Decizia nr. 797/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 224/2023 a Curții de Apel Ploiești

Circumstanțele cauzei. Cauza dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - Anularea ca nelegală și netemeinică a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 29411 din 17.08.2021, emisă pentru A., în integralitate, pentru suma de 5.301.545 RON dobânzi și suma de 1.695.346 penalități de întârziere (în continuare și "Decizia 29411"); - Anularea ca nelegală și netemeinică a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 29410 din 17.08.2021 (dosar fiscal nr. x), emisă pentru punctul de lucru al Subscrisei de la B., pentru suma de 89.159 RON dobânzi și suma de 76.872 RON penalități de întârziere (în continuare și "Decizia 29410"); - Obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată pricinuite de soluționare prezentei cauze.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 224 din 7 noiembrie 2023, Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de A. S.A., societate în faliment și a dispus nularea deciziei referitoare la obligații fiscale accesorii 29411 din data de 17.08.2021 și decizia nr. 29410/17.08.2021.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 224 din 7 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs recurenta - pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. În motivare, a arătat, în esență, că instanța de fond a făcut aplicarea greșită a disp. art. 41 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind insolvența. A susținut că așa cum a consemnat și expertul, cum au susținut și părțile și cum rezultă și din buletinul procedurilor de insolvență, societatea a eșuat în îndeplinirea obligațiilor stabilite conform planului de reorganizare și a intrat în faliment, fiind aplicabile disp. art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 coroborate cu art. 122 1 din O.G. nr. 92/2003, respectiv art. 179 din Legea nr. 207/2015, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței. A arătat că nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes a recursului, deoarece critica hotărârii atacate vizează doar unul din cele trei motive de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată, iar hotărârea nu poate fi invalidată doar prin îndepărtarea unui singur motiv.

Procedura de soluționare a recursului S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.02.2025, în ședință publică, cu citarea părților. La acest termen de judecată, Înalta Curte a respins excepția lipsei de interes, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Înalta Curte reține că prin încheierea din data de 13.03.2013 pronunțată în dosarul x/2013 a fost deschisă procedura insolvenței față de reclamantă. La data de 10.12.2014 a fost confirmat planul de reorganizare propus de creditorul majoritar și aprobat de Adunarea creditorilor în data de 27.11.2014, prin sentința 1204/10.12.2014. În BPI 5385 din data de 20.03.2015 a fost publicat tabelul definitiv actualizat nr. 2 cuprinzând creanțele împotriva averii debitoarei reclamante, la poziția nr. 3-creanțe bugetare fiind înscrisă creanța bugetară deținută de creditorul DGRFP Galați-AJFP Buzău în cuantum total de 87.290.200 RON dintre care a fost admisă de 85.974.551 de RON. După deschiderea procedurii insolvenței organele fiscale au procedat la compensarea creanței în valoare de 5.026.091 de RON reprezentând TVA de plată aferentă lunii noiembrie 2022 cu creanțele reclamantei născute în perioada de observație. Prin sentința 110 din data de 12.02.2016 pronunțată de Tribunalul Buzău, rămasă definitivă prin decizia 398 din data de 07.06.2016 a Curții de Apel Ploiești s-a constatat decăderea autorității fiscale din dreptul de a-și realiza creanța împotriva debitorului creanța în valoare de 5.026.091 de RON, reprezentând TVA de plată aferentă lunii noiembrie 2012 și a constatat caracterul ilicit și nul al stingerii prin compensare de către AJFP Buzău a acestei creanțe. Reclamanta a făcut obiectul unei inspecții fiscale, fiind emis raportul de inspecție fiscală x/29.07.2016, decizia de impunere x/29.07.2016, decizia privind nemodificarea bazei de impunere x/29.07.2016 și dispoziția de măsuri 223/28.07.2016. Inspecția fiscală a vizat impozitul pe profit și impozitul pe veniturile din dividende distribuite persoanelor juridice aferente perioadei 01.01.2009-31.03.2015, respectiv 01.01.2009-31.05.2015, fiind stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în cuantum de 2.872.628 de RON impozit pe profit, 242.163 de RON dobânzi și 161.442 de RON penalități de întârziere calculate pentru perioada 26.03.2015-31.12.2015. În BPI 15646 din data de 23.09.2020 a fost publicat tabelul definitiv actualizat modificat ca urmare a cesiunii de creanță bugetară 1/07.09.2020 prin care s-a modificat creditorul. C urmare a cesiunii de creanță bugetară 1/07.09.2020 creditorul ANAF_DGAMC a fost înlocuit cu cesionarul Laminorul C. S.R.L.. Creanța bugetară în cuantum de 85.975.551 de RON deținută de DGAMC și admisă conform tabelului definitiv actualizat nr. 2 publicat in BPI 5385/20.03.2015, dobândită prin cesiune de Laminorul C. S.R.L. ca urmare a contractului de cesiune a creanțelor bugetare x/07.09.2020, a făcut obiectul compensației legale conform contractului de înstrăinare/vânzare prin transfer de active autentificat sub nr. x din data de 24.09.2019 și contractului de înstrăinare/vânzare prin transfer de active x/24.09.2019. La data de 04.08.2021, prin decizia 200/04.08.2021 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul x/2013 s-a dispus deschiderea falimentului reclamantei. Prin decizia 29411 organele fiscale au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în cuantum de 5.301.545 de RON cu titlu de dobânzi și 1.695.346 de RON penalități de întârziere, în total 6.996.891 de RON. Prin decizia 29410, organele fiscale au stabilit în sarcina reclamantei (pentru punctul de lucru B.) obligații fiscale suplimentare în cuantum de 89.159 de RON cu titlu de dobânzi și 76.872 de RON penalități de întârziere, în total 6.996.891 de RON. Reclamanta a formulat contestație administrativ fiscală împotriva acestor două decizii la data de 01.10.2012, iar până la data formulării cererii de chemare în judecată, nu a fost emisă nicio decizie de soluționare a contestației, deși termenul de 6 luni de soluționare a acesteia a expirat la data de 01.04.2022. Prima instanță a reținut că, potrivit raportului de expertiză completare întocmit de expert D. a rezultat că organele fiscale au calculat, prin cele două decizii de accesorii 29410/17.08.2021 și 29411/17.08.2021, accesorii pentru creanțe născute anterior datei deschiderii procedurii insolvenței, 13.03.2012, potrivit anexelor la raportul de expertiză, expertul grupând accesoriile calculate de organul fiscale pe trei categorii: anterior datei de 13.03.2012, (data deschiderii procedurii insolvenței), pentru perioada 13.03.2012-10.12.2014 (data deschiderii procedurii - data confirmării planului de reorganizare) și pentru perioada 10.12.2014-08.04.2021 (perioada reorganizării). Prin sentința recurată, instanța fondului a apreciat ca fiind incidente cauzei dispozițiile art. 41 alin. (1) și (3), art. 102, art. 110, art. 3 pct. 19 din Legea nr. 85/2006, decizia nr. 1 din 11 noiembrie 2008, adoptată de Comisia de Proceduri Fiscale și aprobată prin Ordinul președintelui ANAF nr. 1537/2008, planul de reorganizare confirmat de judecătorul sindic prin sentința nr. 1204/10.12.2014 publicată în BPI 661/13.01.2015, (redate în sentința recurată), reținând printre altele, și raportat la motivele de recurs formulate de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, că în cazul creanțelor născute ulterior, cât timp există un plan de reorganizare confirmat prin care creditorii au decis prin programul de plăți ca debitorul să nu mai achite și eventualele accesorii aferente creanțelor ulterioare deschiderii insolvenței, reclamanta nu ar trebui să achite accesoriile conform deciziilor emise nici în ceea ce privește aceste creanțe, fiind incident art. 41 alin. (3) din Legea nr. 85/2006. Recurenta - pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a criticat sentința instanței de fond, susținând că aceasta a aplicat greșit dispozițiile art. 41 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind insolvența, mergând pe prezumția că aceste dispoziții ar fi fost aplicabile în eventualitatea în care planul de reorganizare ar fi reușit și societatea și-ar fi reluat activitatea, atunci creanțele născute în perioada reorganizării și creanțele născute în perioada de observație vor fi fost achitate conform actelor din care rezultă sau conform înțelegerii cu fiecare parte, de asemenea debitorul nu va datora și nu va plăti majorări, penalități de orice fel sau cheltuieli accesorii aferente obligațiilor născute ulterior datei procedurii insolvenței. Însă, arată recurenta, societatea a eșuat în îndeplinirea obligațiilor stabilite conform planului de reorganizare și a intrat în faliment, fiind astfel aplicabile disp. art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 coroborate cu art. 122 1 din O.G. nr. 92/2003, respectiv art. 179 din Legea nr. 207/2015 ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței. A invocat recurenta-pârâtă, în concret, că sentința este nelegală deoarece sunt aplicabile speței alte dispoziții legale decât cele reținute de către instanța de fond, respectiv art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 și nu art. 41 alin. (3) din Legea nr. 85/2006. Analizând dispozițiile legale incidente și invocate în cauză, Înalta Curte reține următoarele: Art. 41 din Legea nr. 85/2006: "(1) Nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii. (...); (3) În cazul în care se confirmă un plan de reorganizare, dobânzile, majorările ori penalitățile de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligațiile născute ulterior datei deschiderii procedurii generale se achită în conformitate cu actele din care rezultă și cu prevederile programului de plăți. În cazul în care planul eșuează, prevederile alin. (1) și (2) se aplică corespunzător pentru calculul accesoriilor cuprinse în programul de plăți, la data intrării în faliment." Potrivit art. 122 1 din O.G. nr. 92/2003, respectiv art. 179 din Legea nr. 207/2015, în cazul debitorilor cărora li s-a deschis procedura insolvenței, pentru creanțele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței se datorează dobânzi și penalități de întârziere, potrivit legii care reglementează această procedură. Conform dispozițiilor art. 95 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, planul de reorganizare va cuprinde în mod obligatoriu programul de plată al creanțelor. Planul de reorganizare confirmat de către judecătorul sindic stipulează la Capitolul VI pct. 6.2.1 că debitorul nu va datora și nu va plăti dobânzi, majorări, penalități sau orice fel de accesorii aferente obligațiilor născute ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței. Prin Decizia nr. 1 din 11 noiembrie 2008, adoptată, sub imperiul legii vechi, de Comisia de Proceduri Fiscale și aprobată prin Ordinul președintelui ANAF nr. 1537/2008 s-au stabilit următoarele: "începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în cazul contribuabililor pentru care s-a deschis procedura reorganizării judiciare și a insolvenței, după caz, nu se mai datorează și nu se mai calculează obligații fiscale accesorii pentru creanțele înscrise la masa credală și pentru cele rezultate din activitatea curentă, indiferent de data deschiderii acestei proceduri." Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că instanța a fondului a reținut în mod corect încadrarea în drept raportat la situația de fapt necontestată de către părți, respectiv a dispozițiilor art. 41 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, în concret teza a II-a care reglementează situația în care planul eșuează, dispoziții care trimit la prevederile alin. (1) și (2) ale aceluiași articol. În același timp, în considerarea prevederilor art. 41 din Legea 85/2006, pentru a veni în sprijinul debitorului și pentru a-i spori șansele de reușită a planului de reorganizare, potrivit planului de reorganizare confirmat de judecătorul sindic prin sentința 1204/10.12.2014 publicată în BPI 661/13.01.2015, s-a stabilit că debitorul nu va datora și nu va plăti dobânzi, majorări, penalități de orice fel sau cheltuieli accesorii aferente obligațiilor născute ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței, atât în perioada de observație, cât și pe toată durata reorganizării. În ceea ce privește creanțele născute în perioada de reorganizare și creanțele curente născute în perioada observației, acestea vor fi achitate conform actelor din care rezultă sau conform înțelegeri cu fiecare parte, în cazul în care creditorul a acceptat rescadențarea plății după terminarea perioadei de reorganizare. În mod corect a stabilit instanța fondului, raportat la toate dispozițiile legale indicate mai sus că, în cazul creanțelor născute ulterior, cât timp există un plan de reorganizare confirmat prin care creditorii au decis prin programul de plăți ca debitorul să nu mai achite și eventualele accesorii aferente creanțelor ulterioare deschiderii insolvenței, reclamanta nu ar trebui să achite accesoriile conform deciziilor emise nici în ceea ce privește aceste creanțe. Luând în considerare Decizia nr. 1/2008 adoptată de Comisia de Proceduri Fiscale și câtă vreme programul de plăți și fluxurile de numerar previzionate pe perioada de reorganizare nu prevăd plata de dobânzi, majorări, penalități de orice fel sau cheltuieli accesorii, recurenta-pârâtă nu se află în drept să mențină acte administrative pentru astfel de accesorii, cum just a stabilit instanța de fond, anulând decizia referitoare la obligații fiscale accesorii nr. 29411 din 17.08.2021 și decizia nr. 29410 din 17.08.2021. Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-pârâtă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței nr. 224 din 7 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.