Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.09.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4164/2023

HOTĂRÂRE
28.09.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4164/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 28 septembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 43 din 5 aprilie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5563/2023
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Prin încheierea nr. 126 din 23.11.2022, pronunțată de Curtea de Ape
ÎCCJ 2023-06-14
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3216/2023
Ședința publică din data de 14 iunie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alb
ÎCCJ 2023-09-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3834/2023
Ședința publică din data de 14 septembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce face obiectul prezentei căi de atac Prin cererea înregistrată, la
ÎCCJ 2023-09-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4163/2023
/2022 și nr. 130/2022 pronunțate în dosarele nr. x/2022 și nr. y/2022, trimiterea spețelor respective completurilor învestite inițial cu judecarea acestora, în vederea continuării judecății și, implicit, suspendarea executării acelorași act
ÎCCJ 2023-01-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 84/2023
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată din data de 18.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă