Decizia nr. 5568/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1647/2022 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.07.2021 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., anularea Hotărârii nr. 495/16.06.2021, emise de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și, în consecință, respingerea ca neîntemeiată a sesizării formulate de către petenta B., precum și exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 de RON, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 1647 din data de 25.03.2022, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 302 din data de 17 februarie 2023, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul National pentru Combaterea Discriminării și B., astfel cum a fost modificată; A anulat Decizia CNCD nr. 495/16.06.2021; A obligat pârâții la plata sumei de 3500 RON, cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva sentinței nr. 302 din 17 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au formulat recursuri recurenții-pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B.. 3.1. Prin recursul declarat, recurenta-pârâtă B. a solicitat, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, desființarea sentinței recurate și a tuturor încheierilor de ședință din dosarul cauzei, (încheierilor de ședință din data de 07.10.2022, 20.01.2023 și 03.02.2023) menținerea ca temeinică și legală a Hotărârii CNCD nr. 495/16.06.2021, cu menținerea sancțiunii amenzii, precum și anularea obligării sale la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, arată, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că nu a avut cunoștință de acțiunea de față până la data de 21.10.2022, când a primit o citație și că ulterior i-a fost comunicată și sentința pronunțată, însă nici în sentință și nici în încheierea ce face parte integrantă din aceasta nu s-a reținut faptul că procedura de citare ar fi viciată, în condițiile în care nu a fost înștiințată că era intervenient forțat și că nu i s-ar fi comunicat documentele din dosar, iar pe de altă parte, nu s-a reținut nici că a solicitat la data de 19.01.2022 amânarea cauzei și comunicarea acțiunii reclamantului în vederea formulării apărărilor. Consideră că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii sale în mod abuziv, încălcându-i dreptul la apărare. Susține că în acest mod s-a acoperit o manoperă dolozivă din dosar, respectiv faptul că la termenul din 07.10.2022, fiind lipsă de procedură, fără a se ști cu cine, nu se putea modifica cererea de chemare în judecată, nu se puteau face susțineri și nu se puteau introduce în cauză părți. Arată că în informațiile online privind dosarul, nu figura la părți, iar numele reclamantului nu era complet. Mai mult, la data de 17.02.2023 a apărut pe portal faptul că s-a judecat cererea modificată, recurenta-pârâtă susținând că nu avea cunoștință de modificarea cererii. Menționează că instanța ar fi trebuit să verifice identitatea tuturor părților, conform art. 194 C. proc. civ. și să stabilească calitatea procesuală a acestora. Mai arată că avocatul intimatului-reclamant practic a invocat excepția lipsei calității procesuale active, susținând că Hotărârea CNCD a cărei anulare o solicită nu a fost motivată în fapt și în drept. Precizează că vicierea procedurii de citare, lipsa comunicării documentelor, a cererii de chemare în judecată, a probatoriului, precum și nulitatea absolută, imperativă, a tuturor actelor instanței, atrag casarea în tot a sentinței recurate. Cu privire la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., arată că instanța de fond a copiat motivarea din Decizia nr. 5881/18.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2020. Arată că hotărârea CNCD este temeinică și legală, motivată atât în fapt cât și în drept, în raport de toate înscrisurile depuse de către ambele părți. Astfel, arată că potrivit comunicării prin e-mail din data de 20.05.2020, directorul general al SN Plafar S.A. solicita directorului economic al societății să-i vireze un bonus net de 3.000 RON, iar recurentei îi solicita să întocmească. cu data de 21.05.2020, o decizie de bonusare pentru activitatea pe primele 4 luni și pentru modul în care a apărat interesele societății cu privire la terenul de la Rast. În august 2020 a beneficiat de un al doilea bonus, înainte de a merge în concediu, iar în 20.10.2020, directorul general i-a aprobat decalarea de program pentru a sta cu fiul său. Mai arată că putea uza de prevederile O.U.G. nr. 147/2020, dar nu a făcut-o; că de la momentul când a avut acea ieșire singulară, unică cu o altă colegă, s-a declanșat hărțuirea și discriminarea sa la locul de muncă, iar directorul general al Plafar S.A. a menținut starea de tensiune între recurentă și colega sa; că a ignorat solicitarea sa, formulată prin adresa nr. x/28.10.2020, prin care solicita conducerii să ia toate măsurile necesare pentru a-și exercita atribuțiile de serviciu într-un mediu sigur, cu reducerea interacțiunii fizice cât mai mult cu recurenta; că la data de 09.11.2020, potrivit Deciziei directorului general Plafar nr. 74, a fost stabilit un program de lucru pe două grupe, iar recurenta și protejata directorului general erau în aceeași grupă cu acesta, directorul economic, directorul de vânzări; că a fost acuzată de lipsă de comunicare, de faptul că nu a anunțat din timp că intenționează să uzeze de dreptul prevăzut de O.U.G.. nr. 147/2020 și că a trimis acea solicitare la ora 17:02, după încheierea programului, deși decizia a luat-o în ultimă instanță, atunci când la data de 29.10.2020, directorul general i-a interzis decalarea de program, fiind vorba de o o răzbunare împotriva sa, pentru că nu a fost de acord cu testarea Covid; că decizia a luat-o împreună cu soțul său, el fiind militar și neputând uza de prevederile acelei ordonanțe. Pentru ca ea să revină la serviciu, soțul său a intrat în concediu de odihnă la data de 16.11.2020. Invocă faptul că două colege de la Cluj au transmis data de 29.10.2020 - ora 14:36, pe e-mailul directorului general, al directorului economic și al său, cererile conform O.U.G. nr. 147/2020, iar ora 15:56 (cu 4 minute înainte de finalul programului), directorul general le-a aprobat, cu rugămintea de a fi disponibile pe telefon, însă recurenta nu a avut parte de același tratament ca al colegelor sale. Susține că în dimineața zilei de 16.12.2020, la ora 9:07, informa superiorul ierarhic că este la medic și că solicită amânarea cercetării disciplinare, însă la ora 11:45, atât pe emailul de serviciu cât și pe cel personal i s-au solicitat documente deja predate colegei, fiind acuzată de dezordine și nearhivare a documentelor; că a răspuns directorului general în aceeași zi, 16.12.2020 la ora 16:24. Tot în data de 16.12.2020, la ora 11:25, directorul general al Plafar S.A. i-a solicitat informații cu privire la reducerea cheltuielilor de judecată în dosarele cu terenul de la Rast, jud. Dolj, arătând că a răspuns acestei solicitări în data de 17.12.2020, ora 12:18, în a doua zi de concediu medical. Precizează că de un tratament diferențiat a avut parte și în data de 14.12.2020, când, fiind invitată la sediu doar pentru cercetarea disciplinară, a aflat că se acordă tichetele cadou pentru Crăciun, dar că a fost singurul salariat care nu le-a primit și nici nu se afla pe lista înaintată operatorului ce livra aceste tichete. Menționează că la data de 01.02.2021 a revenit la serviciu și a aflat că s-a prelungit programul de telemuncă și că nu trebuia să vină fizic la sediu în acea dată, astfel că a formulat o cerere pentru efectuarea zilelor de concediu de odihnă neefectuate în luna decembrie 2020, iar ulterior a revenit la serviciu la data de 15.02.2021, când a răspuns punctual acuzelor din data de 01.02.2021. De asemenea, arată că independent de dispozițiile sentinței nr. 1976/17.03.2021, executorie de drept la data pronunțării Hotărârii CNCD nr. 495/16.06.2021, conducerea SN Plafar S.A. nu a luat măsuri în vederea respectării demnității sale în muncă și încetării hărțuirii, dovadă fiind lipsa de reacție a Consiliului de Administrație al Plafar la Nota recurentei de informare nr. x/14.02.2020, comunicată la data de 14.12.2020, cu revenire la data de 01.02.2021, apreciind că membrii Consiliului de Administrație au ignorat faptele de hărțuire a sa la locul de muncă de către fostul director general al Plafar. Susține că a contestat fiecare cercetare disciplinară în parte, în condițiile în care superiorul său ierarhic era cel care constata abaterile și făcea parte și din comisiile de cercetare disciplinară, până când la ultima cercetare, în urma acțiunilor în instanță ale recurentei, directorul general s-a sesizat și n-a mai făcut parte din comisia de cercetare disciplinară în ceea ce o privește. Arată că situația dosarelor sale este următoarea: a pierdut în dosarul privind avertismentul (dosar nr. x/2020); a câștigat în dosarul privind diminuarea salariului (dosar nr. x/2021); a pierdut în dosarul privind desfacerea contractului de muncă (dosar nr. x/2021). De asemenea, sentința civilă nr. 1976/17.03.2021 a Tribunalului București - secția a VIII-a litigii de muncă era la data pronunțării Hotărârii CNCD nr. 495/16.06.2021 executorie de drept, iar faptul că se face referire în dispozitivul Hotărârii CNCD nr. 495/16.06.2021 la această sentință nu înseamnă că membrii Colegiului CNCD nu au studiat și parcurs întreaga procedură specială și derogatorie (Ordin CNCD nr. 144/11.04.2008). Critică faptul că instanța de fond a reținut pasaje întregi din Decizia nr. 5881/18.11.2021, decizie prin care s-a admis apelul Plafar S.A. în dosarul nr. x/2020. Arată că nu a avut cunoștință că reclamantul-intimat contestase administrativ Hotărârea CNCD și consideră că în această ipoteză, în care erau două dosarele pe rolul instanței, dosarul de față trebuia suspendat sau cauzele trebuiau conexate. Precizează că, deși se face referire la societatea angajatoare, SN Plafar S.A., recurenta nu a fost discriminată de aceasta, ci de persoana fizică A., superiorul său ierarhic și reprezentantul societății, așa încât consideră că instanța de fond s-a pronunțat în mod nelegal, cadrul procesual fiind viciat, în condițiile în care societatea nu a fost introdusă în cauză. 3.2. Prin recursul declarat, recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate și menținerii Hotărârii CNCD nr. 495/16.06.2021 ca temeinică și legală. În motivarea recursului arată, în esență, că a emis Hotărârea nr. 495/16.06.2021 (în dosarul nr. x/2020), prin care a reținut că a existat starea de discriminare invocată, petenta fiind hărțuită, persoana reclamată folosindu-se de vulnerabilitatea angajatei cauzată de situația familială a acesteia. Arată că sentința recurată este nelegală, având în vedere că prin aceasta s-a reținut că petenta se afla într-o situație comparabilă cu a celorlalți angajați, deși CNCD a reținut că faptele invocate reprezintă discriminare și hărțuire, iar comportamentul reclamantului îmbracă forma unei deosebiri bazate pe situația de familie, ce conduce la restrângerea dreptului la demnitate și la crearea unui cadru ostil și degradant. Consideră că instanța de fond nu a ținut cont de anumite elemente prezentate în Hotărârea nr. 495/16.06.2021, subliniind în acest sens episodul cu tichetele cadou de Crăciun, care evidențiază tratamentul diferențiat aplicat petentei în data de 14.12.2020 comparativ cu ceilalți salariați, petenta fiind singurul angajat care nu a primit tichetele cadou, dar a fost invitată în ziua respectivă la sediu pentru a i se comunica Decizia de sancționare nr. 81/10.12.2020 și convocarea la următoarea cercetare disciplinară din data de 16.12.2020. Precizează că în hotărârea CNCD este menționată explicația intimatului-reclamant față de acest aspect, conform căreia la data de 17.12.2020 petenta a transmis un e-mail în care solicita păstrarea tichetelor cadou la sediul societății până la data la care își va relua activitatea. Or, aspectul sesizat privește faptul că nu a primit tichetele cadou în data de 14.12.2020, atunci când le-au primit colegii săi și când petenta a venit la sediul societății. Arată că la dosarul cauzei se află copia dosarului administrative nr. x/2020 al CNCD, în care la fila x și următoarele se regăsesc notele scrise ale petentei, înregistrate sub nr. x/02.03.2021, prin care aceasta a arătat că i-a comunicat telefonic colegei C. că le va ridica personal în momentul revenirii sale la serviciu, dar că s-a omis comandarea tichetelor sale. Referitor la acest aspect, susține că reclamantul nu a prezentat probe prin care să dovedească că nu a aplicat un tratament diferențiat petentei față de ceilalți angajați care au primit tichetele cadou de Crăciun în ziua de 14.12.2020. Consideră că în acest mod, instanța de fond a ignorat prevederile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000. Susține că nu este justificată nici concluzia instanței, în sensul că hotărârea CNCD nu este susținută de nicio motivare din această perspectivă, iar trimiterile la considerentele unei sentințe desființate în calea de atac a apelului (sentința civilă nr. 1976/2021 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2020) nu pot justifica reținerea unei fapte de discriminare în sarcina reclamantului.

Apărările formulate în recurs Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. Invocă excepția nulității recursului Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru nemotivare. Pe fond, arată că în cauză nu a existat discriminare la adresa petentei. În ceea ce privește recursul formulat de recurenta-pârâtă B., arată că este nefondat cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și nul cu privire la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Invocă puterea de lucru judec în raport cu hotărârile din dosarele nr. x/2020 și nr. y/2021, prin care s-a reținut că nu a existat hărțuire și că recurenta nu a fost discriminată direct sau indirect, respectiv că nu i s-a adus atingere demnității, integrității fizice sau mentale și nu a fost supusă unui tratament diferențiat, iar cercetările disciplinare și sancțiunile aplicate, inclusiv desfacerea contractului de muncă, au fost temeinice și legale.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 iunie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 27 noiembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., anularea Hotărârii nr. 495/16.06.2021, emise de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și, în consecință, respingerea ca neîntemeiată a sesizării formulate de către petenta B., precum și exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 de RON. Instanța de fond a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul National pentru Combaterea Discriminării și B.; a anulat Decizia CNCD nr. 495/16.06.2021 și a obligat pârâții la plata sumei de 3500 RON, cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului. Împotriva sentinței instanței de fond au formulat recursuri recurenții-pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și B., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Recursul recurentei-pârâte B. a fost formulat atât împotriva sentinței instanței de fond, cât și împotriva tuturor încheierilor de ședință din dosarul cauzei, respectiv a încheierilor de ședință din data de 07.10.2022, 20.01.2023 și 03.02.2023. Prin încheierea din 07.10.2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a constatat lipsa de procedură cu petenta B. și a amânat judecarea cauzei în vederea citării acesteia. Prin încheierea din 20.01.2023, instanța de fond a constatat, în temeiul prevederilor art. 131 C. proc. civ. că este competentă ă soluționeze cauza; a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți și a respins proba cu martori solicitată de către reclamant, apreciind că aceasta nu este utilă soluționării pricinii, dată fiind teza probatorie propusă, prin prima motivelor de nelegalitate invocate. De asemenea, la același termen de judecată, instanța de fond a acordat cuvântul părților prezente cu privire la fondul litigiului și a amânat pronunțarea la data de 03.02.2023. Prin încheierea din 03.02.2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a amânat din nou pronunțarea la data de 17.02.2023, când a pronunțat sentința recurată. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de către recurenta-pârâtă B., Înalta Curte constată că potrivit acestuia, casarea hotărârii se poate cere când "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". Înalta Curte reține că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularități de ordin procedural, care atrag sancțiunea nulității sentinței în condițiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Subsumat acestui motiv de casare recurenta-pârâtă a invocat în esență, stabilirea cadrului procesual de către instanța de fond, respectiv faptul că nu a avut cunoștință de acțiunea de față până la data de 21.10.2022, când a primit o citație și i-a fost comunicată sentința, însă nici în sentință și nici în încheierea ce face parte integrantă din aceasta nu s-a reținut că procedura de citare ar fi fost viciată; că instanța de fond nu s-a pronunțat în mod abuziv asupra cererii sale din 19.01.2022, prin care solicita introducerea în cauză, încălcându-i dreptul la apărare; că în acest mod s-a acoperit o manoperă dolozivă din dosar, respectiv faptul că la termenul din 07.10.2022, fiind lipsă de procedură, fără a se ști cu cine, nu se putea modifica cererea de chemare în judecată, nu se puteau face susțineri și nu se puteau introduce în cauză părți; că din informațiile online privind dosarul, reiese că nu figura la părți, iar numele reclamantului nu era complet; că instanța ar fi trebuit să verifice identitatea tuturor părților, conform art. 194 C. proc. civ. și să stabilească calitatea procesuală a acestora. Instanța de recurs apreciază că acest motiv de casare ar fi incident doar în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la invocarea excepției, comunicarea acesteia celorlalte părți sau discutarea excepției cu nerespectarea principiului contradictorialității, aspecte care nu au fost invocate de recurenta-pârâtă. Înalta Curte constată că în cauză, acest motiv de casare nu este incident, nefiind invocate aspecte care să conducă la sancțiunea nulității hotărârii. Astfel, referitor la stabilirea cadrului procesual, Înalta Curte constată că este adevărat că sentința civilă nr. 1647 din data de 25.03.2022 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a declinat soluționarea cauzei, nu a fost pronunțată în contradictoriu și cu pârâta B., aceasta nefiind parte în dosarul Tribunalului București. Însă, prin e-mailul din data de 07.10.2022, în dosarul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat o precizare a cererii de chemare în judecată, prin care a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu și cu B., în calitate de pârâtă. În raport de această precizare, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la termenul de judecată din 07.10.2022 a constatat lipsa de procedură cu pârâta B., în condițiile în care reclamantul a arătat că înțelege să solicite introducerea în cauză a acesteia, dat fiind faptul că aceasta a fost parte în procedura din fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, motiv pentru care a amânat judecarea cauzei în vederea citării pârâtei nou introduse în cauză. Având în vedere cronologia evenimentelor, Înalta Curte constată că atâta timp cât recurenta-pârâtă B. a fost introdusă în cauză la termenul din data de 07.10.2022, la solicitarea reclamantului, era de prisos ca instanța de fond să se mai pronunțe asupra cererii pârâtei B. privind introducerea sa în cauză, întrucât la momentul formulării acestei cereri, aceasta figura ca parte în cauză de la termenul de judecată din data de 07.10.2022. Prin urmare, Înalta Curte constată că nu sunt fondate criticile recurentei-pârâte subsumate acestui prim motiv de casare. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurenta-pârâtă B., Înalta Curte constată că subsumat acestuia, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea recurată este nemotivată, întrucât instanța de fond a copiat motivarea din Decizia nr. 5881/18.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2020. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, respectiv instanța de fond a arătat considerentele pentru care a respins acțiunea reclamantului, indicând argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată. Faptul că în motivare, instanța de fond a reținut puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 5881 din data de 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale nu poate conduce la concluzia nemotivării hotărârii recurate, Pe de altă parte, simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care partea recurentă apreciază că trebuia motivată hotărârea judecătorească în proces nu determină incidența motivului de casare în discuție. Altfel spus, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau străine de natura cauzei, ipoteze ce nu sunt incidente în privința hotărârii recurate. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este fondat. Tot nefondat se constată a fi și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de ambii recurenți. Înalta Curte împărtășește considerentele instanței de fond, în sensul că în cauză nu se poate reține existența unei stări de discriminare sau de hărțuire la adresa recurentei-pârâte B., în raport cu faptele reținute. Astfel, referitor la invocarea faptului că recurenta-pârâtă B. nu a primit tichetele cadou oferite de societate cu ocazia Crăciunului, aspect criticat de ambii recurenți-pârâți prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că această critică nu se regăsește în cuprinsul cererii de chemare în judecată, ci a fost invocată pentru prima dată în recurs, astfel că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la pretinsa discriminare invocată vizând faptul că recurenta-pârâtă ar fi fost singurul angajat căruia nu i s-ar fi înmânat tichetele cadoul la data de 14.12.2020, când a fost invitată la sediu pentru cercetarea disciplinară. Întrucât instanța de fond nu a analizat acest aspect, fiind vorba de o cauză nouă a cererii de chemare în judecată, instanța de recurs nu poate proceda la analizarea acesteia. Susținerile recurenților cu privire la această pretinsă discriminare reprezintă o modificare/completare a pretențiilor expuse prin cererea de chemare în judecată, care nu respectă dispozițiile art. 194, coroborat cu art. 204 C. proc. civ. Astfel, această cauză nouă a cererii de chemare în judecată nu poate fi cercetată pentru prima dată în recurs, al cărui obiect îl reprezintă, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., verificarea legalității sentinței recurate. Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.: "În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot formula pretenții noi", iar potrivit art. 494 din același act normativ: "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune". Prin urmare, instanța de control judiciar nu poate proceda la analiza unor critici noi, ce nu au fost invocate în fața instanței de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de argumentele și apărările formulate de părți în faza procesuală a fondului. Referitor la critica recurentei-pârâte B. cu privire la vicierea cadrului procesual, în contextul în care societatea nu a fost introdusă în cauză, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 78 alin. (3) C. proc. civ.: "(3) Introducerea în cauză va fi dispusă, prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe." Or, deși recurenta-pârâtă a fost parte în dosarul de fond, aceasta nu a solicitat introducerea în cauză a societății și, cum o asemenea cerere putea fi formulată, conform art. 78 alin. (3) C. proc. civ., doar până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe, recurenta nu poate invoca în recurs nelegalitatea hotărârii recurate pentru neintroducerea în cauză a societății. De altfel, societatea Plafar S.A. nu a fost parte nici în dosarul nr. x/2020 al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect petiția nr. 8188/23.12.2020, formulată de petenta B.. Referitor la celelalte aspecte, Înalta Curte constată că în dosarul nr. x/2020, înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.N. Plafar S.A. pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: obligarea pârâtei să ia toate măsurile pentru respectarea demnității în muncă și încetarea hărțuirii sale morale de către directorul general al pârâtei, A.; obligarea pârâtei să modifice evidențele disciplinare în ce o privește pe reclamantă, având în vedere cele două decizii de sancționare disciplinară nr. 78/24.11.2020 și 81/10.12.2020; în cazul în care i se va desface contractul de muncă, să se dispună reintegrarea sa pe postul și funcția deținute și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și actualizate; obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 15.000 RON. Prin sentința civilă nr. 1976 din data de 17.03.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020: a fost admisă în parte acțiunea privind pe reclamanta B. și pe pârâta S.N. Plafar S.A.; a fost obligată pârâta să ia toate măsurile necesare în vederea respectării demnității în muncă a reclamantei și încetării hărțuirii acesteia; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 15000 RON cu titlu de daune morale; a fost respinsă acțiunea ca nefondată pentru rest. Ulterior, în calea de atac, prin decizia nr. 5881 din data de 18 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.N. Plafar S.A. împotriva sentinței civile nr. 1976 din data de 17.03.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B.; a schimbat în parte sentința apelată și a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În esență, instanța de apel a constatat că aspectele invocate de către reclamanta B. nu pot fi reținute, respectiv că nu s-au decelat elemente care să poată conduce la concluzia că exercitarea prerogativei disciplinare de către angajator a depășit scopul sau rațiunea pentru care legea a prevăzut instituția cercetării disciplinare, că aceasta ar fi fost deturnată de la scopul său prevăzut de lege, fiind exercitată abuziv și discreționar de angajator; că exercitarea de către angajator a prerogativei disciplinare în limitele sale firești și prevăzute de lege, în vederea realizării finalității sale, iar nu cu intenția de a-l vătăma pe salariat, nu poate fi considerată abuzivă; că în ceea ce privește daunele morale, faptele pentru care acestea au fost solicitate fie nu au fost dovedite, fie nu au caracter ilicit și că, din probele administrate nu rezultă măsura în care drepturile personal nepatrimoniale ale salariatei-reclamante au fost afectate; că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, respectiv că nu a avut loc încălcare a obligațiilor angajatorului de natură a produce prejudicierea morală a salariatei, în sensul solicitat de aceasta. Hotărârea de mai sus (decizia nr. 5881 din data de 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale) este definitivă, astfel că în condițiile în care aspectele de fapt ce au fost deduse judecății în dosarul nr. x/2020 sunt în esență aceleași cu cele din dosarul de față, vizează aceeași perioadă și același comportament presupus discriminatoriu și abuziv la adresa recurentei-pârâte B., considerentele acestei hotărâri definitive se impuneau a fi reținute de către instanța de fond cu putere de lucru judecat. Astfel, puterea de lucru judecat presupune consecvența în judecată având la bază regula că o hotărâre judecătorească nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre care tranșează aceleași aspecte juridice de fond. Prin urmare, critica formulată de recurenți sub acest aspect este nefondată. Dincolo de acest aspect, verificând Hotărârea nr. 495 din 16.06.2021, emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Înalta Curte constată că aceasta cuprinde susținerile ambelor părți, legislația și principiile în materie de discriminare, precum și câteva considerente cu caracter general, fără a motiva în concret existența stării de discriminare și de hărțuire în ceea ce o privește pe petentă. Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect că în speță, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a arătat în concret motivele pentru care a apreciat că petenta B. ar fi fost discriminată, nu a prezentat aspecte legate de posibila tratare diferită a situației petentei raportat la alte angajate, mame ale unor copii elevi; nu a motivat de ce situația acesteia ar reprezenta o caracteristică personală doar a sa, în condițiile în care trimiterile la considerentele unei sentințe desființate în calea de atac a apelului nu pot reprezenta suportul unui raționament logico-juridic care să justifice reținerea unei fapte de discriminare în sarcina reclamantului. Date fiind aspectele menționate în Hotărârea nr. 495 din 16.06.2021, instanța de fond a reținut în mod corect că nu poate reține în cauză întrunirea cumulativă a elementelor privind un tratament de deosebire, restricție, excludere, deosebire, preferință între persoane care se află în situații comparabile, care să fie tratate diferit datorită unuia din criteriile prevăzute de lege și care au ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice relativ la entitățile publice reclamate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, în condițiile în care discriminarea presupune lipsa unei justificări obiective și rezonabile, putând fi reținută atunci când sunt tratate diferit persoane aflate în situații comparabile sau identice. În consecință, și din această perspectivă se impune anularea Hotărârii nr. 495 din 16.06.2021 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în condițiile în care starea de discriminare și hărțuirea la adresa petentei au fost reținute fără a se arăta în concret motivele pentru care s-a apreciat în acest sens sau probele pe care hotărârea atacată s-a întemeiat, respectiv care au fost elementele de vulnerabilitate identificate în ceea ce o privește pe petentă și cum aceasta a fost defavorizată în raport cu ceilalți colegi aflați în situații similare. Prin urmare, aspectele invocate de către recurenții-pârâți prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. împotriva sentinței nr. 302 din 17 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenții-pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., în solidar, ca părți care au pierdut procesul, la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 6000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.