ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 244/2024

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 22.12.2020 sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., anularea Hotărârii nr. 732 din 14 octombrie 2020 emisă de Colegiul director al C.N.C.D. în dosarul nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 1063 din 2 iulie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și A. și a anulat Hotărârea nr. 732/14.10.2020 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2020 în soluționarea petiției nr. 2760/13.05.2020 formulată de petentul A..

Prin decizia nr. 3676 pronunțată la 21 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursurile declarate de recurentul-reclamant Ministerul Afacerilor Interne și recurenții-pârâți A. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței nr. 1063 din 2 iulie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Prin încheierea din data de 11 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de Ministerul Afacerilor Interne, a îndreptat eroarea materială strecurată în minuta deciziei nr. 3676 din data de 21 iunie 2022, în sensul că, a respins recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Afacerilor Interne (…)". Prezenta încheiere face parte integrantă din Decizia nr. 3676 din data de 21 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020.

Împotriva deciziei 3676 pronunțată la 21 septembrie 2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare Ministerul Afacerilor Interne, solicitând admiterea căii de atac, cu consecința anulării deciziei atacate în ceea ce privește soluția dată asupra recursului său și menținerea în ceea ce privește recursul pârâților.

În motivarea căii de atac, a arătat că dezlegarea dată recursului, este rezultatul unei erori materiale conform art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., reprezentată de confuzia pe care instanța a făcut-o între Poliția Locală și Poliția Română.

Analizând topica folosită, arată că instanța de recurs a reținut că inspectoratele de poliție/jandarmi județene sunt servicii publice deconcentrate, indicând în acest sens, art. 277 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Cod administrativ, fără a prezenta o argumentare în susținerea acestei concluzii.

Motivarea soluției cu privire la recursul M.A.I. se regăsește la pagina nr. 9 din hotărâre, în discuție fiind ultimele trei paragrafe, confuzia instanței vizând aspecte fundamentale ale dosarului ce au condus la concluzia greșită cu privire la calificarea structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne ca fiind servicii publice deconcentrate și la o dezlegare a unei chestiuni de organizare a instituțiilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, general valabilă, care poate fi folosită ca precedent judiciar de către orice persoană interesată.

Arată că, în calificarea unităților teritoriale ale M.A.I. ca servicii deconcentrate, instanța de recurs s-a raportat la Poliția Locată, entitate fundamental diferită de Poliția Română, în primul rând prin nivelul/forma de organizare, funcționare și subordonare. Astfel, Poliția Locală este organizată la nivelul autorităților administrației publice locale (primării), Poliția Română și structurile teritoriale din subordinea acesteia (inspectorate de poliție județene) fac parte din autoritatea publică centrală, respectiv Ministerul Afacerilor Interne.

Lecturând cele trei paragrafe din cuprinsul deciziei civile nr. 3676/2022 a ÎCCJ, susține că instanța nu a oferit o interpretare propriu-zisă a dispozițiilor legale aplicabile situației, ci și-a construit motivarea pe eroarea materială reprezentată de confuzia dintre Poliția Română si Poliția Locală.

Conchide în sensul că diferența dintre aceste instituții este de esența cererii de chemare în judecată, întrucât funcționează în baza unor reguli specifice de organizare și subordonare, iar instanța de judecată a aplicat dispozițiile legale în mod eronat, fără a face deosebire între cele două.

Intimatul A. a depus întâmpinare prin care în principal invocă, excepția lipsei de interes și în subsidiar, solicită respingerea căii de atac ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Referitor la excepția lipsei de interes în formularea contestației în anulare, Înalta Curte va avea în vedere următoarele aspecte:

Intimatul A. a invocat excepția lipsei de interes în susținerea contestației în anulare formulată de Ministerul Afacerilor Interne în raport de soluția de respingere a cererii de recurs, dispusă prin decizia nr. 3676 pronunțată la 21 iunie 2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, prin care s-a menținut sentința favorabilă Ministerului.

Înalta Curte reține că interesul formulării căii extraordinare de atac derivă din soluția pronunțată de instanța de recurs, în sensul că atâta timp cât a pierdut procesul, contestatorul are interes de a exercita calea de atac menționată, folosul practic constituindu-l chiar câștigarea procesului și în ceea ce privește menținerea considerentelor prin care ar fi fost calificate greșit inspectoratele de poliție/jandarmi județene ca fiind servicii publice deconcentrate conform art. 277 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 și s-a făcut confuzie între Poliția Locală și Poliția Română.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes invocată de intimat.

Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

În cauză, contestatorul a invocat prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., susținând că este incidentă ipoteza greșelii materiale.

Dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, se referă la situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale și sunt de strictă interpretare, având un câmp limitat de aplicare.

Noțiunea de "eroare materială" a fost analizată în doctrină și jurisprudență prin opoziție cu greșeală de judecată, arătându-se că textul legal vizează erori cu caracter formal, procedural sau situații în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate sau a textelor de lege invocate în motivarea hotărârii. Altfel spus, eroarea materială trebuie să fie evidentă și să vizeze confundarea unor elemente sau date materiale esențiale ale cauzei care au condus la pronunțarea unei soluții greșite, așadar greșeala instanței trebuie să fie una de fapt și nu una de judecată, ce are legătură cu aspectele formale ale judecății.

În jurisprudență, cu titlu exemplificativ, au fost considerate greșeli materiale, în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., respingerea greșită a unui recurs ca tardiv formulat în condițiile în care la dosar exista dovada expedierii acestuia în termenul legal, ori anularea acestuia ca netimbrat, în situația în care la dosar exista chitanța ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru.

În cauză, contestatorul a susținut că instanța de recurs a fost într-o eroare materială atunci când a respins recursul său și a menținut în cuprinsul motivării "calificarea inspectoratelor de poliție/jandarmi județene că fiind servicii publice deconcentrate"și a făcut "confuzie între Poliția Română si Poliția Locală, deși diferența dintre aceste instituții este de esența cererii de chemare în judecată, întrucât funcționează în baza unor reguli specifice de organizare și subordonare, iar instanța de judecată a aplicat dispozițiile legale în mod eronat, fără a face deosebire între cele două".

Față de critica contestatorului, se constată că "greșeala materială" vizează aspecte formale ale judecății procesului, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

În cadrul contestației în anulare, instituția contestatoare nu a indicat care sunt greșelile de fapt în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci s-a referit numai la eventuale greșeli de judecată, criticând decizia sub pretextul comiterii unei erori materiale determinate de o calificare greșită a inspectoratelor de poliție/jandarmi județene ca fiind servicii publice și o aparentă confuzie între Poliția Română si Poliția Locală.

Astfel, instanța de control judiciar a constatat că, pe perioada stării de urgență instituită prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020 (ulterior 240/2020) au fost restrânse o serie de drepturi, printre care și libera circulație a persoanelor, măsurile concrete, cu aplicabilitate generală, fiind stabilite de către ministrul afacerilor interne, prin ordonanță militară. În acest context, s-a precizat în sensul art. 277 alin. (1) din Ordonanță de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ că, în perioada pandemiei inspectoratele de poliție județene, instituția prefectului, inspectoratele pentru situații de urgență "sunt autorități care funcționează ca servicii publice deconcentrate" adică pot avea în subordinea lor structuri de specialitate în unitățile administrativ-teritoriale.

Instanța de recurs a stabilit și că, în perioada situației de urgență, poliția locală s-a subordonat operațional Ministerului Afacerilor Interne și nu a mai fost obligată să folosească limba minorităților naționale majoritare din zona în care opera (cu prevedea art. 94 din Codul Administrativ).

Susținerea vizând faptul că, din lecturarea celor "trei paragrafe din cuprinsul deciziei civile nr. 3676/2022 a ÎCCJ, instanța nu a oferit o interpretare propriu-zisă a dispozițiilor legale aplicabile situației, ci și-a construit motivarea pe eroarea materială reprezentată de confuzia dintre Poliția Română si Poliția Locală." nu poate fi analizată, întrucât nu privește o eroare materială, ci, cel mult o eroare de judecată vizând modul de interpretare a prevederilor legale incidente, respectiv Legea nr. 155/2010, Legea nr. 2018/2002 H.G. nr. 416/2017, O.U.G. nr. 57/2019, Decretul nr. 195/2020, Decretul nr. 240/2020.

Or, din modalitatea de motivare a căii extraordinare de atac, contestatorul nu dorește altceva decât o repunere în discuție și o nouă analiză judiciară a motivelor formulate în cadrul cererii de recurs asupra cărora instanța de recurs s-a aplecat, contestatorul încercând să separe considerentele (avute în vedere asupra tuturor recursurilor soluționate prin decizia ICCJ nr. 3676/2022, ele fiind verificate în mod unitar, chiar dacă părților li s-a răspuns separat), pentru a da aparența unei erori materiale.

În contextul celor anterior expuse, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestator s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un "recurs la recurs".

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluționat definitiv nu poate determina redeschiderea acestuia numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei, contestația în anulare neputând avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

Ca urmare nu poate fi reținută o eroare materială, în sensul legii, care ar putea conduce la admiterea contestației în anulare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 coroborat cu art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes.

Respinge contestația în anulare formulată de Ministerul Afacerilor Interne împotriva deciziei nr. 3676 pronunțate la 21 iunie 2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, ca nefondată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 18 ianuarie 2024.