Decizia nr. 881/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 181/2024 a Curții de Apel Gal

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. x/2024 pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României solicitând instanței: i) constatarea vătămării drepturilor și intereselor legitime ale reclamantului, constând în neactualizarea, în anul 2024, a pensiei de serviciu, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 01.01.2024 si comunicat de Institutul National de Statistica prin măsurile reglementate de: art. XLI, alin. (1) si alin. (2) din O.U.G. nr. 115/14.12.2023, publicată in Monitorul Oficial nr. 1139/15.12.2023; ii) obligarea pârâtului să asigure fonduri pentru plata, de îndată, a sumelor rezultate din neactualizarea, in anul 2024, a pensiei de serviciu, stabilita in condițiile legii, cu rata medie anuala a inflației, sume care, la rândul lor, să fie actualizate cu indicele de inflație si cu plata dobânzii legale penalizatoare, începând cu data de la care dreptul este datorat (01.01.2024) si până la data plații efective. A invocat, totodată, și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XLI, alin. (1) si alin. (2) din O.U.G. nr. 115/14.12.2023, în raport cu dispozițiile art. 16, art. 44, art. 47, art. 53, art. 115, art. 132, din Constituția României.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 181 din data de 11 iunie 2024, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: A respins cerea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă. A respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca nefondată. A admis cererea de intervenție accesorie a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale în interesul pârâtului Guvernul României.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile menționate a declarat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care a arătat că argumentele instanței de fond sunt eronate și că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate privind excepția de neconstituționalitate. A solicitat casarea sentinței, și în rejudecare, suspendarea judecării pe fond și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XLI, alin. (1) si alin. (2) din O.U.G. nr. 115/14.12.2023. În motivare, arată că instanța de fond a reținut că "ori de câte ori" se majorează indemnizația de încadrare brută lunară pentru judecătorii și procurorii în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional, ar urma să fie actualizate procentual pensiile de serviciu ale foștilor magistrați, fapt ce echivalează cu actualizarea "din oficiu". Însă, în anul 2024 nu a avut loc și nici nu se preconizează nicio majorare a indemnizațiilor de încadrare brută lunară pentru judecătorii și procurorii în activitate. Susține recurentul că dispozitiile art. XLI, alin. (1) si alin. (2) din O.U.G. nr. 115/2023 sunt inutile și fără obiect, întrucât, cel puțin în ceea ce-i privește pe foștii judecători și procurori pensionați până la intrarea în vigoare a Legii nr. 282/2023, niciunul nu ar putea fi beneficiarul prevederilor art. 213, alin. (2) din Legea nr. 303/2022. Prima instanță susține eronat că recurentul-reclamant nu este afectat de acte normative ulterioare Legii nr. 282/2023, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât contravine normelor de drept aplicabile în cauză, deoarece "derogarea" prevăzută de art. V din Legea nr. 282/2023 privește numai: persoanele care aveau decizii de pensionare; persoanele care urmau să îndeplinească condițiile de pensionare până la data de 1 ianuarie 2024; persoanele în funcție la data intrării în vigoare a acestei legi. Or, categoria persoanelor care, la data de 01.01.2024, când a intrat în vigoare Legea nr. 282/2023, beneficiau de pensie de serviciu, aflate in plata, este una distinctă, conturată clar în cuprinsul art. III, alin. (1). Această categorie nu se confundă cu cea din care face parte recurentul, respectiv persoane ce aveau decizii de pensionare, dar nu își încetaseră activitatea și, deci, nu beneficiau de pensie de serviciu. Acestor persoane li se aplică prevederile art. 213, alin. (2) din Legea nr. 303/2022, neactualizarea pensiilor lor de serviciu, în anul 2024, cu rata medie anuală a inflației, constituind o măsură cauzatoare de prejudiciu.

Apărările formulate în cauză Intimatul - pârât Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului, iar pe fond respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Examinând recursul declarat în cauză, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității" Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă. Din această perspectivă, criticile subsumate nu sunt întemeiate pe acest aspect, nefiind decelate normele de procedură a căror nerespectare să determine sancțiunea nulității absolute sau relative. Astfel, examinând criticile ce vizează soluția dată de instanță excepției de neconstituționalitate invocată de recurentul-reclamant, Înalta Curte le apreciază ca nefondate, reținând că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale. În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția ridicată. În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită. În cadrul examenului pe care-l face instanța analizează doar îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru declanșarea contenciosului constituțional, ceea ce înseamnă că și dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acesteia, fără a se analiza susținerile ce vizează fondul excepției de neconstituționalitate. Însă, verificând admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ: - excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; - excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; - prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, - dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că, pentru a fi admisibilă excepția de neconstituționalitate, este necesar ca toate condițiile să fie îndeplinite cumulativ, ceea ce înseamnă că neîndeplinirea unei singure condiții are drept consecință respingerea excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă, aspect reținut în mod corect de prima instanță. Prima instanță a reținut neîndeplinirea condiției ca textul de lege criticat ca neconstituțional să aibe legătură cu soluționarea cauzei, întrucât în situația reclamantului este aplicabilă reglementarea prevăzută la art. V din Legea nr. 282/2023, potrivit căreia: "Prin derogare de la prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, pentru persoanele care au decizii de pensionare sau îndeplinesc condițiile de pensionare până la data de 1 ianuarie 2024, precum și pentru persoanele în funcție la data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate și pensia de urmaș, se actualizează procentual ori de câte ori se majorează indemnizația de încadrare brută lunară pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional(...)Cuantumul net al pensiei de serviciu actualizate nu poate depăși 100% din venitul net, la data actualizării, al unui judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional, cu excepția pensiilor de serviciu ale persoanelor prevăzute la art. III alin. (2) și (3). Art. III alin. (2) din Legea nr. 282/2023 dispune: "(2) Persoanele prevăzute la art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cărora le-au fost emise decizii de pensionare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se consideră că îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit prin aceste decizii potrivit reglementărilor anterioare intrării în vigoare a prezentei legi. Or, reclamantul are decizie de pensionare anterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 282/2023, astfel că nu este afectat de acte normative ulterioare privind modul de calcul al pensiilor. Așadar, în mod corect a constatat prima instanță că dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate trebuie să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces. În acest context, rezultă că una dintre condițiile cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale care impune ca dispozițiile legale criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, nu este îndeplinită, astfel că, în temeiul art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost în mod corect respinsă ca inadmisibilă. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Astfel, în contextul invocării de către reclamant a vătămării dreptului la pensie produsă prin dispozițiile art. XLI, alin. (1) și (2) din O.U.G. 115/14.12.2023, prima instanță a reținut că drepturile de pensie ale reclamantului în calitate de fost procuror au fost stabilite la data de 01.06.2019, în conformitate cu prevederile art. 82 din Legea nr. 303/2004. În raport de derogarea stabilită prin prevederile art. V din Legea 282/2023, drepturile reclamantului nu îi sunt afectate de acte normative ulterioare care reglementează modul de calcul al pensiilor, deoarece reclamantul beneficiază de decizie de pensionare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 282/2023. Așadar, conținutul explicit al hotărârii este pe deplin lămuritor asupra aspectelor care au format convingerea judecătorului fondului, în cuprinsul acesteia neregăsindu-se nici considerente contradictorii. În aceste condiții, Înalta Curte reține că acest motiv de recurs nu este incident în cauză. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte apreciază că nici acesta nu este fondat, prima instanță pronunțând hotărârea atacată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei. Față de respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XLI alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 115/2023, Înalta Curte reține că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004. Astfel, instanța de contencios administrativ procedează la soluționarea fondului cauzei doar în situația în care Curtea Constituțională, sesizată fiind în condițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 29 din Legea nr. 47/1992, declară neconstituțională ordonanța sau o dispoziție a acesteia. Or, în cauză, în condițiile în care cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă ca inadmisibilă, în mod corect prima instanță nu a pășit la soluționarea fondului cererii, ci, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 181 din data de 11 iunie 2024, a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.