ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5118/2023

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești-, secția de contencios administrativ și fiscal cu numărul x/2022 în data de 11.05.2022, reclamanta S.C. A. S.A., în faliment a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili:

a)Decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. x din 17.08.2021 (dosar fiscal x), în integralitate, pentru suma de 5.301.545 RON dobânzi și suma de 1.695.346 penalități de întârziere;

b)Decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 29410 din 17.08.2021 (dosar fiscal nr. x), în integralitate, pentru suma de 89.159 RON dobânzi și suma de 76.872 RON penalități de întârziere;

3.obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 177 din 6. 10. 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău și, în consecință, a dispus suspendarea executării Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. x/17.08.2021 și a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 29410/17.08.2021, ambele emise de ANAF-Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili.

II. Motivele de casare invocate

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău.

În motivarea căii de atac societatea recurentă susține următoarele aspecte:

Cu privire la motivele de nelegalitate a actului atacat, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material, dând o interpretare eronată prevederilor art. 41 alin. (1) si 3 din Legea nr. 85/2006, în ceea ce privește existent unui caz bine justificat.

Astfel, instanța de fond a reținut ca fiind pe deplin încălcate prevederile art. 41 alin. (1) si 3 din Legea nr. 85/2006, după cum urmează: ca urmare, potrivit normelor enunțate, pentru creanțele anterioare deschiderii insolventei nu pot fi stabilite dobânzi, majorări sau penalități in temeiul art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, iar, în ceea ce privește creanțele născute ulterior, cât timp exista un plan de reorganizare confirmat prin care creditorii au decis prin programul de plați ca debitorul să nu mai achite si eventualele accesorii aferente creanțelor ulterioare deschiderii insolventei reclamanta nu ar trebui să achite accesoriile conform deciziilor emise nici in ceea ce privește aceste creanțe, fiind incident art. 41 alin(3) din Legea nr. 85/2006."

Cu privire la condițiile suspendării actului administrativ:

Este evident faptul că, analizând cu atenție prevederile legale enunțate, se poate constata aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât, în speța de față, legea specială (Legea insolventei 85/2006) interzice adăugarea accesoriilor la masa credală, dar nu interzice stabilirea acestora prin acte administrativ-fiscale.

Prin cele doua decizii, a căror suspendare a executării se solicită, au fost stabilite accesoriile cuvenite unor creanțe atât anterioare, cât și ulterioare deschiderii procedurii insolventei, dar, nu s-a solicitat adăugarea la masa credală a sumelor stabilite prin aceste decizii, iar executarea acestora nu poate fi pusa in discuție, întrucât, potrivit prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

În aceste condiții, recurenta-pârâtă apreciază ca fiind eronată soluția instanței de fond, nefiind îndeplinită condiția prevăzută în mod expres de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existenta unor cazuri bine justificate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecând, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Partea intimată a formulat întâmpinare în care și-a expus apărarea detaliată față de recursul părți recurente, conform art. 208 C. proc. civ.

În esență, intimata-reclamantă a făcut o expunere a stării de fapt fiscale referitoare la sumele vizate de recursul pârâtei și a prezentat argumentele pentru care consideră că prin soluția adoptată de prima instanță au fost interpretate și aplicate corect prevederile legale incidente.

De asemenea, la termenul de judecată de astăzi, intimata-reclamantă a învederat învederează că în cadrul acțiunii de fond, Curtea de Apel s-a pronunțat în sensul admiterii și depune la dosar un extras din sistemul Ecris (fila nr. x ds recurs).

III. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de regularizare, fiind fixat termen de judecată pe fond la data de 8 noiembrie 2023.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, însă în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Din argumentația de fapt și de drept expusă de reclamantă în acțiunea introductivă, reiese că aceasta a formulat cererea de chemare în judecată având ca obiect suspendarea executării deciziilor nr. x/17.08.2021 și nr. 29410/17.08.2021 care vizează obligații fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere în parte pentru creanțe anterioare deschiderii procedurii insolenței, 13.03.2013, iar o altă parte pentru creanțe ulterioare deschiderii procedurii.

În susținerea dovedirii condiției existenței cazului bine justificat, reclamanta a arătat că nu pot fi calculate și percepute accesorii pentru creanțe nedatorate, pentru care există hotărâre definitivă a instanței de judecată. TVA aferentă lunii noiembrie 2012 (creanță anterioară deschiderii insolvenței, compensată nelegal cu creanțe curente ale A.) a fost înlăturată de la realizare, în mod definitiv, în dosarul x/2015 Dincolo de încălcarea flagrantă a prevederilor art. 41 alin. (1) și alin. (2) din Legea 85/2006, organele fiscale nesocotesc și faptul că debitul principal reprezentat de TVA aferentă lunii noiembrie 2012 nu mai poate fi realizat împotriva A. ca urmare a constatărilor definitive din dosarul x/2015

Considerentul hotărâtor pe care prima instanță și-a fundamentat soluția de admitere, în analiza sumară a motivelor invocate de către reclamantă, a fost că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 41 din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii. În cazul în care se confirmă un plan de reorganizare, dobânzile, majorările ori penalitățile de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligațiile născute ulterior datei deschiderii procedurii generale se achită în conformitate cu actele din care rezultă și cu prevederile programului de plăți.

De asemenea, potrivit art. 122

1

din O.G. nr. 92/2003, respectiv art. 179 din Legea nr. 207/2015, în cazul debitorilor cărora li s-a deschis procedura insolvenței, pentru creanțele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței se datorează dobânzi și penalități de întârziere, potrivit legii care reglementează această procedură.

Înainte de a proceda la expunerea și analiza în concret atât a criticilor formulate de recurentă, cât și a legalității și temeiniciei pronunțate de prima instanță, Înalta Curte constată că, prin sentința nr. 244 pronuțată in 7 noiembrie 2023, Curtea de Apel Ploiești, a a dmis cererea formulată de reclamanta A. S.A., societate în faliment, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili ("DGAMC) și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administratia Județeană a Finanțelor Publice Buzău, a dispus anularea deciziei referitoare la obligații fiscale accesorii x din data de 17.08.2021 și decizia nr. 29410/17.08.2021.

Soluția pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anularea actului administrativ conferă consistență concluziei că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, a măsurii provizorii a suspendării executării actului a cărui nelegalitate a fost constatată pe calea acțiunii în anulare.

În ceea ce privește suspendarea executării deciziei referitoare la obligații fiscale accesorii x din data de 17.08.2021 și decizia nr. 29410/17.08.2021, soluția Curții de apel este legală și temeinică.

Astfel, din dispozițiile generale al Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Or, în cauză, instanța de fond corect a reținut că nu există împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal reprezentat de Dispoziția nr. 248/2012.

În privința condiției pagubei iminente, în sensul dat acesteia de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care această consecință este cauzată de un act administrativ în privința căruia a fost răsturnată prezumția de legalitate, prin anularea sa, de către instanța învestită cu acțiunea în anulare, astfel că se consideră a fi îndeplinită și condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente.

De altfel, asupra pagubei iminente, în mod corect judecătorul fondului, a constatat că este probată și această condiție, având în vedere starea de insolvență în care se află reclamanta, stare în raport de care executarea sumei de mai bine de 6.000.000 RON înainte de obținerea unei soluții definitive din partea instanței de judecată, ar afecta atât procedura de reorganizare cât și drepturile celorlalți creditori ai reclamantei.

Ca atare, soluția pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anularea actului administrativ conferă consistență concluziei că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, a măsurii provizorii a suspendării executării actului a cărui nelegalitate a fost constatată pe calea acțiunii în anulare.

În aceste circumstanțe, soluția adoptată de instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa nelegalității actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel răsturnată prezumția de legalitate atașată deciziei referitoare la obligații fiscale accesorii x din data de 17.08.2021 și decizia nr. 29410/17.08.2021.

Pronunțarea unei hotărâri în fond, de anulare a actului administrativ, are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, așa încât este îndeplinită condiția cazului bine justificat, fiind de prisos analiza celorlalte susțineri și apărări ale recurentei.

Chiar dacă sus-menționata sentință civilă nu este definitivă, această sentință are o putere de lucru judecat relativă și constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În consecință, constatând că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul promovat de autoritatea pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău împotriva sentinței nr. 177 din 6 octombrie 2022 Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 8 noiembrie 2023.