ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5567/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat anularea în tot a Deciziei de impunere nr. x/23.04.2019 privind obligații fiscale suplimentare de plata la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecția fiscala, înregistrata la Administrația Fondului pentru Mediu sub nr. x/23.04.2019 si comunicata la data de 24.04.2019 cu număr de înregistrare x, anularea în parte a Raportului de inspecție fiscala nr. x/23.04.2019, înregistrat la A.F.M. sub nr. x/23.04.2019, anularea în tot a Deciziei nr. 39/3446/DJ/23.07.2019 de soluționare a contestației împotriva Deciziei de Impunere si a Raportului de Inspecție comunicata la data de 26.07.2019 si înregistrata sub nr. x si, pe cale de consecința, anularea obligației de plata a sumei de 21.957.800 RON, reprezentând contribuția stabilită suplimentar de plata aferenta anului 2015, precum și obligarea AFM la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea cauzei.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1335 din 14 februarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. (în insolvență), în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, ca nefondată. În temeiul art. 13 din Legea nr. 101 din 15 iunie 2011 republicată pentru prevenirea și sancționarea unor fapte privind degradarea mediului s-a dispus sesizarea Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru efectuarea de cercetări penale cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea și sancționarea unor fapte privind degradarea mediului (colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deșeuri, inclusiv supravegherea acestor operațiuni și întreținerea ulterioară a spațiilor de eliminare, precum și acțiunile întreprinse de brokeri în procesul de gestionare a deșeurilor, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului); art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive); art. 322, art. 323, art. 324 din C. pen., privind falsul în înscrisuri sub semnătură privată, uzul de fals și falsificarea unei înregistrări tehnice, toate cu privire la posibile operațiuni fictive realizate de următoarele persoane juridice: S.C. B. S.R.L., Asociația non profit "Cluster" pentru Promovarea Afacerilor Specializate în Ecotehnologii și Surse Alternative de Energie MEDGreen, S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.A., S.C. I. S.R.L., respectiv S.C. A. S.A., așa cum reiese din Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/23.04.2019 înregistrat sub nr. x/23.04.2019 la Administrația Fondului pentru Mediu. S-a dispus trimiterea Parchetului de pe lângă Tribunalul București a unor copii de pe Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/23.04.2019 înregistrat sub nr. x/23.04.2019 la Administrația Fondului pentru Mediu, de pe Decizia de impunere nr. x/23.04.2019 și un exemplar al sentinței, după motivare.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze. A arătat recurenta că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Instanța de fond nu a analizat susținerile reclamantei, nu a indicat motivele pentru care a înlăturat argumente decisive prezentate si nu a făcut nici măcar o trimitere la probele administrate si la motivele de drept si de fapt invocate. Recurenta reclamantă a invocat în susținerea acțiunii 12 motive de nelegalitate, instanța procedând la gruparea acestora în 4 categorii de critici care au fost respinse în bloc, fără nicio trimitere la vreuna dintre apărări. Cu privire la primele 5 motive ale ațiunii, care prezintă încălcări ale normelor legale de către echipa de control AFM, acestea au fost respinse fără a se arăta de ce nu există aceste încălcări și de ce niciun text dintre cele invocate nu este aplicabil în cauză, fiind propus un raționament teoretic de către prima instanță, care, deși pornește de la hotărârea CJUE nr. C-430/19, este contrar acesteia. Totodată, prima instanță nu a făcut nicio referire la proba constând în procesele-verbale de control încrucișat, deși a fost administrată la termenul din 19.11.2020. În ceea ce privește nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (1), art. 46 alin. 1it. f), art. 131 alin. (1) din Codul de procedură fiscală si ale Anexei 11 b) din Ordinul MMAP nr. 2082/2016, de asemenea, lipsesc argumentele pentru care instanța a înlăturat susținerile reclamantei. Și în ceea ce privește celelalte motive care privesc negalitatea celor stabilite prin actul atacat instanța de fond le-a respins fără a le analiza, doar cu argumentul că nu ar fi fost asigurate probe. S-a arătat că, deși instanța de fond a apreciat prin încheierea din data de 19.11.2020 că procesele-verbale de control încrucișat reprezintă o probă pertinentă, în cuprinsul sentinței nu se face nicio referire sau trimitere la acestea. Hotărârea a fost criticată și sub aspectul încălcării normelor de drept material, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv, aplicarea greșită a art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 196/2005, privind aprecierea mecanismului de gestiune a deșeurilor de ambalaje. Instanța de fond a încălcat principiul neretroactivității legii civile procedând la aplicarea pentru anul 2015 a art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2005 în forma modificată prin art. 7 din O.U.G. nr. 39/2016. De asemenea, au fost încălcate și dispozițiile art. 16 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 249/2015, în condițiile în care obligația de asigurare a reciclării nu exista în anul 2015. Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a arătat recurenta - reclamantă că instanța de fond a incălcat principiul contradictorialității prin sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, fără a pune această dispoziție în discuția părților conform art. 14 din C. proc. civ. Totodată, nu a fost respectat nici principiul disponibilității și cel al dreptului la apărare prin extinderea de către instnață a considerentelor și la anii 2016-2017, cu consecința stabilirii unei posibile vinovății penale în sarcina reclamantei și a altor societăți care nu au fost parte în proces. A arătat recurenta - reclamantă că a în speță este demonstrată vătămarea produsă prin încălcarea unor principii esențiale ale procedurii, astfel că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. S-a arătat că motivarea unei hotărâri judecătorești nu tine de volum ci de esență, iar în raport de probele administrate, instanța de fond în mod corect a prezentat motivele care au determinat-o să pronunțe soluția respingerii acțiunii, fiind neîntemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Nici celelalte susțineri ale recurentei referitoare la viciile sentinței atacate nu sunt întemeiate, dispozițiile art. 16 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 249/20015 introducând o obligație de rezultat, recurenta trebuind să asigure, prin toate mijloacele, că întreaga cantitate de deșeuri raportate de partenerii comerciali ca fiind valorificate, a fost efectiv valorificată.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinările pârâtei intimate la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate. În fapt, prin cererea de chemare în judecată recurenta - reclamanta a solicitat anularea unei decizii de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecția fiscala, a raportului de inspecție fiscală și a deciziei de soluționare a contestației, pentru suma de 21.957.800 de RON, reprezentând contribuția de 2 RON/kg, aferentă anului 2015, aplicată la diferența dintre cantitățile de deșeuri de ambalaje, anvelope uzate declarate ca valorificate și cantitățile constatate de intimata - pârâtă ca fiind valorificate efectiv. Prin hotărârea atacată în prezenta cauză, judecătorul fondului a reținut, în esență, că a fost respectat dreptul la apărare al reclamatei în fața organului administrativ, că raportul de inspecție fiscală este motivat în fapt și în drept, că nu s-a demonstrat o aplicare greșită a legii, o încălcare de către echipa de control a limitelor exercitării dreptului de apreciere (art. 6 alin. (2) Codul de procedură fiscală si a principiului rolului activ art. 7 alin. (2) Codul de procedură fiscală sau încălcarea art. 102 alin. (1) Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei, iar în ceea ce privește criticile de nelegalitate vizând aspectele de fapt, s-a reținut că acestea nu au fost susținute de probe. Analizând sentința atacată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a formulat critici referitoare la încălcarea drepturilor A. de a fi informat si ascultat; nerespectarea dreptului la apărare prin încălcarea obligației de a solicita note explicative conform art. 113 alin. (2) lit. g) Codul de procedură fiscală. si a Ordinului MMAP nr. 2082/2016; nerespectarea dreptului la apărare prin încălcarea obligațiilor de a consemna punctul de vedere al contribuabilului si de a răspunde acestuia, motivat în drept si în fapt - conform art. 131 alin. (2) Codul de procedură fiscală. si a Ordinului MMAP nr. 2082/2016; nerespectarea dreptului la apărare prin încălcarea obligației imperative prevăzute la cap. IV. Discuția finala cu contribuabilul/plătitorul, pct. 1 din Ordinul MMAP nr. 2082/2016; nerespectarea dreptului la apărare prin încălcarea principiului legalității (art. 4 alin. (2) Codul de procedură fiscală.) coroborat cu principiul opozabilității actului administrativ fiscal (art. 48 Codul de procedură fiscală; nemotivarea în fapt si în drept a constatărilor din raportul de inspecție fiscală; nelegalitatea parțială a RIF datorita aplicării greșite a legii; critici referitoare la obligația reclamantei a preda cantitățile de deșeuri de ambalaje către operatori economici autorizați pentru operațiuni de valorificare si reciclare, si nu de a asigura realizarea efectiva a operațiunilor de valorificare si reciclare; împrejurării dovediri trasabilitatii deșeurilor de ambalaje pana la valorificator/reciclator demonstrând îndeplinirea obiectivelor de reciclare si valorificare a deșeurilor de ambalaje aferente cantității de 10.978.900 kg deșeuri de ambalaje; referitor la încălcarea de către echipa de control a limitelor exercitării dreptului de apreciere (art. 6 alin. (2)Codul de procedură fiscală si a principiului rolului activ (art. 7 alin. (2) Codul de procedură fiscală; alte considerente privind nelegalitatea pe fond a concluziilor RIF privind neîndeplinirea obiectivelor de valorificare/reciclare aferente anului 2015; și critici referitoare la încălcarea art. 102 alin. (1) Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si insolventa. Or, din expunerea anterioară, rezultă faptul că prima instanță a analizat doar parțial motivele de nulitate și nelegalitate a actelor administrative ce formează obiectul litigiului rezumându-se, în analiza legalității notei de constatare a neregulilor și a deciziei, exclusiv la aspectele formale privind respectarea dreptului la apărare al contribuabilului, la îndeplinirea cerinței de motivare a actelor administrative, precum și la respectarea limitelor exercitării dreptului de apreciere (art. 6 alin. (2) Codul de procedură fiscală, a principiului rolului activ (art. 7 alin. (2) Codul de procedură fiscală, precum și a dispozițiilor art. 102 alin. (1) Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si insolvență, cu privire la aspectele de fapt mărginindu-se a arătat că acestea "trebuiau susținute cu probe pe care reclamanta nu le-a asigurat". Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat "(1) Hotărârea va cuprinde:/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României). Constată Înalta Curte că în ceea ce privește fondul constatărilor autorității pârâte, respectiv legalitatea modului de stabilire a obligației de plata la Fondul pentru Mediu în cuantum de 21.957.800 RON, prima instanță a arătat doar că reclamanta nu a prezentat critici care să conducă la constatarea unei nelegalități a actelor administrativ-fiscale atacate. O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentințe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, de natură a conduce la pronunțarea unei hotărâri lacunare sub aspectul motivelor pe care se sprijină, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunțată în litigiul de față. În consecință, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., împrejurare în raport de care, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, acestea urmând a fi examinate de către prima instanță, cu ocazia rejudecării cauzei. Înalta Curte reține că sunt incidente în cauză și motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. Prin hotărârea atacată în prezenta cauză, judecătorul fondului a constatat că, întrucât constatările organelor de inspecție fiscală relevă fictivitatea unor operațiuni realizate de S.C. B. S.R.L., Asociația non profit "Cluster" pentru Promovarea Afacerilor Specializate în Ecotehnologii și Surse Alternative de Energie MEDGreen, S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.A., S.C. I. S.R.L., respectiv S.C. A. S.A., pentru a da aparența îndeplinirii unor obligații de natură fiscală, rezultă indiciile săvârșirii unor infracțiuni motiv pentru care a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru efectuarea de cercetări penale. Constată Înalta Curte că, deși s-au invocat dispozițiile art. 13 din Legea nr. 101 din 15 iunie 2011 republicată pentru prevenirea și sancționarea unor fapte privind degradarea mediului, principiul legalității, reglementat de art. 7 din C. proc. civ., presupune ca procesul civil să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legii de drept procesual, astfel că judecătorului învestit cu soluționarea unei pricini îi incumbă obligația de a asigura respectarea dispozițiilor legale referitoare la realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces. În aceste condiții modalitatea, folosită de instanța de fond de a se pronunța din oficiu, direct prin hotărârea judecătorească asupra sesizării organelor penale, fără ca acest aspect să fi fost pus în discuția părților, lezează grav regulile de desfășurare ale procesului civil constând în oralitatea și contradictorialitatea dezbaterilor (art. 14 și 15 din C. proc. civ.), și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acest fapt este de natură a produce o vătămare recurentei - reclamante în sensul art. 175 din C. proc. civ., aceasta neputând formula un punct de vedere în legătură cu această sesizare, impunându-se reformarea sentinței și din aceste considerente.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este nelegală, fiind incidente motivele prevăzute de art. 488 pct. 5 și 6 din C. proc. civ. care atrage casarea, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecare.