- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 11 decembrie 2025
Decizia nr. 5992/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 682/2025 a Curții de Apel București
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la 12.04.2024, sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Institutul Național de Statistică, Guvernul României, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Casa de Pensii Ilfov, a solicitat recalcularea pensiei în mod real cu 30%, întrucât pensia a fost indexată cu 13,8%. 2. Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 682 din 16 aprilie 2025, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. 3. Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva sentinței nr. 682 din 16 aprilie 2025 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea căii de atac formulate, și în rejudecarea, admiterea acțiunii, anularea O.U.G. nr. 115/2023, cu consecința obligării pârâtei Casa de Pensii Ilfov să îi calculeze diferența de 16,2+13,8=30%, cât a fost inflația reală. 4. Apărările formulate în cauză. Alte aspecte 4.1. Intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că motivele de recurs formulate se rezumă la inserarea unor aprecieri, fără legătură cu modul de soluționare a cererii de chemare în judecată, astfel că nu pot fi subsumate/încadrate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc.
civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului. 4.2. Intimatul-pârât Institutul Național de Statistică, prin întâmpinarea formulată, a invocat, de asemenea, excepția nulității recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate formulate împotriva sentinței recurate, cât și a dezvoltării acestora. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. 4.3. Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare prin care, în esență, a reiterat argumentele invocate prin cererea de recurs, iar la termenul din 11 decembrie 2025 a formulat cerere de eliberare a unei copii de pe înregistrarea ședinței de judecată. 4.4. Înalta Curte a luat act de solicitarea părții privind eliberarea unei copii de pe înregistrarea ședinței de judecată și a dispus în consecință, rămânând în pronunțare pe excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinările formulate, precum și pe cererea de recurs formulată.
II. Soluția instanței de recurs. Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, invocată de intimații-pârâți Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Institutul Național de Statistică prin întâmpinările formulate, Înalta Curte apreciază că excepția este întemeiată și o va admite, urmând să constate că recursul declarat de reclamant este nul, pentru considerentele ce succed. 1. Argumente de fapt și de drept relevante. Cu titlu prealabil, Înalta Curte amintește că, în actuala reglementare, recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.
Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau și netemeinicia acesteia. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: …d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același Cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același Cod, sancțiunea nulității recursului. În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile legale amintite.
În speță, recurentul-reclamant nu a clamat incidența unui anumit motiv de casare dintre cele strict prevăzute de lege și nu a formulat veritabile critici la adresa sentinței pronunțate de prima instanță, prin care să arate în ce constă, în concret, nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii. Înalta Curte, analizând cererea de recurs și susținerile recurentului, reține caracterul nemotivat al căii de atac, acesta limitându-se să reitereze aspecte referitoare la situația de fapt dedusă judecății și să-și exprime nemulțumirile cu privire la probele administrate în cauză, precum și la modalitatea în care aceasta a fost soluționată.
În cauză, se constată că recursul nu conține motive care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul neformulând nicio critică veritabilă de nelegalitate la adresa sentinței atacate. În schimb, și-a exprimat nemulțumirea cu privire la modali în a fost soluționată cererea sa. Or, față de rigorile ce caracterizează calea de atac a recursului în actuala reglementare, modalitatea de redactare a cererii formulate de recurentul-reclamant nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii atacate. În egală măsură, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinței de fond, dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc.
civ. arătând că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același act normativ. În aceste condiții, reținând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul dintre cazurile de casare reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului exercitat în cauză. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs. În considerarea argumentelor expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, întrucât recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor impuse de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc.
civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din același Cod, va constata nul recursul declarat de reclamant și va menține sentința de fond atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Constată nulitatea recursului formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 682 din 16 aprilie 2025 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 11 decembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.