Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
14 ianuarie 2026

Decizia nr. 92/2026 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 1062/2023 a Curții de Apel București

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat anularea în tot a Deciziei de impunere nr. x/23.04.2019 privind obligații fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecția fiscală, înregistrată la Administrația Fondului pentru Mediu sub nr. 29.220/23.04.2019, anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală nr. x/23.04.2019, înregistrat la A.F.M.

sub nr. 29.219/23.04.2019, anularea în tot a Deciziei nr. 39/3446/DJ/23.07.2019 de soluționare a contestației împotriva Deciziei de Impunere și a Raportului de Inspecție și, pe cale de consecință, anularea obligației de plată a sumei de 21.957.800 RON, reprezentând contribuția stabilită suplimentar de plată aferentă anului 2015, precum și obligarea AFM la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 1062 din 23 iunie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. prin Administrator Judiciar B. în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu. A anulat Decizia nr. 39/3446/DJ/23.07.2019 prin care a fost soluționată contestația împotriva Deciziei de Impunere nr. x/23.04.2019 și a Raportului de Inspecție Fiscală.

A anulat în parte Decizia de Impunere nr. x/23.04.2019 și Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/23.04.2019. A exonerat reclamanta de plata sumei de 21 957 800 RON, reprezentând contribuția stabilită suplimentar de plată, aferentă anului 2015. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 17 612 RON (onorariu avocat) + 100 RON (taxa timbru recurs) + 200 RON, (taxa timbru fond), reprezentând cheltuieli de judecată. 2. Recursul exercitat în cauză. Decizia ce face obiectul contestației în anulare Recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1062 din 23 iunie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin Decizia nr. 3805 din data de 26 iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 1062 din 23 iunie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat în tot sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. 3. Contestația în anulare Împotriva Decizia nr. 3805 din 26 iunie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a formulat contestație în anulare contestatoarea S.C. A. S.A., în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar B., întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ., solicitând admiterea căii de atac și anularea deciziei atacate, cu consecința respingerii recursului ca nefondat. În motivarea căii de atac, a susținut că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, constând în faptul că instanța de recurs a confundat motivul pentru care instanța de fond a admis acțiunea cu un alt motiv care nu a fost analizat în primă intanță și nu a fost considerent al admietrii acțiunii. În acest sens, a arătat că, la filele x din sentința recurată, instanța a reținut că acțiunea a fost întemeiată pe 12 critici (considerente).

La filele x din sentință se arată că instanța de fond a analizat numai a treia critică pe care a admis-o, respectiv "nerespectarea dreptului la apărare prin încălcarea obligațiilor de a consemna punctul de vedere al contribuabilului și de a răspunde acestuia, motivat în drept și în fapt, conform art. 131 alin. (2) Codul de procedură fiscală și a Ordinului MMAP nr. 2082/2016 (anexa nr. 11 b)". La ultimul alineat de la fila x a sentinței recurate nr. 1062/23.06.2023, instanța de fond arată că "date fiind cele stabilite anterior în legătură cu nerespectarea obligației impuse de art. 131 alin. (2) Codul de procedură fiscalăla, Curtea apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de ne legalitate, fiind suficient a se reține incidența unui singur motiv de nelegalitate pentru a determina anularea unui act administrativ.

Arată contestatoarea că în decizia nr. 3805/26.06.2025, se arată că: "Recurenta-pârâtă critică hotărârea instanței de fond din perspectiva analizei efectuate cu privire la dreptul la apărare, respectiv dreptul contribuabilului de a fi ascultat, prin soluția pronunțată de instanță fiind interpretate greșit prevederile art. 9 alin. (1) și alin. (3), art. 130 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală." - fila x, antepenultim paragraf; "Recurenta-pârâtă critică hotărârea instanței de fond și din perspectiva analizei efectuate cu privire la dreptul la apărare, respectiv dreptul contribuabilului de a fi ascultat, prin soluția pronunțată de instanță fiind interpretate greșit prevederile art. 9 alin. (1) și alin. (3), art. 130 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală." - considerent reținut de instanța de recurs la 3 care reia afirmația de la fila x, antepenultim paragraf; Or, Înalta Curte reține că instanța de fond a motivat sumar și generic sentința, preluând susținerile reclamantei potrivit căreia organele fiscale nu i-au respectat, cu ocazia inspecției fiscale, dreptul la apărare, susțineri nefondate.

(...) reprezentanții reclamantei au fost informați pe tot parcursul controlului, au participat la discuția final, iar punctul de vedere formulat la data de 08.04.2019 a fost cuprins în Anexa 12 la Raportul de inspecția fiscală (...). - fila x, ultimele două alineate. Aspectele invocate de parte au fost susținute atât în fața primei instanțe, cât și în cuprinsul cererii de recurs, însă instanța de control judiciar, în mod eronat, fără nicio legătură cu considerentul reținut în sentința de fond, instanța de recurs a analizat exclusiv problema nerespectării dreptului de a fi informat și ascultat, a incidenței prevederilor art. 9 alin. (1) și (3) și art. 130 Codul de procedură fiscalăși a concluzionat că dreptul de a fi informat și ascultat nu a fost încălcat.

Or, aceste argumente de drept și de fapt invocate în legătură cu prima critică dintre cele 12 cuprinse în acțiune, nu au fost analizate de instanța de fond și nu constituie considerente ale admiterii acțiunii. Concluzionează contestatoare în sensul că instanța de recurs nu a făcut controlul de legalitate al hotărârii recurate, confundând cele două critici formulate - cea de la punctul 3 (analizată și admisă de instanța de fond) cu ce a de la punctul 1 (neanalizată de instanța de fond). În opinia contestatoarei, sunt incidente prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în speță fiind săvârșită o eroare materială evidentă și care vizează confundarea unor elemente, existența ori neexistența analizei unor critici, greșeala fiind una de fapt, care a condus la pronunțarea unei soluții greșite.

4. Alte aspecte Intimata Administrația Fondului pentru Mediu, legal citată, a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației în anulare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale.

Conform art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., invocat drept temei al contestației în anulare: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (…) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;(…)". Înalta Curte reține că, pentru a fi incident acest caz de contestație în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația să fie pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existența unor erori materiale, săvârșite de instanța de control judiciar, care au influențat soluția astfel pronunțată. În definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

În speță, se observă că instanța de control judiciar a admis recursul formulat de declarat de recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu împotriva hotărârii instanței de fond, a casat în tot sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând, că instanța de fond nu a stabilit situația de fapt din prezenta cauză, nu a analizat temeiurile de drept și argumentele esențiale invocate atât prin acțiune, cât și prin întâmpinare, pe care nici nu le-a valorificat, dar nici nu le-a înlăturat, sentința pronunțată este nelegală.

Înalta Curte constată că aspectele referitoare la pretinsa eroare materială au fost invocate de către contestatoare, fie în cuprinsul căii de atac, soluționate prin decizia care face obiectul contestației în anulare dedusă judecății în cauză, fie prin cererea de chemare în judecată, și au făcut obiectul analizei instanței de recurs, astfel că eroarea materială invocată de contestatoare în prezenta cauză nu privește o greșeală materială a instanței de recurs, cu privire la date sau elemente din cuprinsul înscrisurilor aflate în dosarul cauzei, ci reprezintă aspecte care au fost analizate de instanța de recurs cu prilejul soluționării căii de atac.

Totodată, din motivele contestației în anulare reiese că contestatoarea este nemulțumită de soluția pronunțată în recurs, nefiind de acord cu aceasta și cu motivarea instanței or, Înalta Curte are în vedere că, potrivit normelor de procedură civilă, contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc.

civ. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în cauză nu se invocă de către contestatoare o greșeală materială a instanței de recurs cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei, motivele prezentate în contestația în anulare referindu-se la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatoarea formulând critici, în concret, cu privire la modul în care a înțeles instanța de recurs să soluționeze cererea de recurs. Contestatoarea invocă, așadar, o pretinsă greșeală de judecată, susțineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestației în anulare nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

DECIDE Respinge contestația în anulare declarată de contestatoarea S.C. A. S.A., în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar B. împotriva Deciziei nr. 3805 din data de 26 iunie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, dosar x/2019, ca nefondată. Definitivă. Pronunțată astăzi, 14 ianuarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.