Decizia nr. 687/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 84/2024 a Curții de Apel Cluj

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2023, reclamanții Ocolul Silvic Silva Borșa S.R.L. și A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, au solicitat anularea Deciziei de retragere nr. DGPSS/132765/04.09.2023 emisă de către pârât prin care s-a dispus retragerea autorizației de funcționare a Ocolului Silvic Silva Borșa S.R.L., suspendarea executării deciziei de retragere și, în principal, constatarea suspendării de drept a Deciziei de retragere iar, în subsidiar, suspendarea executării Deciziei de retragere până la soluționarea în definitivă a acțiunii în anulare, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluția instanței de fond Prin încheierea de ședință din 16 februarie 2024, Curtea de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal a încuviințat în principiu cererea de intervenție formulată pe ambele petite ale cererii de chemare în judecată de către B.. Prin sentința civilă nr. 84 din 23 februarie 2024, Curtea de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții Ocolul Silvic Silva Borșa S.R.L. și A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, având ca obiect anularea și suspendarea executării Deciziei de retragere nr. DGPSS/132765/04.09.2023. A admis cererile de intervenție voluntară accesorie formulate în interesul pârâtului de intervenienta B.. 3. Calea de atac exercitată Împotriva încheierii de ședință din 16 februarie 2024 și a sentinței civile nr. 84 din 23 februarie 2024, au declarat recurs reclamanții Ocolul Silvic Silva Borșa S.R.L.

și A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. În motivarea recursului formulat împotriva încheierii din 16 februarie 2024, s-a arătat - în esență - că cererea de intervenție accesorie nu a fost motivată în fapt, iar instanța a reținut eronat, în privința interesului de a acționa în favoarea Ministerului, autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 581/A/2020 pronunțată în dosarul nr. x/2016. Au considerat că nu sunt incidente prevederile art. 430 și art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât recurenții nu au avut calitatea de parte. În plus, obiectul dosarului nr. x/2016 este reprezentat de anularea unor acte de reconstituire a dreptului de proprietate emise în favoarea unor terți, astfel încât nu au legătură cu motivele de nelegalitate ale actului administrativ din prezentul litigiu.

Au apreciat că, în cauză, nu ar putea fi reținut nici măcar un efect pozitiv de lucru judecat. Aceasta deoarece în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Maramureș a stabilit că B. are interes de a iniția o procedură de anulare a unui titlu de proprietate. Or, nu se tranșează - cu efect pozitiv de lucru judecat - că Asociația ar avea un interes personal și determinat de a interveni în sprijinul Ministerului Mediului pentru a susține legalitatea actului administrativ contestat în prezentul litigiu. Recurenții au arătat că acțiunea dedusă judecății are ca obiect anularea unui act administrativ esențialmente individual, adresat exclusiv Ocolului Silvic, prin care se modifică raporturile juridice de autorizare a activității.

Au considerat că B. nu justifică absolut niciun interes propriu în legătură cu actul contestat, astfel încât să i se permită intervenția accesorie. Pentru aceste motive, au susținut că încheierea trebuie casată, iar cererea de intervenție să fie respinsă ca inadmisibilă. Referitor la recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 84 din 23 februarie 2024, recurenții au arătat că motivul de nulitate al Deciziei de retragere a fost reprezentat de faptul că, la momentul emiterii, actul administrativ pe care s-a întemeiat Decizia de retragere era suspendat, fiind lipsit de efecte juridice conform art. 14 alin. (4) și (7) din Legea nr. 554/2004.

Ministerul a susținut că emiterea actului contestat a fost justificată prin raportare la prevederile modificate de Legea nr. 101/2023 a art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului și de pretinsa încetare de drept a efectelor sentinței civile nr. 291/19.05.2023, deoarece de la data înregistrării cererii de suspendare au trecut mai mult de 60 de zile fără ca reclamanta să fi formulat acțiunea în anulare. Recurenții au mai arătat că instanța de fond a constatat că toate susținerile Ministerului referitoare la suspendarea de drept sunt nefondate, însă a respins greșit acțiunea, reținând că sentința nr. 291/19.05.2023 a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 5098/07.11.2023, fiind astfel incidente prevederile art. 500 din C. proc.

civ., potrivit cărora hotărârea casată nu produce niciun efect. În continuare, recurenții au susținut că soluția de respingere a acțiunii este contradictorie considerentelor, întrucât, deși prima instanța a constatat că temeiurile de fapt (pretinsa suspendare de drept a sentinței civile nr. 291/19.05.2023) și de drept (prevederile Legii nr. 101/2023) avute în vedere de autoritatea publică la emiterea actului nu sunt întemeiate, a respins în mod greșit acțiunea. Recurenții reclamanți au mai considerat că sentința este nelegală, deoarece se încalcă cadrul procesual și nu se analizează legalitatea actului prin raportare la motivul de nulitate invocat prin cererea de chemare în judecată. Au susținut că instanța se substituie autorității publice și motivează legalitatea actului prin raportare la alte elemente care nu existau la data emiterii.

Invocând dispozițiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., au învederat că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Or, în cauză, dispozitivul sentinței recurate este străin de motivul de nulitate și de apărările intimatei din întâmpinare. În acest context, au apreciat că instanța depășește atribuțiile puterii judecătorești și se substituie autorității publice emitente prin invocarea unor chestiuni juridice noi. De asemenea, au susținut că se încalcă principiul contradictorialității și dreptul la un proces echitabil, chestiunea de drept reținută de instanță - referitoare la pretinsele efecte ale Deciziei ICCJ nr. 5098/07.11.22023 - nefiind puse în discuția părților și nefiind oferită posibilitatea părților de a se apăra sau de a formula concluzii asupra acestui aspect.

Instanța nu a analizat legalitatea actului administrativ prin raportare la momentul emiterii și nici prin raportare la temeiurile emitentului actului. Deși a constatat caracterul neîntemeiat al motivelor emiterii acrului, instanța s-a raportat greșit în analiza legalității la alte elemente ulterioare emiterii deciziei. În final, recurenții-reclamanți au arătat că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 500 din C. proc. civ., întrucât aceste prevederi nu produc efecte retroactive în materia art. 14 din Legea nr. 554/2004. 4. Apărările intimatului Intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare Recursul formulat împotriva încheierii de ședință din 16 februarie 2024 este nefondat pentru următoarele considerente: Prin încheierea recurată, prima instanță a încuviințat în principiu cererea de intervenție formulată de B., reținând că interesul intervenientei cu privire la terenurile vizate de reclamanții din prezenta cauză a fost confirmat în dosarul nr. x/2016, rămas definitiv prin Decizia nr. 581/A/2020. Instanța de recurs constată că judecătorul fondului a reținut în mod corect incidența efectului pozitiv al lucrului judecat statuat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Așa cum a subliniat și Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Cum în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat. În speță, reclamanții au contestat Decizia de retragere nr. DGPSS/132765/04.09.2023, scopul fiind continuarea gestionării unor terenuri cu privire la care s-a stabilit definitiv în dosarul nr. x/2016 că B. are interes, în condițiile în care se invocă suprapunerea terenurilor și existența unui drept de proprietate al intervenientei asupra terenurilor deținute de Ocolul Silvic Silva Borșa S.R.L..

Prin urmare, în mod corect a fost încuviințată în principiu cererea B., cu atât mai mult cu cât intervenția accesorie presupune doar sprijinirea poziției pârâtului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, fără a fi necesară titularitatea directă a dreptului dedus judecății. Examinând în continuare sentința civilă nr. 84 din 23 februarie 2024 prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare. În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa că dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților. Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluția și argumentarea îi nemulțumesc pe recurenți, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Deși a validat raționamentul reclamanților raportat la forma art. 14 din Legea nr. 554/2004 aplicabilă litigiului, constatând că reclamanții au promovat acțiunea în anularea deciziei în termen de 60 de zile de la data când s-a dispus măsura de suspendare, prima instanță a reținut că, prin decizia civilă nr. 5098/07.11.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței civile nr. 291/2023 a Curții de Apel Cluj, a casat sentința recurată și, rejudecând, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantele Ocolul Silvic Borșa și A., ca nefondată. Astfel, termenul de 90 de zile, calculat începând cu data de 07.04.2023, era împlinit la data de 04.09.2023, când pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dispus retragerea autorizației de funcționare a Ocolului Silvic Silva Borșa S.R.L.

prin Decizia nr. DGPSS/132765/04.09.2023. Prin urmare, reținând că autoritatea pârâtă a procedat în mod corect la retragerea autorizației după expirarea termenului prevăzut în Decizia de suspendare nr. R4033/07.04.2023, instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, fiind nefondate criticile recurenților privind pretinsa contradictorialitate între considerente și soluția pronunțată. Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurenții-reclamanți au supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia nr. DGPSS/132765/04.09.2023 emisă de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin care a fost retrasă, începând cu 04.09.2023, autorizația de funcționare nr. x din 02.04.2009 a Ocolului Silvic Borșa S.R.L..

Din cuprinsul Deciziei de retragere rezultă că aceasta a fost emisă având în vedere faptul că termenul de 90 de zile prevăzut în Decizia de suspendare nr. R4033/07.04.2023 a expirat. Recurenții-reclamanți au susținut că decizia de retragere este nelegală deoarece prin sentința civilă nr. 291/19.05.2023 a Curții de Apel Cluj s-a dispus în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării Deciziei de suspendare nr. R4033/07.04.2023 până la pronunțarea instanței de fond, astfel că din data de 19.05.2023 a fost suspendată și curgerea termenului de 90 de zile. Instanța de fond a reținut că prin decizia civilă nr. 5098/07.11.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat sentința prin care s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. R4033/07.04.2023 și, implicit, s-a înlăturat suspendarea curgerii termenului impusă prin aceasta.

Judecătorul fondului, în baza art. 500 din C. proc. civ., a apreciat că efectul direct, de drept, al casării dispuse în dosarul nr. x/2023 îl reprezintă curgerea în continuare a termenului de 90 de zile calendaristice pentru care s-a dispus suspendarea autorizației de funcționare a Ocolului Silvic Silva Borșa S.R.L., astfel încât în mod legal s-a constatat expirarea termenului prevăzut în Decizia de suspendare nr. R4033/07.04.2023 și s-a procedat la retragerea autorizației. Sunt nefondate criticile recurenților privind aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 500 din C. proc. civ. Potrivit normelor legale anterior evocate, hotărârea casată nu mai produce niciun efect juridic, iar actele de executare sau măsurile dispuse în temeiul acesteia sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel.

În cauză, sentința civilă nr. 291/19.05.2023 prin care s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. R4033/07.04.2023 a fost casată prin Decizia nr. 5098/07.11.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ceea ce determină lipsirea retroactivă de efecte a măsurii suspendării. Criticile recurenților se întemeiază pe premisa eronată că hotărârea de suspendare ar continua să producă efecte sau ar genera consecințe autonome chiar după casare, ceea ce contravine regimului juridic stabilit de art. 500 din C. proc. civ.. Nu poate fi reținută o încălcare a efectelor unei hotărâri judecătorești care, prin casare, este considerată ca neavând putere juridică, iar menținerea unor efecte ale acesteia ar echivala cu ignorarea autorității deciziei de casare.

Este real că interpretarea susținută de ministerul pârât, potrivit căreia termenul de 90 de zile nu ar fi fost suspendat deoarece reclamantul nu ar fi introdus acțiunea în anulare în termen de 60 de zile calculat de la data formulării cererii de suspendare, este eronată prin raportare la forma art. 14 din Legea nr. 554/2004 aplicabilă la momentul respectiv. În mod corect, reclamanții au arătat, iar instanța de fond a reținut, că potrivit reglementării în vigoare la acea dată termenul de 60 de zile se calcula de la momentul pronunțării hotărârii prin care s-a dispus suspendarea executării, și nu de la data introducerii cererii de suspendare. Cu toate acestea, constatarea corectitudinii acestui raționament nu era suficientă pentru soluționarea litigiului, întrucât intervenția ulterioară a deciziei de casare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție a modificat premisa juridică a analizei.

Prin casarea hotărârii prin care fusese dispusă suspendarea executării, a devenit incident art. 500 din C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea casată nu mai produce niciun efect juridic, iar măsurile întemeiate pe aceasta sunt desființate de drept. În consecință, deși inițial suspendarea executării fusese dispusă în mod valabil, efectul casării este acela de a lipsi retroactiv de eficiență juridică această măsură, repunând părțile în situația anterioară pronunțării hotărârii casate. Instanța de fond nu putea face abstracție de acest efect legal imperativ, fiind obligată să analizeze curgerea termenului de 90 de zile ca și cum suspendarea nu ar fi produs efecte juridice.

Criticile recurenților ignoră faptul că soluția instanței de fond nu se întemeiază pe interpretarea susținută de pârât cu privire la calculul termenului de 60 de zile în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, ci pe consecințele juridice ale casării hotărârii de suspendare, guvernate de art. 500 din C. proc. civ., care înlătură orice efect al suspendării asupra curgerii termenului prevăzut de actul administrativ. Prin urmare, este corectă concluzia instanței de fond potrivit căreia termenul de 90 de zile a curs neîntrerupt. În sfârșit, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a depășit cadrul procesual și nu s-a substituit autorității, ci a aplicat efectul obligatoriu al casării asupra situației juridice deduse judecății.

Odată înlăturată suspendarea, argumentele privind încălcarea contradictorialității sau analiza legalității la momentul emiterii actului rămân fără suport, fiind întemeiate pe o situație juridică inexistentă. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate. III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanții A. S.R.L.

și Ocolul Silvic Borșa S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul formulat de recurenții-reclamanți A. S.R.L. și Ocolul Silvic Borșa S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 16 februarie 2024 și a sentinței civile nr. 84 din 23 februarie 2024 a Curții de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 12 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.