ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1883/2023

Ședința publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 17.10.2022, sub numărul x/2022 în urma declinării de competență de la Tribunalul Tulcea, reclamanta A. S.R.L. a solicitat cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Tulcea (numită în continuare APIA Tulcea), în temeiul art. 10 și 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 50 alin. (8) din O.U.G. nr. 66/2011, suspendarea executării actului administrativ/titlu de creanță reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la APIA sub numărul x/20.07.2022.

Prin sentința civilă nr. 235/2022 din 28 noiembrie 2022, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin Administrator Judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Tulcea, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și suspendarea actului administrativ/titlu de creanță reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la APIA sub numărul x/20.07.2022.

În motivarea recursului arată că motivarea instanței este contradictorie aceasta reținând că "sesizarea nu privește săvârșirea unei fraude, [...] ci a infracțiunii prevăzute de art. 359 C. pen.."' și că art. 45 vizează două situații distincte - "sesizarea organului de urmărire penală/DLAF de către autoritățile cu competențe in gestionarea fondurilor europene în cazul constatării unor indicii de fraudă sau de săvârșire a unei fapte penale de care depinde existenta creanței bugetard", însă leagă în mod automat aplicarea art. 45(alin. (4) de art. 8 din O.U.G. nr. 66/2011, care vizează exclusiv situația în care cu ocazia controlului se identifică indicii de fraudă.

Mai arată recurenta că sentința recurată este nelegală, instanța de fond oferind o greșită interpretarea a normelor de drept material aplicabile în cauză, respectiv a dispozițiilor art. 45 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, precum și a art. 359 C. pen., art. 102 din Legea nr. 85/2014 coroborat cu art. 351 C. proc. civ..fisc. și art. 2 din Legea nr. 85/2014 [motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Contrar interpretării oferite de instanță, sintagma din cadrul dispozițiilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 "și a fost sesizat/sesizată" trebuie să fie interpretată în sensul conferit de legiuitor prin intermediul dispozițiilor art. 288 C. proc. pen. care reglementează modul de sesizare a organelor penale stipulează că:

"Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu".

În consecință, cât timp dispozițiile art. 45 alin. (4) O.U.G. nr. 66/2011 nu limitează în mod expres modul de sesizare a organelor penale, rezultă că aceasta vor demara procedura de urmărire penală în urma oricărei modalități de sesizare prevăzute de art. 288 C. proc. pen.

Contra-argumentele A. cu privire la considerentele instanței de fond prin care s-a reținut că în cauză nu ar exista suprapunere între conținutul infracțiunii prevăzută de art. 359 C. pen. și faptele pentru care a fost emis Procesul-verbal privesc următoarele:

Recurenta apreciază că, din însuși Procesul-verbal reiese că acesta a fost emis în urma sesizării organul de urmărire penală în dosarul nr. x/P/2020, iar infracțiunea analizată, producerea, deținerea sau orice operațiune privind substanțe toxice/chimice - reprezintă exact faptele care i se impută societății A. prin Procesul-verbal.

Prin urmare, nu sunt întemeiate considerentele instanței prin care acesta separă în mod nefondat faptele pentru care a fost sancționată A. de cercetarea ce face obiectului dosarului penal nr. x/2020, cât timp, așa cum reiese din punctul 5 din Procesul-Verbal, toate verificările realizate asupra activității C. s-au realizat ulterior începerii urmării penale, 03.03.2020.

Mai mult, interpretarea Curții de Apel Constanța nu este susținută nici de motivarea APIA din cuprinsul procesului-verbal contestat. Conform PV nr. 8394/20.07.2022, în perioada 2014/2016, A. ar fi utilizat substanțe de interzise, încălcând astfel normele SMR (anul 2014).

Interpretarea Curții de Apel Constanța este una excesiv de formalistă și pierde din vedere aspectul esențial reținut prin respectivul PV nr. 8394/2022, respectiv pretinsa folosire de substanțe nepermise în Delta Dunării.

Adaugă recurenta că în situații similare, în care motivarea Procesului-verbal de control preia aspectele reținute de organele penale/DLAF, instanțele au apreciat că există o dependență între existența creanței și soluționarea dosarului penal.

Față de considerentele instanței prin care s-a reținut că folosirea unor substanțe interzise în perimetrul Rezervației Delta Dunării nu ar părea să se identifice neapărat cu infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 359 C. pen., recurenta face următoarele precizări:

Considerentul instanței este eronat, deoarece cercetările începute de organele de cercetare penală față de A., se referă la folosirea de substanțe în Delta Dunării, astfel cum reiese din Ordonanța prin Ordonanța din 22.11.2021, emisă în dosarul penal nr. x/2020

Prin urmare, se poate desprinde concluzia că faptele pentru care A. a fost obligată la plata creanței bugetare sunt identice cu cele pentru care s-a început procedura urmării penale.

Mai mult, subliniază recurenta că A. desfășoară activități agricole doar în cadrul Deltei Dunării, astfel încât este evident că faptele pentru care s-a început urmărirea penală vizează întocmai faptele pentru care societatea a fost sancționată de APIA.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevenirii pagubei iminente, față de considerentele instanței prin care a fost reținut că executarea Procesului-verbal a fost suspendată ca efect al dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, recurenta afirmă că:

Potrivit art. 351 C. proc. civ. fisc. "prin derogare de la dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, actele administrative fiscale emite înainte și după intrarea în insolvență se supun controlului instanțelor specializate de contencios administrativ fiscal".

De asemenea, conform art. 102 alin. (8) indice 1 din Legea nr. 85/2014:

"Creanțele fiscale constatate printr-un act administrativ fiscal contestat și a cărui executare silită nu a fost suspendată prin hotărâre judecătorească definitivă vor fi admise la masa credală și trecute provizoriu până la finalizarea contestației de către instanța de contencios administrative.

Așadar, textele legale permit, pe de o parte, judecarea în continuare a contestațiilor și implicit suspendării actelor administrative-fiscale, iar pe de altă parte, confirmă interesul și efectul extrem de important al suspendării în insolvență: creanțele aferente proceselor-verbale suspendate vor fi înscrise suspensiv, fără drept de vot (interpretare per a contrario deoarece dacă actul nu e suspendat creanțele fiscale se înscriu doar provizoriu însă nu și sub condiție suspensivă).

Tocmai acest interes și efect specific a fost deja recunoscut în dosarul nr. x/2022 care a avut ca obiect suspendarea procesului-verbal emis de APIA pentru campania desfășurată de C. (ie. societate parte din grupul de societăți din care face parte și A.) aferentă anului 2014, unde Tribunalul Tulcea a indicat că inclusiv efectele non-pecuniare justifică suspendarea, cum "este însuși dreptul de vot, care, în procedurile de insolvență în care creditorul fiscal deține o pondere semnificativă a masei credale, decide cursul afacerii debitorului.

Aceasta deoarece continuarea judecării prezentei cauze are multiple efecte, dincolo de suspendarea realizării creanței de către A.P.I.A., printre care se numără eventuala înscriere a creanței fără drept de vot.

Prin urmare, deschiderea procedurii de insolvență nu determină în mod inerent că nu se va mai putea solicita suspendarea sumelor aferente proceselor-verbale de stabilire a creanțelor bugetare emise de APIA.

Acestea întrucât suspendarea actelor administrative fiscale de către instanța de contencios determină în mod direct dacă creanțele aferente proceselor-verbale suspendate vor fi înscrise suspensiv, fără drept de vot (interpretare per a contrario a dispozițiilor art. 102 alin. (8) din Legea nr. 85/2014, deoarece dacă actul nu e suspendat creanțele fiscale se înscriu doar provizoriu însă nu și sub condiție suspensivă).

Cu alte cuvinte, art. 75 din Legea nr. 85/2014 nu suspendă toate efectele ale actului administrativ, acesta producând și ulterior deschiderii procedurii insolvenței consecințe juridice față de patrimoniul debitorului.

Recurenta în raport de considerentele instanței prin care s-a reținut că dreptul de vot al APIA ar deriva din lege, si nu din procesul-verbal.

În combaterea acestui considerent apreciază că Procesul-verbal nesuspendat este cel care consolidează dreptul de vot al APIA, aspect care reiese din textele de lege ante-menționate în raport de care a argumentat efectele asupra modului în care creanțele bugetare sunt înscrise la masa credală a debitorului.

De altfel, nu se poate accepta că dreptul de vot al APIA derivă exclusiv din lege, dat fiind că acesta este stabilit în raport de cuantumul creanței și de înscrisurile din care acesta rezultă.

Or, Procesul-verbal determină, atât câtimea creanței în raport de care APIA se înscrie la masa credală a debitorului și în raport de care se calculează ponderea votului creditorului în cadrul procedurii, cât și, chiar existența dreptului de creanță în raport de care creditorul este îndrituit să se înscriere la masa credală și eventual la dreptul de vot atașat acesteia.

Recurenta prin raportare la considerentele instanței prin care s-a reținut că exercitarea dreptului de vot nu ar provoca în mod necesar o paguba iminentă, recurenta-reclamantă susține următoarele:

În prezenta cauză, exercitarea dreptului de vot determină o pagubă iminentă întrucât deși asupra existenței acestora planează o incertitudine, cuantumul ridicat ai acesteia dictează modul în care va decurge procedura insolvenței.

Or, înscrierea unui creditor majoritar a cărui creanță este incertă la masa credală a debitorului afectează în mod semnificativ modul în care se va aprecia oportunitatea măsurilor ce vor fi luate în cadrul procedurii.

În concret, înscrierea creanței incerte și majoritare a APIA cu drept de vot la masa credală a A. va diminua considerabil șansele de redresare ale debitorului insolvent.

De altfel, însăși starea de insolvabilitate a debitorului reprezintă paguba iminentă produsă în patrimoniul acestuia, dat fiind că starea de incapacitate de plată este urmarea emiterii Procesului-verbal, a cărui suspendare se solicită.

Contrar celor reținute de instanță, existența unei pagube iminente se verifică în continuare, întrucât dacă actul nu este suspendat ca urmare a soluționării prezentei cauze, atunci urmează să se producă un prejudiciu ireparabil, constând în exercitarea de către intimat a drepturilor de vot corespunzătoare unor creanțe extrem de ridicate, și astfel alterarea modului de a lua deciziile în procedură.

Procedura insolvenței fiind una caracterizată de celeritate, deciziile din procedură urmează să producă efecte ireversibile, care nu vor mai putea fi modificate chiar dacă ulterior sunt invalidate creanțele reclamate de pârâtă (de ex., aprobarea unor activități suplimentare în procedură, vânzarea unor bunuri, luarea hotărârilor de către creditori, ș.a.m.d).

Intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Tulcea suspendarea executării actului administrativ/titlu de creanță reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la APIA sub numărul x/20.07.2022.

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x/20.07.2022 la APIA Tulcea s-a stabilit o creanță bugetară rezultată din nereguli în valoare de 4.477.780,79 RON și s-a dispus recuperarea de la reclamantă a sumei acordate necuvenit pentru Campania 2016, în urma neregulilor constatate ca urmare a introducerii în baza de date a datelor constatate în Raportul de control nr. x, rezultând încălcarea normelor de ecocondiționalitate, respectiv SMR 10 "Introducerea pe piață a produselor de protecție a plantelor", SMR 2 "Conservarea păsărilor sălbatice" și SMR 3 "Conservarea habitalor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică" prevăzute de art. 4 privind Sancțiunile administrative pentru nerespectarea normelor de ecocondiționalitate din Ordinul nr. 999/2016, art. 39 și art. 40 din Regulamentul delegate (UE) nr. 640/2014 și Ordinul comun MADR/MMAP/ANSVSA 352/636/54/2015.

Reclamanta a susținut, în esență, că îndoiala evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat derivă din faptul că procesul-verbal contestat a fost emis în mod nelegal cu încălcarea art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011 deoarece potrivit acestui text de lege, emiterea Procesului-verbal era suspendată de drept până la soluționarea dosarului penal nr. x/P/2020.

Prin sentința recurată, cererea privind suspendarea executării actului administrativ contestat a fost respinsă, reclamanta criticând-o prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Astfel, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că motivarea instanței de fond este contradictorie sub aspectul cazului bine justificat. Așadar, arată recurenta că instanța reținând dispozițiile art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 coroborat cu cele ale art. 8 din același act normativ a lăsat fără aplicare una dintre ipotezele vizate de art. 45 alin. (4), câtă vreme prevederile anterior enunțate fac trimitere exclusiv la situația în care cu ocazia controlului se constată indicii de fraudă.

Înalta Curte constată că nu se evidențiază incidența acestui motiv de casare, având în vedere că prima instanță a reținut că nu rezultă că organele penale au fost sesizate de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene pentru că s-ar fi constat existența unor indicii de fraudă sau de săvârșire a unei fapte penale, ci, așa cum arată reclamanta, organele penale s-au sesizat din oficiu.

Sesizarea nu privește săvârșirea unei fraude, așa cum este aceasta definită de O.U.G. nr. 66/2011 - infracțiunea săvârșită în legătură cu obținerea ori utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, încriminată de C. pen. ori de alte legi speciale, ci a infracțiunii prevăzute de art. 359 C. pen. - Traficul de produse sau substanțe toxice: (1) Producerea, deținerea, precum și orice operațiune privind circulația produselor ori substanțelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Tentativa se pedepsește.

Or, concluzia instanței de fond în sensul că nu există suprapunere între conținutul constitutiv al infracțiunii pentru care s-a început urmărirea penală și faptele pentru care s-a emis procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, este corectă.

Prin urmare, nu poate fi reținut motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din perspectiva existenței unor motive contradictorii. Mai mult, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic și gradual argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

De asemenea, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 și implicit a modului în care se aplică în cauză, prevederile art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011 prin raportare la materialul probator propus și a limitelor instituite de procedura judecării cererilor privitoare la suspendareaexecutării actului administrativ.

Astfel, amintește instanța de recurs că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile prevederilor art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare sau în termen de maximum 30 de zile de la luarea la cunoștință a conținutului actului care nu mai poate fi revocat, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrative unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanței supreme s-a statuat că aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În aceste condiții, pe de-o parte, prin raportare la considerentele teoretice antereferite, Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, reclamanta a invocat drept motive ce ar reprezenta în interpretarea sa un caz bine justificat, argumente similare cu cele invocate și în fața instanței de fond, care nu sunt de natură a reforma sentința recurată, prin care s-a concluzionat că, la o analiză sumară a actului, nu se poate reține un dubiu serios cu privire la aparența de legalitate a acestuia.

Cât privește critica propusă de recurenta-reclamantă față de modul în care instanța de fond a interpretat prevederile art. 45 alin (4) din O.U.G. nr. 66/2011 și modalitatea de aplicare la speță a acestui text de lege, în sensul că existența unei cauze penale ce are în vedere cercetarea penală a unor aspecte constatate și în procesul-verbal nr. x/20.07.2022, respectiv existența dosarului penal nr. x/2020 este suficientă și presupune o suspendare de drept a executării creanței reținute în actul administrativ contestat, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată.

În acord cu opinia instanței de fond, pe de-o parte, nu rezultă din elementele dosarului că autoritatea de control pârâtă este cea care formulat o plângere penală împotriva recurentei-reclamante din perspectiva aspectelor constatate în urma controlului efectuat în temeiul O.U.G. nr. 66/2011.

Pe de altă parte aspectele urmărite de intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură la efectuarea controlului au avut în vedere verificarea existenței unor nereguli din perspectiva prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 și cu respectarea procedurii prevăzută de prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011.

În mod just, instanța de fond a apreciat că în procedura sumară prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, incidența dispozițiilor art. 23 și art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, din perspectiva existenței sau nu a unor nereguli, ori a datei la care s-a făcut sesizarea penală, a autorului acesteia și a implicării autorității de control intimate în procedura de cercetare penală prin prisma actului de control efectuat de aceasta în procedură administrativă prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011 nu poate fi făcută.

În aceste condiții, în acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte apreciază că în cauză, nu există elemente suficiente pentru a se constata că există o îndoială serioasă în privința legalității procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.07.2022emis de către intimata APIA Centrul Județean Tulcea.

Astfel, din perspectiva celor mai sus arătate și a modului în care a fost întocmit procesul-verbal nr. x/20.07.2022 (conținut, formă etc), se constată în acord cu opinia instanței de fond, că în cauză, nu este îndeplinită condiția cazului temeinic justificat.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța de control judiciar reține că îndeplinirea doar a uneia dintre cerințele cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu poate conduce la admiterea cererii de suspendare.

Prin urmare, în lipsa dovedirii cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea elementelor doveditoare ale pagubei iminente, această condiție, prin ea însăși, în lipsa cazului bine justificat, neavând aptitudinea de a schimba soluția pronunțată în prezenta cauză de către instanța de fond.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de control judiciar reține că sentința recurată este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, motivele invocate de reclamantă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurentă, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin Administrator Judiciar B. împotriva sentinței civile nr. 235/2022 din 28 noiembrie 2022 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinței civile nr. 235/2022 din 28 noiembrie 2022 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.