Decizia nr. 1873/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 151/2024 a Curții de Apel Constanța-

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, la data de 26.01.2024, sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, în calitate de autoritate publică emitentă a O.U.G. nr. 130/2021, act normativ declarat neconstituțional prin decizia 650/2022 de Curtea Constituțională a României în data de 15.12.2022 și publicată în Monitorul Oficial din data de 28.12.2022 și B. a unui Fond de Pensii Privat, în calitate de autoritate reținătoare la sursă a CASS din activul brut cumulat, restituit la data pensionării, solicită: - obligarea pârâtelor, în solidar, la plata prejudiciului constând în dobânda legală penalizatoare conform O.G.

nr. 13/2011 și a indicelui de inflație, calculate de la data reținerii până la data executării integrale a obligației principale, pentru sumele reținute cu titlu de CASS din activul brut cumulat din pilonul II pensie până la data restituirii acestuia; - obligarea pârâților la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată - taxe de timbru și onorariu avocat -1500 RON, inclusiv TVA. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 151 din data de 16 aprilie 2024, Curtea de Apel Constanța- secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei capacității juridice a pârâtului Guvernul României. A respins nefondată excepția nulității cererii de chemare în judecată. A admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. A obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a contravalorii actualizării indicele de inflație a sumelor reținute din pensia reclamantului în perioada 01.01.2022 și până la data sistării reținerilor, precum și la plata dobânzilor legale aferente sumei de 10.399 RON, reținute în aceeași perioadă și cu același titlu, calculate de la data de 07.04.2023 și până la data de 06.04.2023 restituirii integrale a reținerilor.

Obligă pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1800 RON. Prin încheierea din 9 mai 2024, Curtea de Apel Constanța - secția de contencios administrativ și fiscal a îndreptat eroarea materială din dispozitivul sentinței civile nr. 151 din 16.04.2024 în sensul obligării pârâtului Guvernul României la plata către reclamant a contravalorii actualizării indicele de inflație a sumelor reținute din pensia reclamantului în, precum și la plata dobânzilor legale aferente sumei de 10.399 RON, calculate de la data de 13.01.2022 și până la data de 06.04.2023. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile menționate, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc.

civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar ca neîntemeiată. În motivarea recursului, arată că acțiunea vizată prin dispoziția art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, trebuie să aibă un obiect complex, în sensul să existe o cerere principală specifică contenciosului administrativ, și anume dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanței Guvernului, iar excepția de neconstituționalitate a acesteia trebuie să constituie o cerere secundară. Dispozițiile art. 9 nu pot fi interpretate în sensul că acțiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoțită de o cerere principală specifică contenciosului administrativ, și anume dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanței Guvernului.

Susține că obligația de plată a sumelor reținute din pensie trebuia stabilită în sarcina entităților care plătesc drepturile de pensie. Totodată, arată că, având în vedere calitatea de pensionar a reclamantului și faptul că pretenția lui este justificată prin prisma elementelor legate de raportul de asigurări sociale, pentru cazul încălcării obligațiilor privind plata pensiei nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României. Instanța de fond a considerat în mod nejustificat, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale. La formularea unei cereri de chemare în judecată trebuie să existe un interes legitim, născut și actual, personal și direct, pe tot parcursul soluționării cauzei, de la promovarea acțiunii și la momentul pronunțării.

Afirmă că prin adoptarea O.U.G. nr. 42023, ulterior introducerii acțiunii, cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, soluția impunându-se conform art. 194 lit. c) C. proc. civ. O.U.G. nr. 4/2023 a stabilit competența caselor teritoriale de pensii, precum caselor de pensii sectoriale și entităților care plătesc venituri din pensii, de a restitui sumele reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cât și sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri, astfel că Guvernul României nu are atribuții și nu poate fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație.

4. Apărările formulate în cauză La dosarul cauzei nu au fost depuse întâmpinari față de recursul declarat de pârâtul Guvernul României. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, în raport de criticile de nelegalitate formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României este nefondat, pentru următoarele considerente: Înalta Curte reține că reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune formulată în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României B. a unui Fond de Pensii Privat repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G.

nr. 130/2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o nouă contribuție, constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON. Potrivit art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."; totodată, potrivit art. 483 din C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

(4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.]. Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie.

Punctual, prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a 1 ) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157 3 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157 3 și alin. (7) 1 Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G.

nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale. În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență.

Drept urmare, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reținute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituționale. Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023, "(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate.

(2) Diferențele de impozit pe venit se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se rețin la data efectuării plății sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc și se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 de RON.

(4) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023". Înalta Curte mai reține și prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care potrivit alin. (5) "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". În acest sens, Înalta Curte are în vedere că acțiunea de față are ca obiect, în condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională.

Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul, respectiv Guvernul României. Așadar că, raportat la obiectul pe care îl pot avea acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului, definit la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă revine în mod exclusiv Guvernului României atunci când se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța (de urgență) declarată neconstituțională, astfel de acțiuni fiind admisibile potrivit legii când vizează plata unor despăgubiri.

De asemenea, Înalta Curte subliniază că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituționale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, text potrivit căruia "Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.". Ca regulă generală, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 definește contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim". În acest context, art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acțiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând "(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz,

(iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative." (alin. (5). Se observă că, dintre acțiunile enumerate de textul legal anterior menționat, doar acelea referitoare la (ii) anularea actelor administrative ori (iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative se circumscriu definiției de la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004. În schimb, acțiunea în (i) acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deși în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretențiile bănești prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic sau asimilat.

Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acțiunea în discuție, privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului, are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât și specificul unei reglementări speciale, ceea ce implică o aplicare/interpretare a sa strictă, limitativă.

În aceste condiții, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții, formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004, este limitată la cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență (pretins) vătămătoare, fără a fi permisă exercitarea sa în contradictoriu cu alte subiecte de drept public sau privat, care prin aplicarea unei ordonanțe/ordonanțe de urgență a Guvernului, ce ar fi neconstituțională, au prejudiciat partea reclamantă.

În acest din urmă caz, persoanei interesate îi revine să recurgă la acțiunea de drept comun/dreptul muncii/asigurărilor sociale/contencios administrativ etc. prevăzută de lege în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, natura juridică a raportului litigios și calitatea părților, cadru procesual în care va putea formula o excepție de neconstituționalitate în condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în măsura în care apreciază că reglementarea legală aplicată în raportul juridic respectiv ar fi afectată de vicii de constituționalitate. În consecință, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentului-pârât Guvernul României, referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive.

Înalta Curte constată că una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii în justiție este calitatea procesuală, ce presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății - calitate procesuală activă, și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în baza aceluiași raport juridic - calitate procesuală pasivă. Astfel, conform art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, în timp ce existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

În speță, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, astfel că acesta din urmă justifică o calitate procesuală pasivă în proces, în condițiile în care este emitentul actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituțională în parte. În ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului. Cum pretențiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa calității procesuale pasive și a capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate. Înalta Curte reține, așadar, că pretențiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație, în condițiile în care răspunderea pentru despăgubirile solicitate, cauzate intimatului-reclamant prin adoptarea O.U.G. nr. 130/2021, declarată ulterior neconstituțională, aparține emitentului, în speță Guvernului României, iar această răspundere privește atât debitul principal, cât și accesoriile acestuia.

Nu poate fi primită critica Guvernului României potrivit căreia, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute, actul normativ neavând în vedere asigurarea unei reparații integrale a prejudiciului, reprezentat nu numai de pierderea efectivă (damnum emergens), ci și de beneficiul nerealizat (lucrum cessans), constând în dobânda legală, la care se adaugă actualizarea cu rata inflanției, pentru conservarea valorii reale a obligațiilor bănești. Câtă vreme pârâtul Guvernul României nu a reglementat o modalitate de restituire a sumelor reținute care să cuprindă și actualizarea cu rata inflației și acordarea dobânzii legale de la data reținerii nelegale și până la restituirea integrală, reparația prejudiciului nu este integrală, așa cum impun prevederile art. 1381, art. 1385, art. 1531, art. 1535 din C. civ.

și O.G. nr. 13/2011. În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile pârâtului Guvernul României, referitoare la obligarea sa la plata accesoriilor, menținând, astfel, soluția primei instanțe. De asemenea, va fi menținută și obligația de plată a cheltuielilor de judecată în sarcina pârâtului Guvernul României al cărui act a determinat prejudiciul a cărui reparație se solicită în condițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004. Cum Înalta Curte a constatat, în considerentele prezentei decizii, că Guvernul României este singura parte obligată la plata despăgubirilor ce fac obiectul litigiului, atunci și obligația accesorie de plată a cheltuielilor de judecată revine, în condițiile art. 453 C. proc.

civ., acestui pârât, ca parte care a pierdut procesul. În privința încheierii de îndreptare eroare materială din dispozitivul sentinței nr. 151 din 16 aprilie 2024, Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a formulat nicio critică asupra acesteia, fiind menționat doar formal atacarea cu recurs, motiv pentru care va respinge recursul declarat. III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs În consecință, față de considerentele anterior expuse, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 151 din data de 16 aprilie 2024 și a încheierii din 9 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța- secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinței civile nr. 151 din data de 16 aprilie 2024 și a încheierii din 9 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța- secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 2 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.