ. și nu permite exercitarea controlului de legalitate a hotărârii recurate, astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului declarat de reclamantul Tribunalul Vrancea împotriva sentinței civile nr. 758 din 14 aprilie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. 5.b) Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile legale incidente, constată că recursul pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare. Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea Hotărârii nr. 832/25.11.2020 prin care emitentul acesteia, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a constatat că fapta sesizată reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și a fost aplicată sancțiunea avertisment conform prevederilor O.G. nr. 2 din 2001, art. 5 alin. (2) lit. a), coroborată cu art. 6 și art.

La baza investigației efectuate de intimatul C.N.C.D. a stat sesizarea petentei A. care s-a adresat pârâtului Consiliul National pentru Combaterea Discriminării cu sesizarea nr. 6149/12.09.2014, reclamând o pretinsă situație de discriminare în care ar fi fost plasată ca urmare a faptului că ulterior dobândirii titlului de doctor în drept nu i s-au acordat drepturi salariate suplimentare. De asemenea, a solicitat și acordarea unor daune morale. Prin adresa cu nr. x/03.04.2019, la sediul pârâtului CNCD a fost comunicat faptul că prin sentința civilă nr. 557/23.02.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 1562/21.03.2019, instanța a admis în parte primul capăt de cerere al petentei, a anulat în parte Hotărârea CNCD nr. 38/21.01.2015, dată în dosarul nr. x/2014 și a obligat pârâtul CNCD să soluționeze cererea petentei, în sensul de a se constata dacă există sau nu discriminarea invocată. Raportat la conținutul Hotărârii nr. x/25.11.2020, prin pct. 2 și 3 din dispozitivul hotărârii CNCD a reținut că au fost întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și a fost aplicată în sarcina reclamanților Ministerul Justiției și Tribunalul Vrancea, Curții de Apel Galați sancțiunea avertismentului, în conformitate cu art. 5 alin. (2) lit. a), coroborat cu art. 6 și art. 7 din O.G. nr. 2/2001. În considerentele hotărârii C.N.C.D. s-a reținut în esență că în conformitate cu prevederile legale în domeniu, aplicabile la data formulării petiției de către pârâta A., pentru judecătorii care și-au obținut doctoratul înainte de 31.12.2009 sporul acordat anterior s-a inclus în salariul de bază, iar pentru cei care au obținut ulterior titlul de doctor nu s-a mai acordat acest spor. Se arată că se poate considera drept discriminare o diferențiere bazată pe un criteriu care atinge un drept, acesta fiind apreciat ca fiind momentul obținerii titlului de doctor. Sunt neîntemeiate criticile pârâtului CNCD referitoare la greșita admitere a acțiunii de către instanța de fond, având în vedere că este evidentă existența unei discriminări între deținătorii titlurilor de doctor anterior datei de 31.12.2019 și cei care au obținut acest titlu după această dată. Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice." Sunt discriminatorii, potrivit alin. (3) al normei mai sus menționate "prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare." Rezultă că pentru existența unei fapte de discriminare trebuie stabilit dacă există un tratament diferențiat al petentului în raport cu alte persoane, dacă acest tratament este influențat de unul dintre criteriile indicate de lege sau de un alt criteriu analog, dacă se identifică un drept al persoanei vătămate, iar în final dacă lipsește în cauză un scop legitim justificativ pentru această diferență de tratament. Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele, făcând imposibilă angajarea răspunderii administrative pentru discriminare. În prezenta cauză, astfel cum în mod legal a reținut și instanța de fond, nu se poate reține existența unui tratament diferențiat al pârâtei A. în raport de ceilalți judecători aflați în situații similare. Caracterul de similitudine nu se determină prin comparația între situația juridică a pârâtei care a obținut titlul de doctor în anul 2013, cu cea a judecătorilor care au dobândit acest titlu anterior Legii nr. 330/2009, act normativ prin care orice drept salarial recunoscut pentru aceste studii profesionale de excelență a fost suprimat. Raportul de discriminare presupune existența a cel puțin două persoane care sunt titularii unui drept subiectiv identic, însă uneia îi este restrâns, înlăturat exercițiul lui în baza unuia dintre criteriile prevăzute de lege. Or, absolvirea studiilor doctorale nu mai era remunerată la momentul dobândirii titlului de doctor al petentei, astfel că nu se poate pretinde în mod legitim restrângerea acest drept. Într-o situație similară sunt judecătorii care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 și pentru care legiuitorul a înțeles să nu mai stimuleze financiar absolvirea acestor studii, iar din comparația efectuată între situația pârâtei și a celorlalți judecători nu rezultă nici un element de diferențiere salarială din această perspectivă. Pe de altă parte, nu poate fi reținută existența unui tratament diferențiat al intimatei-pârâte și în raport de magistrații care au obținut titlul de doctor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009. În susținerea concluziei privind inexistența unei discriminări în raport cu momentul dobândirii titlului de doctor, Înalta Curte reține că interpretarea normelor salariale incidente trebuie realizată în acord cu jurisprudența obligatorie pronunțată în materie, respectiv Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Prin această decizie, instanța supremă a statuat că suma compensatorie acordată personalului care a beneficiat anterior de sporul pentru titlul de doctor nu reprezintă o formă de recunoaștere sau continuare a dreptului salarial anterior, ci o măsură tranzitorie menită să evite diminuarea veniturilor în contextul aplicării noii legislații privind salarizarea unitară. În consecință, nu se poate considera că există un drept subiectiv actual la acordarea sporului de doctorat pentru persoanele care au dobândit titlul ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, întrucât legiuitorul a suprimat expres această formă de recompensare salarială. Această interpretare exclude existența unui tratament diferențiat între persoanele care au dobândit titlul de doctor anterior și ulterior datei de 31.12.2009, întrucât diferența de tratament salarial nu se întemeiază pe un criteriu interzis de lege, ci pe o opțiune legislativă expresă, care a fost aplicată uniform și general tuturor categoriilor de personal vizate. Mai mult, Decizia RIL nr. 21/2016 subliniază că acordarea sumelor compensatorii nu are caracterul unui drept salarial autonom, ci reprezintă o măsură de protecție tranzitorie, fără vocație de extindere la alte persoane care nu se aflau în situația juridică anterioară modificării regimului de salarizare. Prin urmare, petenta nu se află într-o situație comparabilă cu magistrații care au beneficiat anterior de sporul de doctorat, întrucât nu îndeplinește condițiile legale pentru acordarea sumelor compensatorii, iar diferența de tratament nu este discriminatorie, ci rezultatul aplicării unor norme legale distincte în timp. În acest context, nu poate fi reținută existența unei discriminări indirecte, întrucât criteriul temporal (momentul dobândirii titlului de doctor) nu este unul interzis de lege, iar diferențierea este justificată obiectiv de scopul legitim al reformei salariale, respectiv uniformizarea și simplificarea grilelor de salarizare în sectorul public. Această interpretare este consolidată și de Decizia Curții Constituționale nr. 51/2020, care a sancționat interpretarea extinsă dată de instanța supremă în Decizia RIL nr. 21/2016, subliniind că sporul de doctorat a fost abrogat cu efecte erga omnes, iar acordarea sumelor compensatorii nu poate constitui temei pentru recunoașterea unui drept nou. Prin urmare, nu se poate susține că magistrații care au obținut titlul de doctor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 și care beneficiau anterior acestui act normativ de spor de doctorat au conservat acest drept și ulterior intrării în vigoare a actului normativ anterior menționat, iar în raport de aceștia petenta care a obținut titlul de doctor ulterior n-ar fi remunerat corespunzător celor dintâi pentru calificarea profesională suplimentară. Acest drept, așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia anterior citată, a fost abrogat prin Legea nr. 330/2009 cu efecte erga omnes, iar suma compensatorie acordată a reprezentat o măsură cu caracter tranzitoriu, ce urmărea să evite diminuarea veniturilor persoanelor care, anterior, obțineau venituri salariale mai mari decât cele care ar fi rezultat din aplicarea noilor legi-cadru în domeniul salarizării. În cauză nu a fost încălcat principiul plății egale pentru muncă de valoare egală, parte a dreptului la nediscriminare prevăzut de art. 16 alin. (1) coroborat cu art. 41 din Constituție, judecătorul fondului respectând prevederile din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și deciziile pronunțate de către instanța constituțională. Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurentul-pârât în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 758 din 14 aprilie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. 5.c) Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului incident promovat de către A., în condițiile art. 499 C. proc. civ. Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Recurenta-reclamantă nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar susținerile sale nu se pot încadra în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de articolul menționat. Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Textul legal se interpretează în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Astfel, nu se poate considera că susținerile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului incident declarat de pârâta A. împotriva sentinței civile nr. 758 din 14 aprilie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.