Decizia nr. 880/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație

Obiectul litigiului. Hotărârea contestată Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/2024, doamna A., judecător la Tribunalul București, a solicitat exprimarea acordului secției pentru judecători pentru o eventuală detașare în cadrul Curții de Justiție a Uniunii Europene sau Curții Europene a Drepturilor Omului, în vederea participării la concursul pentru ocuparea unui post de jurist. Prin Hotărârea nr. 1174 din data de 28 mai 2024, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători nu și-a exprimat acordul prealabil pentru o eventuală detașare în cadrul Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv Curții Europene a Drepturilor Omului, a doamnei judecător A.. În considerentele hotărârii s-a reținut în esență că, pentru analiza solicitării privind exprimarea acordului pentru o eventuală detașare a doamnei judecător la Curtea de Justiție a Uniunii Europene sau la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a avut loc atât în contextul emiterii avizelor nefavorabile exprimate de Curtea de Apel București și de Tribunalul București, potrivit cărora nu ar fi oportună o eventuală detașare prin raportare la situația Tribunalului București, cât și din perspectiva afectării unei funcționări normale a Tribunalului București în ipoteza unei eventuale detașări în cadrul instanțelor europene la care se solicită detașarea.

Contestația formulată Împotriva acestei hotărâri - Hotărârea nr. 1174 din 28 mai 2024 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători - a formulat contestație reclamanta A., solicitând anularea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, precum și obligarea acestuia la emiterea unei noi hotărâri prin care s-și exprime acordul prealabil pentru o eventuală detașare în cadrul Curții de Justiție a Uniunii Europene sau al Curții Europene a Drepturilor Omului favorabil. În motivarea contestației, a arătat contestatoarea că, pentru a decide astfel, Consiliul a avut în vedere evidențele direcției de specialitate potrivit cărora la Tribunalul București, instanța la care contestatoarea este încadrată, din schema de 262 de posturi de judecător sunt ocupate 256 de posturi, iar 6 posturi sunt vacante, respectiv funcțiile de vicepreședinte și președinte ale secției a II-a contencios administrativ și fiscal, funcția de președinte al secției a IV -a civilă, de președinte al secției a VI-a civilă și de președinte al secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. De asemenea, conform acelorași evidențe 15 posturi temporar vacante, în condițiile art. 147 din Legea 304/2022, sunt ocupate. Consiliul a menționat, totodată, că a avut în vedere aspectele expuse în avizele nefavorabile exprimate de Curtea de Apel București și de Tribunalul București, potrivit cărora nu ar fi oportună o eventuală detașare prin raportare la situația Tribunalului București din punct de vedere al schemei de judecători, al volumului de activitate, precum și al situației posturilor vacante. A apreciat că, față de situația deosebită cu care se confruntă Tribunalul București la momentul actual, normala funcționare a acestei instanțe ar fi afectată în ipoteza unei eventuale detașări a subsemnatei, prin supraîncărcarea judecătorilor secției. În concret, se rețin cele 6 posturi vacante la nivelul întregului tribunal, respectiv funcțiile de vicepreședinte și președinte ale secției a II-a contencios administrativ și fiscal, funcția de președinte al secției a IV -a civilă, de președinte al secției a V I-a civilă și de președinte al secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Însă, cele 6 posturi vacante vizează doar funcții de conducere, de președinte și vicepreședinte de secție, și niciunul dintre aceste posturi nu se regăsesc pe secția a V-a unde își desfășoară activitatea contestatoarea. Susține că, la nivelul secției a V-a, sunt ocupate funcțiile de conducere, iar schema de judecători este completă, neexistând posturi vacante. Existența a 256 de posturi ocupate din schema de 262 de posturi de judecător nu denotă doar că nivelul de ocupare este mai mult decât satisfăcător la nivelul Tribunalului București, dar și devoalează o situație favorabilă, care permite fără putință de tăgadă detașarea unui judecător din cadrul Tribunalului și implicit emiterea avizului favorabil în vederea unei eventuale detașări. In plus, existența unui număr mai mare de posturi vacante aferente funcțiilor de conducere nu a reprezentat un impediment pentru Consiliu în a adopta soluții favorabile cu privire la cereri de detașare a judecătorilor, astfel cum rezultă din Hotărârile nr. 557/11 aprilie 2024 sau 558/11 aprilie 2024. Analizând practica recentă a Consiliului în materie de detașare a judecătorilor chiar din cadrul secției a V-a a Tribunalului București, respectiv Hotărârea nr. 713 din data de 13 mai 2024 și nr. 554/1 1 aprilie 2024, se constată că soluția a fost una favorabilă chiar în contextul în care, la nivelul Tribunalului București, din schema de 262 de judecători, doar 247 de posturi erau ocupate (217 posturi efectiv ocupate), iar din aceleași 15 posturi temporar vacante, aprobate în condițiile art. 147 din Legea 304/2022, doar 14 erau ocupate, în timp ce actualmente toate aceste posturi sunt ocupate. Într-adevăr, conform unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în exercitarea atribuțiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel și entitățile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situația în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporționalității între interesul public și cel privat, o evaluare a substanței măsurilor dispuse, făcută de instanța de contencios administrativ însăși, ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile administrației publice. Apreciază că principiul securității și al coerenței practicii trebuie respectate inclusiv în contextul carierei magistratului și soluțiile adoptate în acest sens, atât de entitățile administrative, cât și de instanțele judecătorești. Este important ca refuzul autorității să nu se transforme în ceea ce dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depășirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege. Menționează că, față de dispozițiile art. 81 alin. (l) și (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cererea de emitere acordului prealabil reprezintă un drept, dar și o îndatorire a sa, în calitate de judecător, de a se implica în diverse activități de formare profesională, cu scopul de a se perfecționa în mod constant ca magistrat. Chiar și participarea la proceduri de selectie și, eventual, susținerea examenelor scrise sau orale specifice fiecărei proceduri reprezintă o modalitate de formare profesională continuă, ce ar conduce la aprofundarea cunoștințelor în domeniul jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Subliniază caracterul orientativ al avizelor nefavorabile emise de către Tribunalul București și Curtea de Apel București, caracter care impune Consiliului să efectueze o analiză a acestora prin păstrarea unui just echilibru între interesele instanței implicate și interesul privat al subsemnatei. În speță, Consiliul a valorificat întru totul avizul negativ, acesta constituind unul dintre argumentele principale de respingere a cererii de emitere a unui acord prealabil pentru o eventuală detașare, însă nu a conferit nicio valoare oportunității de dezvoltare profesională și dreptului la carieră al subsemnatei. În realitate, Consiliul nu a analizat și nu pus în balanță și interesul privat al judecătorului, respingerea cererii de o atare manieră constituind o povară disproporționată și excesivă pentru contestatoare. Deși Consiliul a invocat o posibilă disfuncționalitate ce ar putea apărea la nivelul Tribunalului București, din cuprinsul datelor expuse chiar prin hotărârea atacată, aceasta nu se confirmă, trebuind să fie motivată și nu doar declarată. După cum rezultă din cele arătate anterior și reținute și de către Consiliu în hotărârea atacată, nivelul de ocupare este mai mult decât satisfăcător la nivelul Tribunalului București, și în special la nivelul secției a V-a unde schema de judecători este una completă. Pentru toate aceste considerente, contestatoarea solicită admiterea prezentei contestații și anularea Hotărârii nr. 1174 din 28 mai 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii — secția pentru judecători, precum și obligarea acestuia la emiterea unei noi hotărâri prin care să exprime acordul prealabil pentru o eventuală detașare a sa în cadrul Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Apărările intimatului în cauză Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 1174/28.05.2024 emise de secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, susținând în esență intimatul că aceasta este legală și temeinică, fiind analizate și corespunzător interpretate dispozițiile art. 182 și urm. privind detașarea judecătorilor din Legea nr. 303/2022. Secția pentru judecători, cu respectarea limitelor competenței sale și prin analiza coroborată a criteriilor prevăzute de lege, a apreciat că nu era oportun să exprime acordul prealabil pentru o eventuala detașare a reclamantei la Curtea de justiție a Uniunii Europene sau la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, întrucât la Tribunalul București, instanță la care era încadrată aceasta, exista un număr considerabil de posturi vacante și temporar vacante, iar volumul de activitate s-a situat peste nivelul mediei naționale. În plus, cererea adresată Consiliului nu conține detalii privind procedura de selecție pentru care solicită exprimarea acordului, astfel încât secția a fost în imposibilitate de a analiza compatibilitatea acesteia cu funcția de judecător.

Răspunsul la întâmpinare Contestatoarea A. a combătut apărările intimatului Consiliul Superior al Magistraturii din cuprinsul întâmpinării, printr-un Răspuns la întâmpinare depus la dosar, reiterând argumentele expuse în contestație și susținând că Hotărârea nr. 1174 din data de 28.05.2024 a Consiliului Superior al Magistraturii - secția pentru Judecători este nelegală și netemeinică.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației formulate Examinând Hotărârea nr. 1174/28 mai 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este neîntemeiată, având în vedere considerentele expuse în continuare. Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/2024, doamna A., judecător la Tribunalul București, a solicitat exprimarea acordului secției pentru judecători pentru o eventuală detașare în cadrul Curții de Justiție a Uniunii Europene sau Curții Europene a Drepturilor Omului, în vederea participării la concursul pentru ocuparea unui post de jurist. Prin Hotărârea nr. 1174 din data de 28 mai 2024, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători a respins cererea contestatoarei de emitere a acordului prealabil pentru o eventuală detașare în cadrul Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv al Curții Europene a Drepturilor Omului. În considerentele hotărârii s-a reținut în esență că, luând act de motivele invocate de contestatoare, s-a reținut deopotrivă de către intimat faptul că Tribunalul București și Curtea de Apel București a avizat nefavorabil cererea de transfer a contestatoarei, iar intimatul, în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției, respectiv de asigurare a bunei funcționări a instanțelor, are obligația să ocrotească interesul public, ce nu poate fi însă menținut printr-o eventuală detașare a reclamantei în cadrul unei instanțe europene. Înalta Curte reține că, potrivit art. 182 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor: (1) Detașarea judecătorilor se dispune de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul președintelui curții de apel unde funcționează judecătorul. (2) Detașarea judecătorilor la alte instanțe se dispune la propunerea motivată a președintelui instanței unde se detașează." De asemenea, art. 183 din Legea nr. 303/2022 prevede că "(1) Propunerea motivată a detașării, care cuprinde și perioada pentru care se solicită detașarea, însoțită de acordul scris al judecătorului sau procurorului a cărui detașare se solicită, se transmite președintelui curții de apel unde funcționează sau în circumscripția căreia funcționează judecătorul ori, după caz, procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. (2) Pentru judecători, președintele curții de apel transmite această cerere Consiliului Superior al Magistraturii, însoțită de avizul său. Consiliul Superior al Magistraturii va întocmi, prin compartimentul de specialitate, un referat care va cuprinde elementele prevăzute la alin. (3). (3) Detașarea se dispune avându-se în vedere elemente precum: motivele pe care se întemeiază cererea, specializarea judecătorului sau a procurorului, situația posturilor ocupate, a posturilor vacante, a celor care urmează a se vacanta și a posturilor temporar vacante la instanța de la care se solicită detașarea și la care se solicită detașarea, datele statistice din ultimele 12 luni privind volumul de activitate și încărcătura efectivă pe judecător/procuror, inclusiv încărcătura pe schemă, raportate la media pe țară, eventuale cereri de transfer formulate pentru acea/acel instanță/parchet și incidența interdicțiilor prevăzute la art. 63 alin. (2) și art. 141 alin. (4)." Conform art. 184 din același act normativ, "(1) Solicitările de detașare la Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, Institutul Național al Magistraturii, Școala Națională de Grefieri, Ministerul Justiției sau la unitățile subordonate acestuia se înaintează Consiliului Superior al Magistraturii, pentru judecători, respectiv Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, pentru procurori, de către instituțiile interesate, se aprobă de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, și cuprind motivele, perioada pentru care se solicită detașarea, funcția și atribuțiile postului pe care se solicită detașarea. (2) Pentru detașările la instituțiile prevăzute la alin. (1), referatul privind detașarea prevăzut la art. 183 alin. (2) și (3) conține și mențiuni privind descrierea funcției pe care se solicită detașarea, modul în care aceasta corespunde statutului funcției de judecător sau procuror și modul în care activitatea de judecător sau de procuror se va reflecta în activitatea specifică funcției pe care va fi detașat. (3) În cazul detașării pe funcții deformator cu normă întreagă pentru care se susțin proceduri de selecție. secția pentru judecători, respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, emite în prealabil, la cererea judecătorului sau a procurorului, un acord în vederea detașării. (4) Pentru mutarea celui detașat pe o altă funcție decât cea pentru care s~a dispus detașarea este necesar acordul prealabil al celui care a dispus detașarea, alin. (1) și (2) aplicându-se în mod corespunzător". Din modul în care este reglementată detașarea, rezultă că aceasta nu constituie un drept al judecătorilor și procurorilor, întrucât beneficiarii acestor măsuri nu sunt judecătorii și procurorii, ci instanțele, parchetele sau, după caz, alte instituții, scopul dispunerii măsurii fiind acela de a asigura funcționarea în bune condiții a instanțelor, a parchetelor sau a instituțiilor prevăzute de dispozițiile legale. Prin urmare, în mod corect secția pentru judecători a apreciat că instituția detașării unor judecători în funcții de execuție la instituțiile europene, pe perioade determinate, trebuie valorificată cu observarea intereselor instanțelor judecătorești implicate, astfel încât măsurile dispuse să contribuie la asigurarea condițiilor adecvate de funcționare, prin raportare la resursele umane disponibile și la volumul de activitate care se înregistrează la instanța de la care provin magistrații în cauză. Mai mult, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale privitoare la detașarea judecătorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât detașarea unui judecător în cadrul instanțelor europene trebuie să se raporteze și la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea instanțelor. În cauză, având în vedere referatul Direcției resurse umane și organizare care cuprindea elementele prevăzute la art. 183 alin. (3) din Legea nr. 303/2022 dar și înscrisurile atașate, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut în mod corect situația dificilă de la Tribunalul București, secția a V-a civilă, unde era încadrată reclamanta, fiind necesar a fi puse în balanță interesele instanței de la care aceasta provenea, pe de o parte, precum și interesele instanțelor europene la care se solicita detașarea, pe de altă parte. La Tribunalul București, din cele 262 de posturi de judecător prevăzute în schemă, erau ocupate 256 de posturi (din care 9 posturi începând cu 01.07.2024), fiind vacante 6 posturi. De asemenea, la această instanță existau 15 posturi de judecător temporar vacante, ocupate în condițiile prevederilor legale, 16 judecători erau delegați la Tribunalul București și 39 de judecători din cadrul Tribunalului București erau delegați/detașați la alte instanțe. În anul 2023, la Tribunalul București, încărcătura pe judecător a fost de 688 de dosare comparativ cu media națională de 553 dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 565 dosare, comparativ cu media națională de 399 dosare. Din adresa nr. x/24.05.2024 rezulta că secția a V-a civilă a Tribunalului București, în cadrul căreia era încadrată reclamanta, a fost a doua cea mai încărcată secție a tribunalului în anul 2023, cu o încărcătură de 1014 dosare pe judecător, raportat la un număr de 19 judecători în activitate din cei 27 prevăzuți în schema de personal. De asemenea, se reține faptul că atât instanța unde activează în prezent reclamanta, cât și instanța superioară implicată în procedură (Curtea de Apel București) au dat aviz nefavorabil cererii formulate. Totodată, s-a apreciat că menținerea ca temporar vacant a postului reclamantei era de natură să afecteze situația dificilă a Tribunalului București sub aspectul posturilor vacante și temporar vacante și sub aspectul volumului de activitate, în condițiile în care și în cazul unei scheme complete, volumul de activitate de la această instanță era mai mare decât media națională, respectiv 565 dosare comparativ cu media națională de 399 dosare, astfel că justul echilibru între interesul personal al magistratului și interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să îl ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției, respectiv asigurarea bunei funcționări a instanțelor, nu putea fi menținut printr-o eventuală detașare a solicitantei în cadrul unei instanțe europene. Înalta Curte reține că actul decizional revine secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii care analizează criteriul în discuție prin coroborare cu elementele prevăzute de art. 183 alin. (3) din Legea nr. 303/2022, respectiv: "motivele pe care se întemeiază cererea, specializarea judecătorului sau a procurorului, situația posturilor ocupate, a posturilor vacante, a celor care urmează a se vacanta și a posturilor temporar vacante la instanța de la care se solicită detașarea și la care se solicită detașarea, datele statistice din ultimele 12 luni privind volumul de activitate și încărcătura efectivă pe judecător/procuror, inclusiv încărcătura pe schemă, raportate la media pe țară". Este de observat că textul de lege nu prevede o ordine de prioritate a elementelor de mai sus, astfel că, în mod corect intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, la analizarea cererii reclamantei, a pus în balanță interesele instanței de la care provine solicitanta, pe de o parte, și interesele instanțelor europene, la care se solicită detașarea, pe de altă parte, astfel încât măsura dispusă să contribuie la asigurarea condițiilor adecvate de funcționare, prin raportare la resursele umane disponibile și la volumul de activitate care se înregistrează la instanța de la care provine magistratul. Totodată, Înalta Curte constată că Hotărârea secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1174/28.05.2024 nu a fost adoptată cu exces de putere și nu a condus la o vătămare a vreunui drept al reclamantei, în condițiile în care normele care reglementează instituția detașării au caracter supletiv și sunt prevăzute în interesul instituției la care se dispune detașarea. Art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, definește excesul de putere ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor". Aceste prevederi nu sunt aplicabile, întrucât soluția secției prin care nu a fost exprimat acordul pentru o eventuală detașare a reclamantei în cadrul Curții de Justiție a Uniunii Europene sau în cadrul Curții Europene a Drepturilor Omului, a fost adoptată în limitele competențelor legale și cu respectarea Legii nr. 303/2022. De asemenea, dispozițiile privind detașarea din Legea nr. 303/2022 nu sunt de natură să restrângă dreptul magistraților români de a ocupa o funcție judiciară într-o instanță internațională, această dispoziție legală fiind în deplin acord cu prevederile art. 53 din Constituție și cu normele europene. În cauză nu se pune problema restrângerii unor drepturi sau libertăți fundamentale, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României, reclamanta exercitând funcția de judecător în cadrul unei instanțe naționale și putând să acceseze și alte modalități de formare profesională continuă în materia drepturilor omului și a dreptului Uniunii. Înalta Curte subliniază, astfel cum a statuat deja în jurisprudența sa, că, în exercitarea atribuțiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel și entitățile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situația în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporționalității între interesul public și cel privat, o evaluare a substanței măsurilor dispuse, făcută de instanța de contencios administrativ însăși, ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile administrației publice. Intimatul are posibilitatea, în funcție de interesul public al desfășurării actului de justiție, să ia în considerare și alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorității să nu se transforme în ceea ce dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depășirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege. Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, rezultă cu evidență, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii. Noțiunea de utilitate se apreciază prin raportare la posturile vacante existente la instanțe sau parchete și vizează, în esență, îndeplinirea de către acestea a tuturor condițiilor necesare pentru a putea fi incluse în lista posturilor disponibile, în timp ce conceptul de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speță detașarea, și constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluții posibile și legale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut. Așadar, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreționară a administrației publice, existând o marjă de apreciere a autorității, astfel că, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale. De altfel, din interpretarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că normele care reglementează instituția detașării, ca și cele ce reglementează instituția transferului, au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului. În speță, Consiliul Superior al Magistraturii, în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției, a fost consecvent, în sensul în care, respectând justul echilibru între interesul personal al magistratului și interesul public pe care are obligația să-l ocrotească, intimatul, în analiza cererii formulate, prin raportare la motivele invocate, la elementele stabilite de art. 183 alin. (3) și art. 184 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, și la conținutul avizelor comunicate de Curtea de Apel București și Tribunalul București, a apreciat că nu este oportun, la acel moment, să-și exprime acordul pentru o eventuală detașare a reclamantei, menținerea ca vacant temporar a postului acesteia fiind de natură să afecteze activitatea instanței. Astfel, interesul personal al contestatoarei, respectiv interesele instanțelor europene la care se solicită detașarea, nu pot prevala față de interesele instanței la care aceasta este încadrată, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcționări și echilibrarea volumului de muncă, în caz contrar fiind încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale instanței de la care provine solicitanta și interesele private ale acesteia, respectiv interesele instanțelor europene. Înalta Curte constată astfel că secția pentru judecători, cu respectarea limitelor competenței sale și prin analiza coroborată a elementelor prevăzute de lege, a apreciat în mod corect că nu era oportun să exprime acordul prealabil pentru o eventuală detașare a reclamantei la Curtea de Justiție a Uniunii Europene sau la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, întrucât la Tribunalul București, instanță la care era încadrată aceasta, exista un număr considerabil de posturi vacante și temporar vacante, iar volumul de activitate s-a situat este nivelul mediei naționale. Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte apreciază ca nefondată contestația ce face obiectul judecății, hotărârea atacată fiind emisă de intimat în limitele competențelor prevăzute de lege și cu respectarea dispozițiilor legale incidente. Temeiul legal al al soluției adoptate În raport de cele expuse anterior, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte va respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 1174 din data de 28 mai 2024, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii - secția pentru judecători, ca neîntemeiată.