Decizia nr. 6348/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 532/2024 a Tribunalului Tulcea

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la 20 octombrie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat ca pe cale de hotărâre judecătorească dată în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție Pentru Agricultură (APIA) - Centrul Județean Tulcea să se dispună obligarea acesteia la plata următoarelor sume de bani: 584.829 RON cu titlu de cheltuieli de judecată suportate de către subscrisa în dosarele enumerate, 131.484,95 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare pentru neacordarea la timp a subvențiilor agricole, calculate de la data scadenței până la momentul la care acestea au fost achitate, în temeiul O.G. nr. 13/2011, precum și plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 532 din 26 aprilie 2024, Tribunalul Tulcea a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 47.600 reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă în dosarele nr. x/2017, 81/88/19.02.2022, 82/88/2022, 519/88/2020, 518/88/2020. A respins capătul de cerere având ca obiect plata dobânzilor pentru neacordarea la timp a subvențiilor agricole, ca nefondat. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs atât reclamanta A. S.R.L. cât și pârâta Agenția de Plăți și Intervenție Pentru Agricultură (APIA) - Centrul Județean Tulcea.

Hotărârea recurată Prin decizia civilă nr. 837 din 31 octombrie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse recursurile promovate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție Pentru Agricultură (APIA) - Centrul Județean Tulcea, ca nefondate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 837 din 31 octombrie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta a menționat că instanța a respins în mod nelegal cererea de recalificare a căii de atac a recursului în apel, încălcând regulile de procedură stabilite prin art. 457 C. proc. civ.. În acest context, calea de atac prevăzută de lege împotriva sentinței civile nr. 532 din 26 aprilie 2024 a Tribunalul Tulcea era reprezentată de calea de atac a apelului, având în vedere natura litigiului, respectiv obiectul acestuia. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat faptul că judecătorul nu a verificat, respectiv nu a pus în discuția părților competența instanței. A arătat că instanța de control judiciar a ignorat motivul de nelegalitate de ordine publică invocat, respectiv faptul că litigiul a fost soluționat de un complet necompetent din punct de vedere funcțional, respectiv de către un complet de contencios administrativ și fiscal, deși obiectul cererii îl reprezenta o acțiune în pretenții întemeiate pe răspunderea civilă delictuală izvorâtă din nerespectarea art. 453 C. proc. civ., fiind de competența funcțională a completului civil al tribunalului.

Apărările formulate în recurs Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, motivat de faptul că reclamanta supune căii de atac a recursului o decizie prin care a fost soluționată o altă cerere de recurs. Totodată, a invocat și excepția autorității de lucru judecat întrucât recurenta solicită judecarea aspectelor soluționate definitiv de Curtea de Apel Constanța în sensul recalificării cererii de recurs. Referitor la judecata cauzei de către un complet funcțional, a precizat că recurenta-reclamantă trebuia să invoce această situație până la primul termen de judecată astfel cum prevăd dispozițiile art. 130 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la 18 decembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru considerentele în continuare expuse. Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Înalta Curte va avea în vedere că sfera hotărârilor supuse căii de atac a recursului este determinată, cu caracter general, de dispozițiile art. 483 C. proc. civ. Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că pot face obiect al recursului doar hotărârile primei instanțe, când sunt date fără drept de apel, sau hotărârile instanței de apel, fiind delimitată astfel, expres și limitativ, categoria hotărârilor judecătorești supuse acestei căi de atac. În aceste condiții, părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Astfel, căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, nici părțile și nici instanța de judecată neputând deroga de la textele de lege pentru exercițiul unei căi de atac. Prin urmare, persoana interesată poate formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit a căilor de atac. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. În cauza pendinte, recursul ce formează obiectul prezentului dosar a fost promovat împotriva deciziei civile nr. 837 din 31 octombrie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-au respins recursurile promovate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție Pentru Agricultură (APIA) - Centrul Județean Tulcea, ca nefondate. Astfel, recurenta-reclamantă a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) din C. proc. civ., pronunțată în soluționarea unei alte cereri de recurs. Prin urmare, se observă că, în speță, recurenta-reclamantă a formulat recurs împotriva unei hotărâri care nu face parte din categoria hotărârilor care, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, fiind definitivă, ceea ce este inadmisibil. Se impune a fi amintit că prin Decizia nr. 4/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 și art. 136 din C. proc. civ., competența materială procesuală a instanței de control judiciar se va determina: cu respectarea specializării primei instanțe (complet/secție), care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac; în considerarea obiectului și naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanța de fond, în cazul soluționării în prim grad de jurisdicție a litigiului de către o instanță care nu cuprinde structuri specializate (secții/completuri)." În cadrul acestei decizii, la paragraful 119 s-a reținut că (...) în ipoteza în care litigiul a fost soluționat în fond de o/un instanță/secție/complet specializată/specializat (potrivit reglementărilor din legi speciale sau legilor de organizare judecătorească), în cadrul verificărilor privind competența materială procesuală a instanței de control judiciar aceasta va respecta specializarea primei instanțe, care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac, fiind depășit momentul procesual până la care, în mod obiectiv, putea fi verificată competența materială procesuală, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) și ale art. 131 alin. (1) raportat la art. 136 alin. (1) din C. proc. civ.. (...) Pornind de la aceste dezlegări obligatorii, Înalta Curte va observa că litigiul în care a fost pronunțată decizia atacată a fost soluționat în primă instanță de o instanță de contencios administrativ, motiv pentru care au devenit aplicabile, cu prioritate, dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dar și considerentele obligatorii ale Deciziei în interesul legii nr. 17/2017, potrivit cărora: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale privind calea de atac în materia contenciosului administrativ, împotriva hotărârilor pronunțate în această materie poate fi exercitată numai calea de atac a recursului, cu excepția cazului prevăzut de dispozițiile art. 25 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare." Aspectele invocate de recurenta-reclamantă, privitoare la necompetența materială a primei instanțe, precum și faptul că acestea au fost/nu au fost invocate în termen legal în fața curții de apel, ori au fost/nu au fost analizate de această instanță, pot face obiect al verificărilor Înaltei Curți doar în ipoteza constatării admisibilității căii de atac, fiind vorbe despre veritabile critici de nelegalitate aduse deciziei civile nr. 837 din 31 octombrie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Or, în condițiile în care litigiul a fost calificat de prima instanță drept un litigiu de contencios administrativ, hotărârea acesteia fiind supusă doar căii de atac a recursului, deja exercitat de parte, prin raportare la prevederile art. 457 C. proc. civ. Înalta Curte va reține că dreptul la un nou recurs nu este recunoscut, astfel că toate criticile menționate nu pot fi cercetate, fiind invocate în susținerea unei căi de atac neprevăzute de lege. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 457 alin. (1) și art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă.