ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.03.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 442/2023

HOTĂRÂRE
01.03.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 442/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 1 martie 2023

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la data de 26 mai 2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII ILFOV, a solicitat ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată, să se dispună: recalcularea drepturilor de pensie ce i-au fost stabilite prin decizia de pensie nr. x/04.03.2020, emisă de CASA TERITORIALA DE PENSII A JUDEȚULUI ILFOV și emiterea unei noi decizii de pensie, care să ia în calcul și adeverința nr. x/14.01.2020, emisă de S.C. I.P.I.C - S.A., din care rezultă că a beneficiat de anumite sporuri și adaosuri cu caracter permanent; obligarea pârâtei să-i achite diferențele dintre pensia ce i se cuvine în mod corect și legal cu luarea în considerare a adeverinței menționate mai sus și pensia efectiv încasată, de la data emiterii deciziei până în prezent, inclusiv rata inflației; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 1337 din 21 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2020, cererea reclamantului a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1216 din 25 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1337 din 21 aprilie 2021, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs.

În motivare, recurentul-reclamant arată că nu au fost luate în considerare înscrisurile depuse la dosar și solicită admiterea acțiunii formulate.

Recurentul-reclamant solicită, de asemenea, verificarea adeverințelor: nr. 19/2020, nr. 449/2019, eliberate de B., nr. 755/2020, eliberată de S.C. DE PRODUCȚIE INDUSTRIALĂ CONSTRUCȚII ȘI CONFECȚII METALICE TÂMPLĂRIE METALICĂ, CONTAINERE ORGANIZARE ȘANTIER PRELUCRĂRI MECANICE (EXECUȚIE ȘI MONTAJ), MODULE DISTRIBUȚIE, nr. 789/2020, eliberată de B., nr. 10/2020, eliberată de UTILAJE-TRANSPORT SERVICE AUTO, SPĂLĂTORIE - STAȚIE I.T.P., nr. 5/2020, eliberată S.C. DE PRODUCȚIE INDUSTRIALĂ CONSTRUCȚII ȘI CONFECȚII METALICE TÂMPLĂRIE METALICĂ, CONTAINERE ORGANIZARE ȘANTIER PRELUCRĂRI MECANICE (EXECUȚIE ȘI MONTAJ), MODULE DISTRIBUȚIE, care nu au fost luate în calcul.

Mai susține recurentul-reclamant că Legea nr. 250/2007 privind modificarea Legii nr. 19/2000, prevede că punctajul asiguratului stabilit conform art. 78 alin. (1) și (2) se calculează la nivelul veniturilor brute realizate, pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale, iar Ordinul nr. 680/2007, pentru modificarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000, prevede că venitul brut care se ia în calcul la stabilirea drepturilor de pensie include toate sporurile, indiferent dacă au caracter permanent sau nu.

Mai arată recurentul-reclamant că a trimis către intimată solicitări de recalculare/revizuire pensie, însă fără niciun răspuns pozitiv conform legii.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe Legea nr. 263/2010, Legea nr. 19/2000, Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, Legea nr. 127/2019, Ordinul nr. 487/2021.

Cererea a fost comunicată intimatei-pârâte la 28 septembrie 2022, iar la 25 octombrie 2022, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului-reclamant la 31 octombrie 2022.

La 7 noiembrie 2022, recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, a anexat înscrisuri, iar la 28 februarie 2023, a depus la dosar concluzii scrise.

Înalta Curte, pronunțându-se cu prioritate în conformitate cu dispozițiile art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., asupra excepției inadmisibilității recursului invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și acesta presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ. în art. 457.

În speță, reclamantul a învestit Tribunalul Ilfov, secția Civilă cu o cerere în materia asigurărilor sociale, în contradictoriu cu CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII ILFOV.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Pe de altă parte, potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, împotriva hotărârilor prin care au fost soluționate pe fond cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizații și pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar conform alin. (2) "Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Așadar, raportat la dispozițiile legale sus-evocate, decizia nr. 1216 din 25 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel cum este menționat și în dispozitivul acesteia.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității și, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat.

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII ILFOV.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1216 din 25 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 martie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-01-31
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 172/2023
rol a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII ILFOV și a menținut măsura suspendării judecății. Prin decizia nr. 70/2020 din 6 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel
ÎCCJ 2023-04-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 789/2023
Ședința publică din data de 4 aprilie 2023 Asupra recursului de față, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la data de 12.04.2019, reclamantul A. în contradicto
ÎCCJ 2022-09-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1653/2022
Ședința publică din data de 20 septembrie 2022 Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Prin contestația înregistrată la 18 septembrie 2020, pe rolul Tribunalului Bucur
ÎCCJ 2024-05-14
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1014/2024
Ședința publică din data de 14 mai 2024 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale
ÎCCJ 2022-09-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1706/2022
Ședința publică din data de 21 septembrie 2022 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă
Sursă