- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 14 ianuarie 2026
Decizia nr. 91/2026 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 1326/2020 a Curții de Apel București
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.07.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., a solicitat să se constate nulitatea Hotărârii nr. 336/08.04.2020 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea discriminării în dosarul nr. x/2019 și exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 5.000 RON. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertisment sau reducerea sancțiunii contravenționale proporțional cu gradul de pericol social, în principal la minimul acesteia de 1.000 RON.
Soluția instanței de fond în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 1326 din 11 decembrie 2020, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. și a anulat Hotărârea CNCD nr. 336/08.04.2020. Totodată, l-a exonerat pe reclamant de la plata amenzii contravenționale de 5000 RON.
Calea de atac a recursului exercitată împotriva hotătârii pronunțate în primul ciclu procesual Împotriva acestei sentințe a exercitat calea de atac a recursului pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu cerere de recurs principal, dar și reclamantul A., ce a declarat recurs incident, potrivit art. 491 C. proc. civ.
Soluția instanței de recurs ce vizează hotărârea pronunțată în primul ciclu procesual Prin Decizia nr. 5494 pronunțată la data de 16 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și justiție - secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile nulității și lipsei de interes în formularea recursului principal și a admis recursul principal declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și recursul incident declarat de A., cu consecința casării hotărârii recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, cauza a fost reînregistrată la prima instanță la data de 26.04.2023 sub nr. x/2020*.
Soluția instanței de fond în rejudecare după casare Prin sentința civilă nr. 309 din 28 februarie 2024, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în rejudecare după casare, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. și a dispus anularea Hotărârii nr. 336/08.04.2020, emisă de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Calea de atac a recursului exercitată împotriva hotărârii pronunțate în rejudecare după casare Împotriva acestei sentințe pronunțate de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, în rejudecare după casare, a promovat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, acesta solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.
Decizia ce face obiectul contestației în anulare Prin Decizia nr. 1819 din 01 aprilie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, s-a anulat recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 309 din 28 februarie 2024 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Contestația în anulare ce face obiectul judecății Împotriva Deciziei nr. 1819 din 01 aprilie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocând motivele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din Codul de procedură civilă. În susținerea contestației în anulare, contestatorul arată că soluția și argumentele care au stat la baza pronunțării Deciziei nr. 1819/2025 sunt rezultatul unei erori materiale, care a condus în final la omisiunea cercetării motivului său de casare care a stat la baza recursului CNCD și anume motivul constând în faptul că sentinta recurată a fost dată cu aplicarea gresită a normelor de drept material, respectiv a dispozitiilor art. 2, alin. (1) si art. 15 din O.G. nr. 137/2000, sub aspectul probării îndeplinirii elementelor constitutive ale unei fapte de discriminare. Consideră că elocvența erorilor materiale care au stat la baza pronunțării acestei soluții rezultă indubitabil din rețineri precum: "Prin motivele de recurs dezvoltate de recurent nu se critică niciun argument astfel cum a fost reținut de către prima instanță cu privire la aspectele care au condus în mod concret la respingerea ca neîntemeiată acțiunii (...). Astfel, recurentul-reclamant reiterează în calea extraordinară de atac situația de fapt, reia în cea mai mare parte acțiunea formulată la fond și face referire la o serie de decizii din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc sentința atacată și să se raporteze la considerentele acesteia." În primul rând, contestatorul arată că se reține eroarea materială a instanței supreme constând în referiri neconforme privitoare la "aspectele care au condus în mod concret la respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii", respectiv a faptului că recurentul-reclamant reiterează în calea extraordinară de atac situația de fapt și reia în cea mai mare parte acțiunea formulată la fond. Apreciază că este indubitabil faptul că instanța supremă a produs o eroare materială în inserarea și construirea acestor argumente, întrucât instanța de fond, prin pronunțarea sentinței recurate de către CNCD, nu a respins ca neîntemeiată acțiunea, ci, dimpotrivă, a admis acțiunea cu consecința anulării hotărârii CNCD, iar recurentul CNCD nu este recurent-reclamant care să se fi rezumat la reluarea acțiunii formulate la fond, ci este recurent-pârât, care nu a formulat acțiunea de fond și, în consecință, nici nu putea rezuma recursul în cauză la reluarea acțiunii de fond, pe care, în consecința logică a procesului, o combătea ca fiind netemeinică. În al doilea rând, contestatorul arată că efectul erorii materiale produse de către instanța supremă în cauză a condus de plano la eroarea de judecată a acesteia constând în reținerea că recurentul CNCD nu ar fi criticat niciun argument astfel cum a fost reținut de către prima instanță, ci doar ar fi reiterat în calea extraordinară de atac situația de fapt și ar fi reluat acțiunea formulată la fond, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc sentința atacată și să se raporteze la considerentele acesteia, consecința finală fiind omisiunea instanței supreme de a cerceta motivul concret de casare care a stat la baza recursului CNCD, anume motivul constând în faptul că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în speță a dispozițiilor art. 2, alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, sub aspectul probării îndeplinirii elementelor constitutive ale faptei de discriminare. Apreciază că recursul CNCD se conforma exigențelor legale atât sub aspectul indicării în mod concret a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, cât și a combaterii argumentelor reținute de către prima instanță în pronunțarea soluției de admitere a acțiunii. În continuare, după redarea argumentelor expuse în susținerea recursului său privind nelegalitatea sentinței recurate, contestatorul susține că, prin motivarea concretă și explicită a recursului, CNCD nu s-a limitat sub nicio formă la reluarea acțiunii de fond, ci a prezentat maniera corectă de aplicare la obiectul cauzei a dispozițiilor art. 2, alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, sub aspectul probării îndeplinirii în cauză a elementelor constitutive ale faptei de discriminare: criteriul de discriminare, dreptul încălcat, absența justificării obiective și legitime . Apreciază că prin această motivare a fost criticat, explicit sau implicit, argumentul primei instanțe în sensul că nu ar fi îndeplinite elementele constitutive ale faptei contravenționale sub aspectul incidenței dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000. De asemenea, mai susține contestatorul că, prin același recurs, a fost criticat în mod expres și argumentul instanței de fond, în sensul unui subiect de vădit interes public, respectiv o știre de actualitate ce justifica doza de exagerare, explicabilă prin revolta resimțită de reclamant față de situația de fapt care a generat-o. Deopotrivă mai susține contestatorul că, în motivarea recursului, se regăsește în mod explicit și critica referitoare la argumentul primei instanțe, privind faptul că afirmația a fost produsă în cadrul unei emisiuni de tip pamflet. Pentru aceste considerente care se circumscriu motivelor de contestație în anulare prevăzute de art. 503 alin. (2), pct. 2 și 3 din C. proc. civ., apreciază contestatorul că Decizia nr. 1819/2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se impune a fi anulată din cauza erorilor materiale constând în referirile neconforme ale instanței supreme cu privire la realitatea cauzei, cu consecința finală a omisiunii instanței supreme de a cerceta motivul concret de casare care a stat la baza recursului CNCD, constând în faptul că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în speță a dispozițiilor art. 2. alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000.
Apărările formulate în cauză Nici intimatul-reclamant A. și nici intimata-pârâtă B. nu au formulat apărări la contestația în anulare promovată de recurentul - pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în cadrul unei întâmpinări, astfel cum este prevăzută de art. 508 alin. (2) C. proc. civ.
Procedura de soluționare a contestației în anulare În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. Prin Rezoluția Președintelui completului căruia i-a fost repartizată aleatoriu contestația în anulare ce face obiectul judecății, din data de 12.11.2025, s-a fixat primul termen pentru soluționarea contestației în anulare la data de 14.01.2026, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, luând act de solicitarea contestatorului, de judecare a cauzei în lipsă, constatând deopotrivă că nu s-au formulat cereri prealabile, nefiind invocate nici excepții, a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul în pronunțare asupra contestației în anulare ce face obiectul judecății. II.1. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Înalta Curte, analizând contestația în anulare în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge ca nefondată, pentru considerentele în continuare arătate. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică exclusiv incidența unuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale. Examinând contestația în anulare ce face obiectul judecății, constată Înalta Curte că, în cadrul acesteia, contestatorul a susținut că soluția și argumentele ce au stat la baza pronunțării deciziei atacate sunt rezultatul unei erori materiale, ce a condus la omisiunea instanței supreme de a cerceta motivul concret de casare care a stat la baza recursului, acesta invocând motivele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ. Analizând motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., reține Înalta Curte că motivul de contestație stipulat prin acest articol pentru exercitarea căii extraordinare de atac are în vedere greșeli materiale de ordin procedural, săvârșite de instanță prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite. Prin eroare materială ca temei al unei contestații în anulare trebuie înțeles orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui, ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara și, pentru verificarea acestor situații, nu este necesară reexaminarea sau reaprecierea fondului sau a unor aspecte asupra cărora instanța de recurs a statuat expres. În raport de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. și de argumentele expuse de contestator, Înalta Curte constată că motivele prezentate în contestația în anulare se referă la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatorul formulând critici cu privire la raționamentul instanței de recurs, contestând considerentele pe care se sprijină soluția de anulare a recursului. În speță, se observă că instanța de recurs a anulat recursul declarat de contestator împotriva hotărârii instanței de fond, reținând că prin motivele de recurs dezvoltate de recurent nu se critică niciun argument, așa cum a fost reținut de către prima instanță, astfel că lipsește dezvoltarea în mod real în conținutul căii de atac exercitate a unor motive de casare/nelegalitate. În aceste condiții, eroarea materială invocată de către contestator ca fiind săvârșită de instanță nu poate fi încadrată în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât constatarea nulității recursului nu este rezultatul unei simple și evidente erori materiale, ci a modului în care instanța a înțeles să aplice dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. Pe cale de consecință, în pricina de față, contestația în anulare formulată nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textul legal, întrucât motivele invocate de contestator nu se încadrează în ipoteza reglementată de dispozițiile citate. Eroarea materială privește îndeosebi aspecte care țin de investirea instanței, de procedură, nicidecum erori de fond, care ar duce la cercetarea argumentelor de drept avute în vedere de instanța care a solutionat calea de atac. Înalta Curte constată că instanța de recurs a apreciat, în raport de actele și lucrările dosarului, faptul că recursul Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării este nul, pentru considerentele expuse în decizia atacată, relevante fiind considerentele conform cărora "Recurentul - pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a adus critici punctuale, prin care să demonstreze în mod concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, din perspectiva cazurilor de casare prevăzute și prin raportare la prevederile legale reținute de instanță în motivarea soluției". Deși în mod greșit s-a reținut că "(...) recurentul - reclamant (...) reia în cea mai mare parte acțiunea formulată la fond...", în condițiile în care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a avut calitatea de pârât, aceasta este doar o eroare materială în sensul reglementat de art. 442 C. proc. civ., putând fi îndreptată în cadrul procedurii prevăzute la alin. (2) al aceluiași articol, această eroare neputând însă influența, de o manieră determinantă, pronunțarea soluției dată recursului promovat de contestatorul din prezenta cauză, astfel încât să fie incidentă dispoziția mai-sus amintită, care condiționează admiterea contestației în anulare de faptul ca soluția instanței să fie rezultatul acelei greșeli materiale. Mai mult, la baza soluției pronunțate de instanța de recurs nu au stat doar aceste considerente, așa cum se poate observa cu ușurință din conținutul deciziei atacate. Astfel cum s-a reținut mai sus, motivul de contestație analizat are în vedere greșeli materiale de ordin procedural, săvârșite de instanță prin confundarea unor elemente importante și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite și nu o eroare de judecată, respectiv modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Aspectele invocate de contestator reprezintă în realitate critici de nelegalitate, vizând pretinse erori de judecată și constituind un veritabil "recurs la recurs", imposibil de analizat pe cale contestației în anulare. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității raporturilor juridice pe motivul că ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunțată în Cauza Pshenichnyy împotriva Rusiei, paragraful 26). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reținut că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea autorității de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 7 iulie 2009 (definitivă la 7 octombrie 2009), pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2011, paragraful 99]. Așadar, motivul de contestație în anulare invocat are în vedere doar erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecății, care au fost determinante în pronunțarea unei soluții greșite asupra recursului (dezlegării recursului), iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale. În afara acestor motive stricte, părțile nu pot solicita anularea hotărârilor judecătorești definitive pentru motive de fond, care ar presupune reluarea judecății și stabilirea unei alte situații de fapt sau de drept, pentru că s-ar încălca astfel principiul securității raporturilor juridice și autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești definitive. Acest principiu trebuie respectat chiar în ipoteza în care partea nemulțumită ar susține că s-au săvârșit erori de judecată și ar pune în discuție legalitatea unei hotărâri. Concluzia se desprinde și din practica instanței europene de contencios a drepturilor omului, care a afirmat constant că unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul siguranței raporturilor juridice, potrivit căruia soluția definitivă pronunțată de instanțe nu trebuie să mai fie rejudecată, iar anularea unei hotărâri judecătorești definitive nu poate fi justificată numai pe pretinsa apreciere injustă a probelor de către instanța care a statuat în ultimă instanță (Hotărârea din 15 nov. 2007 în cauza Belasin c. României). Astfel, raportat la aceste considerații, Înalta Curte, revenind la datele speței, constată că eroarea materială invocată de contestator și fundamentată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în cauza de față, unde instanța de recurs a efectuat, potrivit considerentelor deciziei atacate, o vădită judecată de valoare, un raționament juridic de aplicare a legii, atunci când aceasta a verificat dacă criticile invocate de recurent în cererea de recurs se circumscriu juridic motivelor de casare enumerate limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În realitate, ceea ce urmărește contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este tocmai repunerea în discuție a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și reevaluarea cadrului normativ incident pe fondul litigiului și a ansamblului probator, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv al contestației în anulare invocat de contestator, respectiv motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, față de conținutul acestuia, ce vizează situația când "3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen", acest motiv de contestație în anulare nu poate fi incident în prezenta cauză, raportat la soluția pronunțată de instanța de recurs, ce a anulat recursul, fără a intra în cercetarea sa. Concluzionând, contestația în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative prevăzute la articolul 503 C. proc. civ. Reține Înalta Curte că, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, securitatea raporturilor juridice fiind o dimensiune esențială. Or, raportat la considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că, prin contestația formulată, contestatorul încearcă obținerea unei noi judecăți de recurs, prin criticile formulate acesta tinzând de fapt la o rejudecare a recursului, cu depășirea însă a cadrului stabilit restrictiv de art. 503 C. proc. civ. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatorului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre legală, ce se impune a fi menținută. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru aceste considerente, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată, cu consecința menținerii hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva Deciziei nr. 1819 din data de 1 aprilie 2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, ca nefondată. Definitivă. Pronunțată astăzi, 14 ianuarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.