Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
12 februarie 2025

Decizia nr. 691/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A., având funcția de asistent judiciar în cadrul Tribunalului București, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București: - anularea parțială a Ordinului nr. 5290/C/20.12.2019 emis de Ministerul Justiției; - obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de încadrare în funcția de asistent judiciar corespunzător unei vechimi efective în funcție de încadrare cu luarea în considerare a unei indemnizații brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcție; - obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui ordin de încadrare în functia de asistent judiciar corespunzător unei vechimi efective în functie de peste 19 ani, cu coeficientul corespunzător unei vechimi în muncă do peste 19 ani, gradația 4, coeficient 5,17 și indemnizația corespunzătoare acestei vechimi, precum și în raport de sporurile de risc și suprasolicitare neuropsihică, de confidențialitate, de condiții vătămătoare și periculoase (toxicitate) cuvenite,

față de nivelul maxim aflat în plată în cadrul autorității judecătorești pentru acceași funcție/grad/treaptă cu cei care beneficiază de un nivel de salarizare superior; - obligarea pârâtului Ministerul Justiției să vireze pârâtului Tribunalul București sumele necesare efectuării plăților salariale lunare corespunzătoare; - obligarea pârâtului Tribunalul București să plătească, în baza ordinelor ce se vor emite, diferențele de drepturi salariale rezultate în raport de vechimea efectivă în funcție, corect determinată. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1752 din 23 noiembrie 2021, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul București și Ministerul Justiției.

A anulat parțial Ordinul nr. 5290/C/20.12.2019 emis de pârâtul Ministerul Justiției, cu privire la cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare a reclamantei. A obligat pârâtul Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de încadrare în funcție a reclamantei, cu luarea în considerare a unei indemnizații brute lunare de 12929 RON pentru o vechime in funcție de 3-5 ani, gradație 4, coeficient 5,17. A respins în rest contestația ca neîntemeiată. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că prin Ordinul nr. 5290/C/2019, începând cu data de 01.12.2019, potrivit anexei nr. V cap. I lit. A) crt.

4 din Legea nr. 153/2017, s-a dispus acordarea indemnizației de încadrare brute lunare a asistenților judiciari, stabilită prin recalcularea drepturilor salariale ale acestora, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON, reclamanta-intimată beneficiind de o indemnizație de încadrare lunară brută de 12730 RON pentru o vechime in funcție de 35 ani, gradație 4, coeficient 5,17. Ordinul a fost emis în aplicarea dispozițiilor OMJ nr. 4988/C/29.11.2019, care recunoscuse această nouă valoare de referință sectorială în favoarea judecătorilor și asistenților judiciari. Așadar, singurul element de noutate a constat în valoarea de referință salarială folosită, însă modalitatea de calcul a indemnizației intimatei în raport cu vechimea în funcție nu s-a modificat.

În acest context, recurentul-pârât a considerat că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, cât timp OMJ nr. 5290/C/20.12.2019 a avut în vedere modificarea altor elemente ale salarizării reclamantei-intimate, față de cele criticate prin cererea de chemare în judecată, prin repunerea în discuție a unor aspecte pe care nu le-a contestat în termen legal. A precizat că indemnizația de încadrare brută lunară a reclamantei a fost în mod corect stabilită la 12.730 RON, prin OMJ nr. 5290/2019 (începând cu 01.12.2019) și ulterior retroactiv, începând cu 01.01.2019, prin OMJ nr. 3344/24.08.2020, cu respectarea dispozițiilor legale imperative aplicabile.

Astfel, potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea - cadru nr. 153/2017, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25 din lege, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, iar în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. Prin Ordinul ministrului justiției nr. 1415/C/19.03.2019 au fost stabilite drepturile salariale ale asistenților judiciari, începând cu data de 1 ianuarie 2019, în aplicarea dispozițiilor Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene.

Invocând prevederile art. 34 din O.U.G. nr. 114/2018, recurentul-pârât a arătat că, prin acest ordin, începând cu data de 1 ianuarie 2019, indemnizația de încadrare a fost majorată cu 1/4 din diferența dintre indemnizația de încadrare prevăzută de lege pentru anul 2022 și cea din luna decembrie 2018, cuantumul sporurilor menținându-se la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018. Prin Ordinul ministrului justiției nr. 4988/C/29.11.2019 s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale judecătorilor și asistenților judiciari, începând cu data de 01 .12.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON.

Totodată, prin acest ordin s-a dispus ca plata drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484,18 RON să se realizeze începând cu luna ianuarie 2020, pentru drepturile salariale aferente lunii decembrie 2019, iar pentru perioada 01.12.2016-30.1 1.2019 după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției. În aplicarea OMJ nr. 4988/C/29.11 .2019, a fost emis Ordinul ministrului justiției nr. 5290/C/20.12.2019 - ordinul contestat - prin care s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale asistenților judiciari, începând cu data de 01.12.2019, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON, menținându-se modalitatea de calcul stabilită anterior.

Ulterior, retroactiv, prin OMJ nr. 3344/24.08.2020, indemnizația intimatei a fost recalculată retroactiv, începând cu data de 01.12.2016, iar de la data de 1.01.2019 a beneficiat de o indemnizație brută lunară stabilită în mod corect la 12730 RON. Recurentul-pârât a mai precizat că, potrivit art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, a avut loc transmiterea calității procesuale a Ministerului Justiției către Înalta Curte de Casație și Justiție. În concluzie, a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 4. Alte aspecte procesuale La data de 5 februarie 2025, recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus note de ședință, prin care a solicitat instanței să constate subrogarea în drepturile și obligațiile recurentului-pârât Ministerul Justiției, precizând că își însușește cererea de recurs și apărările formulate de recurent.

La termenul din 12 februarie 2025, instanța a luat act de transmiterea legală a calității procesuale de la Ministerul Justiției la Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022. II. Analiza motivelor de casare Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Ordinul nr. 5290/C/20.12.2019 emis de Ministerul Justiției, solicitând anularea acestui act și obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui ordin de încadrare în functia de asistent judiciar corespunzător unei vechimi efective în functie de peste 19 ani, cu coeficientul corespunzător unei vechimi în muncă do peste 19 ani, gradația 4, coeficient 5,17 și indemnizația corespunzătoare acestei vechimi, precum și în raport de sporurile de risc și suprasolicitare neuropsihică, de confidențialitate, de condiții vătămătoare și periculoase (toxicitate) cuvenite, față de nivelul maxim aflat în plată în cadrul autorității judecătorești pentru acceași funcție/grad/treaptă cu cei care beneficiază de un nivel de salarizare superior; obligarea pârâtului Ministerul Justiției să vireze pârâtului Tribunalul București sumele necesare efectuării plăților salariale lunare corespunzătoare; obligarea pârâtului Tribunalul București să plătească, în baza ordinelor ce se vor emite, diferențele de drepturi salariale rezultate în raport de vechimea efectivă în funcție, corect determinată.

Prima instanță a anulat parțial Ordinul nr. 5290/C/20.12.2019 emis de pârâtul Ministerul Justiției, cu privire la cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare a reclamantei și a obligat pârâtul Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de încadrare în funcție a reclamantei, cu luarea în considerare a unei indemnizații brute lunare de 12.929 RON pentru o vechime in funcție de 3-5 ani, gradație 4, coeficient 5,17, respingând în rest acțiunea ca neîntemeiată. Prin recursul formulat, autoritatea pârâtă a susținut că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală, întrucât ordinul contestat a avut în vedere modificarea altor elemente ale salarizării reclamantei-intimate, față de cele criticate prin cererea de chemare în judecată, prin repunerea în discuție a unor aspecte pe care nu le-a contestat în termen legal.

A precizat că indemnizația de încadrare brută lunară a reclamantei a fost în mod corect stabilită la 12.730 RON, prin OMJ nr. 5290/2019 (începând cu 01.12.2019) și, ulterior retroactiv, începând cu 01.01.2019, prin OMJ nr. 3344/24.08.2020, cu respectarea dispozițiilor legale imperative aplicabile. Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a depășit cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, controlul de legalitate presupunând verificarea conformității actului administrativ cu normele juridice aplicabile, inclusiv a modului de stabilire a bazei de calcul a indemnizației, aspect care reprezintă o consecință directă a criticilor formulate prin cererea de chemare în judecată.

Analiza elementelor salariale incidente a fost necesară pentru verificarea legalității recalculării dispuse prin ordinul contestat. Astfel, potrivit art. 16 alin. (1) din Cap. VIII al Anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, "Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu indemnizația lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani." La indemnizația de încadrare pentru judecători și magistrați-asistenți, nr. crt. 4 din tabelul de la Cap. I lit. A), ce) vizează funcția de judecător cu grad de judecătorie, la rubrica "vechimea în funcție 3-5 ani" gradația 4, coeficient 5, 17 este prevăzută o indemnizație lunară de încadrare 12.929 RON.

Prin urmare, este corectă concluzia primei instanțe care a stabilit că prin ordinul contestat a fost calculată greșit indemnizația de încadrare a intimatei-reclamante, cuantumul corect fiind 12.929 RON și nu 12.730 RON. De altfel, prin argumentele expuse, recurenta-pârâtă nu a indicat modalitatea în care au fost aplicate greșit normele legale anterior evocate, limitându-se la reiterarea modului propriu de interpretare a dispozițiilor legale aplicabile. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate. III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc.

civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție.

DECIDE Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1752 din 23 noiembrie 2021 a Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 12 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.