Decizia nr. 832/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 105/2024 a Curții de Apel Alba Iulia

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Registrul Urbaniștilor din România, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună suspendarea executării Hotărârii nr. 458/29.02.2024 a Consiliului Superior al Registrului Urbaniștilor din România și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 105/2024 din 17 aprilie 2024 Curtea de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: A admis cererea de suspendare formulata de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Registrul Urbaniștilor din România.

A suspendat executarea Hotărârii nr. 458/29.02.2024 a Consiliului Superior al Urbaniștilor din Romania pana la soluționare cererii având ca obiect anularea actului administrativ . A obligat pârâtul Registrul Urbaniștilor din România la plata către reclamant a sumei de 3020 RON cu titlu de cheltuieli de judecata constând în onorariu avocat si taxa de timbru. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Prin recursul declarat, pârâta Registrul Urbaniștilor din România a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În motivarea recursului pârâta a susținut în esență că sub aspect procedural, prima instanță nu a avut în vedere că instanța penală în cadrul sentinței penale rămase definitive prin decizia penală a dispus conform art. 45 coroborat cu art. 66 C. pen. pedeapsa complementară și accesorie a "interzicerii drepturilor prevăzute de, art. 66, alin. (1) lit a), b) și g) C,od penal". Așadar, raționamentul Curții de Apel Alba Iulia a încălcat dispozițiile legale privind caracterul executoriu și efectul unei hotărâri judecătorești definitive în materie penală și privind obligația de a respecta hotărârile judecătorești, reglementate de art. 550-551 C. proc. pen. și art. 287 C. pen. Mai arată recurenta că, în mod incorect, prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 2 alin. (1) lit t Legea nr. 554/2004, art. 45 și 66 noul C. pen.

și ale Regulamentului nr. 1403/2018 de organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din România. Sancțiunea aplicată de instanța penală a fost dispusă ca urmare a poziției și activității dl. A., cu privire la care prin sentința penală se rețin nu doar activități descrise de fișa postului său, de arhitect - șef, dar și de dispozițiile Legii nr. 50/1991, precum și activități specifice unui urbanist, conform Regulamentul privind dobândirea dreptului de semnătură pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism din 29.07.2010 pe care Curtea de Apel Alba Iulia nu le-a aplicat corespunzător și le-a interpretat în mod greșit. În acest sens, se arătă că din perspectivă substanțială, activitatea derulată ca arhitect-șef se echivalează pentru a obține autorizarea de urbanist, în condițiile art. 49 din Regulamentul CS RUR.

4. Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat. II. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând recursul declarat în raport cu aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază pentru următoarele considerente că recursul este nefondat. Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", este nefondat. Acesta vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc.

civ., care definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat. Concret, s-a imputat primei instanțe faptul că a încălcat dispozițiile legale privind caracterul executoriu și efectul unei hotărâri judecătorești definitive în materie penală și privind obligația de a respecta hotărârile judecătorești, reglementate de art. 550-551 C. proc. pen. și art. 287 C. pen.

Raportat la motivele invocate de recurent, Înalta Curte constată că nu există neregularități de ordin procedural care să fie sancționate cu nulitatea. Rezumând criticile de nelegalitate formulate de pârâtă și circumscrise cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte arată că prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

În cauza dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care,,(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile prevederilor art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare sau în termen de maximum 30 de zile de la luarea la cunoștință a conținutului actului care nu mai poate fi revocat, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a actului în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendare și dacă fondul cererii de suspendare nu a fost soluționat, instanța învestită cu cererea de suspendare va constata această împrejurare și va respinge cererea de suspendare ca lipsită de interes.

Dacă suspendarea s-a dispus, aceasta încetează de drept și fără nicio formalitate." Referitor la condițiile de fond prevăzute de art. 14, privind cazul bine justificat și paguba iminentă, Înalta Curtea reține că potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate sunt împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș), prin pagubă iminentă se înțelege-prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată. Înalta Curte în deplin acord cu instanța de primă jurisdicție reține că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, întrucât argumentele aduse de intimatul-reclamant sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond, la analiza sumară a actului atacat, faptul că deși la adoptarea Hotărârii nr. 458/29.02.2024, s-a avut în vedere pedeapsa complementară dispusă prin sentința penală, Consiliului Superior al Urbaniștilor din Romania a adoptat o măsura cu alt conținut, respectiv a dispus suspendarea dreptului de semnătură pe o perioadă de 3 ani. Or aceasta măsura presupune mai multe interdicții decât cea de a ocupa funcția publică de arhitect șef. Prin urmare, se relevă aparența de nelegalitate a Hotărârii nr. 458/29.02.2024 Consiliului Superior al Urbaniștilor din Romania, câtă vreme pentru a dispune aceasta măsură nu s-au avut în vedere alte aspecte decât sentința penală nr. 80/28.06.2023 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Înalta Curte reține că față de considerentele explicite din sentința implementată prin Hotărârea nr. 458/2024, pedeapsa complementară dispusă de instanța penală a fost aceea a interzicerii dreptului de a ocupa funcția publică de arhitect șef, de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, nu aceea de urbanist, mai ales că la data săvârșirii faptelor penale (2017-2019) reclamantul nu avea această calitate, sunt lipsite de relevanță susținerile recurentei pârâte în sensul că reclamantul a desfășurat în fapt și activitatea de urbanist în realizarea activității infracționale. Așadar, în mod corect, s-a reținut aparența de nelegalitate a Hotărârii nr. 458/29.02.2024 Consiliului Superior al Urbaniștilor din Romania, câtă vreme pentru a dispune aceasta măsură nu s-au avut în vedere alte aspecte decât sentința penală nr. 80/28.06.2023 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Extinderea pedepsei complementare și la coordonarea elaborării documentațiilor de urbanism, activitate distinctă de cea de arhitect șef, chiar dacă activitatea de arhitect șef a presupus și desfășurarea de facto a activității de urbanism în cadrul firmelor interpuse, în lipsa prevederii ca atare în sentința penală, nu are fundament juridic, mai ales că actul administrativ are ca obiect tocmai implementarea măsurilor dispuse prin sentința penală nr. 80/2023 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 877/2023 a Curții de Apel Alba Iulia.

Totodată, Înalta Curte constată că, prin sentința civilă nr. 278/2024 din 31 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2024, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Registrul Urbanistilor din România, a anulat Hotărârea nr. 458/29.02.2024 a Consiliului Superior al Registrului Urbaniștilor din România și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 3050 RON reprezentând cheltuieli de judecată la fond. Chiar dacă această sentință nu are caracter definitiv, fiind atacată cu recurs, soluția pronunțată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase și rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ dedus judecății, făcând de prisos analiza celorlalte susțineri ale recurentei-pârâte cu privire la dovedirea cerinței cazului bine justificat.

Referitor la cea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Condiția pagubei iminente presupune însă producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Înalta Curte va achiesa la opinia instanței de fond, considerând că aceasta a apreciat corect, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, că, raportat la cele șase documentații de urbanism aflate în lucru și la imposibilitatea finalizării acestor lucrări se cauzează prejudicii atât pentru reclamant, cât și pentru beneficiarii contractelor sus amintite. Înalta Curte reține și că prezumarea de către instanța de judecată a unor consecințe viitoare produse de actele administrative contestate asupra reclamantei, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, astfel cum susține recurenta-pârâtă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din același cod. În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta pârâtă Registrul Urbaniștilor din România la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3750 RON, către intimatul reclamant A., dovedit prin depunerea în dosarul instanței de recurs a chitanței de plată a acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta Registrul Urbaniștilor din România împotriva sentinței nr. 105/2024 din 17 aprilie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta pârâtă Registrul Urbaniștilor din România la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3750 RON, către intimatul reclamant A.. Definitivă. Pronunțată astăzi, 18 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.