ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.09.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3830/2024

HOTĂRÂRE
13.09.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3830/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 13 septembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții A. S.R.L. și B., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR, au solicitat suspendarea executării deciziei de suspendare nr. R 4033/07.04.2023, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare promovate împotriva acesteia, în temeiul art. 15, art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 563 din 13 decembrie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a deciziei nr. R 4033/07.04.2023 reținând că nu sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a pagubei iminente, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR și a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului, formulată de intervenienta C..

Împotriva sentinței civile nr. 563 din 13 decembrie 2023 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal prin care a fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea de suspendare formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 recurenții-reclamanți A. S.R.L. și B. au declarat recurs prin care au solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de suspendare.

Intimatul-pârât MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar respingerea cererii de recurs ca nefondată și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

Examinând, cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Totodată, interesul trebuie să fie determinat, această condiție vizând stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalentă cu cerința existenței interesului însuși.

Înalta Curte reține că prin Decizia de suspendare nr. R 4033/07.04.2023 emisă de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor Și Pădurilor prin Comisia pentru autorizarea funcționării ocoalelor silvice s-a dispus suspendarea autorizației de funcționare a Ocolului Silvic Borșa S.R.L. pentru o perioadă de 90 de zile calendaristice, începând cu data de 07.04.2023.

Astfel, având în vedere că actul administrativ a cărui suspendare se solicită prin acțiunea introductivă a încetat să producă efecte, Înalta Curte apreciază că recurenții-reclamanți nu mai justifică un interes legitim în susținerea cauzei.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A. S.R.L. și B. împotriva sentinței civile nr. 563/2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Admite excepția lipsei de interes, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A. S.R.L. și B. împotriva sentinței civile nr. 563/2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5098/2023
Ședința publică din data de 7 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2023-10-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4804/2023
Ședința publică din data de 25 octombrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, se
ÎCCJ 2023-03-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1734/2023
Ședința publică din data de 28 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/2022 la data de 23.0
ÎCCJ 2024-10-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4673/2024
cu art. 471 ind. 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarulu din data de 28.06.2024, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22 oct
ÎCCJ 2023-02-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 502/2023
Ședința publică din data de 2 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
Sursă