Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.03.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1556/2022

HOTĂRÂRE
16.03.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1556/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 16 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. - în insolvență, prin administrator judiciar C. și administrator special B. împotriva sentinței nr. 486 din 25 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la completul de 5 judecători. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-06-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3757/2021
Ședința publică din data de 17 iunie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunal
ÎCCJ 2022-05-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2582/2022
Ședința publică din data de 10 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înreg
ÎCCJ 2022-05-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2631/2022
Ședința publică din data de 11 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data
ÎCCJ 2022-11-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5521/2022
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribu
ÎCCJ 2024-05-31
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3000/2024
Ședința publică din data de 31 mai 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă