Decizia nr. 81/2026 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — conflict de competență împotriva sentinței nr. 288/2025 a Tribunalului Suceava

Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția de contencios administrativ și fiscal la data de 18.02.2025 cu nr. x/2025, reclamantul A., aflat în executarea unei pedepse privative de libertate și deținut în Penitenciarul Iași, în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, a solicitat ca, prin hotărârea ce sa va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului de a răspunde solicitării reclamantului înaintate pârâtului la 28.10.2024, formulată în temeiul art. 31 alin. (2) din Constituția României, republicată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 128 din Legea nr. 145/2019. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Prin sentința nr. 288 din 10 aprilie 2025 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava - secția de contencios administrativ și fiscal, fiind declinată competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Iași - secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamantul este deținut al Penitenciarului Iași, iar, potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 15 din 17 septembrie 2018, dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate, aflate în cursul executării pedepsei, este instanța în a cărei circumscripție teritorială se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.

Față de Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 15 din 17 septembrie 2018, reținând dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul Suceava - secția de contencios administrativ și fiscal a stabilit că instanța competentă teritorial să soluționeze litigiul pendinte este Tribunalul Iași - secția de contencios administrativ și fiscal. 2.2. Prin sentința nr. 680/2025/c.a.

din 30 octombrie 2025 pronunțată de Tribunalul Iași - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2025, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași - secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de instanță din oficiu, și a fost declinată competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată se circumscrie unei acțiuni în contencios administrativ, astfel încât regulile aplicabile în ceea ce privește competența instanței de judecată sunt cele stabilite de Legea nr. 554/2004, nefiind incidente, în cauză, cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 15 din 17 septembrie 2018. Decizia mai sus invocată nu statuează asupra competenței instanței de contencios administrativ și fiscal, ci conține analiza și interpretarea normelor cuprinse în Legea nr. 254/2013 și în C. proc.

pen., în vedererea identificării competenței teritoriale a instanței penale de a soluționa cererile formulate în temeiul legislației penale, de persoanele codamnate aflate în cursul executării pedepsei. În cauză, însă, cererea formulată de reclamant are legătură cu activitatea pârâtului Parchetul de pe langă Judecătoria Iași de soluționare a cererilor și petițiilor, ceea ce determină aplicarea exclusivă a regulilor de procedură cuprinse în Legea nr. 554/2004, care treebuie avute în vedere la stabilirea competenței materiale și teritoriale a instanței de contencios administrativ. Reținând aplicarea, în speță, a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul Iași - secția de contencios adminisrrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, și și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii. Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate se referă la stabilirea competenței teritoriale, din perspectiva temeiului de drept al acțiunii raportat la obiectul cererii reclamantului, Tribunalul Suceava făcând aplicarea statuărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii date prin Decizia nr. 15 din 17 septembrie 2018, iar Tribunalul Iași reținând incidența în cauză a dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 care constituie dispozițiile comune în materia contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată că, din considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 15 din 17 septembrie 2018, rezultă că această decizie a avut în vedere stabilirea instanței competente să soluționeze cererile formulate în temeiul legislației penale de către persoanele condamnate, aflate în cursul executării pedepsei: "C. proc. pen. în materia executării pedepselor conține reglementări distincte ale mai multor cereri care pot fi formulate de condamnat pe parcursul executării pedepsei, cum sunt cererea de modificare de pedepse prevăzută în art. 585, cererea de liberare condiționată prevăzută de art. 587, întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață prevăzută de art. 592, intervenirea unei legi penale noi prevăzută în art. 595, contestație la executare, în condițiile art. 597-598.

În cadrul acestor cereri au fost prevăzute expres norme care evidențiază în mod explicit instanța competentă, fie cu caracter alternativ, fie cu caracter exclusiv, respectiv instanța locului de deținere. Legiuitorul în situația liberării condiționate chiar a arătat în mod expres care este instanța competentă, așa cum rezultă din art. 587 alin. (1) din C. proc. pen., (…). Așadar, criteriul care a condus la determinarea judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul de deținere este cererea sau propunerea făcută în condițiile legii. (…). Așadar, C. proc. pen.

nu prevede vreun temei legal pentru determinarea instanței competente, în raport cu un loc de deținere în care persoana condamnată nu execută, în mod efectiv, pedeapsa la data formulării cererii, așa încât unicul criteriu este acela al locului de deținere în care persoana condamnată execută pedeapsa la data formulării cererii.". Or, în cauză, cererea reclamantului nu este formulată în temeiul legislației penale, astfel încât nu devin incidente statuările dispuse prin Decizia nr. 15 din 17 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Pretențiile reclamantului vizează refuzul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași de soluționare a cererii sale, formulată în temeiul art. 31 alin. (2) din Constituție, cu privire la dreptul de a fi informat referitor la aspecte ale activității acestei instituții, reclamantul solicitând obligarea instituției la a răspunde solicitării sale de informare.

Astfel, raportat la scopul urmărit de reclamant prin introducerea cererii pe rolul instanței de judecată, respectiv la obiectul acțiunii, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei se stabilește în conformitate cu dispozițiile speciale ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: "(1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice.

(…)". Așa cum rezultă din textul legal citat, dispozițiile legii speciale aplicabile în speță reglementează o competență teritorială alternativă, iar, potrivit art. 116 alin. (1) din C. proc. civ.: "(1) Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.". Or, în cauză, reclamantul a înțeles să învestească Tribunalul Suceava - secția de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea acțiunii sale. Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava - secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâtul Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași în favoarea Tribunalului Suceava - secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 14 ianuarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.